Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 653/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

prezumat în vigoare

Data actului
19 iunie 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 590 din 17 august 2012
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 8.085 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Decretul-lege nr. 118/1990 30 martie 1990 (prevederi anume) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura i…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Vasile Stângă în Dosarul nr. 1.715/121/2011 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 378D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar autorul excepției a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, arătând că textul de lege supus controlului este criticat prin aceea că din sfera acestuia de aplicare sunt excluse anumite persoane aflate în situații de fapt speciale. Atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că statul are o largă marjă de apreciere în ceea ce privește acordarea anumitor drepturi persoanelor persecutate politic. Această marjă însă nu poate fi extinsă în afara înțelesului legii adoptate de statele respective, astfel încât prin critica formulată autorul excepției urmărește de fapt completarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.715/121/2011, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Excepția a fost ridicată de Vasile Stângă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni civile având ca obiect constatarea calității de strămutat și constatarea caracterului abuziv al strămutării.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că prin textul de lege criticat se creează o discriminare cu privire la persoanele care s-au "strămutat" singure pentru a scăpa de abuzurile și urmărirea organelor de represiune. Astfel, acestea nu beneficiază de drepturile prevăzute de

art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990 , spre deosebire de persoanele strămutate. Textul de lege criticat ar trebui să se aplice și acelora care, urmare a persecuțiilor politice, erau lăsați fără locuri de muncă, devenind șomeri.

Tribunalul Galați - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat nu încalcă principiul egalității în drepturi de vreme ce nu se aplică un tratament diferențiat unor situații similare. Autorul excepției dorește de fapt completarea textului de lege criticat.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece autorul excepției solicită modificarea și completarea legii.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, sens în care face referire la jurisprudența Curții în materie. Mai mult, aspectele de neconstituționalitate vizează, în fapt, modificarea și completarea normei legale supuse controlului, aspect ce excedează controlului Curții Constituționale.

Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl formează prevederile

art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, potrivit cărora: "(1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: [...] e) a fost strămutată într-o altă localitate."

Se apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată că autorul excepției dorește modificarea textului de lege criticat în sensul recunoașterii vechimii în muncă și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, aferente perioadei de strămutare, și pentru acele persoane care s-au "strămutat" singure pentru a scăpa de abuzurile și urmărirea organelor de represiune.

Or, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate, astfel încât excepția va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Vasile Stângă în Dosarul nr. 1.715/121/2011 al Tribunalului Galați - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2012.

PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.