Decizia nr. 410/2012

Articolul 210

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006 : "(1) În înțelesul prezentului titlu, termenii și noțiunile folosite au următoarele semnificații: [...]

e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;";

-

Articolul 215

alin. (3) din Legea nr. 95/2006 : "Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.";

-

Articolul 216

din Legea nr. 95/2006 : "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";

-

Articolul 217

alin. (1) și alin. (3) lit. a) și lit. k) din Legea nr. 95/2006 : "(1) Asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază în condițiile prezentei legi. (...)

(3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condițiile acordării asistenței medicale cu privire la:

a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate; (...)

k) coplata pentru unele servicii medicale.";

-

Articolul 219

lit. g) din Legea nr. 95/2006 : "Obligațiile asiguraților pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele: (...)

g) să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata, în condițiile stabilite prin contractul-cadru și prin normele de aplicare a acestuia;";

-

Articolul 91

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 : "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată și art. 139 alin. (3) referitoare la impozite, taxe și alte contribuții.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unui recurs împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Buzău prin care a fost admisă contestația autoarei excepției, fiind exonerată de plată sumei de 14.849 lei, reprezentând contribuția de asigurare de sănătate și dobânda aferentă.

De asemenea, Curtea reține că dispozițiile art. 210 alin. (1) lit. e) și ale

art. 217 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și k) din Legea nr. 95/2006

se referă la semnificația unor termeni și noțiuni folosite în lege, precum pachetul minimal de servicii, și la dreptul asiguraților la un pachet de servicii de bază în condițiile legii.

Astfel, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 210 alin. (1) lit. e) și ale

art. 217 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și k) din Legea nr. 95/2006

nu respectă exigențele prevăzute de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , care prevăd că instanța de contencios constituțional decide "asupra excepțiilor (...), care are legătură cu soluționarea cauzei (...)".

Așa fiind, în temeiul

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 210 alin. (1) lit. e) și ale

art. 217 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și k) din Legea nr. 95/2006 .

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 215 alin. (3), art. 216 și

art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006 , Curtea constată că, în esență, autoarea acesteia este nemulțumită de obligația ce îi revine de a plăti contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Referitor la acest aspect, instanța de contencios constituțional a reținut că obligativitatea plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

Atât principiul obligativității, cât și cel al solidarității reprezintă o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății, precum și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.

Totodată, este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

De asemenea, Curtea a reținut că principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului.

În sfârșit, Curtea a statuat că legiuitorul, având în vedere situația specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcție de proveniența veniturilor, a înțeles să instituie un tratament juridic diferențiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabilește contribuția lunară.

În acest sens s-a pronunțat Curtea, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009,

Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 243 din 17 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 3 mai 2011.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că instanța de contencios constituțional a statuat de nenumărate ori în sensul că aceste dispoziții sunt constituționale. Exemple în acest sens sunt

Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010,

Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, și

Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine o reconsiderare a acestei jurisprudențe, atât considerentele acelei decizii, cât și soluția pronunțată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 210 alin. (1) lit. e) și ale

art. 217 alin. (1) și alin. (3) lit. a) și k) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Niculina Toader în Dosarul nr. 4.430/114/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (3), art. 216 și

art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și ale

art. 91 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2012.