HG nr. 107/1999
privind constituirea, componenta și funcționarea Comisiei pentru urmărirea exploatării rationale și a protecției resurselor naturale balneoterapeutice, precum și a refacerii echilibrului ecologic din zona Lacului Techirghiol (Comisia Techirghiol)
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor art. 34 alin. (1) și (5), ale art. 35 și ale
art. 60 lit. a) și c) din Legea protecției mediului nr. 137/1995 ,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se constituie Comisia pentru urmărirea exploatării rationale și a protecției resurselor naturale balneoterapeutice, precum și a refacerii echilibrului ecologic din zona Lacului Techirghiol, denumita în continuare Comisia Techirghiol.
Comisia Techirghiol funcționează ca organism interministerial și este formată din reprezentanți ai administrației publice centrale de specialitate, ai administrației publice locale și ai unor agenții, organe și instituții.
Articolul 2
Componenta Comisiei Techirghiol este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 3
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului va numi prin ordin membrii Comisiei Techirghiol, în baza propunerilor organelor de conducere ale autorităților publice centrale de specialitate, ale administrației publice locale și ale agentiilor, organelor și instituțiilor de specialitate prevăzute în anexa.
Articolul 4
Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Techirghiol va fi elaborat pe baza propunerilor membrilor acesteia, urmând să fie aprobat prin ordin al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, Romica Tomescu Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Nicolae Noica Ministrul agriculturii și alimentației, Ioan Avram Muresan Ministrul transporturilor, Traian Basescu Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Vlad Rosca Ministrul sănătății, Hajdu Gabor Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Sorin Frunzaverde Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Mihail Ianas
Anexa 1
COMPONENȚAComisiei pentru urmărirea exploatării raționaleși a protecției resurselor naturale balneoterapeutice,precum și a refacerii echilibrului ecologic din zona LaculuiTechirghiol (Comisia Techirghiol)
Reprezentanți ai:
-
Academiei Române
-
un specialist
-
Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului
-
4 specialiști
-
Departamentului pentru Administrație Publică Locală
-
un specialist
-
Ministerului Sănătății
-
2 specialiști
-
Autorității Naționale pentru Turism
-
un specialist
-
Ministerului Agriculturii și Alimentației
-
un specialist
-
Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului - Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului
-
un specialist
-
Ministerului Transporturilor
-
un specialist
-
Agenției Naționale pentru Resurse Minerale
-
un specialist
-
Consiliului Județean Constanța
-
un vicepreședinte
-
Prefecturii Constanța
-
subprefectul
-
Companiei Naționale "Apele Române" - S.A.
-
2 specialiști
-
Agenției de Protecție a Mediului Constanța
-
directorul
-
Institutului Român de Cercetări Marine Constanța
-
un specialist
-
Institutului de Cercetări și Ingineria Mediului București
-
2 specialiști
-
Societății Comerciale "Aquaproiect" - S.A. București
-
un specialist
-
Universității din București
-
un specialist
-
Inspecției în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului a județului Constanța
-
un specialist.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.