Decizia nr. 673/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 6.594/200/2011 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 725D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.594/200/2011, Judecătoria Buzău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Anca Mihaela Trofin într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute prin

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, în calitate de petent, nu are la îndemână niciun mijloc legal pentru a contesta modalitatea de stabilire a tarifului de despăgubire, existența prejudiciului, cuantumul acestuia și existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Totodată, arată că, în opinia sa, este încălcat principiul aplicării unei singure sancțiuni principale pentru o contravenție, care reprezintă o aplicare în materie contravențională a principiului din dreptul penal non bis în idem, precum și principiul egalității armelor.

Judecătoria Buzău - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că persoana sancționată contravențional și în sarcina căreia s-a stabilit și plata unui tarif de despăgubire, prin posibilitatea de a promova calea de atac a plângerii contravenționale, are deschis accesul la justiție, inclusiv cu privire la despăgubire. Precizează că, prin instituirea tarifului de despăgubire, legiuitorul a urmărit a acoperi uzura materială a suprafeței carosabile determinată de folosirea repetată a drumurilor naționale de către autovehicule. În concret, gradul de uzură generat de fiecare autovehicul este influențat de o serie de variabile, printre care masa autovehiculului, gradul de încărcare a acestuia și distanța parcursă. Dintre toate acestea, legiuitorul, în vederea cuantificării tarifului de despăgubire, a luat în calcul numai masa autovehiculului, structurând valoarea tarifului în funcție de ea. Consideră că stabilirea acestei variabile este relativ ușor de făcut, ținând cont că masa maximă autorizată are o valoare fixă și este consemnată în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Apreciază că, de vreme ce analizarea în concret a pagubei produse structurii drumurilor de fiecare vehicul în parte, prin raportare la toate cauzele sau circumstanțele care o pot influența, ar fi o sarcină excesivă, dacă nu imposibilă pentru organele statului, iar neperceperea ei ar duce la o neglijență nepermisă față de administrarea judicioasă a domeniului public al statului, stabilirea unor tarife de despăgubire în cuantum fix, care să nu poată fi cenzurate de instanțele judecătorești din punctul de vedere al valorii lor, reprezintă o limitare a dreptului la un proces echitabil care însă este determinată de urmărirea unui scop legitim și cu respectarea unui raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Precizează, totodată, că dispozițiile de lege ce impun achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale sub sancțiunea aplicării amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire, ale cărui valori sunt expuse în concret, respectă cerințele de previzibilitate și accesibilitate impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 și art. 20 din Constituție . Aceasta, deoarece nu reglementează într-o manieră clară și previzibilă natura juridică a tarifului de despăgubire și nici modalitatea de aplicare a dispozițiilor privind plata acestuia. Or, în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 424/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, astfel cum au fost modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 8/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție care garantează dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră, de asemenea, dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 . Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca urmare a uzării și degradării rețelei de drumuri naționale și, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator. Valoarea prejudiciului suferit este stabilită în cuantum fix, în funcție de categoria autovehiculului, pentru a se evita o probatio diabolica în sarcina administratorului drumului național, în caz contrar, acesta fiind pus în situația de a demonstra în instanță potrivit principiului onus probandi incumbit actori prejudiciul suferit, aspect care este imposibil de determinat în cazuri individuale, ca urmare a multitudinii de elemente variabile ce intervin în această apreciere. De aceea, pentru a echilibra poziția părților din acest raport procesual, legiuitorul a recurs la prezumarea unui prejudiciu fix, determinat, pentru acoperirea căruia este datorat tariful de despăgubire.

Curtea a conchis că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală ca urmare a imposibilității contravenientului de a contesta modalitatea de stabilire a prejudiciului, existența și întinderea acestuia și existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Aceasta, deoarece prin plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, contravenientul are posibilitatea de a contesta atât sancțiunea contravențională, cât și existența faptei cauzatoare de prejudiciu.

Totodată, Curtea a constatat că nu poate reține nici critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil motivată prin pretinsa nesocotire a principiului non bis în idem. Semnificația acestuia este aceea că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă. Curtea a arătat că nu poate reține această critică nici dacă are în vedere o altă semnificație a acestui principiu, și anume cea potrivit căreia este interzisă aplicarea a două sancțiuni principale pentru aceeași faptă. Aceasta, deoarece tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material.

Întrucât nu au fost relevate elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțată prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Anca Mihaela Trofin în Dosarul nr. 6.594/200/2011 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2012.