Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 712/2012

privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a imobilului "Pasaj rutier Filimon Sârbu" situat pe un sector de drum de interes local, trecut din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului, în vederea realizării activităților de interes național de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., precum și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor naționale

prezumat în vigoare

Data actului
18 iulie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 512 din 25 iulie 2012
Citează
7 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 6.711 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009

privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 12 alin. (1) și

art. 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003

pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a imobilului "Pasaj rutier Filimon Sârbu", situat pe un sector de drum de interes local, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 180 din 31 mai 2012, în vederea realizării activităților de interes național de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

(2)

Sectorul de drum de interes local aferent imobilului "Pasaj rutier Filimon Sârbu" va fi declasat din categoria funcțională a drumurilor de interes local și încadrat în categoria funcțională a drumurilor de interes național, în condițiile legii.

Articolul 2

Predarea-preluarea pasajului rutier prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Anexa nr. 16 la

Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006

pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează în mod corespunzător.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, anexele nr. 1 și 3 la

Hotărârea Guvernului nr. 540/2000

privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 și 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se completează în mod corespunzător.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ovidiu Ioan Silaghi
p. Ministrul administrației și internelor,
Ioan-Nicolae Căbulea,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru administrație,
Victor Paul Dobre
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
București, 18 iulie 2012.
Nr. 712.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului "Pasaj rutier Filimon Sârbu",

situat pe un sector de drum de interes local,

trecut în domeniul public al statului, care se dă în

administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

din administrarea Consiliului Local al Municipiului

Constanța, în vederea realizării activităților de interes național

de către Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.,

și care se încadrează în categoria funcțională a drumurilor naționale

*Font 7*

Locul unde este

situat pasajul

rutier care se dă

în administrare

Persoana juridică

de la care se dă

în administrare

pasajul rutier

Persoana juridică la care

se dă în administrare

pasajul rutier

Caracteristicile tehnice

ale pasajului rutier

Indicativ

vechi

Indicativ

nou

Municipiul

Constanța,

județul Constanța

Consiliul Local al

Municipiului

Constanța

Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii -

Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România -

S.A.

- lungime - 476,6 m;

- lățime carosabil - 2x7,8 m;

- deschideri - 2x15,2 și 7x16,0;

deschideri între 20,83 și 30,0 m;

- secțiune alcătuită din grinzi

prefabricate precomprimate;

- înălțime de la sol între 5-6,85 m;

- înălțime de la sol plus partea

carosabilă - 8,5-10,35 m;

- stare de viabilitate nesatisfă-

cătoare;

- clasa de încărcare E;

- suprafața terenului din acte -

11.315 mý;

- suprafața construcțiilor din acte -

1.800 mý

Pasaj

rutier

Filimon

Sârbu

DN 3F

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.