Legea nr. 48/1999
pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare în domeniul transporturilor militare, semnat la Oradea la 20 decembrie 1997
prezumat în vigoare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articol unic
Se ratifica Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare în domeniul transporturilor militare, semnat la Oradea la 20 decembrie 1997.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 14 decembrie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM SPINEANU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 1 martie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PAULA IVANESCU
ACORD
de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare în domeniul transporturilor militare
Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare, denumite în continuare părți contractante,
în scopul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre armatele celor două state în domeniul transporturilor militare,
în spiritul și pe baza prevederilor Tratatului de înțelegere, cooperare și buna vecinătate dintre România și Republica Ungara, semnat la Timișoara la 16 septembrie 1996,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Prezentul acord se referă la problemele privind transporturile de trupe și de materiale militare, denumite în continuare transporturi militare, pe căile ferate și/sau rutiere și executarea acestora între cele doua părți contractante, precum și în tranzit sub supraveghere vamală pe teritoriul acestora.
Sunt răspunzătoare de executarea prevederilor prezentului acord ministerele apărării ale celor două părți contractante, care vor asigura planificarea, organizarea și realizarea colaborării prin instituțiile lor de specialitate menționate la alin. (6) și (7).
În scopul realizării în bune condiții a prevederilor prezentului acord, ministerele apărării pot încheia înțelegeri complementare la nivelul organelor competente din subordine, cu respectarea procedurilor legale interne privind intrarea în vigoare a înțelegerilor internaționale.
Transporturile militare pe teritoriul celor două state se executa cu respectarea convențiilor internaționale și a reglementărilor interne ale fiecărei părți contractante în acest domeniu.
Transporturile militare se vor executa în următoarele direcții:
- din România în Republica Ungara sau sub forma de tranzit;
- din Republica Ungara în România sau sub forma de tranzit.
Părțile contractante colaborează pentru asigurarea tranzitarii transporturilor militare aparținând altor tari.
Instituțiile care soluționează problemele privind transporturile militare necesare pentru armata sunt:
- din partea română - Secția Transporturi Militare din Statul Major General al Armatei României;
- din partea ungara - Serviciul de Transport al Armatei Republicii Ungare.
Coordonarea transporturilor de armament, tehnica militară, piese de schimb și ale altor bunuri materiale rezultate din contractele de import-export se va realiza de către:
- din partea română - Regia Autonomă "Romtehnica";
- din partea ungara - Oficiul de Achizitionare al Ministerului Apărării al Republicii Ungare.
Părțile contractante împuternicesc instituțiile militare menționate la alin. (6) și (7) sa colaboreze cu organele feroviare și rutiere din țara proprie pentru organizarea, programarea și executarea operativă a transporturilor militare. De asemenea, le autorizeaza sa mențină o permanenta legătură între ele, folosind mijloacele existente, pentru rezolvarea eficienta a problemelor.
Articolul 2
Organizarea transporturilor militare ce urmează a fi executate în interesul părților contractante se realizează pe baza instrumentelor juridice bilaterale în vigoare, cu excepția problemelor ce se vor rezolva în baza prezentului acord.
Articolul 3
Planificarea, organizarea și conducerea execuției transporturilor militare vor fi efectuate de către instituțiile menționate la art. 1 alin. (6) și (7).
Instituțiile menționate la art. 1 alin. (7) vor remite solicitarile de planificare a transporturilor militare specifice către autoritățile însărcinate cu executarea acestora numai după ce s-au discutat și s-au convenit toate problemele de organizare a transporturilor respective pe teritoriul statului vecin.
Planificarea transporturilor militare destinate uneia dintre părțile contractante sau în tranzit, precum și cererile pentru nevoile de asigurare a acestora (paza și însoțire, permis de ruta etc.) vor fi înaintate, în scris (fax, telex), instituțiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) cu cel puțin 10 zile înainte de data programata pentru expedierea transportului.
Renunțarea la solicitarea privind paza și insotirea transporturilor militare sau modificarea conținutului acesteia se poate face, în scris (fax, telex), de către instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (7), cu cel puțin 72 de ore înainte de data planificata pentru expedierea transportului.
Confirmarea planului de transport de către partea contractantă destinatara se va face, în scris, cu cel puțin 48 de ore înainte de expedierea transportului. Aceasta va conține date privind paza și insotirea transporturilor, ordinea executării cererilor, permisele de ruta pentru transporturile cu supratonaj sau agabaritice, precum și orice alte informații necesare.
Instituțiile predatoare menționate la art. 1 alin. (7) vor comunică, în scris (fax, telex), atât părții contractante primitoare, cat și organelor feroviare și rutiere din cele doua tari date despre apropierea transporturilor cu 24 de ore înainte de sosirea acestora în stațiile (punctele) de frontieră.
Forma, conținutul și modul de utilizare a documentelor întrebuințate, precum și cerințele referitoare la conținutul și forma informațiilor ce se transmit se stabilesc de către ministerele apărării ale părților contractante, care vor stabili și măsurile pentru apărarea secretului.
Pentru transmiterea informațiilor părțile contractante își asigura gratuit, pe bază de reciprocitate, legături prin mijloace militare și publice, precum și prin telefon feroviar, telefax și telegraf.
Articolul 4
La activitățile militare comune desfășurate pe teritoriul celor două state pentru transportul formatiunilor la și de la locul de dislocare, precum și pentru deplasarea trupelor în raionul de desfășurare a exercițiilor partea contractantă gazda, în colaborare cu conducerea comuna a activității, întocmește planul de transport al activității respective.
Cerințele de conținut și de forma ale planului de transport, modalitatea de acordare și felul sprijinului reciproc se stabilesc de comun acord între părțile contractante pe timpul pregătirii activității.
Pentru transporturile militare rezultate din obligații internaționale părțile contractante asigura reciproc, pe teritoriul statului propriu, supravegherea militară, iar la cerere, insotirea și paza acestora.
Articolul 5
Reglementarea circulației feroviare și/sau rutiere se face în baza înțelegerilor bilaterale realizate între părțile contractante, precum și a prevederilor convențiilor internaționale la care părțile contractante participa.
Pentru executarea transporturilor militare peste frontiera de stat a României și a Republicii Ungare se vor folosi:
- stațiile de cale ferată de frontieră Episcopia Bihor - Biharkeresztes și Curtici - Lokoshaza pentru transporturile militare feroviare;
- punctele de control pentru trecerea frontierei Bors - Artand și Nadlac - Nagylak pentru transporturile militare rutiere.
Controlul pentru trecerea frontierei și controlul vamal se executa de către autoritățile competente, cu respectarea legislației în vigoare în cele doua state.
Înaintea intrării pe teritoriul uneia dintre părțile contractante se va obține un aviz din partea administratorului rețelei rutiere privind limitele masice și/sau de gabarit maxime admise pe traseul ce urmează a fi parcurs, condiție valabilă și pentru teritoriul fiecărei părți contractante.
Articolul 6
Luarea în primire a transporturilor militare se executa de către garda înarmată, astfel:
- garda părții contractante române, în stațiile de cale ferată de frontieră Biharkeresztes sau Lokoshaza, pentru transporturile militare feroviare, și în punctele de control pentru trecerea frontierei Artand sau Nagylak, pentru transporturile militare rutiere, atunci când urmează sa pazeasca transporturile pe teritoriul României;
- garda părții contractante ungare, în stațiile de cale ferată de frontieră Episcopia Bihor sau Curtici, pentru transporturile militare feroviare, și în punctele de control pentru trecerea frontierei Bors sau Nadlac, pentru transporturile militare rutiere, atunci când urmează sa pazeasca transporturile pe teritoriul Republicii Ungare.
Prin garda se înțelege subunitatea (efectivul însoțitor) înarmată, însărcinată de către fiecare parte contractantă cu paza și apărarea transporturilor militare de la luarea în primire în statia (punctul) de frontieră până la predarea acestora. Stabilirea efectivului gărzii se face de către fiecare parte contractantă conform reglementărilor proprii. Documentele necesare gărzii sunt prevăzute în anexele nr. 1-4 la prezentul acord (modelele autorizației de trecere a frontierei de stat, împuternicirii pentru comandantul gărzii, tabelului cuprinzând militarii din compunerea gărzii și actului de predare-primire a transportului) și fac parte integrantă din acesta. Asigurarea materială a gărzii se face de către unitățile militare care le asigura, în colaborare cu organele de transporturi militare ale fiecărei părți contractante.
Garda trece frontiera de stat în baza prevederilor convenției de trecere a frontierei, în vigoare între cele doua state. Părțile contractante asigura, pe bază de reciprocitate, înapoierea peste frontiera a garzilor.
Personalul gărzii executa misiunea conform reglementărilor legale în vigoare în armata tarii din care face parte. Pe timpul executării misiunii pe teritoriul statului vecin, personalul gărzii este obligat să respecte legislația părții contractante primitoare.
Personalul gărzii insotitoare poarta întreaga răspundere pentru integritatea și securitatea încărcăturii de la primirea până la predarea transportului.
Articolul 7
Părțile contractante își asuma obligația de a-și transmite reciproc informațiile necesare pentru reglementarea eventualelor pagube produse pe timpul executării transporturilor militare. Pagubele vor fi evaluate potrivit prevederilor normelor legislative ale tarii pe teritoriul căreia s-au produs, iar recuperarea acestora se face conform înțelegerilor existente între părțile contractante.
Articolul 8
Transportul armamentului, muniției, al materialelor explozive, nucleare și chimice periculoase se va face cu respectarea prevederilor acordurilor internaționale la care cele doua părți contractante participa. Pe teritoriul statului sau fiecare parte contractantă va respecta prevederile legislației naționale și normele proprii referitoare la manipularea și la transportul acestora.
Tehnica militară imbarcata pe vagoane sau în autovehicule se transporta cu un stoc minim de carburanți.
Articolul 9
În cazul în care în timpul transportului pe rețeaua feroviara sau rutiera a celor două părți contractante apar situații care impun rearanjarea încărcăturii pe vagoane sau în autovehicule, repararea unor vagoane sau autovehicule, transbordarea mărfurilor pe alte mijloace de transport sau alte operațiuni, din cauza cărora nu se mai poate continua deplasarea, întregul transport va fi reținut până la efectuarea operațiunilor necesare.
Efectuarea operațiunilor de rearanjare a încărcăturii, de reparare a mijloacelor de transport, de transbordare a mărfurilor sau a altor operațiuni care au impus oprirea transporturilor militare se realizează pe bază de convenție încheiată între organele prevăzute la art. 1 alin. (6) sau (7), după caz, și administrațiile feroviare sau rutiere respective, în care se va stabili și timpul necesar pentru executarea remedierilor.
Plata chiriei pentru mijloacele de transport stationate din aceste cauze se va face potrivit înțelegerilor existente între administrațiile feroviare sau rutiere ale celor două părți contractante.
În cazul producerii unor evenimente deosebite în timpul executării transporturilor militare, părțile contractante asigura paza materialelor (mijloacelor) și, la cerere, participa la lichidarea urmărilor acestora.
Articolul 10
Modalitatea de plată a transporturilor militare, achitarea costului acestora, a cheltuielilor privind paza și insotirea transporturilor militare pe teritoriul fiecărui stat, precum și a altor eventuale cheltuieli vor fi evidentiate în contractele de transport încheiate între instituțiile prevăzute la art. 1 alin. (6) și (7) și administrațiile căilor ferate sau rutiere din statele respective.
Solicitarea altor servicii și achitarea cheltuielilor prilejuite de acestea se vor reglementa de către părțile contractante prin contracte specifice.
Părțile contractante își pun reciproc la dispoziție, la cerere, bazele de transbordare tehnica și materiale militare de la Constanta și Zahony.
Articolul 11
Prevederile prezentului acord nu vor putea fi interpretate ca afectand drepturile și obligațiile părților contractante potrivit legislației interne a fiecăreia și convențiilor internaționale la care acestea participa.
Articolul 12
Orice diferende privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord vor fi soluționate pe cale amiabila între părțile contractante, fără a fi supuse unor instanțe internaționale sau unor terțe părți.
Articolul 13
Prezentul acord se încheie pe o durată de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii pe noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu va informa, în scris, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate respective, cealaltă parte contractantă asupra intentiei sale privind încetarea valabilității acordului. Acordul își pierde valabilitatea după 6 luni de la denunțarea acestuia de către una dintre părțile contractante.
Prezentul acord intră în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante își comunică reciproc îndeplinirea cerințelor legale interne pentru intrarea lui în vigoare.
Modificarea sau completarea acestuia se poate face în urma unor înțelegeri comune între părțile contractante. Aceste modificări sau completări vor constitui parte componenta a prezentului acord și vor intra în vigoare conform prevederilor alin. (2) al acestui articol.
Semnat la Oradea la 20 decembrie 1997, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba ungara, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Victor Babiuc,
ministrul apărării naționale
Pentru Guvernul Republicii Ungare,
Gyorgy Keleti,
ministrul apărării
Anexa 1 AUTORIZAȚIE DE TRECERE A FRONTIEREI
nr. ...... din .................. Documentul este personal și netransmisibil. Orice corectură, adăugare sau ștersătură este strict interzisă și produce aniilarea documentului. Loc pentru fotografie Prezenta autorizație este valabilă de la ...... până la .................. . Militarul trece frontiera de stat ............. ............................................... cu armamentul seria ....... nr. ............... și cu ................ cartușe. ................................... Directorul Direcției poliție de frontieră, (gradul, numele și prenumele) născut la ......................... are dreptul sa treaca frontiera de stat ........................... în ambele părti prin punctele de control pentru trecerea frontierei ................................... ................................... pentru predarea─primirea transporturilor militare. ............................... (semnătura și ștampila) (ștampila punctului de control pentru trecerea frontierei)
Anexa 2 ÎMPUTERNICIRE
Prin prezenta se împuternicește domnul ...................................... (gradul, numele și prenumele) pentru a primi în stația de frontieră .......................................... transportul militar nr. ..................., compus din: ....................... ................................................................................ și pentru asigura paza și însoțirea transportului militar pe timpul tranzitului pe teritoriul României până la stația de destinație .......................... .
Comandantul,
..........................
(semnătura și ștampila)
(ștampila punctului Poliție de frontieră)
Documentul este personal și netransmisibil. Orice corectură, adăugare sau ștersătură este strict interzisă și produce anularea documentului.
Anexa 3 TABEL NOMINAL
cuprinzând militarii din compunerea gărzii de paza și însoțire a transportului militar nr. ...... din statia ............. la statia .............. și retur
Nr. crt.
Numele și prenumele militarului
Gradul
Numărul și seria documentului de identitate
Observații
Comandantul U.M.,
.........................
(semnătura și ștampila)
Vizat,
Vizat,
Șeful stației de frontieră de
Șeful stației de frontieră de ieșire,
îmbarcare (de intrare),
.............................
...........................
(semnătura și ștampila)
(semnătura și ștampila)
Anexa 4 ACTUL de predare─primire a transportului militar nr. .......
Întocmit la data de ............................ în stația de predare─primire ................................................................................ (se va înscrie denumirea stației de frontieră) Comandantul gărzii înarmate ................................................. (gradul, numele și prenumele) predă, iar comandantul gărzii înarmate ......................................... (gradul, numele și prenumele) primește transportul militar nr. ................, compus din .................. În cadrul transportului militar nr. .......... se predau următoarele mijloace de transport: Nr. crt. Numărul mijlocului de transport Felul mijlocului de transport Numărul de osii Numărul plumburilor și starea lor Observații La predare─primire s─au constatat următoarele: .............................. ................................................................................ Am predat transportul militar Am primit transportul militar nr. ........... nr. .......... Comandantul gărzii, Comandantul gărzii, ....................... ...................... (semnătura) (semnătura) -----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.