Decizia nr. 665/2012
privind autorizarea ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor a Societății Comerciale UNIC SPORTS - S.R.L.-D
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia și a prevederilor
Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012
pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaționale și atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor,
în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 6 noiembrie 2012 prin care s-a aprobat cererea Societății Comerciale UNIC SPORTS - S.R.L.-D de obținere a autorizației ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:
Articolul 1
Societatea Comercială UNIC SPORTS - S.R.L.-D, cu sediul social în satul Deda, comuna Deda nr. 94, județul Mureș, număr de ordine în registrul comerțului J26/854/2011, cod unic de înregistrare nr. 28995916/17.08.2011, este autorizată ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor, conform prevederilor
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor
Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012
pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaționale și atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor.
Articolul 2
Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor începând cu data înregistrării în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor.
Articolul 3
Societatea Comercială UNIC SPORTS - S.R.L.-D are următoarele obligații:
a) să plătească anual o taxă de menținere în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor, în cuantum de 2.000 lei. Taxa anuală de menținere se achită în termen maxim de 12 luni de la data autorizării furnizorului de programe educaționale în domeniul asigurărilor, pentru anul următor. Copia scanată a documentului care atestă plata taxei anuale de menținere în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor se va raporta Direcției autorizări și avizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pe adresa de e-mail: autorizari@csa-isc.ro;
b) să publice pe website-ul propriu denumirea exactă a programelor educaționale aprobate, informații despre data de începere a cursurilor, tarifele practicate, posibilități de negociere a tarifelor, serviciile incluse în tarife și orice alte informații necesare participanților la cursuri, precum și să precizeze cine asigură examinarea pentru absolvirea fiecărui program;
c) să mențină pe website-ul propriu un registru al absolvenților, care să cuprindă toate persoanele care au promovat examenele de absolvire pe care furnizorul le-a organizat în urma desfășurării cursurilor;
d) să publice gradul de promovabilitate a cursanților, determinat ca raport între numărul anual de persoane care au absolvit examenele într-un an calendaristic, pe de o parte, și numărul total de cursanți școlarizați; în determinarea acestui grad vor fi luate în considerare și persoanele care au promovat examenele de calificare profesională și de pregătire profesională continuă a intermediarilor în asigurări.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel George Tudor București, 8 noiembrie 2012. Nr. 665.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.