Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 768/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

prezumat în vigoare

Data actului
25 septembrie 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2012
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 21.149 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 118/2010 30 iunie 2010 (prevederi anume) privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
  • Legea nr. 285/2010 28 decembrie 2010 (prevederi anume) privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Lucia Saulea, Nora Zafiu, Eleonora Căpățână, Mihaela Irimia, Bogdan Dobrogeanu, Ionuț Pavel Iambu, Gabriel Anton, Cristina Corcodel, Alexe Cătălina Goicea, Mirela Petre, Daniela Vasile, Liana Anton, Raluca Bejan, Alice Manuela Burciu, Cornelia Cernat, Roxana Ciresnea, Anca Constantinescu, Mihaela Cîrstocea, Cristina Constantinescu, Elena Costache, Mirela Costache, Georgeta Costache, Mihaela Florica Costea, Georgiana Crețu, Daniela Criste, Ana Maria Luciu, Marioara Drugă, Liana Ducan, Dorina Dumitrescu, Maria Enache, Maria Fava, Aniela Florea, Elena Fronea, Marilena Ionescu, Mariana Ionescu, Viorica Manole, Claudia Mirela Manolica, Monica Marin, Adriana Matache, Vica Mendoiu, Nicoleta Mihalache, Carmen Militaru, Ioana Mocanu, Carmen Naum, Constantina Neagu, Cristina Olteanu, Jeni Pârcălăbescu, Marilena Dana Peptanaru, Maria Postolache, Constanța Răduț, Vasilica Stan, Ana Eliza Streche, Steluța Ștefan, Emilia Tănăsescu, Delia Țărăgrădeanu, Angela Valentina Țuțu, Elena Vlaicu, Adriana Dumitru, Petruța Gavriliu, Adriana Manolache, Gabriel Minea, Niculina Samoilă, Cristina Smărăndoiu, Cecilia Adela Alexandru, Antoaneta Bucur, Ion Bunghez, Carmen Manta, Elena Albu, Gabriela Vitregu, Eusebiu Barbu, Roxana Bugeac, Florin Eugeniu Antonescu, Alexandru Coarfă, Viorel Drăghiciu, Florin Ciprian Gherghe, Florin Ionescu, Mariana Ionescu, Liliana Ilie și Dumitru Mihai în Dosarul nr. 3.668/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 186D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 720/2012 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.417 din 20 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.668/105/2011, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Excepția a fost ridicată de Lucia Saulea, Nora Zafiu, Eleonora Căpățână, Mihaela Irimia, Bogdan Dobrogeanu, Ionuț Pavel Iambu, Gabriel Anton, Cristina Corcodel, Alexe Cătălina Goicea, Mirela Petre, Daniela Vasile, Liana Anton, Raluca Bejan, Alice Manuela Burciu, Cornelia Cernat, Roxana Ciresnea, Anca Constantinescu, Mihaela Cîrstocea, Cristina Constantinescu, Elena Costache, Mirela Costache, Georgeta Costache, Mihaela Florica Costea, Georgiana Crețu, Daniela Criste, Ana Maria Luciu, Marioara Drugă, Liana Ducan, Dorina Dumitrescu, Maria Enache, Maria Fava, Aniela Florea, Elena Fronea, Marilena Ionescu, Mariana Ionescu, Viorica Manole, Claudia Mirela Manolica, Monica Marin, Adriana Matache, Vica Mendoiu, Nicoleta Mihalache, Carmen Militaru, Ioana Mocanu, Carmen Naum, Constantina Neagu, Cristina Olteanu, Jeni Pârcălăbescu, Marilena Dana Peptanaru, Maria Postolache, Constanța Răduț, Vasilica Stan, Ana Eliza Streche, Steluța Ștefan, Emilia Tănăsescu, Delia Țărăgrădeanu, Angela Valentina Țuțu, Elena Vlaicu, Adriana Dumitru, Petruța Gavriliu, Adriana Manolache, Gabriel Minea, Niculina Samoilă, Cristina Smărăndoiu, Cecilia Adela Alexandru, Antoaneta Bucur, Ion Bunghez, Carmen Manta, Elena Albu, Gabriela Vitregu, Eusebiu Barbu, Roxana Bugeac, Florin Eugeniu Antonescu, Alexandru Coarfă, Viorel Drăghiciu, Florin Ciprian Gherghe, Florin Ionescu, Mariana Ionescu, Liliana Ilie și Dumitru Mihai - personal auxiliar de specialitate, conex, funcționari publici și personal contractual din cadrul Curții de Apel Ploiești cu prilejul soluționării unei cauze civile având ca obiect "drepturi bănești".

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că textele de lege criticate încalcă dreptul de proprietate, întrucât prevăd acordarea unor drepturi salariale reduse în raport cu cele avute anterior. În acest sens, arată că drepturile salariale reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Diminuarea acestor drepturi a fost constatată de Curtea Constituțională ca fiind în acord cu dispozițiile Legii fundamentale, prin

Decizia nr. 874/2010 . Prin aceeași decizie s-a arătat însă și faptul că o asemenea măsură nu poate avea decât un caracter temporar. Prin urmare, acordarea în continuare a unor drepturi salariale reduse și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, dată avută ca reper de către instanța de contencios constituțional în decizia amintită, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și a prevederilor art. 53 din Constituție. De asemenea, sunt încălcate și dispozițiile art. 41, 124 și 125 din Legea fundamentală, întrucât prevederile de lege criticate aduc atingere statutului profesiei la care se referă aceste texte constituționale. În susținerea celor arătate, invocă jurisprudența Curții de Justiție a UniuniiEuropene și concluziile Comisiei Europene cu privire la obligația judecătorului național de a înlătura din oficiu aplicarea unei reglementări interne sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii (Cauza C-310/10).

Tribunalul Prahova - Secția I civilă consideră că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25%, precum și majorarea salariilor acestora începând cu luna ianuarie 2011 doar cu procentul de 15% raportat la cuantumul salariului aferent lunii octombrie 2010 nu aduc atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a statului, nu reprezintă o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se poate reține încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziții potrivit cărora "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei."

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora "(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în

Legea-cadru nr. 330/2009 , cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispoziții ale Legii fundamentale: art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, invocă încălcarea art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

Legii nr. 118/2010 , referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit

art. 16 din aceasta, iar Legea nr. 285/2010

și-a încetat efectele juridice la 31 decembrie 2011. Cu toate acestea, prevederile

art. 1 din Legea nr. 118/2010

și ale

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenței sale, și anume

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată.

Analizând, prin urmare, textele de lege criticate, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a reținut că modalitatea de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute reglementată de aceste texte de lege nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării înpoliticile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior

Legii nr. 118/2010 . Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid posibil a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea

Legii nr. 118/2010 . Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, examinând cererile nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11, soluționate prin decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României, respectiv Adrian Gavril Senteș împotriva României, a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Cu același prilej, Curtea a precizat și faptul că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile. Curtea observă că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietății.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele și soluția deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește susținerea potrivit căreia prevederile de lege criticate ar aduce atingere statutului judecătorilor, Curtea reține că autorii excepției nu au această calitate, astfel că prevederile constituționale ale art. 124 și 125 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

În sfârșit, referitor la invocarea Cauzei C-310/10, soluționată prin Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea observă că autorii excepției, în mod eronat, trag anumite concluzii care nu rezultă din considerentele acestei hotărâri. Paragrafele 46 și 47 ale hotărârii abordează chestiuni care țin de repartizarea unor competențe între Uniune și statul membru, fără a aduce în discuție efectele unei decizii ale instanței constituționale române. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, "deși necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenței Curții în materie de interpretare la conținutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situații date, în considerarea faptului că o normă de drept național face trimitere la acestea, nu este în schimb posibil ca, pe baza aceleiași considerații și fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia". Rezultă așadar că domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice ține de competența statului membru, și nu a Uniunii, ceea ce înseamnă că acesta nu intră sub incidența reglementărilor Uniunii Europene.

Astfel, Curtea constată că susținerile autorilor excepției referitoare la încălcarea generică a reglementărilor Uniunii Europene în cauza de față sunt mai degrabă niște afirmații subiective, fără a ridica probleme de constituționalitate, iar salarizarea personalului din fonduri publice este și va rămâne o competență exclusivă a statelor membre.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și ale

art. 1 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Lucia Saulea, Nora Zafiu, Eleonora Căpățână, Mihaela Irimia, Bogdan Dobrogeanu, Ionuț Pavel Iambu, Gabriel Anton, Cristina Corcodel, Alexe Cătălina Goicea, Mirela Petre, Daniela Vasile, Liana Anton, Raluca Bejan, Alice Manuela Burciu, Cornelia Cernat, Roxana Ciresnea, Anca Constantinescu, Mihaela Cîrstocea, Cristina Constantinescu, Elena Costache, Mirela Costache, Georgeta Costache, Mihaela Florica Costea, Georgiana Crețu, Daniela Criste, Ana Maria Luciu, Marioara Drugă, Liana Ducan, Dorina Dumitrescu, Maria Enache, Maria Fava, Aniela Florea, Elena Fronea, Marilena Ionescu, Mariana Ionescu, Viorica Manole, Claudia Mirela Manolica, Monica Marin, Adriana Matache, Vica Mendoiu, Nicoleta Mihalache, Carmen Militaru, Ioana Mocanu, Carmen Naum, Constantina Neagu, Cristina Olteanu, Jeni Pârcălăbescu, Marilena Dana Peptanaru, Maria Postolache, Constanța Răduț, Vasilica Stan, Ana Eliza Streche, Steluța Ștefan, Emilia Tănăsescu, Delia Țărăgrădeanu, Angela Valentina Țuțu, Elena Vlaicu, Adriana Dumitru, Petruța Gavriliu, Adriana Manolache, Gabriel Minea, Niculina Samoilă, Cristina Smărăndoiu, Cecilia Adela Alexandru, Antoaneta Bucur, Ion Bunghez, Carmen Manta, Elena Albu, Gabriela Vitregu, Eusebiu Barbu, Roxana Bugeac, Florin Eugeniu Antonescu, Alexandru Coarfă, Viorel Drăghiciu, Florin Ciprian Gherghe, Florin Ionescu, Mariana Ionescu, Liliana Ilie și Dumitru Mihai în Dosarul nr. 3.668/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.