Regulament · Ministerul Apărării

Regulamentul din 29 august 2008

privind serviciul interior R.G.-2

prezumat în vigoare

Data actului
29 august 2008
Emitent
Ministerul Apărării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 815 din 5 decembrie 2012
Citează
1 act
Structură
32 de articole, 1 anexă · 21.340 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Principii generale

Secțiunea 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Regulamentul serviciului interior stabilește regulile generale, responsabilitățile și modul de organizare și executare a serviciului interior în obiectivele militare pentru coordonarea activităților, îndeplinirea misiunilor, asigurarea respectării ordinii interioare, menținerea capacității de acțiune și asigurarea pazei acestora.

............................................................

Articolul 3

În obiectivele militare puse la dispoziția forțelor altor state, serviciul interior se organizează și execută în conformitate cu acordurile încheiate între statul român și statele respective.

Articolul 4

Sensul unor termeni și expresii utilizate în prezentul regulament este precizat în anexa nr. 1.

Secțiunea 2 Serviciul interior: scop și conținut

Articolul 5

Serviciul interior are scopul de a asigura respectarea ordinii interioare în obiectivele militare, menținerea capacității de acțiune, paza acestora.

...............................................................

Secțiunea 3 Selecționarea și numirea personalului din serviciul interior

Articolul 13

(1)

Selecționarea personalului pentru executarea serviciului interior se face anual, în luna noiembrie sau ori de câte ori este nevoie, din rândul întregului personal al unității și al studenților/elevilor/cursanților din cadrul instituțiilor militare de învățământ, de către șeful de stat major, împreună cu comandanții de subunități, medicul și psihologul unității sau psihologul care are arondată unitatea pentru asigurarea cunoașterii și asistenței psihologice. Selecționarea personalului de serviciu pe companie/similare se face de către comandantul companiei/similare.

.............................................................

Articolul 16

Se interzice numirea/introducerea în serviciul interior a persoanelor care:

a) nu au participat la activitatea de pregătire la specificul obiectivului militar;

b) nu au avut asigurat timp de odihnă de cel puțin 8 ore în noaptea precedentă intrării în serviciu;

c) nu sunt apte din punct de vedere psihologic și medical și suferă de afecțiuni care ar pune în pericol propria viață sau a altora dacă ar deține ori ar folosi arme și muniții;

d) au probleme personale, cunoscute de comandantul unității și care pot influența negativ executarea serviciului;

e) sunt cercetate pentru abateri grave ori împotriva lor s-a început urmărirea penală;

f) au săvârșit una din contravențiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deținere sau, după caz, portul și folosirea armelor;

g) sunt sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală.

Articolul 17

Personalul care lipsește din unitate o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice se numește în serviciul interior numai după ce execută o pregătire cu durata de 2-3 ore în acest sens.

Articolul 18

(1)

Persoanele care în ziua intrării în serviciu nu sunt apte pentru executarea serviciului interior, din diferite motive, sunt înlocuite cu altele din cadrul subunității/unității, cu aprobarea comandantului obiectivului militar.

(2)

Înlocuirea unor persoane pe timpul executării serviciului interior se face cu personal din cadrul subunității/unității, apt pentru îndeplinirea serviciului, pregătit și verificat de către persoana desemnată prin ordinul de zi pe unitate.

(3)

Înlocuirea unor persoane din serviciul de pază sau de intervenție, în afara orelor de program, se execută de către ofițerul de serviciu, pe baza tabelului cu personalul stabilit de comandantul subunității/formațiunii care asigură serviciul respectiv.

Articolul 19

Personalului din serviciul interior îi este interzis să se sustragă de la îndeplinirea atribuțiilor serviciului, chiar dacă îi este pusă viața în pericol, integritatea corporală sau sănătatea.

Secțiunea 4 Planificarea și evidența personalului din serviciul interior

....................................................................

Articolul 21

Numărul zilelor de serviciu interior va fi, pe cât posibil, egal pentru fiecare persoană.

Articolul 22

Evidența personalului din serviciul interior pe obiectivul militar se ține de către persoana numită cu planificarea serviciilor, iar pe subunitate, de către administratorul acesteia.

....................................................................

Secțiunea 6 Controlul medical și asistența psihologică

....................................................................

Articolul 27

Personalul nominalizat pentru executarea serviciului interior, în cursul unui an de instrucție, este evaluat psihologic o dată, în luna noiembrie, la care se mai adaugă alte evaluări/reevaluări, în următoarele situații:

a) la sfârșitul perioadei de pregătire, personalul nou-angajat care urmează să fie numit în serviciul interior;

b) înaintea efectuării primului serviciu, personalul care a lipsit din unitate pe o perioadă mai mare de 30 de zile;

c) la sfârșitul perioadei de aviz nefavorabil pentru personalul astfel evaluat;

d) la terminarea concediului medical de refacere a personalului care a fost internat pentru tulburări psihice sau psihosomatice, în vederea numirii în serviciul interior;

e) la recomandarea/solicitarea comandantului obiectivului militar, pentru situațiile particulare individuale/specifice;

f) la solicitarea expresă a personalului care execută serviciul interior.

Articolul 28

Rezultatele obținute în urma evaluării/reevaluării vor fi consemnate în ordinul de zi pe unitate.

Articolul 29

În situația în care o persoană aflată în serviciul interior se confruntă cu unele evenimente emoționale puternice, se recomandă înlocuirea temporară a acesteia din serviciu și asigurarea unui program de asistență psihologică de către persoane specializate.

....................................................................

Secțiunea 10 Timpul pentru odihnă și pentru recuperare după executarea serviciului interior

Articolul 42

Personalul numit în serviciul interior nu este angrenat în misiuni/activități militare în noaptea care precedă intrarea în serviciu.

Articolul 43

(1)

Personalul din serviciul interior are dreptul la odihnă pe timpul nopții.

(2)

Personalul din serviciul de permanență se odihnește, astfel:

a) ofițerul de serviciu, cel mult 4 ore, prin alternanță cu ajutorul său;

b) celelalte persoane din serviciul de permanență, cel mult 6 ore, conform precizărilor din atribuțiile serviciului respectiv.

Articolul 44

Personalul din serviciul de pază, atunci când serviciul de pază este organizat pe schimburi și are durata de 24 de ore și mai mare, se odihnește pe etape de cel puțin două ore, după graficul întocmit de comandantul pazei și aprobat de ofițerul de serviciu pe obiectivul militar, astfel încât timpul total de odihnă într-o zi de serviciu să fie de cel mult 6 ore pentru fiecare persoană din pază.

Articolul 45

Personalul din serviciul de intervenție, care execută serviciul cu durata de 24 de ore, se odihnește pe timpul nopții în limita a cel mult 8 ore, conform precizărilor din documentele intervenției.

Articolul 46

(1)

Personalul din serviciul de permanență și pază și, după caz, cel din serviciul de intervenție, pe timpul odihnei, își poate scoate încălțămintea și vestonul.

(2)

Lenjeria de pat din camera pentru odihna personalului din serviciul de permanență, serviciul de intervenție și serviciul de pază organizat pe schimburi se înlocuiește zilnic, obligatoriu.

Articolul 47

(1)

Personalul care intră în serviciul interior și iese din serviciu în zile lucrătoare beneficiază de recuperare în ziua în care iese din serviciu.

(2)

Personalul care intră în serviciul interior în zile lucrătoare și iese din serviciu în zile nelucrătoare beneficiază de recuperare în prima zi lucrătoare după ieșirea din serviciu.

(3)

Personalul care intră în serviciul interior și iese din serviciu în zile nelucrătoare beneficiază de două zile recuperare în primele zile lucrătoare după ieșirea din serviciu.

(4)

Personalul care intră în serviciul interior în zile nelucrătoare și iese din serviciu în zile lucrătoare beneficiază de două zile recuperare, în primele zile lucrătoare, prima zi fiind cea în care iese din serviciu.

(5)

În cazuri excepționale, la ordinul sau cu aprobarea comandantului obiectivului, personalul care iese din serviciu poate executa diverse misiuni, situație în care se precizează prin ordin de zi data recuperării.

(6)

Personalul care asigură serviciul de permanență la domiciliu nu beneficiază de recuperare.

(7)

Personalul unității, nominalizat pentru executarea intervenției în timpul programului, nu poate fi învoit și nu beneficiază de recuperare.

(8)

Militarii care execută serviciul de pază și intervenție în ture, precum și personalul ce încadrează dispeceratul tehnic beneficiază de recuperare conform graficului de executare a serviciului.

(9)

Militarii care execută serviciul de pază permanent, prevăzut la art. 8 alin. (4), beneficiază de recuperare conform prevederilor actelor normative în vigoare, corespunzător numărului de ore lucrate suplimentare.

(10)

Durata de muncă stabilită pentru militarii care execută serviciul de pază și intervenție în ture, precum și pentru personalul ce încadrează dispeceratul tehnic va putea fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

Secțiunea 11 Echipamentul și materialele personalului din serviciul interior

Articolul 48

(1)

Ținuta personalului din serviciul interior se stabilește de către comandantul obiectivului militar, prin documentele ce reglementează fiecare categorie și tip de serviciu, în funcție de anotimp, starea vremii și condițiile specifice de îndeplinire a serviciului.

(2)

Personalul din serviciul de permanență și comandantul pazei poartă pe mâneca stângă, deasupra cotului, o banderolă de culoarea uniformei categoriilor de forțe ale armatei sau mozaic de culori, lungă de 30-40 de centimetri și lată de 10 centimetri, pe care sunt aplicate, din material alb, inițialele denumirii serviciului respectiv.

(3)

Prin documentele pazei și intervenției, personalului i se stabilește modul de ridicare și de purtare a căștilor, completelor de protecție și a vestelor antiglonț, acolo unde sunt asigurate.

....................................................................

Secțiunea 12 Încăperile destinate personalului din serviciul interior

Articolul 51

Personalul din serviciul interior își desfășoară activitatea în spațiul special destinat acestui scop.

Articolul 52

Încăperile trebuie să fie dotate cu mobilier, instalații electrice, sanitare și echipamente de comunicații și informatică conform normelor în vigoare, iar aparatura de recepție a emisiunilor radio și de televiziune, unde este cazul, se propune de către șeful de stat major și se aprobă de comandantul obiectivului militar.

Articolul 53

Orice dotare suplimentară, care ajută la îndeplinirea misiunilor sau la îmbunătățirea condițiilor de viață, este admisă cu aprobarea comandantului obiectivului militar.

....................................................................

Capitolul III Serviciul de pază

....................................................................

Secțiunea 8 Somații și identificări

Articolul 124

Orice persoană, formație militară sau civilă care se îndreaptă/apropie spre/de post, în conformitate cu precizările din consemnul particular, este somată, oprită și/sau identificată până la sosirea comandantului pazei sau a caporalului de schimb.

Articolul 125

(1)

Somațiile legale sunt:

a) Stai!;

b) Stai că trag!;

c) tragerea unui foc de armă în plan vertical.

(2)

Somația legală se face, astfel:

a) din poziția pentru luptă, adecvată situației, luată în apropierea locașului de tragere sau a unei adăpostiri, prin cuvântul "Stai!";

b) dacă persoana sau grupul de persoane se oprește, santinela, cu voce puternică, dă indicațiile potrivit consemnului: "Înaintați!" sau "Ocoliți spre dreapta/stânga!", iar la nevoie însoțește cuvintele cu gestul, indicând direcția de urmat;

c) în caz de nesupunere, santinela înarmată somează, din nou, prin cuvintele "Stai că trag!"; militarul neînarmat din postul de control acționează conform consemnului particular și, în ambele cazuri, militarii înștiințează corpul de pază folosind semnalele și mijloacele de semnalizare/înștiințare/anunțare prevăzute pentru o asemenea situație;

d) dacă cel/cei în cauză nu se supune/supun nici de această dată, santinela somează prin tragerea unui foc de armă în sus, în plan vertical;

e) dacă persoana/grupul de persoane nu se supune în urma somației legale, santinela poate face uz de armă;

f) atunci când persoana/grupul de persoane se oprește după a doua somație ori la tragerea focului de armă în sus, santinela îi/le indică cu voce tare să arunce obiectele pe care le are/au în mâini, după care rostește: "Stânga-mprejur, mâinile sus", poziție în care persoana/grupul de persoane stă imobilizată/stau imobilizate, până la sosirea comandantului pazei sau a caporalului de schimb ori a șefului patrulei pentru identificare.

Articolul 126

(1)

Pentru identificare se procedează astfel:

a) după ce persoana somată s-a oprit, santinela o întreabă: "Cine-i?";

b) dacă i se răspunde de către una dintre persoanele căreia i se subordonează sau de către șeful patrulei, santinela comandă: "Comandantul pazei/caporalul de schimb/șeful patrulei, la mine, ceilalți pe loc!";

c) pe timp de noapte, santinela cere persoanei să își lumineze fața, prin expresia: "Luminați-vă fața!";

d) dacă nu a recunoscut niciuna dintre persoanele prevăzute la lit. b), santinela o oprește și îi cere parola, prin comanda: "Stai! Parola!";

e) dacă parola primită corespunde, santinela dă "răspunsul", mânuiește arma "la picior", "la umărul drept" sau în toc și, după caz, raportează: "Domnule... gradul, la postul meu nu s-a întâmplat nimic deosebit", iar dacă s-a întâmplat ceva, raportează ce anume;

f) apoi, comandantul pazei/caporalul de schimb/șeful patrulei se adresează persoanelor care îl însoțesc prin comanda: "Înaintați!";

g) persoanele care îl însoțesc pe comandantul pazei/caporalul de schimb/șeful patrulei se apropie la 4-5 pași de santinelă.

(2)

Când santinela constată că persoana care s-a prezentat drept comandantul pazei/caporalul de schimb sau șeful patrulei îi este necunoscută, somează legal, iar în caz de nesupunere poate face uz de armă.

(3)

La întrebările persoanelor sosite în control, santinela răspunde scurt, timp în care militarul însoțitor supraveghează postul respectiv.

Articolul 127

(1)

Când la unul din posturi este imobilizată o persoană necunoscută, santinela o ține sub observație și cheamă una dintre persoanele cărora le este subordonată sau patrula.

(2)

La chemarea santinelei, comandantul pazei sau caporalul de schimb numește din schimbul aflat în repaus/patrulă 1-2 militari ca însoțitori, comandă încărcarea armelor, apoi se deplasează pe itinerar, cât mai repede, la postul respectiv. În situația în care este chemată patrula, șeful patrulei raportează comandantului pazei și acționează potrivit ordinului acestuia.

(3)

Comandantul pazei/Șeful patrulei preia persoana imobilizată/persoanele imobilizate, îl informează pe ofițerul de serviciu și procedează conform ordinelor acestuia.

....................................................................

Capitolul V Dispoziții finale

Articolul 164

(1)

Comandanții obiectivelor militare, după caz, vor lua măsuri pentru limitarea utilizării terminalelor de telefonie mobilă de către personalul din serviciul de permanență.

(2)

Se interzic deținerea și utilizarea terminalelor de telefonie mobilă de către personalul din serviciul de pază și serviciul de intervenție pe timpul executării serviciului.

Articolul 165

Implementarea sistemelor tehnice de securitate, precizate în prezentul regulament, se realizează, gradual, pe baza planurilor multianuale de securizare a obiectivelor militare conform programelor majore stabilite de directorii de programe.

Articolul 166

Comandanții de la toate eșaloanele asigură fondurile financiare necesare punerii în aplicare a prezentului regulament.

Articolul 167

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1 la regulament

(art. 4)

GLOSAR

Administratorul de subunitate este militarul, de regulă, din rândul subofițerilor, care este gestionarul subunității.

Arme și muniții letale sunt armele și munițiile prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor și care sunt prevăzute în categoriile B-D din anexa la

Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările ulterioare.

Arme și muniții neletale sunt armele și munițiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii și armele vechi.

Comandant al obiectivului militar - se înțelege șef/comandant al unității militare, după caz.

Cazarma reprezintă totalitatea construcțiilor, instalațiilor de orice fel, terenuri aferente, terenuri pentru cazarea și desfășurarea activităților militarilor.

Formațiune militară este o structură militară neorganică, eterogenă, cu funcționalitate temporară: detașament, patrulă. Valoarea organizatorică se poate exprima convențional, de exemplu: detașament de valoare a două plutoane.

Forțe specializate sunt forțele militare aparținând unor structuri cu destinație specială, dotate și instruite pentru a desfășura operațiuni specifice în spațiul controlat.

Medicamente psihotrope sunt medicamente cu efect asupra sistemului nervos central și care influențează gândirea, voința, reflexele și simțurile în sensul diminuării sau anulării lor.

Obiectiv militar reprezintă zona strict delimitată în care își desfășoară activitatea una sau mai multe unități militare, în cazărmi dispuse din punct de vedere geografic, diferit ori în același loc și pentru care se organizează un sistem de pază și intervenție unitar, sub comanda și controlul unui comandant/șef unic. În categoria "obiectiv militar" se includ imobilele, echipamentele, instalațiile, cum ar fi cazărmi, tabere sau raioane de dispunere a uneia ori mai multor unități militare, depozite, gări, porturi, aeroporturi, aerodromuri, lucrări de artă, poligoane, nave, ambarcațiuni, aeronave, transporturi militare, aflate în proprietatea sau administrarea ori încredințate pentru pază și apărare Ministerului Apărării Naționale.

Ordinea interioară reprezintă starea de normalitate regulamentară, care se asigură și se realizează prin desfășurarea activităților din cazarmă, potrivit principiilor și normelor statornicite prin reglementările în vigoare.

Paza reprezintă totalitatea acțiunilor prin care se asigură securitatea unui obiectiv militar.

Post de pază/control reprezintă tot ceea ce i se încredințează unui militar de pază, precum și locul sau porțiunea de teren în care acesta își îndeplinește consemnul.

Santinela este militarul din pază, pe timpul cât își desfășoară serviciul în postul încredințat.

Sistemul de pază reprezintă totalitatea elementelor pentru supraveghere, apărare, intervenție, împreună cu relațiile dintre acestea.

Unitatea militară reprezintă structura militară cu denumire, stat de organizare și indicativ propriu.

--------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.