Decizia nr. 778/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 lit. h), pct. 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. I pct. 99 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, articol prin care sunt introduse art. 296^3 și art. 296^9 în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 lit. h), pct. 5 și 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății și ale art. 296^3 și
art. 296^9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție ridicată de Finita Filofteia Iuga în Dosarul nr. 3.847/91/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 724D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, în temeiul
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . În acest sens, arată că, prin
deciziile nr. 223/2012
și 224/2012, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea textelor de lege criticate în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.847/91/2011, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 lit. h), pct. 5 și 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății și ale art. 296^3 și
art. 296^9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Excepția a fost ridicată de Finita Filofteia Iuga cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 671 din 20 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 3.847/91/2011.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că textul de lege criticat, care prevede că pensionarii care au o venituri din pensie ce depășesc suma de 740 lei lunar sunt obligați la plata unei contribuții la asigurări sociale de sănătate de 5,5% din aceste venituri, sunt contrare art. 44 și art. 47 alin. (2) din Constituție. În acest sens, arată că, spre deosebire de reglementarea anterioară a
Legii nr. 95/2006 , textele de lege criticate prevăd că procentul de 5,5 se calculează asupra întregului venit, iar nu doar asupra diferenței ce depășește suma asupra căreia nu se datorează contribuția. Majorându-se astfel sarcina pensionarilor în privința contribuției de asigurări sociale de sănătate, este afectat în mod direct dreptul la pensie, privit și ca obiect al dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. I pct. 2 lit. h), pct. 5 și 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile art. 296^3 și
art. 296^9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. În realitate, se constată că autorul excepției critică dispozițiile
art. I pct. 99 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
prin care sunt introduse, între altele, și art. 296^3 și
art. 296^9 în Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în MonitorulOficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Autorul excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare art. 44 și art. 47 alin. (2) din Constituție referitoare la dreptul de proprietate privată, respectiv dreptul la pensie.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, criticile formulate vizează modul de așezare a contribuției de asigurări sociale de sănătate, considerând că aceasta ar trebui să fie datorată doar asupra sumei ce depășește 740 de lei, iar nu asupra întregului cuantum al pensiei.
Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prin deciziile nr. 223 și 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, a statuat că dispozițiile
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
Având în vedere cele arătate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
, excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 lit. h), pct. 5 și 7 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății și ale
art. I pct. 99 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, articol prin care sunt introduse art. 296^3 și
art. 296^9 în Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Finita Filofteia Iuga în Dosarul nr. 3.847/91/2011 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.