Regulamentul din 18 septembrie 2012
privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Inspecția Judiciară este o structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul București.
Inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs organizat în conformitate cu dispozițiile
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului regulament.
Articolul 2
Concursul pentru numirea în funcția de inspector judiciar se organizează, ori de câte ori este necesar, de către Inspecția Judiciară.
Organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de inspector judiciar se anunță cu cel puțin 3 luni înaintea primei probe de concurs.
Concursul se organizează cu cel puțin 3 luni înainte de data expirării mandatului de inspector judiciar.
Data, locul, tematica și bibliografia concursului se aprobă prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-șef, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se afișează pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Concursul constă în susținerea următoarelor probe: a) probă scrisă; b) interviu.
Capitolul II Înscrierea la concurs
Articolul 3
Pot participa la concurs judecătorii și procurorii care au o vechime de cel puțin 8 ani în magistratură, care au cel puțin grad de tribunal sau de parchet de pe lângă tribunal și care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare.
Articolul 4
Judecătorii și procurorii își depun candidaturile în termen de 15 zile de la publicarea datei concursului, la Inspecția Judiciară.
Articolul 5
Candidaturile vor fi însoțite de următoarele documente:
a) curriculum vitae;
b) 10 lucrări întocmite de către candidat, hotărâri judecătorești cu obiect diferit sau, după caz, acte întocmite de procurori, inclusiv hotărâri judecătorești desființate sau casate ori acte ale procurorului infirmate. Lucrările depuse vor fi reprezentative pentru activitatea profesională desfășurată în ultimii 3 ani.
De asemenea, pot fi depuse lucrări de specialitate întocmite sau articole publicate, precum și orice alte înscrisuri pe care candidatul le consideră relevante.
Capitolul III Organizarea și desfășurarea concursului
Secțiunea 1 Comisiile de concurs
Articolul 6
Toate comisiile de concurs sunt numite prin ordin al inspectorului-șef.
În comisiile de concurs sunt desemnați și membri supleanți, care, în baza hotărârii președintelui comisiei, înlocuiesc de drept membrii comisiei care nu își pot exercita atribuțiile din motive obiective.
Desemnarea membrilor comisiilor se realizează pe baza consimțământului scris exprimat anterior și are loc într-un termen de natură a asigura desfășurarea în bune condiții a probelor pentru care sunt constituite.
Nu pot fi numite în comisiile de concurs persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Dacă incompatibilitatea se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, persoana în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei, în vederea înlocuirii sale.
O persoană nu poate face parte decât dintr-o singură comisie din concurs.
Modalitățile de plată și atribuțiile ce le revin membrilor comisiilor de concurs se stabilesc prin contracte de participare încheiate în 3 exemplare între aceștia și Inspecția Judiciară.
Declarațiile și contractele de participare în comisii se centralizează de comisia de organizare a concursului și se păstrează alături de celelalte documente de concurs.
Articolul 7
Comisia de organizare a concursului se compune dintr-un număr impar de membri și este formată din:
- președinte: inspectorul-șef adjunct, iar în lipsa acestuia, un alt inspector desemnat de către inspectorul-șef;
- vicepreședinte: un inspector judiciar;
- membri: consilieri și personal auxiliar din cadrul Inspecției Judiciare.
Articolul 8
Comisia de organizare a concursului are, în principal, următoarele atribuții:
1. centralizează cererile de înscriere la concurs, întocmește listele de înscriere, verifică îndeplinirea de către candidați a condițiilor legale de participare la concurs, întocmește și afișează lista candidaților care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs și afișează lista finală a candidaților;
2. controlează și îndrumă acțiunile privind organizarea și desfășurarea concursului, constând, în principal, în: identificarea spațiilor adecvate pentru susținerea probelor de concurs, asigurarea pazei necesare pentru păstrarea ordinii publice la centrele deconcurs și a asistenței medicale pe parcursul desfășurării concursului, dacă este cazul, în funcție de numărul candidaților, procurarea necesarului de rechizite;
3. asigură securizarea subiectelor și a lucrărilor scrise la sediul Inspecției Judiciare și în timpul transportului acestora, precum și păstrarea ordinii publice la centrul de concurs;
4. asigură confecționarea ștampilelor-tip pentru concurs, numerotate;
5. instruiește, cu 24-48 de ore înaintea datei concursului, responsabilii de sală numiți prin hotărâre a președintelui comisiei de organizare a concursului;
6. repartizează candidații în ordine alfabetică, pentru testarea scrisă și pentru susținerea interviului, dispune afișarea listelor pe ușile sălilor în care se desfășoară probele, precum și publicarea acestora pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, cu cel puțin 24 de ore înainte de susținerea probelor;
7. preia de la comisia de elaborare a subiectelor subiectele pentru proba scrisă și baremele de notare, în plicuri distincte, închise și sigilate;
8. păstrează, în condiții de siguranță deplină, subiectele și baremele de notare la sediul Inspecției Judiciare;
9. coordonează multiplicarea subiectelor pentru proba scrisă, imediat după extragerea variantei de concurs, în funcție de numărul candidaților, sigilând apoi plicurile care conțin necesarul de subiecte pentru fiecare sală;
10. le distribuie candidaților subiectele multiplicate pentru proba scrisă;
11. afișează baremul de notare la centrul de concurs, după încheierea probei scrise, și asigură publicarea acestuia, precum și a subiectelor de concurs, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Inspecției Judiciare;
12. organizează transportul lucrărilor scrise de la centrul de concurs la centrul de corectare și răspunde de securitatea acestora;
13. predă comisiei de corectare, în ziua desfășurării concursului, lucrările scrise, subiectele și baremele de notare;
14. ia măsuri pentru ca în spațiile în care își desfășoară activitatea comisiile de concurs și în care se desfășoară probele de concurs să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisie sau neprevăzute de prezentul regulament;
15. primește de la comisia de corectare lucrările scrise, borderourile individuale de notare și borderoul centralizator, precum și documentația aferentă de la interviu;
16. calculează mediile finale și întocmește listele finale cu rezultatele concursului;
17. asigură publicarea listelor cu rezultatele concursului pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Inspecției Judiciare;
18. analizează desfășurarea și rezultatele concursului, prezentând concluziile inspectorului-șef;
19. informează de îndată inspectorul-șef cu privire la orice situație deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament, precum și cu privire la orice situație care impune anularea unor subiecte, cum ar fi pierderea, deteriorarea ori desecretizareaunui subiect;
20. propune inspectorului-șef eventualele modificări cu privire la modul de organizare ori de desfășurare a concursului;
21. îndeplinește orice alte atribuții necesare bunei desfășurări a concursului.
Președintele comisiei de organizare a concursului ia toate măsurile necesare în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1). În acest scop, președintele comisiei de organizare a concursului stabilește fișa de atribuții pentru vicepreședintele și membrii comisiei.
Articolul 9
Comisia de elaborare a subiectelor pentru testarea scrisă, denumită în continuare comisia de elaborare a subiectelor, este formată din 3 inspectori judiciari și este condusă de un președinte, numit de inspectorul-șef dintre membrii comisiei.
Comisia de corectare a lucrărilor elaborate în cadrul testării scrise, denumită în continuare comisia de corectare, și comisia de soluționare a contestațiilor rezultatelor obținute la testarea scrisă, denumită în continuare comisia de soluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă, se constituie potrivit prevederilor alin. (1).
Articolul 10
Comisia de elaborare a subiectelor are, în principal, următoarele atribuții:
1. elaborarea subiectelor de concurs și a baremelor, cu respectarea următoarelor reguli:
a) asigurarea concordanței cu tematica și bibliografia aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la propunerea inspectorului-șef și publicate de Consiliul Superior al Magistraturii și de Inspecția Judiciară;
b) asigurarea cuprinderii echilibrate a materiei studiate și a gradului de complexitate corespunzător conținutului tematicii și a bibliografiei, pentru a fi tratate în timpul stabilit;
c) evitarea repetării subiectelor de la concursurile anterioare;
d) asigurarea condiției ca timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depășească timpul alocat desfășurării probei de concurs;
e) indicarea, pentru fiecare subiect, atât a punctajului prevăzut în barem, cât și a timpului recomandat pentru rezolvare;
f) evitarea, pe cât posibil, a subiectelor ce conțin probleme controversate în doctrină și în practică sau, în cazul unor astfel de situații, punctarea tuturor soluțiilor a căror corectitudine din punct de vedere legal poate fi argumentată logic și coerent;
g) punerea accentului în notarea lucrărilor pe motivarea soluției alese de candidat; în barem pot să fie punctate modalități alternative de motivare a soluției alese de candidat;
2. predarea subiectelor și baremelor de notare în plicuri distincte, închise și sigilate către comisia de organizare a concursului, cu cel puțin 12 ore înaintea desfășurării probei scrise;
3. elaborarea pentru testarea scrisă a 3 variante de subiecte.
Comisia de corectare examinează, sub coordonarea președintelui comisiei, contestațiile la barem, adoptă baremul definitiv care va fi publicat pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare și corectează lucrările scrise.
Comisia desoluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă are, în principal, atribuții de recorectare a lucrărilor și de stabilire a rezultatului definitiv la testarea scrisă.
Articolul 11
Comisia de concurs pentru proba de interviu, denumită în continuare comisia de examinare, este formată din 5 inspectori judiciari și un psiholog, care are vot consultativ.
Comisia de examinare este condusă de un președinte, numit de inspectorul-șef dintre membrii comisiei.
Cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea interviului, comisia de examinare întocmește pentru fiecare candidat un raport a cărui structură este cuprinsă în anexa nr. 1 și care va cuprinde în mod obligatoriu:
a) traseul profesional al judecătorului sau al procurorului;
b) rezultatul verificărilor efectuate de către inspectorii judiciari desemnați de comisia de examinare cu privire la reputația profesională și alte aspecte relevante din activitatea și conduita candidaților;
c) analiza calității lucrărilor întocmite de candidați în activitatea profesională, efectuată de membrii comisiei de examinare, pe baza a 10 lucrări prezentate de candidați, precum și pe baza a 10 lucrări selectate în mod aleatoriu de inspectorii judiciari desemnați de comisia de examinare, inclusiv hotărâri judecătorești desființate sau casate ori acte ale procurorului infirmate.
Raportul va fi avut în vedere de comisia de examinare în cadrul probei interviului.
Secțiunea 2 Desfășurarea concursului
Articolul 12
Procedura de selecție a candidaților la funcția de inspector judiciar are loc pe baza unui concurs constând într-o probă scrisă și un interviu.
Articolul 13
În termen de 10 zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor, listele cu candidații care îndeplinesc condițiile legale de participare la concurs se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Candidații respinși în urma verificării pot formula contestații, în termen de 24 de ore de la publicare. Contestațiile se depun la Inspecția Judiciară și se soluționează de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.
După pronunțarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii, se întocmește lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, listă care se aduce la cunoștința publică prin modalitatea prevăzută la alin. (1).
Articolul 14
În termen de două zile de la afișarea listei finale a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, comisia de examinare va solicita Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii date privind traseul profesional al candidatului, în vederea întocmirii raportului prevăzut la art. 11. La întocmirea documentației corespunzătoare vor fi avute în vedere aspectele personale și de carieră profesională ale magistratului, prevăzute la pct. I din anexa nr. 1.
Articolul 15
Testarea scrisă are loc pe baza unor subiecte de tip sinteză, care vor urmări verificarea cunoștințelor privind legile, regulamentele și orice alte reglementări în materia organizării și funcționării instanțelor, a parchetelor și a Inspecției Judiciare, precum și a celor privind dispozițiile Codului de procedură penală sau ale Codului de procedură civilă, în funcție de specializarea judecătorului sau a procurorului candidat.
Articolul 16
Cu 48 de ore înainte de desfășurarea testării scrise, comisia de elaborare a subiectelor stabilește un set de 3 variante de subiecte.
Subiectele și baremele de notare se predau în plicuri distincte, închise și sigilate de către comisia prevăzută la alin. (1) comisiei de organizare a concursului, cu cel puțin 12 ore înainte de data și ora susținerii testării scrise. Plicurile se deschid în ziua concursului, în prezența unor reprezentanți ai candidaților, după expirarea termenului de acces în sălile de concurs.
Articolul 17
Accesul candidaților în sala de concurs este permis pe baza actului de identitate, în ordinea afișată, la ora stabilită, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probelor. În mod excepțional, pot fi admiși candidați în sală și cu mai puțin de 30 de minute înainte de începerea probelor, dar nu și după deschiderea plicului cu subiecte.
Înainte de aducerea subiectelor în săli, responsabilii de sală aduc la cunoștința candidaților modul de desfășurare a probelor și modul de completare a datelor personale pe teza de concurs tipizată.
Articolul 18
Li se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării testării scrise orice fel de lucrări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloc electronic de comunicare. Candidații pot folosi în timpul concursului acele materiale a căror posibilitate de utilizare este menționată explicit în bibliografia de concurs. Supraveghetorii verifică respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea acestor dispoziții duce la eliminarea din sală a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost sau nu au fost folosite.
Candidații ocupă locurile în sala de concurs în ordine alfabetică, conform listelor afișate. Candidații primesc teze de concurs tipizate, pe care își scriu cu majuscule numele și prenumele și completează citeț celelalte date de pe colțul paginii ce urmează a fi lipit, precum și coli obișnuite pentru ciorne, marcate cu ștampila de concurs.
Colțul tezei de concurs tipizate se lipește și se ștampilează la momentul predării lucrării, numai după ce persoanele care supraveghează în sală au verificat identitatea candidaților și completarea corectă a tuturor datelor prevăzute și după ce responsabilii de sală semnează în interiorul porțiunii din pagina care urmează să fie sigilată.
Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează și orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării atrag anularea lucrării scrise respective.
Frauda dovedită atrage eliminarea candidatului din concurs. Se consideră fraudă și încălcarea dispozițiilor alin. (1) și (4). În aceste cazuri, responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele constatate și măsurile luate, iar lucrarea scrisă se anulează cu mențiunea "fraudă". Procesul-verbal se comunică atât comisiei de organizare a concursului, cât și candidatului respectiv.
Articolul 19
Prin tragere la sorți, un reprezentant al candidaților alege varianta de subiecte dintre cele 3 variante stabilite de comisia de elaborare a subiectelor.
După extragerea variantei de subiecte, președintele comisiei de organizare a concursului și persoana care a efectuat extragerea semnează pe subiectul extras.
Niciun membru al comisiei de elaborare a subiectelor nu poate părăsi centrul de concurs și nu poate comunică conținutul subiectelor de concurs până la încheierea testării scrise.
Responsabilii de săli primesc plicurile cu subiecte de la președinte, vicepreședinte sau un membru al comisiei de organizare a concursului, după care verifică integritatea plicurilor, le deschid și distribuie subiectele multiplicate fiecărui candidat.
Pe parcursul desfășurării testării scrise, membrii comisiei de organizare a concursului și supraveghetorii de săli nu pot da candidaților indicații referitoare la rezolvarea subiectelor și nu pot aduce modificări subiectelor sau baremelor. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisia de elaborare a subiectelor. Pe toată durata desfășurării testării scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiilor de elaborare a subiectelor și de organizare a concursului, care supraveghează desfășurarea concursului.
Punctajul acordat și timpul recomandat pentru rezolvare, pentru fiecare subiect, stabilite de comisia de elaborare a subiectelor, se transmit candidaților odată cu subiectele, iar baremul de notare se afișează la centrul de concurs, la încheierea testării scrise.
În termen de 24 de ore de la afișare, candidații pot formula contestații la barem, care se soluționează în 48 de ore. Soluția se motivează în termen de cel mult 3 zile de la expirarea termenului de 48 de ore prevăzut pentru soluționarea contestațiilor. Baremul de notare definitiv, stabilit în urma soluționării contestațiilor, se publică de îndată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Articolul 20
Din momentul deschiderii plicului cu subiecte niciun candidat nu mai poate intră în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține testarea scrisă.
În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de una dintre persoanele care supraveghează, până la înapoierea în sala de concurs.
Timpul destinat elaborării lucrării scrise, stabilit de comisia de elaborare a subiectelor, nu poate depăși 4 ore și se socotește din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
Pentru elaborarea lucrării scrise, candidații folosesc numai cerneală sau pastă de culoare neagră. Nu se folosește altă hârtie decât cea distribuită candidaților de către supraveghetori. Rezolvarea subiectelor se efectuează exclusiv pe teza de concurs tipizată, iar soluțiile scrise pe ciorne sau pe foaia cu subiecte nu se iau în considerare.
Fiecare candidat primește atâtea teze de concurs tipizate și atâtea coli de ciornă câte îi sunt necesare.
Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul apreciat ca fiind greșit cu o linie orizontală.
În cazul în care, din diferite motive, cum ar fi corectări numeroase sau greșeli care ar putea fi interpretate drept semne de recunoaștere, unii candidați doresc să își transcrie lucrarea fără să depășească timpul stabilit, aceștia primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de responsabilul de sală în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de responsabilul de sală, menționându-se pe ele "anulat", se semnează și se păstrează în condițiile stabilite pentru documentele de concurs.
Articolul 21
Pe măsură ce își încheie lucrările, candidații le predau supraveghetorilor.
La expirarea timpului acordat, candidații predau lucrările în faza în care se află, sub semnătură, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Dacă sunt mai mulți candidați, ultimii 2 rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
La predarea lucrărilor, supraveghetorii barează spațiile nescrise, verifică numărul de pagini și îl trec în procesele-verbale de predare-primire de sală, pe care le semnează candidații, precum și în rubrica special prevăzută pe prima pagină a lucrării.
Pentru fiecare sală se întocmește un proces-verbal.
Lucrările anulate se strâng separat și se păstrează de comisia de organizare a concursului alături de celelalte documente de concurs.
Supraveghetorii predau lucrările scrise, sub semnătură, președintelui sau vicepreședintelui comisiei de organizare a concursului, care le amestecă și le numerotează, după care le predau președintelui comisiei de organizare a concursului, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Articolul 22
Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de corectare și va fi apreciată de către fiecare dintre aceștia, separat, cu note de la 0 la 7, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 7, respectându-se baremul de notare. Corectarea și notarea pe baza baremului se înregistrează în borderouri de notare separate de către corectori, semnate de aceștia pe fiecare pagină.
Nota la testarea scrisă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei.
Pe timpul corectării, colțul lucrării nu se desigilează. Notele acordate se înscriu în borderou sub semnătura celor care le-au acordat și apoi pe lucrare, în rubrica specială a foii de concurs, cu cerneală neagră, sub semnătură, de către un membru al comisiei de organizare a concursului. După efectuarea acestor operațiuni, colțul sigilat al lucrării se desface în prezența președintelui sau a vicepreședintelui comisiei de organizare a concursului și se corelează numărul lucrării cu numele candidatului. Notele finale se înregistrează imediat în borderourile de concurs.
Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 5 (cinci).
Rezultatele obținute la testarea scrisă se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare și se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Ora publicării pe site, menționată pe borderoul de concurs, reprezintă momentul de la care curge termenul de contestații.
Articolul 23
Candidatul nemulțumit de nota obținută la testarea scrisă poate formula contestație în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Contestațiile se depun personal ori se transmit prin fax Inspecției Judiciare și pot viza doar notarea propriei lucrări.
Lucrările scrise se recorectează de către comisia de soluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă.
În vederea soluționării contestațiilor, lucrările scrise vor fi renumerotate și resigilate, fiind înscrise într-un borderou separat. Fiecare lucrare va fi corectată de toți membrii comisiei de soluționare a contestațiilor pentru testarea scrisă. Nota finală la această probă este reprezentată de media aritmetică a notelor acordate de către fiecare dintre membrii comisiei.
Nota obținută în urma contestației este definitivă și nu poate fi mai mică decât nota contestată.
Rezultatele în urma contestațiilor se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Articolul 24
Candidații declarați admiși la proba scrisă susțin un interviu în fața comisiei de examinare, din care fac parte 5 inspectori judiciari și un psiholog.
În cadrul probei interviului, comisia de examinare evaluează aspecte referitoare la conduita, deontologia și integritatea candidaților, precum și abilitățile ori aptitudinile necesare pentru funcția de inspector judiciar, în funcție de criteriile stabilite în anexa nr. 2.
Comisia de examinare va avea în vedere și raportul prevăzut la art. 11 întocmit de către comisia de examinare.
Aprecierea și notarea interviului se fac, pe baza grilei de evaluare, cu note de la 0 la 3, cu două zecimale, pe o scală de notare de la 0 la 3.
Nota obținută la această probă reprezintă media aritmetică a celor 5 note acordate de membrii inspectori judiciari ai comisiei de examinare. Nota astfel obținută este definitivă.
Sunt declarați admiși la această probă candidații care au obținut cel puțin nota 2.
Rezultatele de la proba constând în interviul candidaților se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Articolul 25
Cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea interviului, comisia de organizare a concursului întocmește lista alfabetică a candidaților, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte grupele de candidați, și dispune publicarea listelor candidaților pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Accesul candidaților în sala de concurs este permis pe baza unui act de identitate, în ordinea afișată, respectându-se ora prevăzută pentru fiecare grupă.
Înregistrarea probelor orale este obligatorie, cel puțin prin mijloace tehnice audio.
Înregistrările se păstrează timp de un an, după care se distrug.
Articolul 26
Nota finală obținută la concurs este suma notelor obținute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la proba scrisă - 70% și nota de la interviu - 30%.
Pe baza notelor finale se întocmește tabelul de clasificare a candidaților, care se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare.
Posturile de inspector judiciar scoase la concurs vor fi ocupate în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute de candidați.
În cazul în care mai mulți candidați obțin note finale egale, departajarea acestora se face în funcție de nota obținută la testarea scrisă, iar, dacă și acestea sunt egale, vor fi avute în vedere, în ordine, următoarele criterii: gradul profesional cel mai mare, vechimea cea mai mare în funcția de judecător sau de procuror, titlul de doctor în drept și calitatea de doctorand.
Articolul 27
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului pentru numirea în funcția de inspector judiciar.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, concursul în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege ori de regulament cu privire la organizarea ori la desfășurarea concursului sau că există dovada săvârșirii unei fraude.
Articolul 28
Candidații declarați admiși sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef pentru un mandat de 6 ani.
Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 29
Toate documentele întocmite pentru concurs se păstrează în arhiva Inspecției Judiciare.
Originalele documentelor care au fost transmise prin fax se comunică în maximum 5 zile Inspecției Judiciare și se arhivează la mapele de concurs.
Datele și informațiile referitoare la desfășurarea concursului se păstrează pe pagina de internet a Inspecției Judiciare timp de 30 de zile de la data validării rezultatului concursului pentru numirea în funcția de inspector judiciar de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Articolul 30
Toate termenele stabilite în regulament se calculează potrivit normelor de procedură civilă.
Articolul 31
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 -------
la regulament
Conținutul raportului comisiei de
examinare a candidaților la funcția de inspector judiciar în
cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii
Numele și prenumele candidatului
I.
Aspecte privind persoana și cariera magistratului
1.
Funcția, gradul
2.
Locul exercitării funcției
3.
Data și locul nașterii
4.
Domiciliul
5.
Starea civilă
6.
Studiile
7.
7. Data și rezultatul:
a) examenului de admitere în magistratură;
b) examenelor de promovare;
c) altor examene
8.
Calificativul obținut la ultima evaluare
profesională
9.
Aspecte relevante în ultimul raport de evaluare a
activității profesionale
10.
Sancțiuni disciplinare
11.
Cariera în magistratură:
a) domeniul de activitate: (felul și durata
activității ca judecător/procuror de la momentul
numirii);
b) funcții de conducere: (președinte sau
vicepreședinte de instanță, respectiv conducător
sau conducător adjunct de parchet, președinte de
secție la instanță sau șef secție la parchet)
12.
Activitate profesională în alte profesii juridice
(felul, durata, angajator)
13.
Participarea la cursuri de formare continuă
(conferințe, simpozioane, mese rotunde, masterat,
cursuri postuniversitare, doctorat etc.)
14.
Alte aspecte (cunoașterea unei limbi străine,
cunoștințe de operare PC etc.)
II.
Analiza calității lucrărilor întocmite de candidat:
a) cunoștințe profesionale:
- cunoștințe teoretice;
- aptitudinea de a pune în practică cunoștințele
dobândite;
- cunoașterea jurisprudenței Înaltei Curți de
Casație și Justiție;
- cunoașterea jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului;
b) capacitatea de analiză și sinteză:
- capacitatea de a verifica și de a interpreta un
volum mare de informații;
- capacitatea de a rezuma situații de fapt complexe
- capacitatea de a identifica și valorifica
elementele esențiale ale cauzei;
c) capacitatea de a raționa, de a face conexiuni,
logica juridică a magistratului:
- capacitatea de a interpreta situația de fapt și
de a trage concluzii logice;
- capacitatea de a face conexiuni;
- argumentația clară și logică;
d) modalitatea de exprimare în scris:
- claritatea, acuratețea, coerența, accesibilitatea
și concizia exprimării;
- capacitatea de convingere
III.
Analiza datelor despre activitatea candidatului în
ultimul an, cum ar fi: număr de lucrări
soluționate, prin raportare la media încărcăturii
pentru aceeași secție/instanță/parchet; operativi-
tatea în soluționarea cauzelor; respectarea terme-
nului legal de redactare a lucrărilor; rezolvarea
în termen legal a altor atribuții stabilite prin
ordinul de serviciu etc.
IV.
Evaluarea altor activități desfășurate pe baza unor
dispoziții din legi și regulamente, cum ar fi:
frecvența verificărilor efectuate la compartimentul
sau, după caz, instituția respectivă; soluționarea
corespunzătoare a deficiențelor constatate;
întocmirea în teren și verificarea corespunzătoare
a lucrărilor etc.
V.
Rezultatul verificărilor cu privire la aspectele
privind reputația profesională și a altor aspecte
relevante din activitatea și conduita acestuia
Anexa 2 -------
la regulament
Rezultatul evaluării abilităților și
aptitudinilor specifice funcției de inspector judiciar și a
aspectelor privind conduita, deontologia și integritatea profesională
Nr.
crt.
I. Aptitudini
Punctaj
alocat
Punctaj
acordat
1.
Gândire independentă/critică
(capacitatea de a găsi soluții la problemele
cu care se confruntă în mod independent, fără
a simți nevoia de suport/sprijin; capacitatea
de a asimila rapid informații noi, de a le
organiza în mod logic, precum și de a le
valorifica în rezolvarea sarcinilor specifice;
capacitatea de a interpreta în mod independent
o stare de fapt, precum și de a ajunge la
concluzii pertinente pornind de la aceasta)
0,3 puncte
2.
Capacitatea de a lua decizii
(capacitatea de analiză rațională a soluțiilor
posibile, precum și de identificare în mod
independent a celei optime pentru rezolvarea
unei stări de fapt; capacitatea de a manifesta
hotărâre în procesul decizional, respectiv de
a opta pentru o soluție atunci când variantele
posibile sunt clar specificate; capacitatea de
a da dovadă de empatie - înțelegerea situației
de fapt - în luarea deciziilor, precum și de
gestionare eficientă a autorității în
îndeplinirea sarcinilor specifice;
capacitatea rapidă de decizie, de organizare
și autoperfecționare)
0,3 puncte
II. Abilități
3.
Capacitatea de comunicare
(capacitatea de a argumenta logic opiniile,
precum și de a le susține cu diplomație
într-un cadru colocvial, fără a se lăsa
influențat cu ușurință; capacitatea de a
înțelege informații de specialitate, precum și
de a opera corect cu acestea, atât în limbaj
scris cât și oral, în susținerea punctelor de
vedere; capacitatea de a asculta activ,
precum și de a formula întrebări pertinente la
situația de fapt expusă)
0,3 puncte
4.
Capacitatea de lucru în echipă
(capacitatea de a se adapta ușor la colective
noi, precum și de a coopera cu ceilalți în
procesul de organizare a muncii; capacitatea
de a gestiona relații interpersonale în cadrul
colectivelor de lucru, precum și de a
manifesta interes pentru părerile și
drepturile celorlalți; capacitatea de a se
implica cu idei și soluții în atingerea
obiectivelor comune, precum și de a colabora
cu ceilalți pe baza unor relații de
încredere reciprocă)
0,3 puncte
5.
Capacitatea de susținere a efortului voluntar
(capacitatea de a planifica și organiza
propria activitate, astfel încât lucrările să
fie realizate în termenele fixate; capacitatea
de a da dovadă de perseverență în atingerea
obiectivelor stabilite, precum și de a se
mobiliza activ pentru a face față volumului
de activitate; capacitatea de a pătrunde
problemele de fapt cu simțul răspunderii,
temeinic, precum și de a da dovadă de
încredere profesională în soluționarea
sarcinilor repartizate; capacitatea de
identificare cu valorile specifice profesiei,
precum și de susținere intrinsecă a actului
profesional, fără a fi influențat de
obținerea unor recunoașteri/merite)
0,3 puncte
6.
Rezistența la stres
(capacitatea de a manifesta autocontrol, în
plan comportamental și emoțional, în situații
tensionate, fără a prezenta manifestări
neconforme cu situația; capacitatea de a
manifesta încredere în forțele proprii, fără a
prezenta emoții negative asociate actului
profesional - pesimism, neliniște, preocupare
exagerată, teamă de eșec, sensibilitate etc.;
capacitatea de a accepta deschis criticile
celorlalți, precum și de a manifesta o bună
abilitate de a gestiona situațiile tensionate
într-o manieră constructivă; capacitatea de a
face față unui program de muncă prelungit și
schimbător care presupune deplasări frecvente
în teritoriu)
0,3 puncte
7.
Sensibilitate și probitate profesională
(capacitatea de a recunoaște limitele de
exercitare a funcției în activitatea de
control, astfel încât să nu fie încălcat
principiul independenței profesionale;
capacitatea de a sesiza eventuale
neconformități în exercitarea funcției,
precum și de a depune diligențele necesare
în vederea soluționării lor; capacitatea de
a manifesta un comportament demn, marcat de
onestitate și adeziune față de respectarea
standardelor etice și morale ale profesiei;
capacitatea de a gestiona situațiile în care
normele deontologice ale profesiei au fost
încălcate)
0,3 puncte
III. Conduita, deontologia și integritatea
profesională
8.
Conduita
(conduita profesională în timpul exercitării
activității profesionale și relația cu
justițiabilii, avocații, experții, interpreții
ori cu alte persoane cu care intră în contact
în calitate oficială; relațiile cu colegii,
cu grefierii, cu celălalt personal al
organului judiciar la care au funcționat sau
al celor superioare ori inferioare ierarhic;
respect și bună-credință în relațiile de
serviciu în cadrul colectivelor din care fac
parte; aspecte privind conduita și
comportamentul în societate)
0,3 puncte
9.
Deontologia profesională
(respectarea standardelor de conduită conforme
cu onoarea și demnitatea profesiei, stabilite
de Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor; lipsa unor hotărâri de stabilire
a încălcării Codului deontologic al
judecătorilor și procurorilor)
0,3 puncte
10.
Integritatea
(imparțialitatea, lipsa sancțiunilor
disciplinare rămase irevocabile; respectarea
dispozițiilor legale privind depunerea
declarațiilor prevăzute de lege, regimul
juridic al incompatibilităților, primirea
cadourilor în virtutea funcției, evitarea
conflictelor de interese de orice natură,
repartizarea lucrărilor, semnalarea
neregularităților în materie de integritate;
modul în care se raportează lavalori precum
independența și imparțialitatea justiției)
0,3 puncte
Punctaj total:
3 puncte
------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.