Decizia nr. 721/2012
privind sancționarea Societății Comerciale "PAN GABRIEL - Broker de Asigurare" - S.R.L. cu retragerea autorizației de funcționare
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal prin președinte, în temeiul
art. 4 alin. (19) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, consemnată în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 28 august 2012, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea Comercială "PAN GABRIEL - Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în satul Drăghiceanu, Str. Principală nr. 156, Gogoșari, județul Giurgiu,
înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J52/136/10.03.2011, codul unic de înregistrare 19230728, și înmatriculată în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK - 586/19.10.2009, reprezentată de doamna Mirela Raut, în calitate de administrator/asociat unic,
a constatat următoarele:
1. Începând cu data de 1 septembrie 2011, societatea nu a făcut dovada deținerii unei polițe de asigurare de răspundere civilă profesională a brokerului de asigurare, fiind încălcate astfel prevederile
art. 35 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 lit. c) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010 , cu modificările și completările ulterioare, fapt ce constituie contravenție conform
art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
2. Societatea nu a actualizat Registrul personalului propriu și Jurnalul asistenților în brokeraj, fiind încălcate astfel prevederile
art. 35 alin. (5) lit. i) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 din Normele privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 , cu modificările și completările ulterioare, fapt ce constituie contravenție conform
art. 39 alin. (2) lit. a), m^2) și o) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
3. Societatea derulează operațiunile privind încasările și plățile făcute în numele sau în contul asiguraților/reasiguraților, reprezentând prime de asigurare/reasigurare, prin conturi deschise la instituții de credit, aceleași prin care își derulează activitatea curentă, și nu are o evidență a sumelor reprezentând primele de asigurare încasate și datorate asigurătorilor, fiind astfel încălcate prevederile art. 33 alin. (4^1),
art. 35 alin. (5) lit. e) și f) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție conform
art. 39 alin. (2) lit. f), k) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
4. Pentru perioada cuprinsă între data încasării în numerar a primelor de asigurare și până la depunerea la asigurători a acestora, societatea nu a înregistrat în evidențele contabile aceste prime, au fost încălcate astfel prevederile cap. VIII "Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile pentru brokerii de asigurare" din reglementările contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, aprobate prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.129/2005 , cu modificările și completările, ulterioare, ceea ce constituie contravenție, conform prevederilor
art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
5. Societatea a utilizat contul 404 "Furnizori de imobilizări" pentru înregistrarea mijloacelor fixe, cont care nu se regăsește în planul de conturi specific domeniului asigurărilor, fiind astfel încălcate prevederile cap. VIII "Norme metodologice de utilizare a conturilor contabile pentru brokerii de asigurare" din anexa la
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.129/2005
pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție, conform prevederilor
art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
6. Societatea nu a transmis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în format letric și electronic, raportările aferente trimestrelor IV/2011, I/2012, situațiile financiare și raportările anuale aferente anului 2011, ceea ce reprezintă încălcarea prevederilor
art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 3 pct. I și III din Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009 , cu modificările ulterioare, ceea ce constituie contravenție conform prevederilor
art. 39 alin. (2) lit. a), m^2) și m^3) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
7. Societatea nu a transmis raportările privind taxa de funcționare aferente trimestrelor IV/2011 și I/2012, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor
art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 pct. III lit. e) din Normele privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2009 , cu modificările ulterioare, ceea ce constituie contravenție conform prevederilor
art. 39 alin. (2) lit. a), m^2) și m^3) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
8. Societatea nu a transmis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor numele, funcția și responsabilitățile persoanei desemnate cu responsabilități în aplicarea și respectarea prevederilor legale privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor și aplicării sancțiunilor internaționale și nici politicile, procedurile și mecanismele proprii adecvate în materie de cunoaștere a clientului, de raportare, de păstrare a evidențelor, de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor, revizuite, fiind astfel încălcate prevederile art. 5 alin. (10) și art. 6 alin. (4) și (5) din Normele privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței asigurărilor, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 24/2008 , cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 9 alin. (2) și (3) din Normele privind procedura de supraveghere, în domeniul asigură rilor, a aplicării sancțiunilor internaționale, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 13/2009 , ceea ce constituie contravenție conform
art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
9. Societatea nu a transmis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Nomenclatorul arhivistic spre avizare, fiind astfel încălcate prevederile
art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele privind organizarea activității de arhivă la asigurători, reasigurători și intermediari în asigurări și/sau în reasigurări, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2010 , ceea ce constituie contravenție conform prevederilor
art. 39 alin. (2) lit. a) și m^2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării dreptului asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor decide:
Articolul 1
În conformitate cu prevederile
art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000
privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu retragerea autorizației de funcționare Societatea Comercială "PAN GABRIEL - Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în satul Drăghiceanu, Str. Principală nr. 156, Gogoșari, județul Giurgiu, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul J52/136/10.03.2011, codul unic de înregistrare 19230728, și înmatriculată în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK - 586/19.10.2009, reprezentată de doamna Mirela Raut, în calitate de administrator/asociat unic.
Articolul 2
Societatea are obligația să își notifice clienții în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contracte, anterior comunicării prezentei decizii.
Articolul 3
După data retragerii autorizației, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activităților de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în
Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială "PAN GABRIEL - Broker de Asigurare" - S.R.L. poate face plângere la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, în conformitate cu prevederile
art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, executarea măsurii sancționatorii, în conformitate cu prevederile
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel George Tudor București, 3 decembrie 2012. Nr. 721.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.