Decizia nr. 533/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 în ansamblul său, precum și, în special, a prevederilor art. 1 din ordonanță
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 59/2011 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Leg…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție invocată de Maria Ricinschi și Florica Adumitrăchioaie în Dosarul nr. 7.471/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 233D/2012.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 266D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție invocată din oficiu de Tribunalul Galați - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.134/121/2011.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Violeta Marin a depus la dosar o cerere prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate invocate în dosarele nr. 233D/2012 și nr. 266D/2012, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.
Reținând identitatea de obiect, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 266D/2012 la Dosarul nr. 233D/2012, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 și nr. 45.588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu împotriva României. Arată că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, iar Constituția nu reglementează un drept la pensia de serviciu, acest drept neavând natura unui drept de creanță.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 16 ianuarie 2012, pronunțate în dosarele nr. 7.471/2/2011 și nr. 9.134/121/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și, respectiv, Tribunalul Galați - Secția I civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și, respectiv, a prevederilor
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 , excepție invocată de Maria Ricinschi și Florica Adumitrăchioaie și, respectiv, de Tribunalul Galați - Secția I civilă, din oficiu, în cauze având ca obiect soluționarea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 , precum și suspendarea acestui act normativ și, respectiv, soluționarea contestației împotriva unei decizii de revizuire a pensiei, emisă în temeiul art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență criticată.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că actul normativ criticat, prevăzând revizuirea tuturor pensiilor de serviciu care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor
Legii nr. 119/2010 , a avut drept consecință stabilirea unui cuantum al acestei prestații sociale diferit de cel din momentul pensionării, cuantum ce, în speță, a fost confirmat prin hotărâre judecătorească, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență criticate.
Prin emiterea acestui act normativ este încălcat principiul constituțional al separației puterilor în stat, precum și principiul potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, deoarece legiuitorul delegat a intervenit în procesul de realizare a justiției, dat fiind faptul că deciziile de recalculare a pensiilor, emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a dispus revenirea la cuantumul pensiilor avut înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 119/2010 , nu pot fi executate din cauza intervenției actului normativ criticat care dispune revizuirea tuturor pensiilor speciale. În acest mod este încălcat și principiul egalității de arme, astfel cum este definit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 23 octombrie 1996, 18 februarie 1997 și 27 aprilie 2004, pronunțate în cauzele Ankerl împotriva Elveției, Niderost-Huber împotriva Elveției și Gorraiz Lizarraga și alții împotriva Spaniei), în sensul că însuși Guvernul reglementează situația juridică ce a dat naștere litigiului între stat și pensionar, realizându-se astfel o încălcare a justului echilibru ce trebuie să existe între părțile din proces.
Se mai arată că executarea unei hotărâri judecătorești face parte din procesul civil, iar
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
a lipsit de efecte executarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului constituțional al liberului acces la justiție. În același mod este încălcat și dreptul de acces la o instanță, în sensul jurisprudenței Curții de la Strasbourg (hotărârile din 9 decembrie 1994 și 15 iunie 2006, pronunțate în cauzele Rafinăriile grecești Stran și Stratid Andreadis împotriva Greciei și Abăluță împotriva României).
Se susține că diminuarea cuantumurilor pensiilor personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, astfel cum au fost stabilite inițial în baza legislației speciale, le afectează autorilor excepției un drept de proprietate și le impune o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului. Mai mult, pensia, ca drept în sine și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească. Invocă hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007 și din 18 februarie 2009, pronunțate în cauzele Beian împotriva României și Andrejeva împotriva Letoniei.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
contravine și dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece recalcularea pensiilor speciale este o măsură cu caracter definitiv, și nu temporar, iar, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, de esența constituționalității măsurii de restrângere a exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Mai mult, așa cum a statuat fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 16 decembrie 1974, pronunțată în Cauza Muller împotriva Austriei, o reducere substanțială a cuantumului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate.
De asemenea, în Dosarul nr. 266D/2012, invocând din oficiu excepția de neconstituționalitate, Tribunalul Galați - Secția I civilă consideră că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
nu este un act normativ nou, ci doar explicitează și completează
Legea nr. 119/2010 , făcând corp comun cu aceasta. Dovadă este faptul că acest act normativ, precum și normele sale de aplicare nu aduc nicio noutate în raport cu decizia de pensionare emisă inițial, în temeiul
și al
Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 . Ca atare, în situația în care noile decizii de revizuire a pensiilor de serviciu ar fi contestate, instanțele de judecată ar trebui să reia judecata între aceleași părți, față de același obiect și cu aceleași probe, ceea ce ar contraveni principiului autorității de lucru judecat.
Se mai arată că dreptul la o pensie specială a fost câștigat încă de la momentul exercitării profesiei publice, acesta reprezentând o compensare a îngrădirii posibilității persoanei de a cumula resurse financiare destinate asigurării unui trai decent după pensionare din practicarea altor activități, în perioada exercitării activității profesionale. În acest mod, textul de lege criticat contravine atât protecției constituționale a dreptului de proprietate privată, cât și dreptului constituțional la pensie, dispozițiile art. 47 alin. (2) din Legea fundamentală nefăcând nicio distincție între pensia contributivă și pensia de serviciu.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional. În acest sens, arată că măsura recalculării pensiilor, inclusiv a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, a fost adoptată de către legiuitor ca urmare a necesității reformării sistemului de pensii în scopul eliminării inechităților existente în sistem și nu are semnificația încălcării principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Mai mult, scopul actului normativ criticat este acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile la pensie pe care persoanele vizate sunt îndreptățite să le primească. Măsura legislativă criticată nu a afectat partea contributivă a pensiei de serviciu, suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci s-a reflectat doar asupra suplimentului acordat de la bugetul de stat, acordare ce ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, în funcție de existența resurselor financiare necesare, și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie. De altfel, dreptul la pensie, ca și alte forme de asigurări ori de asistență socială, se exercită în condițiile legii, iar criteriile și condițiile acordării diferitelor tipuri de pensie, precum și modificările aduse acestora se stabilesc prin lege. Invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și estecompetentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011, precum și, în special, ale
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 .
Textul de lege criticat în mod special are următorul cuprins: "(1) Pensiile prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanțe de urgență se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin. (1).
(3) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, dacă acesta depune la casa teritorială de pensii, în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual.
(4) Drepturile de pensie revizuite la cererea beneficiarului se plătesc de la data prevăzută la alin. (2), dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa teritorială de pensii în termenul prevăzut la alin. (3).
(5) În situația în care cererea, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa teritorială de pensii peste termenul prevăzut la alin. (3), drepturile de pensie se vor plăti începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, dar nu mai devreme de termenul prevăzut la alin. (2)."
În opinia autorilor excepției, actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, și alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Se mai invocă și încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 6 paragraful 1 din aceeași convenție.
Examinând excepția, Curtea constată că prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în raport cu aceleași dispoziții constituționale invocate și în prezenta cauză, cu o motivare identică.
Astfel, prin
Decizia nr. 215 din 13 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, Curtea, respingând excepția, a statuat că actul normativ criticat nu conține prevederi legale al căror conținut normativ explicit sau implicit să determine suspendarea cursului judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în privința anumitor cauze determinate.
Făcând referire la jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat că astfel de hotărâri judecătorești se bucură de autoritate de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.
Mai mult, s-a arătat în decizia menționată,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă și ulterioară celei realizate prin
Legea nr. 119/2010 , act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin
Hotărârea de Guvern nr. 737/2010 . De asemenea, Curtea a statuat că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011
reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socioprofesionale în cauză, astfel încât nu se poate reține susținerea conform căreia materia reflectată în actul normativ criticat ar ține de domeniul legislației secundare.
În ceea ce privește susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), precum și a prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 din Constituție, Curtea s-a pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, cu prilejul controlului a priori asupra Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Astfel, prin
Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a statuat, cu privire la regimul pensiilor de serviciu, că acestea sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. S-a arătat, de asemenea, că acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", reprezintă, totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
În ceea ce privește invocarea încălcării art. 53 din Legea fundamentală, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că invocarea acestor dispoziții constituționale este lipsită de relevanță, întrucât dreptul la pensie este reglementat în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.
De asemenea, în prezenta cauză, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la faptul că dreptul la pensie are natura unei creanțe asupra statului, garantată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. Dimpotrivă, contrar acestei susțineri, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.
De altfel, un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu, îl constituie și decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 și nr. 45.588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul
Legii nr. 119/2010 , este conformă prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași Convenție, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la Strasbourg a preluat, astfel, raționamentul Curții Constituționale, statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragraful 44).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la
art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011
în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din ordonanță, excepție invocată de Maria Ricinschi și Florica Adumitrăchioaie în Dosarul nr. 7.471/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și din oficiu de Tribunalul Galați - Secția I civilă în Dosarul său nr. 9.134/121/2011.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.