Decizia nr. 408/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și

art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Allianz Pensii Private" - S.A. din București în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 682D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 659/2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.873/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și

art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Allianz Pensii Private" - S.A. din București cu prilejul soluționării recursului civil declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.056 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.873/110/2008.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 39 alin. (2) și

art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 16 și art. 21 din Constituție. În acest sens, arată că aceste dispoziții de lege prevăd doar în sarcina angajatorului obligația de a comunică angajatului condițiile de muncă și elementele care privesc desfășurarea relațiilor de muncă, fără a exista o obligație corelativă și pentru salariat. Astfel, în condițiile existenței mai multor mijloace de comunicare, ar putea fi dificil pentru angajator, dacă nu chiar imposibil, să facă dovada comunicării înscrisurilor, documentelor interne etc. sub semnătura salariatului. Acest fapt favorizează un comportament abuziv și indisciplinat din partea salariatului, care, sub protecția textelor de lege criticate, poate încălca atribuțiile de serviciu.

Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale consideră că textele legale criticate sunt constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , săsoluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (2) și

art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 39 alin. (2): "Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații:

a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului;

b) obligația de a respecta disciplina muncii;

c) obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă;

d) obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu;

e) obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate;

f) obligația de a respecta secretul de serviciu;

g) alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.";

- Art. 40 alin. (2) lit. a): "(2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații:

a) să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă;".

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin art. 16 și art. 21 din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor și accesul liber la justiție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate stabilesc obligațiile ce revin angajatorului și salariatului în raportul de muncă. În mod firesc, aceste obligații sunt diferite, întrucât raportul de muncă impune prestații diferite din partea părților contractului de muncă. Astfel, doar angajatorul poate fi obligat să comunice salariaților condițiile de muncă și elementele care privesc desfășurarea relațiilor de muncă, întrucât el este cel care stabilește aceste condiții și cel în măsură să le cunoască, iar nu salariatul. Comunicarea acestor elemente reprezintă o garanție a faptului că salariatul nu va fi supus unei atitudini abuzive a angajatorului și că va cunoaște condițiile exacte în care urmează să își desfășoare munca.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 40 alin. (2) din Codul muncii nu îl împiedică pe angajator să stabilească modul de desfășurare a relațiilor de muncă, inclusiv modalitatea în care salariatul și angajatorul vor comunică pe durata desfășurării acestor raporturi, astfel încât să se asigure o evidență a acestei corespondențe cu rol probatoriu. În acest sens, trebuie observat că art. 40 alin. (1) lit. a) și c) din Codul muncii prevăd dreptul angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității, precum și de a da dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor. În același timp, dispozițiile art. 39 alin. (2) din Codul muncii prevăd obligația salariaților de a respecta cele stabilite prin contractul individual de muncă, lege, contractele colective de muncă ori regulamentele interne.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și

art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Allianz Pensii Private" - S.A. din București în Dosarul nr. 1.873/110/2008 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.