Decizia nr. 908/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Ioan Besoiu în Dosarul nr. 10.185/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 821D/2012.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, Ioan Besoiu, asistat de avocatul Corneliu-Liviu Popescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar.

Președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care, formulând chestiuni prealabile, arată că obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în prezentul dosar este identic cu cel al excepției de neconstituționalitate ridicate de același autor în Dosarul nr. 3.080/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care solicită conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității precizează că pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au existat două dosare având ca obiect soluționarea unor acțiuni în constatare, promovate de Consiliul Național împotriva autorului excepției, ca urmare a înregistrării a două cereri distincte de verificare a calității acestuia de colaborator al Securității. De asemenea, arată că în Dosarul nr. 3.080/2/2011, acțiunea în constatare a fost respinsă ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerul Public consideră că nu există impedimente în judecarea separată a excepției de neconstituționalitate invocate în Dosarul nr. 821D/2012, aflat în prezent pe rolul Curții Constituționale.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției este de acord cu judecarea separată a excepției de neconstituționalitate invocate în Dosarul nr. 821D/2012.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de avocatul autorului excepției.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, în vederea susținerii excepției de neconstituționalitate. Acesta precizează că prin

Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012

instanța de contencios constituțional a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", cuprinse în

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , sunt neconstituționale, astfel încât excepția de neconstituționalitate cu acest obiect a devenit inadmisibilă. Referitor la prevederile art. 3 lit. y) din același act normativ, susține că posibilitatea verificării membrilor din conducerea unor entități de drept privat sau a fondatorilor acestora încalcă art. 26 și art. 16 din Constituție, interpretate prin prisma art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală, în lumina art. 8 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Invocă, în acest sens, aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia măsurile de lustrație luate față de membrii unor organizații din sectorul privat nu reprezintă o ingerință necesară într-o societate democratică și, prin urmare, sunt contrare Convenției.

De asemenea, susține critica de neconstituționalitate extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , deoarece sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, interpretate în lumina

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , prin care s-a stabilit distincția cu privire la obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției - între competența Parlamentului, pentru dispozițiile din legi, pe de-o parte, și cea a Guvernului, pentru dispozițiile din ordonanțe ale acestuia, pe de altă parte. În cazul de față, având în vedere că prin

Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008

s-a constatat neconstituționalitatea

Legii nr. 187/1999 , punerea de acord trebuia realizată de Parlament, prin lege, iar nu de Guvern, printr-o ordonanță de urgență.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate referitoare la sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012 . De asemenea, consideră nefondată critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , deoarece membrii din conducerea asociațiilor, fundațiilor, inclusiv fondatorii acestora, nu pot fi considerați persoane pur private, de vreme ce activitatea desfășurată vizează interese și scopuri comune întregii societăți.

În același timp, consideră că nu se poate reține nici critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată, precizând că formularea "după caz" din cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constituție permite nu numai Parlamentului, ci și Guvernului să adopte un act normativ care să înlocuiască o lege constatată ca fiind neconstituțională. În cazul de față, urgența care a determinat adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , aprobată de Parlament prin

Legea nr. 293/2008 , era justificată, de vreme ce o instituție publică era în stare de nefuncționare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Astfel, în considerarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , în privința sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", a devenit inadmisibilă. Consideră nefondată critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , deoarece acestea nu instituie o ingerință contrară art. 26 din Constituție, ci reprezintă o măsură necesară asigurării dreptului la informație, în condițiile în care dreptul la viață intimă, familială și privată nu este un drept absolut. În cazul de față, ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim - deconspirarea Securității, realizat după o procedură stabilită prin lege.

Totodată, consideră neîntemeiată critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată asupra actului normativ în ansamblul său, deoarece

Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010

nu este aplicabilă cauzei de față. Precizează că prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

Guvernul nu a urmărit punerea de acord cu dispozițiile Constituției a prevederilor

Legii nr. 187/1999 , declarată neconstituțională, ci a adoptat o nouă reglementare prin care a instituit un mecanism nou privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției reiterează susținerea potrivit căreia excepția de neconstituționalitate a art. 2 lit. b) teza întâi în ceea ce privește sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" a devenit inadmisibilă. Subliniază că ingerința în dreptul la viață intimă, familială și privată nu respectă cerința proporționalității și că

Decizia nr. 415/2010 , prin care Curtea Constituțională a interpretat dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, are caracter general obligatoriu, iar nu pro causa; de altfel, invocarea aprobării prin lege a ordonanței de urgență criticate nu are nicio relevanță.

În replică, reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că ordonanța de urgență criticată nu reprezintă o punere de acord cu dispozițiile Constituției, în sensul art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, ci un act normativ nou.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.185/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Ioan Besoiu într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

permit constatarea calității de lucrător sau colaborator al fostei Securități numai pe baza înscrisurilor provenind exclusiv de la lucrători ai fostei Securități (rapoarte și note întocmite de aceștia), în care acei lucrători pretind că ar fi primit informații, că ar fi plătit sume etc., nefiind necesar niciun act scris și/sau semnat, cu numele real sau conspirativ, de către persoana în cauză.

Așadar, textele legale criticate conferă valoare probatorie absolută documentelor interne ale fostei Securități, instituind o prezumție absolută de adevăr a afirmațiilor lucrătorilor fostei Securități. Altfel spus, lucrătorii fostei poziții politice a regimului totalitar comunist sunt persoane care spun mereu adevărul, numai adevărul și tot adevărul.

Procedând în acest fel, textele criticate transformă fosta Securitate comunistă în depozitarul adevărului absolut și fac apologia fostei Securități comuniste. Aceasta contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție sub trei aspecte: demnitatea omului, ca valoare supremă în România, dreptatea, ca valoare supremă în România, și valorile supreme în România, în spiritul idealurilor Revoluției din decembrie 1989. Astfel, este contrar demnității omului, dreptății și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 să se constate calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securități exclusiv pe baza documentelor provenind integral de la aceasta, cărora să li se confere valoare de adevăr absolut.

De asemenea, autorul susține că prevederile

art. 3 lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , în partea "membrii conducerii fundațiilor (...) care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora", sunt neconstituționale, deoarece permit stabilirea calității de lucrător sau colaborator al fostei Securități în cazul unei persoane, membru fondator sau membru al conducerii unei fundații, care este o persoană juridică de drept privat, ceea ce nu implică exercitarea vreunei funcții de autoritate publică. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 27 iulie 2004, pronunțată în Cauza Sidabras și Dziautas împotriva Lituaniei, potrivit căreia măsurile de lustrație vizândui pe foștii membri ai poliției politice comuniste, prin raportare la sectorul privat (spre deosebire de sectorul public), nu reprezintă o ingerință necesară într-o societate democratică, fiind disproporționate.

În fine, autorul susține neconstituționalitatea extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

în raport cu art. 147 alin. (1) din Constituție, interpretat în lumina

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Astfel, arată că, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , este menționat faptul că aceasta a fost adoptată în urma publicării în Monitorul Oficial al României a

Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , prin care

Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste a fost declarată neconstituțională.

Or, prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție disting, cu privire la obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției - între competența Parlamentului, pentru dispozițiile din legi, pe de o parte, și cea a Guvernului, pentru dispozițiile din ordonanțele acestuia, pe de altă parte. De asemenea, instanța de contencios constituțional a interpretat art. 147 alin. (1) din Constituție în sensul că, pe o perioadă de 45 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a unei decizii de neconstituționalitate, Guvernul nu poate adopta o ordonanță de urgență pentru a pune de acord prevederile dintr-o lege declarată neconstituțională cu dispozițiile Constituției, ci poate doar să inițieze un proiect de lege în acest scop.

Prin urmare, cum

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a fost adoptată în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție, rezultă că acest act normativ contravine normei constituționale indicate, deoarece punerea de acord se putea face numai prin lege, iar nu prin ordonanță.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu normele constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 530 din 9 aprilie 2009 , nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 436 din 15 aprilie 2010 și nr. 159 din 23 februarie 2012, exprimat în sensul constituționalității prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 26 alin. (1) privind obligația autorităților publice de a respecta și ocroti dreptul la viață intimă, familială și privată și art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curții Constituționale prin care este constatată neconstituționalitatea dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente.

Sunt invocate, de asemenea, dispozițiile art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie și art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, pe de o parte, că prin

Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" cuprinse în

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea constată că în cauza de față sunt incidente dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pe de altă parte, referitor la critica de neconstituționalitate a normelor cuprinse în

art. 3 lit. y) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , Curtea reține că acestea dau expresie opțiunii legiuitorului, reprezentând o consacrare la nivel legislativ a dreptului la informație în ceea ce privește existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în cazul membrilor conducerii fundațiilor, asociațiilor și filialelor care activează pe teritoriul României, inclusiv al fondatorilor acestora.

O asemenea opțiune este pe deplin justificată, având în vedere că persoanele prevăzute de normele supuse controlului de constituționalitate desfășoară și coordonează o activitate de interes public, prin care se urmărește, printre altele, realizarea unor scopuri cu caracter general, local sau de grup și promovarea valorilor civice, ale democrației și statului de drept.

Sub acest aspect, Curtea reține că exigențele unei vieți democratice, așa cum transpar ele din ansamblul reglementărilor legale criticate, impun ca persoanele vizate de prevederile art. 3 lit. y) din ordonanța de urgență să poată fi cunoscute de opinia publică (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 980 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 17 august 2009).

În același timp, Curtea subliniază că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). De asemenea, respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private nu se asigură în detrimentul altor cetățeni sau al autorităților.

În aceeași ordine de idei, Curtea constată că reglementările supuse controlului de constituționalitate urmăresc scopul de deconspirare a Securității, implicând, în același timp, garanții adecvate și suficiente pentru evitarea oricăror ingerințe arbitrare.

Astfel, prevederile legale criticate stabilesc titularii dreptului de acces la informație - orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice, condițiile de exercitare a acestui drept - la cerere și persoanele vizate - membrii conducerii fundațiilor care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora.

Totodată, competența de a se pronunța asupra calității unei persoane de lucrător sau colaborator al Securității aparține unei instanțe judecătorești, autoritate independentă și imparțială, îndrituită să soluționeze o acțiune în constatare, părțile interesate având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept. În plus, orice persoană din categoria celor nominalizate expres de lege, pentru care Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, are posibilitatea de a solicita, pe calea recursului, exercitat în condițiile legii, controlul hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond. Soluționarea acestuia revine, de asemenea, unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, competentă a se pronunța cu privire la legalitatea hotărârii judecătorești și a sancționa un eventual abuz.

În aceste condiții, Curtea constată că normele supuse controlului de constituționalitate asigură un raport rezonabil de proporționalitate între interesele concurente implicate, precum și un just echilibru între respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, pe de o parte, și a dreptului la informație, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanță cu exigențele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluției din decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție.

De altfel, Curtea nu poate reține nici argumentele de neconstituționalitate invocate prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 27 iulie 2004, pronunțată în Cauza Sidabras și Dziautas împotriva Lituaniei), care a considerat drept disproporționate, prin raportare la sectorul privat, măsurile de lustrație vizându-i pe foștii membri ai poliției politice comuniste, deoarece acțiunile promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu tind la atragerea unei răspunderi juridice, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că nu este îndreptățită nici critica potrivit căreia ar fi încălcate dispozițiile constituționale și convenționale privind egalitatea în drepturi și interzicerea discriminării. Considerentele pe care Curtea le-a enunțat anterior evidențiază situația juridică distinctă a membrilor conducerii fundațiilor, care activează pe teritoriul României, inclusiv a fondatorilor acestora, situație ce a determinat o reglementare diferită.

Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, pentru următoarele considerente:

Prin

Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Curtea a constatat neconstituționalitatea

Legii nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, în ansamblul său, iar ca efect al acestei decizii, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, prevederile legii neconstituționale au fost suspendate de drept pe o perioadă de maximum 45 de zile, urmând ca, după expirarea acesteia, să își înceteze efectele juridice.

Totodată, Curtea observă că, la data de 5 martie 2008, Guvernul a adoptat

Ordonanța de urgență nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, intrând în vigoare la 5 zile de la publicare, așadar într-un moment în care legea constatată ca fiind neconstituțională devenise inaplicabilă. De asemenea, ordonanța de urgență a fost depusă la Camera Deputaților, în vederea dezbaterii sale în procedură de urgență.

Analizând preambulul ordonanței de urgență, astfel cum acesta a fost redactat la data adoptării sale, Curtea reține că intervenția Guvernului, menită să evite crearea unui vid legislativ, cu consecințe juridice grave (de la dezincriminarea, prin efectul legii, a infracțiunilor cuprinse în actul normativ, la menținerea unei naturi juridice neclare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în sistemul instituțiilor publice și până la încetarea, pentru o perioadă nedeterminată, a procesului de consemnare publică a acțiunilor întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum și a reprimărilor acestor acțiuni), s-a concretizat prin adoptarea unei reglementări noi, distincte, a cărei finalitate este, în esență, aceea de a asigura un mecanism nou pentru desfășurarea procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist.

Curtea reține, în continuare, că această soluție este justificată prin urgența reclamată de lipsa de reglementare a domeniului enunțat, iar finalitatea sa nu constă în eludarea competenței constituționale a Parlamentului. De altfel, în expunerea de motive la Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , Guvernul a arătat că adoptarea de urgență a noii reglementări se impune "cu atât mai mult cu cât activitatea parlamentară urmează a fi perturbată în perioada imediat următoare datorită organizării la București a summitului NATO, neexistând timpul material necesar derulării unui proces legislativ obișnuit în ambele Camere ale Parlamentului, în această scurtă perioadă".

Cu alte cuvinte, în situația de față este vorba de recurgerea la o măsură de ordin constituțional, constând în adoptarea unei ordonanțe de urgență, ce a permis Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , fiind aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 ), să facă față unei situații extraordinare și care se justifică pe necesitatea și urgența reglementării unei împrejurări care impunea adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.

În aceste condiții, Curtea constată că intervenția Guvernului, pe calea ordonanței de urgență, pentru a reglementa accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, nu poate fi considerată neconstituțională, de vreme ce o asemenea reglementare își are temeiul chiar în normele art. 115 alin. (4) din Constituție și respectă condițiile constituționale privind adoptarea și aprobarea, prin lege, a ordonanței de urgență.

De aceea, a accepta critica autorului excepției, în sensul că, în cauza de față, revenea exclusiv Parlamentului rolul de a legifera, înseamnă a ignora dispozițiile art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție și a lipsi de substanță practică posibilitatea pe care Legea fundamentală o recunoaște Guvernului, de a adopta ordonanțe de urgență, evident cu respectarea exigențelor pe care însăși Constituția le instituie.

Mai mult, în situația determinată de constatarea neconstituționalității unei legi în ansamblul său, Curtea a reținut că pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări (a se vedea

Decizia nr. 308 din 28 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).

În fine, Curtea constată că, în cauza de față, adoptarea unei ordonanțe de urgență, în condițiile enunțate mai sus, ulterior constatării neconstituționalității

Legii nr. 187/1999

în ansamblul său, reprezintă o situație diferită de cea din

Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea anumitor prevederi ale

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, motiv pentru care invocarea considerentelor acestei decizii nu poate avea relevanță la soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", excepție ridicată de Ioan Besoiu în Dosarul nr. 10.185/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2012.