Decizia nr. 661/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, excepție ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu în Dosarul nr. 5.006/91/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 978D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.006/91/2011, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Excepția a fost ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la decizia de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că o lege retroactivează atunci când reglementează fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naștere, au modificat sau au stins o situație juridică sau efecte pe care acea situație juridică le-a produs înainte de această dată - facta praeterita. Pensia nu este facta pendentia sau facta futura, pentru a putea fi modificată, pentru viitor, prin micșorarea cuantumului acesteia, deoarece operațiunea de recalculare, prin schimbarea metodologiei de calcul în raport de stagiul de cotizare, este un aspect care vizează trecutul. Face referire la

Deciziile Curții Constituționale nr. 120/2007

și nr. 82/2009 în care s-a reținut că "operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut", iar "actul normativ criticat nu poate desființa un drept câștigat, de vreme ce dreptul la pensie este un drept garantat de art. 47 alin. (2) din Constituție." În continuare, arată că pensia este un contract social încheiat în momentul pensionării, pentru activități anterioare, cuantumul pensiei fiind unul dintre elementele esențiale ale acestui contract. Dacă statul modifică, în mod unilateral, acest contract și diminuează cuantumul pensiei, este evident că actul normativ prin care face acest lucru modifică un element esențial al unui act juridic anterior, deci retroactivează asupra formării elementelor esențiale ale contractului.

Susține, de asemenea, că prevederile

Legii nr. 119/2010

sunt neconstituționale,întrucât aceasta a fost promulgată în chiar ziua adoptării ei, fiind astfel contrară atât dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și art. 146 din Constituție, cât și prevederilor

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Arată că unele dintre motivele care au stat la baza adoptării

Legii nr. 119/2010

au fost criza economică, diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar, asigurarea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii publice, eliminarea discrepanțelor. În continuare arată că bugetul pentru pensii a crescut în cadrul Serviciului Român de Informații - S.R.I. cu 6% în anul 2012, aceasta demonstrând, pe de o parte, că scopul preconizat de Guvern de a reduce deficitul bugetar nu s-a realizat, fiind creat un și mai mare dezechilibru, iar, pe de altă parte, că pentru majoritatea pensionarilor S.R.I. pensiile au crescut ca urmare a recalculării, situația autorului excepției fiind una minoritară. Aceasta demonstrează lipsa raportului de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, reclamantului fiindu-i impusă o sarcină excesivă, nerezonabilă și discriminatorie, deoarece restul categoriei din care face parte autorul excepției beneficiază de creșterea pensiei. Consideră, astfel, că se aduce atingere dispozițiilor art. 14 din Convenție. Susține, de asemenea, că actele normative criticate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și coerență. În fine, arată că pensia este un bun ce intră sub incidența art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că actele normative criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Astfel, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Totodată, arată că prevederile criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu. De asemenea, nu se poate susține că ne aflăm în prezența unei identități de situații, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificația unei încălcări a principiului egalității în drepturi a cetățenilor ori a principiului neretroactivității legii civile. Art. 16 alin. (1) din Constituție impune legiuitorului instituirea unui tratament juridic identic pentru situații obiectiv identice. Împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situații obiectiv diferite, justifică însă, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi. Reține că obiectivul actului normativ criticat este acela de a transforma anumite pensii, în al căror cuantum se regăsea o semnificativă componentă necontributivă, în pensii întemeiate pe principiul contributivității. Din această perspectivă,

Legea nr. 119/2010

nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta necontributivă a pensiei speciale fiind deopotrivă eliminată pentru toate categoriile de pensii menționate în actul normativ. Ceea ce diferă sunt condițiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcție de care se calculează punctajul mediu anual și cuantumul veniturilor care se iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, în care drepturile și libertățile, enumerate în cuprinsul acestui alineat, sunt garantate și alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 alin. (1) și (2) - "Dreptul internațional și dreptul intern", art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, fără privilegii și fără discriminări și alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" și art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale. Totodată, autorul excepției invocă și dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, și ale art. 1 - Protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce privește criticile privind neconstituționalitatea extrinsecă a

Legii nr. 119/2010 , prin încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1) și art. 146 din Constituție, cât și a prevederilor

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât aceasta a fost promulgată în chiar ziua adoptării ei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele statuate de Curte prin

Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

Astfel, în decizia menționată, reiterând cele statuate în

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a reținut că orice lege, indiferent de natura ei - organică sau ordinară -, de procedura de adoptare - procedura obișnuită, de urgență sau pe calea angajării răspunderii Guvernului în fața celor două Camere ale Parlamentului -, poate fi atacată la Curtea Constituțională pentru motive de neconstituționalitate în cadrul procedurilor prevăzute de regulamentele parlamentare și

Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de către Președintele României. În această ordine de idei, Curtea a reținut că procedura premergătoare trimiterii

legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992 , care stabilește, prin dispozițiile art. 15 alin. (2), că în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Camerei Deputaților și la cel al Senatului. Potrivit aceleiași norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgență, termenul este de două zile. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituție și ale

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale", observând că, în cazul legilor declarate parțial neconstituționale, după punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale de către Parlament, Președintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală. În cadrul acestui termen, Președintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziție, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Constituție, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

Curtea a observat că

Legea nr. 119/2010 , precum și

Decretul nr. 604/2010

au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. De asemenea, Curtea a reținut că decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010, deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de

Legea nr. 47/1992 . Natura juridică a acestui termen este una de protecție a titularilor dreptului de sesizare a Curții Constituționale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii și eludarea, în acest fel, a controlului de constituționalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare și-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituționalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceștia să își fi exercitat dreptul prevăzut de

art. 146 lit. a) din Constituție. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 119/2010 , titularii dreptului de sesizare prevăzuți la art. 146 lit. a) din Constituție nu și-au exercitat acest drept. Astfel, chiar dacă Președintele a promulgat legea criticată pentru neconstituționalitate, aceștia aveau dreptul și posibilitatea să sesizeze Curtea Constituțională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării. Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituționalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigențelor de ordin constituțional. Promulgarea este un act ulterior adoptării legii și exterior voinței emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituționalitate în legătură cu acesta nu afectează constituționalitatea extrinsecă a legii.

De altfel, prin

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , Curtea a arătat că, "indiferent de forma de exercitare a controlului de constituționalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a

Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, precum și a dispozițiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autoritățile publice implicate, lipsirea de substanță a uneia dintre cele două forme de control constituțional fiind de neconceput într-un stat de drept", ceea ce demonstrează clar că respectarea termenului de două zile este o obligație a autorităților publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiție exterioară legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reținut că obiectul controlului de constituționalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituție îl constituie legile și ordonanțele Guvernului, și nu decretul de promulgare sau modul în care instituțiile publice înțeleg să își exercite competențele constituționale sau legale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.

II. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea constată că

Legea nr. 119/2010

a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanță cu Legea fundamentală, în acest sens fiind

Decizia nr. 1.587 din 13 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2012,

Decizia nr. 1.270 din 27 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, și

Decizia nr. 1.380 din 18 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011.

În deciziile menționate, Curtea a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, cumulat cu pensia contributivă, formează pensia de serviciu stabilită în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Curtea a statuat, de asemenea, că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 din Constituție și ale art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că stabilirea stagiilor de cotizare și a metodologiei de calcul al pensiei pentru diferitele categorii profesionale prevăzute la

art. 1 din Legea nr. 119/2010

este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de către acestea, reglementează reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.

De altfel, prin

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Curtea, în privința cadrelor militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, a statuat că aceștia au beneficiat și continuă să beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activității desfășurate, care creează condițiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală și chiar de amenințare a vieții. Principiul egalității, așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situații obiectiv diferite ce justifică și chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

III. Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă având ca obiect prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, autorul a invocat aceleași dispoziții constituționale și convenționale.

Având în vedere cele menționate, Curtea apreciază că aceleași rațiuni impun în prezenta cauză respingerea ca neîntemeiată a criticilor de neconstituționalitate intrinsecă având ca obiect prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

raportat la aceleași dispoziții constituționale și convenționale.

Distinct față de cele reținute în deciziile menționate, Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011

a fost adoptată în virtutea faptului că în termenul prevăzut de

Legea nr. 119/2010

nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Totodată, s-au avut în vedere atât instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin

Legea nr. 119/2010

să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități, cât și exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării

Legii nr. 119/2010 , în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat. Toate aceste împrejurări se regăsesc în preambulul actului normativ criticat, vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare și care au impus adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit

art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 .

Totodată, Curtea constată că actele normative criticate îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, astfel cum au fost acestea definite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, instanța europeană s-a pronunțat în mod constant, statuând că o normă este "previzibilă" atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. (A se vedea și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68.) Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, aceeași instanță a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, excepție ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu în Dosarul nr. 5.006/91/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2012.