Decizia nr. 887/2012

Augustin Zegrean - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Robertha Sara Vînău în Dosarul nr. 5.158/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 735D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.158/62/2011, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de reclamanta Robertha Sara Vînău în cadrul unui litigiu administrativ având ca obiect soluționarea cererii de anulare act de control taxe și impozite.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin art. 16 alin. (1), art. 44 și 53 din Legea fundamentală.

În acest sens arată că, având în vedere că a născut în anul 2009 și că indemnizația pentru creșterea copilului a fost legal stabilită și calculată în baza unui act normativ în vigoare la data nașterii acestui drept, modificarea sa ar duce la încălcarea principiului neretroactivității legii, potrivit căruia legea nouă reglementează numai situațiile ivite după intrarea ei în vigoare. Or, întrucât dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

sunt aplicabile și persoanelor al căror drept a fost stabilit în condițiile și în cuantumul prevăzut de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, dispozițiile criticate contravin principiului neretroactivității legii, astfel cum acesta a fost analizat în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu, prin

Decizia nr. 765/2011 .

De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 44 și 53 din Constituție, deoarece "se poate aprecia că Guvernul României, prin legile anterior amintite, urmărește anularea unor drepturi legal câștigate de anumite categorii socio-profesionale, deși România se află într-o situație normală de organizare și funcționare." În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.414/2009 .

Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, menționând că își păstrează punctul de vedere exprimat în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.508D/2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora:

"(1) Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum și cele care au adoptat sau adoptă copilul, cărora li s-a încredințat sau li se încredințează copilul în vederea adopției sau care au sau vor avea copilul în plasament, în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmează să fie numite tutore până la această dată beneficiază de drepturile reglementate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 7/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aducla cunoștința beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agențiile teritoriale."

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în fața legii și art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, respingând excepția de neconstituționalitate a acestora prin

Decizia nr. 417 din 3 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012.

Curtea a arătat, în esență, că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

Curtea a precizat și faptul că dreptul la concediu și la indemnizația pentru creșterea copiilor nu trebuie confundat cu dreptul la concediu de maternitate, drept fundamental, care se bucură de o reglementare distinctă.

Totodată, Curtea a reținut și faptul că reglementările

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum și persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredințat un copil în vederea adopției sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgență ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiționată de nașterea unui copil și de dobândirea drepturilor părintești ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite.

În plus, Curtea a arătat că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu reprezintă un drept prevăzut în Legea fundamentală, iar acordarea sa este supusă condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres. Dreptul în discuție, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Mai mult, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la pensie - drept fundamental, potrivit art. 47 din Constituția României -, dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu garantează obținerea acestor drepturi într-un anumit cuantum nici măcar în situația când aceste drepturi sunt obținute în temeiul plății unei contribuții anterioare la fondurile de asigurări sociale (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei). Cu atât mai puțin apreciază instanța de contencios constituțional că o astfel de garanție s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului.

Totodată, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează indemnizația pentru creșterea copiilor doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia și nu se răsfrâng asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării lor în vigoare, care constituie facta praeterita.

În sfârșit, Curtea a reținut că cele arătate cu privire la dreptul statului de a interveni în sensul modificării condițiilor de acordare a dreptului la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului răspund și criticii referitoare la încălcarea principiului previzibilității legii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Robertha Sara Vînău în Dosarul nr. 5.158/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2012.