Decizia nr. 881/2012

Articolul I

: "Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

2. La articolul 213 alineatul (2), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

«h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;»

3. La articolul 257 alineatul (2), litera e) se abrogă. [...]

5. La articolul 257, după alineatul (2^1) se introduce un alineat nou, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:

«(2^2) Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).» [...]

7. La articolul 259, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(2) Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei.»"

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție : art. 1 alin. (5) privind supremația legii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 115 alin. (4) și (6) referitor la delegarea legislativă.

Curtea, având în vedere că, în cauză, criticile de neconstituționalitate privesc nu doar aspecte de neconstituționalitate intrinsecă, care, potrivit dispozițiilor

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ar fi impus analizarea dispozițiilor

Legii nr. 95/2006

așa cum au fost modificate sau completate prin dispozițiile criticate ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , dar și probleme de neconstituționalitate extrinsecă, ce pot fi examinate numai în contextul analizării condițiilor în care a fost adoptată ordonanța mai sus amintită, urmează a se pronunța asupra prevederilor

art. I pct. 2, 3, 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , iar nu asupra dispozițiilor

Legii nr. 95/2006 , completate sau modificate prin aceste prevederi.

Astfel, examinând problema admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , Curtea constată că aceste prevederi au dispus modificarea

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 .

Prin deciziile nr. 223 și nr. 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea Constituțională a constatat că dispozi țiile

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, așa cum au fost modificate prin dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , "sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei".

Urmare a acestor decizii, prin dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, prevederile

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

au fost abrogate, iar cele ale art. 257 alin. (2^2) din aceeași lege au fost modificate, în sensul punerii acestora de acord cu cele constatate de Curtea Constituțională, astfel: "Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor

Legii nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare."

Autorii excepției de neconstituționalitate solicită declararea ca neconstituționale și a dispozițiilor

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , arătând că, deși prevederile

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

au fost declarate neconstituționale în sensul arătat, prevederile ordonanței de urgență au rămas în vigoare. În plus, susțin că nedeclararea ca neconstituțional a

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010

face imposibilă aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.

Curtea apreciază că aceste susțineri sunt lipsite de temei.

Astfel, așa cum în mod corect s-a reținut în

Decizia nr. 223/2012 , potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000 , "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază".

Declararea ca neconstituțional a textului din actul de bază semnifică, implicit, constatarea ca neconstituțională a dispoziției de lege prin care textul a fost modificat în sens neconstituțional, neputându-se face o departajare sub aspectul identității între textul de bază și textul modificat.

Prin urmare, instanțele de judecată nu ar putea respinge o acțiune întemeiată pe

art. 9 din Legea nr. 554/2004

pentru motivul că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat în mod expres asupra dispozițiilor modificatoare ale

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 .

Faptul că, în practică, a existat o interpretare eronată, în sensul considerării dispozițiilor art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului ca fiind în vigoare ulterior pronunțării Curții Constituționale prin deciziile nr. 223 și nr. 224 din 13 martie 2012, nu reprezintă un aspect de neconstituționalitate.

Așa fiind, Curtea, având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010

a devenit inadmisibilă.

Soluția de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate se impune și în ceea ce privește

art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 . Astfel, Curtea reține că ceea ce autorii excepției criticau cu privire la conținutul acestui text de lege era trimiterea la dispozițiile

art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 , prin care se stabilea modul de calcul al pensiei.

Articolul 259

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 , fiind declarat neconstituțional, critica de neconstituționalitate a rămas fără obiect. În plus, așa cum s-a arătat mai sus,

art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006

a fost ulterior modificat.

În continuare, examinând critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate, Curtea constată că autorii excepției contestă existența unei situații extraordinare, cu caracter urgent, care să justifice adoptarea acestui act normativ.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005,

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

Curtea a mai arătat, prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".

În cauza de față, Curtea constată că Guvernul a motivat existența situației extraordinare prin invocarea dezechilibrului existent între cheltuielile și veniturile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cauzat, în mare măsură, de numărul mare de persoane exceptate care beneficiază de servicii medicale în lipsa plății contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Desigur, având în vedere că existența acestui număr mare de asigurați necontribuabili nu este o situație ce poate fi calificată ca având un caracter extraordinar, neobișnuit, o astfel de caracteristică trebuie căutată în contextul istoric al adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , afectat de o profundă criză economică ce a diminuat semnificativ capacitatea statului de a susține sistemele de asigurări sociale. Astfel, trebuie amintit că, așa cum reiese din prevederile

art. 209 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, sursele de finanțare a bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate nu provin doar din contribuțiile asiguraților, ci și din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse.

Nu trebuie omis că, în aceeași perioadă, au fost adoptate mai multe acte normative determinate de rațiuni asemănătoare, privind diminuarea resurselor financiare ale statului, precum

Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010,

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010 sau

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.

În acest context, sarcina sistemului de asigurări sociale de sănătate de a susține un număr mare de persoane necontribuabile devine o obligație greu de suportat, ce poate duce la afectarea echilibrului bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate în lipsa unei intervenții prompte și rapide a statului, determinând incapacitatea sistemului de asigurări sociale de sănătate de a-și realiza obiectivul principal, care constă în ocrotirea sănătății populației prin asigurarea accesului la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. Se urmărește, în consecință, ocrotirea interesului public.

Toate cele arătate demonstrează că emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010

a fost justificată de o situație extraordinară, ce a impus intervenția urgentă a statului pentru protejarea interesului public, în deplin acord cu dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție.

Totodată, Curtea apreciază ca fiind lipsită de temei susținerea potrivit căreia

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010

ar fi fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat în jurisprudența sa că "intervalul instituit între data publicării actului normativ și data intrării sale în vigoare constituie aplicarea principiului vacatio legis - repausul legii și este menit să asigure caracterul previzibil și accesibil al viitoarei reglementări și să sporească încrederea cetățenilor în statul de drept". În acest sens este

Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010.

Prin urmare, aplicarea acestui principiu își găsește sens în cazul reglementărilor care pun în discuție adaptarea cetățenilor unei noi conduite.

În ipoteza prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , însă, Curtea apreciază că nu este vorba despre o astfel de situație, destinatarii acestor prevederi nefiind obligați să răspundă activ noilor reglementări. Astfel, calculul și reținerea contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de stat se fac de către instituțiile abilitate, iar nu de către asigurați, așa încât nu este afectat caracterul previzibil al normei.

Mai mult, nerespectarea principiului vacatio legis în cazul ordonanțelor de urgență nu poate fi interpretat ca fiind contrară prevederilor constituționale, de vreme ce ordonanțele de urgență reglementează măsuri urgente adresate unor situații extraordinare.

În sfârșit, Curtea constată că nu poate reține nici criticile de neconstituționalitate intrinsecă raportate la dispozițiile art. 44, 47, 53 și art. 56 alin. (2) din Constituție, acestea referindu-se, în realitate, la dispozițiile

art. I pct. 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , care reglementau modul de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, iar nu la conținutul art. I pct. 2 și 3 din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Elena Tornea în Dosarul nr. 1.867/59/2011 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și de Dumitru Crișan în Dosarul nr. 257/33/2012 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge ca neîntemeiată critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 , excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2012.