Hotărârea din 31 mai 2012

Strasbourg

(Cererile nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 și 17.068/08)

Această hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

În Cauza Jarnea și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Egbert Myjer, președinte, Luis Lopez Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 10 mai 2012,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află șapte cereri (nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 și 17.068/08) îndreptate împotriva României, prin care resortisanți români (reclamanții) au sesizat Curtea, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

În cererile nr. 36.268/02 și 17.068/08, reclamanții au și cetățenie americană și, respectiv, elvețiană.

2. În Cererea nr. 24.717/07, reclamantul a decedat în 2011. Moștenitorii săi, Liliana Dorogan și Iosif Gheorghe, au continuat procedura.

3. Reclamanții au fost reprezentați conform informațiilor din tabelul anexat. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental Irina Cambrea.

4. Cererile au fost comunicate Guvernului la 25 ianuarie 2010, cu excepția Cererii nr. 25.500/04, care a fost comunicată la 1 septembrie 2008.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanții sunt resortisanți români. Toți reclamanții au în proprietate imobile ocupate de chiriași în temeiul unor contracte de închiriere încheiate cu statul. După căderea regimului comunist, dreptul de proprietate al reclamanților a fost confirmat de instanțe. Prin urmare, reclamanții au încercat, însă fără succes, să îi evacueze pe chiriași sau să încaseze chiria datorată. Hotărârile judecătorești relevante sunt indicate în tabelul anexat.

ÎN DREPT

I. Conexarea cererilor

6. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră necesară conexarea acestora.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

7. Reclamanții s-au plâns că restrângerea dreptului de folosință a proprietății acestora încalcă dreptul la respectarea proprietății, conform dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

8. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

9. Guvernul a recunoscut faptul că refuzul instanțelor interne de a admite acțiunea în evacuarea chiriașilor a constituit o ingerință în dreptul reclamanților de folosință a proprietății lor, ceea ce echivala cu reglementarea folosinței bunurilor. Instanțele au considerat că ingerința era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim de interes general și nu era disproporționată față de scopul respectiv.

10. Guvernul a evidențiat diferențele dintre prezenta cauză și Hutten-Czapska împotriva Poloniei [(MC) nr. 35.014/97, CEDO 2006-VIII], explicând următoarele: prelungirea legală a contractelor de închiriere în litigiu a fost limitată la 5 ani; proprietarii avuseseră libertatea de a negocia valoarea chiriei cu chiriașii, în anumite condiții; iar costul întreținerii imobilului, conform

Legii locuinței nr. 114/1996 , se împărțea între proprietari și chiriași, aceștia din urmă având obligația de a acoperi costul reparațiilor în cazul în care imobilul era avariat în urma folosirii lui necorespunzătoare.

11. Făcând trimitere la Robitu împotriva României (nr. 33.352/96, decizia Comisiei din 20 mai 1998, nepublicată), Guvernul a considerat că prelungirea legală a contractelor de închiriere - prevăzută în ordonanță și menționată în prezenta cauză de către instanțele interne sesizate cu soluționarea acțiunilor pentru evacuarea chiriașilor - urmărea un scop legitim de interes general, și anume apărarea intereselor chiriașilor într-un context al insuficienței locuințelor cu chirii ieftine. Această prelungire legală, în opinia Guvernului, constituia un just echilibru între interesul general al comunității și cerințele apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor.

12. Reclamanții au susținut faptul că reglementările interne privind raporturile dintre proprietari și chiriași, împreună cu hotărârile instanțelor interne pronunțate în acest temei, au încălcat drepturile lor de proprietate.

13. Curtea a subliniat în repetate rânduri că art. 1 din Protocolul nr. 1 conține 3 norme distincte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf, este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Aceste norme nu sunt totuși fără legătură între ele. A doua și a treia normă privesc cazurile speciale de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui interpretate așadar prin prisma principiului formulat în prima normă [a se vedea, printre altele, James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, pct. 37, seria A nr. 98, care reiterează parțial principiile stabilite de Curte în Hotărârea Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, pct. 61, seria A nr. 52; a se vedea, de asemenea, Cauza Broniowski împotriva Poloniei (MC) nr. 31.443/96, pct. 134, CEDO 2004-V, și Hutten-Czapska, citată anterior, pct. 157].

14. Curtea a hotărât anterior că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

reglementează folosința bunurilor, ceea ce intră sub incidența art. 1 § 2 din Protocolul nr. 1 (Radovici și Stănescu împotriva României, citată anterior, pct. 74).

15. Curtea subliniază că a mai examinat anterior plângeri similare și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Radovici și Stănescu împotriva României, citată anterior, Burzo împotriva României, nr. 75.240/01, 4 martie 2008, Popescu și Toader împotriva României, nr. 27.086/02, 8 martie 2007, Arsenovici împotriva României, nr. 77.210/01, 7 februarie 2008). Curtea nu constată circumstanțe deosebite în cazul de față care să necesite abaterea de la jurisprudența consacrată. Reclamanții în cererile de față au fost obligați, de asemenea, să suporte restrângerea dreptului lor la folosința bunurilor ca urmare a legislației defectuoase și a lacunelor normative existente în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.

16. În consecință, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a ingerinței în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.

III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

17. Invocând art. 6 și 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții s-au plâns de soluția, durata și lipsa de imparțialitate a acțiunilor civile în care au fost implicați, precum și de faptul că au suferit o discriminare.

18. După examinarea argumentelor reclamanților în lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție.

19. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

20. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

A. Prejudiciul

21. Reclamanții au formulat următoarele pretenții cu titlu de prejudiciu material și moral:

Cererea nr.

Prejudiciu material

(EUR)

Prejudiciu moral

(EUR)

1.

36.268/02

302,000

350,000

2.

25.416/04

59,000

5,000

3.

25.500/04

19,366

15,000

4.

43.454/06

156,640

Fără pretenții

5.

24.717/07

48,000

25,000

6.

16.297/08

307,028

Fără pretenții

7.

17.068/08

29,100

Constatarea încălcării

22. Guvernul a contestat aceste pretenții.

23. Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la imposibilitatea reclamanților de a încasa chirie timp de mai mulți ani ca urmare a legislației defectuoase și a lacunelor normative existente în legislația relevantă în materie. O reparație pentru încălcarea dreptului la respectarea bunurilor ar fi, în consecință, legată în mod direct de încălcarea constatată de Curte supra, pct. 16. Curtea observă însă că elementele dosarelor din prezenta cauză nu îi permit să facă o evaluare exactă a prejudiciului material suferit efectiv de către reclamanți (Cleja și Mihalcea împotriva României, nr. 77.217/01, 8 februarie 2007, pct. 70).

De asemenea, Curtea recunoaște faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu moral ca urmare a încălcării dreptului lor la respectarea bunurilor.

24. În aceste circumstanțe, ținând seama de toate probele de care dispune și pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă fiecăruia dintre reclamanții din cererile sus-menționate câte 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu material și moral.

B. Cheltuieli de judecată

25. Unii reclamanți au formulat pretenții privind cheltuielile de judecată și au atașat documente în acest sens.

26. Având în vedere documentele de care dispune, precum și jurisprudența sa, Curtea consideră că nu este necesar să acorde vreo sumă în acest sens reclamanților care nu au formulat asemenea pretenții. Mai mult, pretențiile formulate de reclamanți fără să fie justificate de documente relevante trebuie respinse. În final, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde următoarele sume, care să acopere toate tipurile de cheltuieli, astfel:

Cererea nr.

Sumele

solicitate

Sumele

justificate cu

documente

Suma acordată

1.

36.268/02

1.200 RON

și 200 USD

(1.500 EUR)

1.200 RON

și 200 USD

1.500 EUR

2.

25.416/04

1.000 EUR

1.000 EUR

1.000 EUR

3.

25.500/04

750 EUR

350 EUR

350 EUR

4.

43.454/06

2.874 EUR

2.270 EUR

2.200 EUR

5.

24.717/07

2.400 EUR

1.000 EUR

1.000 EUR

6.

16.297/08

1.447 EUR

1.447 EUR

1.500 EUR

7.

17.068/08

Fără

pretenții

n/a

n/a

C. Dobânzi moratorii

27. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA

1. decide să conexeze cererile;

2. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

3. hotărăște că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni, următoarele sume, care trebuie convertite în lei românești la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

(i) în Cererea nr. 36.268/02:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(îi) în Cererea nr. 25.416/04:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

1.000 EUR (o mie de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(iii) în Cererea nr. 25.500/04:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

350 EUR (trei sute cincizeci de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(iv) în Cererea nr. 43.454/06:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

2.200 EUR (două mii două sute de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(v) în Cererea nr. 24.717/07:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

1.000 EUR (o mie de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(vi) în Cererea nr. 16.297/08:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral; și

1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

(vii) în Cererea nr. 17.068/08:

5.000 EUR (cinci mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 31 mai 2012, în temeiul art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Egbert Myjer,

președinte

Marialena Tsirli,

grefier adjunct