Decizia nr. 863/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Toma - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Petruș în Dosarul nr. 1.004/2/2012 (număr în format vechi 292/2012) al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.164D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Raiffeisen Bank - S.A. a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.004/2/2012 (număr în format vechi 292/2012), Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Petruș într-o cauză având ca obiect o cerere de revizuire împotriva unei sentințe comerciale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă încalcă prezumția de nevinovăție, întrucât numai o instanță penală poate pronunța o condamnare, iar nu o instanță civilă, care, potrivit textului de lege criticat, stabilește dacă există sau nu infracțiunea invocată de revizuent.

Mai arată că dispozițiile invocate sunt criticabile și din cauza terminologiei folosite, respectiv aceea de "învinuit", fapt ce poate aduce prejudicii de imagine persoanei citate în proces, în condițiile în care aceasta este indicată de revizuent ca fiind autor al unei fapte considerate ca fiind infracțiune.

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că instanța civilă se pronunță numai asupra existenței infracțiunii de fals, fără a se transforma într-o instanță penală. Apreciază că textul de lege criticat constituie norme de procedură civilă, ce dau expresie dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Arată în acest sens că, în temeiul acestora, instanța de judecată se va pronunța numai asupra înscrisului, declarându-l sau nu ca fiind fals, fără a stabili vinovăția sau nevinovăția celui care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție și art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. De asemenea, autorul invocă și încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind prezumția de nevinovăție a persoanei acuzate de o infracțiune.

I. Referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:

În redactarea inițială, dispozițiile art. 322 pct. 4 aveau următorul conținut: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;".

Prin

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, s-a dispus modificarea pct. 4 al art. 322, în sensul eliminării din acest text a tezei potrivit căreia "În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii". Totodată, prin aceeași modificare textului i s-a adăugat teza potrivit căreia revizuirea unei hotărâri se poate cere "dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză".

Prin

Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, Curtea Constituțională a admis excepți a de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă textul în conformitate cu care "[...] În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii", sunt neconstituționale.

Referitor la competența sa, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, că "art. 146 lit. d) din Constituție nu exceptează de la controlul de constituționalitate dispozițiile legale de abrogare și că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte". De asemenea, prin

Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, urmând aceeași linie, Curtea a reținut că, "începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să își producă efectele juridice

Legea nr. 188/1999

cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 și (...)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 ".

Așa fiind, Curtea constată că textul de lege criticat, respectiv teza referitoare la posibilitatea instanței de revizuire de a se pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate, formează obiectul excepției de neconstituționalitate. Rezultă că în prezent dispozițiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă au următorul conținut: "În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii."

II. Referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea constată că instanța de control constituțional s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor criticate, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.002 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011. Cu acel prilej, Curtea a statuat că "instanța de revizuire se pronunță mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței unei infracțiuni privitoare la pricină, infracțiune săvârșită de un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, ori asupra existenței sau inexistenței infracțiunii de fals, în cazul în care hotărârea revizuită s-a dat în temeiul înscrisului rezultat al infracțiunii de fals.

În cazul în care motivul revizuirii îl constituie sancționarea disciplinară a unui magistrat pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, Curtea constată că, pentru ca revizuirea să fie admisibilă, este necesară existența unei hotărâri irevocabile pronunțate de către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la sancționarea magistratului pentru comportamentul mai sus menționat.

Eventuala constatare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență nu se poate realiza pe cale incidentală de către instanța de revizuire, Consiliul Superior al Magistraturii având, potrivit

Legii nr. 317/2004 , atribuții exclusive în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților. Astfel, întreaga procedură referitoare la acțiunea disciplinară îndreptată împotriva magistraților este prevăzută de ansamblul dispozițiilor cuprinse în secțiunea a 4-a -

art. 44-50 din Legea nr. 317/2004 .

Totodată, Curtea constată că inclusiv prevederile constituționale ale art. 134 alin. (2) prevăd rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor al Consiliului Superior al Magistraturii, prin secțiile sale.

Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, legiuitorul român a prevăzut - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, și o fază jurisdicțională, care sedesfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 317/2004

și celor ale Codului de procedură civilă ( Decizia nr. 128 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011).

Astfel, faza administrativă a procedurii disciplinare poate fi inițiată de către orice persoană interesată, prin semnalarea problemelor inspecției judiciare, care, la rândul ei, poate sesiza comisiile de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

Totodată, faza jurisdicțională implică doar persoana judecătorului sau procurorului supus procedurii acțiunii disciplinare, iar din economia dispozițiilor

art. 49 din Legea nr. 317/2004

rezultă că judecătorul sau procurorul este singurul care poate exercita recurs împotriva hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară îndreptată împotriva sa.

Dacă instanța de revizuire ar putea, pe cale incidentală, să se pronunțe asupra exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență de către un magistrat s-ar încălca înseși prevederile art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală".

Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție și nici celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia amintită își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile de lege criticate, învinuitul este citat fără a avea o altă calitate decât aceea de parte, astfel încât nu se poate susține că acestea încalcă în vreun fel prezumția de nevinovăție a învinuitului. Potrivit dispozițiilor art. 229 din Codul de procedură penală, învinuitul este persoana față de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, fiind un subiect procesual mai complex decât făptuitorul și având drepturi și obligații ce îi permit o participare activă în procesul penal. Însă, atâta vreme cât prin însăși definiția prevăzută în cuprinsul Codului de procedură penală împotriva învinuitului nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, nu se poate reține nici critica autorului privind terminologia utilizată, prin argumentarea potrivit căreia acest fapt poate aduce prejudicii de imagine persoanei citate în proces. Practic, această critică nu se constituie într-o reală excepție de neconstituționalitate, în fapt autorul solicitând, în mod indirect, modificarea textului de lege, fapt ce excedează controlului Curții Constituționale, care, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 4 teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Petruș în Dosarul nr. 1.004/2/2012 (număr în format vechi 292/2012) al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2012.