Regulamentul din 13 decembrie 2012
Educației Fizice Militare
prezumat în vigoare
ANEXĂ
REGULAMENTUL EDUCAȚIEI FIZICE MILITARE CAPITOLUL I
Dispoziții generale
*) Aprobat prin
ORDINUL nr. M.149 din 13 decembrie 2012 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 11 februarie 2013.
Articolul 1
Educația fizică militară este o componentă fundamentală a procesului de instrucție/învățământ care valorifică sistematic ansamblul formelor de activitate colectivă sau individuală ce se desfășoară în vederea formării, dezvoltării și menținerii capacității motrice, contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică a personalului armatei.
Articolul 2
–
Educația fizică militară se fundamentează pe următoarele principii:
a)
centralizarea planificării educației fizice militare și descentralizarea execuției acesteia, în funcție de specificul și misiunile fiecărei unități militare;
b)
orientarea obiectivelor spre formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice specifice luptătorului, în concordanță cu solicitările câmpului de luptă modern;
c)
individualizarea pregătirii, în funcție de nivelul de dezvoltare a capacității motrice a fiecărui individ;
d)
asigurarea autonomiei în alegerea sistemelor de acționare pe parcursul instruirii. Art. 3 .
Educația fizică militară se evidențiază prin următoarele caracteristici:
a)
este obligatorie, fiind parte integrantă a procesului instructiv-educativ și constituind fundamentul motric și psihic al celorlalte categorii de instrucție;
b)
se desfășoară continuu și sistematic, având obiective riguros precizate;
c)
are volum, intensitate și complexitate superioare educației fizice, datorită structurilor motrice generate de acțiunile de luptă;
d)
presupune un consum energetic, fizic și psihic, uneori la limita adaptabilității organismului uman;
e)
este domeniul care contribuie cu mijloace eficiente la recuperarea fizică și la pregătirea fizică și psihică pentru luptă a personalului armatei.
Articolul 4
Obiectivele educației fizice militare prin care se realizează modelul luptătorului
sunt: sănătate;
a)
dezvoltarea fizică armonioasă a organismului și menținerea unei stări optime de
b)
dezvoltarea calităților motrice de bază, a unor trăsături și calități moral-volitive și
afective necesare pentru a acționa în câmpul de luptă;
c)
formarea și perfecționarea unui sistem complex de deprinderi și priceperi motrice utilitar-aplicative;
d)
conștientizarea personalului armatei de necesitatea practicării sistematice a exercițiilor fizice în vederea instruirii, menținerii sănătății și ca mijloc de recreere;
e)
dezvoltarea rezistenței și stabilității psihice a personalului armatei.
Capitolul II
Organizarea educației fizice militare .
Noțiuni generale privind metodica educației fizice militare
Secțiunea 1
Organizarea educației fizice militare
Articolul 5
Managementul educației fizice militare sub întreaga gamă a formelor de organizare și desfășurare, exceptând înviorarea, este asigurat de specialiști și structuri de specialitate.
În vederea executării programului anual de educație fizică militară de către întregul personal care participă la evaluările periodice, Ministerul Apărării Naționale coordonează în mod unitar activitățile,
prin personalul specializat, și asigură condiții pentru desfășurarea acestora, în mod eficient și cu respectarea regulilor privind securitatea și sănătatea în muncă, impuse de legislația națională în vigoare, prin:
a)
identificarea și repartizarea bazei materiale corespunzătoare fiecărei structuri militare, potrivit cerințelor de pregătire: terenuri și săli de sport utilate cu echipamentele și materialele necesare, mijloace de transport pentru deplasarea centralizată la/de la locurile stabilite pentru specificul ședințelor;
b)
amenajarea și dotarea necesară respectării regulilor de igienă individuală și colectivă și de recuperare impuse de trecerea organismului de la efort la starea de repaus: dușuri, saună, masaj, aparate pentru gimnastică medicală;
c)
planificarea corespunzătoare a activităților asfel încât durata transportului să nu afecteze intervalul de timp alocat programului de educație fizică militară.
Articolul 6
Specialiștii în educație fizică militară, respectiv ofițerii/subofițerii, profesorii, antrenorii, instructorii sportivi de performanță și instructorii de educație fizică militară realizează programe de pregătire în concordanță cu nivelul dezvoltării motrice a grupului și cu misiunile pe care acesta urmează să le îndeplinească. Ei se preocupă, prin mijloacele pe care le au la dispoziție, de recuperarea fizică a personalului, după executarea misiunii, astfel încât aceștia să fie pregătiți să poată executa în timp scurt, cu aceeași eficacitate, o nouă misiune.
Articolul 7
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, educația fizică militară presupune:
a)
planificarea și organizarea unitară a activității de către specialiștii în domeniu, din structurile abilitate;
b)
adaptarea la orarul săptămânal a formelor de organizare a educației fizice militare și a timpului alocat pe categorii de personal, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1;
c)
evaluarea rezultatelor obținute și studierea aspectelor ce derivă din acestea;
d)
folosirea materialelor, echipamentelor și metodelor de instruire corespunzătoare pentru optimizarea performanțelor fizice și sportive;
e)
cooperarea în domeniu cu structurile de specialitate din țară și străinătate.
Articolul 8
Educația fizică militară se organizează și se desfășoară în cadrul tuturor structurilor Ministerului Apărării Naționale, conform planurilor și programelor de pregătire specifice, conținutul acestora fiind determinat de cerințele generale ale procesului instructiv- educativ, de specificul fiecărei arme și specialități militare și cuprinde:
a)
educația fizică militară a tuturor categoriilor de personal din armată;
b)
planificarea educației fizice militare pe tipuri/ani de instrucție/învățământ;
c)
îndrumarea, controlul și aprecierea educației fizice militare.
Articolul 9
–
Formele prin care se realizează activitatea de educație fizică militară sunt:
a)
ședința/lecția
de
educație
fizică
militară,
pentru
temele
din
programele
de instrucție/învățământ specifice fiecărei unități/instituție de învățământ militare;
b)
antrenamentul fizic individual;
c)
înviorarea.
Articolul 10
Ședința/lecția de educație fizică militară reprezintă unitatea organizatorică și funcțională principală a procesului instructiv-educativ. Ea se desfășoară pe baza unor programe de specialitate cu un grup/subunitate/clasă, relativ omogen(ă), sub conducerea unui specialist în domeniu, numit prin ordin de zi pe unitate.
Conținutul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară vizează calitățile motrice precum viteza, îndemânarea, forța și rezistența, deprinderile motrice de bază și utilitar aplicative precum mersul, alergarea, săritura, escaladarea, aruncarea, prinderea, ridicarea și transportul de greutăți, deprinderile motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și trecerea înot a cursurilor de apă, jocuri sportive, precum și cunoștințele teoretice de specialitate, care sunt componente ale procesului instructiv-educativ al educației fizice militare.
Potrivit etapelor formării deprinderilor și/sau priceperilor motrice, ședințele/lecțiile de educație fizică militară pot fi:
a)
de învățare/„inițiere” primară;
b)
de fixare, consolidare, automatizare;
c)
de perfecționare;
d)
de verificare;
e)
mixte/combinate.
Articolul 11
-
În vederea îndeplinirii obiectivelor, fiecare specialist în educație fizică militară stabilește sistemele de acționare, în funcție de măiestria, experiența pedagogică, nivelul de instruire al personalului și recomandările medicale individuale. Acestea trebuie să fie ordonate și aplicate într- o succesiune logică care să asigure o eficiență maximă.
Sistemele de acționare trebuie să fie complet descrise și însoțite de următoarele elemente:
a)
distanță;
b)
amplitudine;
c)
tempo de execuție;
d)
volumul efortului în timp sau numărul de repetări;
e)
durata și natura pauzei între repetări;
f)
formațiile de lucru.
Articolul 12
–
Antrenamentul fizic individual este o formă clasică de organizare care stimulează practicarea independentă a exercițiilor fizice, asigură adaptarea efortului la particularitățile individuale ale practicantului, dezvoltă calitățile motrice, consolidează și perfecționează deprinderile și priceperile motrice.
Articolul 13
–
Înviorarea constituie o formă prin care se realizează activitatea de educație fizică militară și se execută în scopul îmbunătățirii în mod sistematic a capacității de efort fizic.
Înviorarea se execută zilnic, timp de 20 de minute, mai puțin sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale, în aer liber sau în încăperi bine aerisite când condițiile meteo sunt nefavorabile. La această activitate participă elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, soldații/gradații profesioniști pe timpul instrucției individuale precum și personalul militar aflat la cursuri de formare continuă și tabere de instruire.
Timpul afectat pentru înviorare este prevăzut în orarul zilnic al unității militare. Aceasta începe după 7-10 minute de la deșteptare.
Locurile pentru executarea programului de înviorare se repartizează pe subunități, de specialistul în educație fizică militară, indicându-se limitele acestora. Iarna, pentru executarea înviorării se repartizează locuri bine iluminate și ferite de vânt.
Ținuta pentru înviorare se stabilește de specialistul în educație fizică militară și este aprobată de comandantul/șeful unității/instituției militare în funcție de anotimp, de temperatură, de particularitățile climaterice ale regiunii și de gradul de călire fizică al militarilor. Aceasta poate fi sportivă sau militară de instrucție, după caz.
Înviorarea se execută pe subunități, fiind condusă de instructorul sportiv.
Îndatoririle ofițerului de serviciu privind organizarea înviorării sunt:
a)
să anunțe din timp, prin personalul de serviciu din subordine, ținuta pentru înviorare;
b)
să asigure prin personalul de serviciu din subordine, începerea și terminarea înviorării, conform orarului zilnic aprobat;
c)
să verifice prezența subunităților la înviorare.
Principalele sisteme de acționare prin care se realizează înviorarea sunt:
a)
mers și alergare ușoară;
b)
exerciții
libere
și
cu
partener
pentru
îmbunătățirea
elasticității
și
flexibilității articulațiilor și stimularea tonicității și troficității musculare;
c)
exerciții complexe -16 timpi;
d)
alergare pe distanța de 1-2 km în tempo moderat;
e)
mers cu exerciții de respirație.
Secțiunea 2
Atribuțiile ofițerului/subofițerului care gestionează activitatea de educație fizică militară din unități/instituții de învățământ militare
Articolul 14
-
Atribuțiile ofițerului/subofițerului cu educația fizică militară din unități/instituții de învățământ militare sunt:
a)
să participe la elaborarea planului de instrucție/învățământ al unității/instituției de învățământ militare, să îndrume și să controleze îndeplinirea acestuia pe linia specialității sale;
b)
să elaboreze calendarul sportiv anual al unității/instituției de învățământ militare, să organizeze, să conducă personal competițiile sportive în unitatea/instituția de învățământ militară și să participe la concursurile prevăzute în calendarul sportiv al Ministerului Apărării Naționale;
c)
să elaboreze și să controleze modul de desfășurare a educației fizice militare și a activității „sportul pentru toți” la unitatea/instituția de învățământ militară - domeniu complex ce se execută sistematic și continuu în mod organizat, în cadrul competițiilor sportive locale și naționale, stimulând în același timp pe cei cu aptitudini fizice deosebite pentru sportul de performanță;
d)
să conducă ședințele/lecțiile de educație fizică militară cu personalul unitatea/instituția de învățământ militară, ajutat de instructorii specializați în acest domeniu;
e)
să urmărească și să răspundă de aplicarea prevederilor actelor normative în domeniu;
f)
să colaboreze cu ofițerii/subofițerii cu educația fizică militară de la celelalte eșaloane, precum și cu autoritățile publice cu atribuții în domeniu, cluburi și asociații sportive;
g)
să
îndrume
și
să
controleze
activitatea
asociațiilor
sportive
militare
din unitățile/instituțiile de învățământ militare subordonate;
h)
să întocmească periodic și ori de câte ori este necesar documentări, informări, analize și rapoarte privind desfășurarea activității de educație fizică militară;
i)
să conceapă tipuri de programe de pregătire specifice personalului din unitățile/instituțiile de învățământ militare subordonate și să întocmească la începutul fiecărui an calendaristic, fișe individuale de pregătire a personalului care participă la evaluările periodice, necesare pentru evidența prezenței la ședințe/lecții, a recomandărilor și a progreselor înregistrate lunar;
j)
să cunoască și să coordoneze organizarea și desfășurarea testării tuturor categoriilor de
militari;
k)
să organizeze și să conducă ședințele/lecțiile de învățare a înotului și de instrucție pe schiuri, potrivit programelor de instruire/învățământ;
l)
să
selecționeze
personalul
militar
și
civil
pentru
echipele
sportive
și
loturile reprezentative ale unității/instituției de învățământ militare și să conducă antrenamentul acestora;
m)
să întocmească planurile tematice anuale și cele calendaristice - pe tipuri de instrucție/ani de învățământ - însoțite de anexa cu sistemele de acționare pe teme;
n)
să selecționeze și să propună comandantului/șefului unității/instituției de învățământ militare, personal militar pentru a fi trimis la cursul de formare, perfecționare și specializare instructori de educație fizică militară;
o)
să
coordoneze
lucrările
pentru
amenajarea
și
întreținerea
bazei
sportive
a unității/instituției de învățământ militare;
p)
să întocmească programul/planul de înviorare;
q)
să selecționeze și să pregătească instructorii sportivi pe subunități, să-i îndrume în vederea desfășurării în bune condiții a programului de înviorare și să urmărească executarea lui;
r)
să verifice periodic modul de organizare și desfășurare a programului de înviorare din unitatea/instituția de învățământ militară;
s)
să cunoască existentul de materiale și echipament sportiv, să ia măsuri pentru asigurarea la timp a unităților/subunităților/instituțiilor de învățământ militare cu materiale sportive necesare și să urmărească întreținerea, repararea și păstrarea acestora;
ș) să ia măsuri pentru verificarea instalațiilor și materialelor folosite la ședințele/lecțiile de educație fizică militară și activitățile „sportul pentru toți”, precum și pentru prevenirea accidentelor pe timpul desfășurării acestora;
t)
să țină evidența militarilor care au practicat sportul de performanță;
ț) să țină evidența recordurilor sportive obținute în unitatea militară și a militarilor care au clasificare sportivă pe diferite categorii sportive;
u)
să identifice factorii de risc care ar putea duce la producerea accidentelor, iar pentru prevenirea acestora să aducă la cunoștință întregului personal al unității/instituției de învățământ militare,
normele
de
securitate
și
sănătate
în
muncă
la
începutul
fiecărei
etape
de instrucție/învățământ și la începutul fiecărei ședințe/lecții de educație fizică militară;
v)
să cunoască situația personalului cu afecțiuni medicale;
w)
să
cunoască
situația
stării
fizice
individuale
a
personalului,
să
îl
consilieze corespunzător în vederea creșterii capacității de efort, iar împreună cu medicul unității/instituției de învățământ militare, să îi introducă pe cei cu un indice necorespunzător în programul de normalizare a parametrilor înălțime/greutate;
x)
să urmărească, împreună cu medicul unității, asigurarea măsurilor de igienă individuale și colective după desfășurarea ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară și să precizeze
personalului noțiunile generale referitoare la alimentația corespunzătoare, în vederea menținerii și întăririi sănătății.
Articolul 15
–
Ofițerul/subofițerul cu educația fizică militară are obligația să consemneze în ordinul de zi pe unitate, la începutul anului de instrucție/învățământ militar următoarele:
a)
consiliul sportiv al unității/instituției de învățământ militare;
b)
repartiția bazei sportive pe subunități/structuri de învățământ militare, în vederea întreținerii acesteia;
c)
comisia de verificare a bazei sportive - verificarea bazei sportive se execută la începutul fiecărei etape de instrucție/an de învățământ;
d)
instructorii sportivi pe subunități/structuri de învățământ militare;
e)
zilele, orele și locul unde se execută ședințele/lecțiile de educație fizică militară cu personalul unității/instituției de învățământ militare;
f)
locul de desfășurare a înviorării.
Articolul 16
-
La fiecare subunitate/structură de învățământ militară, se numesc prin ordin de zi pe unitate, din rândul subofițerilor și maiștrilor militari, soldaților și gradaților profesioniști, absolvenți ai cursurilor de specialitate, 2 instructori de educație fizică militară - unul de bază și celălalt de rezervă, cu următoarele atribuții:
a)
să organizeze și să conducă ședințele/lecțiile de educație fizică militară cu personalul din subunitățile/structurile de învățământ militare și să cunoască permanent nivelul de pregătire a acestuia;
b)
să
participe
la
organizarea
și
conducerea
competițiilor
sportive
din
cadrul subunităților/structurilor de învățământ militare și a concursurilor prevăzute în calendarul sportiv al Ministerului Apărării Naționale;
c)
să participe la selecționarea personalului pentru echipele sportive și pentru loturile reprezentative ale unității/instituției de învățământ militare și să conducă antrenamentul acestora;
d)
să coordoneze lucrările pentru amenajarea și întreținerea bazelor sportive din subunitățile/structurile de învățământ militare;
e)
să cunoască existentul de materiale și echipament sportiv din subunități/structuri de învățământ militare și să urmărească folosirea corectă, întreținerea, repararea și păstrarea acestora;
f)
să
ia
măsuri
pentru
verificarea
instalațiilor,
aparatelor
și
materialelor subunității/structurii de învățământ militare care se folosesc în ședințele/lecțiile de educație fizică militară și a activităților „sportul pentru toți”, precum și pentru prevenirea accidentelor înaintea fiecărei ședințe, pe parcursul acesteia și după încheierea ei.
Articolul 17
-
Pentru organizarea și desfășurarea programului de înviorare, la fiecare subunitate/structură de învățământ militară, se numesc prin ordin de zi pe unitate, la începutul fiecărei etape de instrucție/an de învățământ, câte 2 instructori sportivi - unul de bază și celălalt de rezervă - din rândul militarilor/studenților/elevilor, selecționați și pregătiți prin instructaje metodice
de către specialistul în educație fizică militară al unității/instituției de învățământ militare, care au următoarele responsabilități:
a)
să conducă zilnic programul de înviorare;
b)
să cunoască conținutul programului și conducerea practică a exercițiilor;
c)
să cunoască ținuta ordonată;
d)
să respecte schema cu locurile de desfășurare a programului de înviorare și schema traseelor de alergare ale subunității/structurii de învățământ militare.
Secțiunea 3
Ședința / lecția de educație fizică militară
Articolul 18
–
Ședința/lecția de educație fizică militară este forma de bază a procesului de practicare a exercițiilor fizice. Aceasta este structurată pe secvențe necesare pentru îndeplinirea obiectivelor.
Articolul 19
–
Secvențele unei ședințe/lecții de educație fizică militară sunt:
a)
organizarea colectivului;
b)
pregătirea organismului pentru efort/încălzirea organismului;
c)
influențarea selectivă/prelucrarea analitică a aparatului locomotor;
d)
dezvoltarea/educarea calităților motrice „viteză” sau „îndemânare”;
e)
învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și jocuri sportive;
f)
dezvoltarea/educarea calităților motrice „forță” sau „rezistență”;
g)
revenirea organismului după efort/revenirea indicilor funcționali;
h)
concluzii și aprecieri asupra desfășurării ședinței/lecției de educație fizică militară și recomandări.
Ședințele/lecțiile de educație fizică militară pot fi planificate a se desfășura pe durata a 50 de minute sau 100 de minute, în funcție de conținutul acestora.
Articolul 20
–
Organizarea colectivului are ca durată 3-5 minute.
Obiectivele organizării colectivului sunt:
a)
disciplinarea comportamentului;
b)
captarea atenției;
c)
cunoașterea „variabilelor” de moment - efectiv, echipament, stare de sănătate;
d)
conștientizarea subiecților privind ceea ce urmează să se desfășoare.
Conținutul activității de organizare a colectivului este constituit din:
a)
raport;
b)
verificarea prezenței, echipamentului și executarea instructajului pe linie de securitate și sănătate în muncă;
c)
anunțarea temelor ședinței/lecției de educație fizică militară;
d)
exerciții de front și formații - dacă este cazul;
e)
jocuri și exerciții de atenție - dacă este cazul.
Articolul 21
Pregătirea/încălzirea organismului pentru efort are ca durată 5-7 minute la ședințele cu durata de 50 de minute sau 8-10 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.
Obiectivele pregătirii/încălzirii organismului pentru efort sunt:
a)
stimularea treptată a marilor funcțiuni ale organismului;
b)
asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzătoare pentru activitatea care urmează;
c)
educarea percepțiilor spațio-temporale.
Conținutul pregătirii/încălzirii organismului pentru efort este reprezentat de:
a)
exerciții de front și formații;
b)
variante de mers și alergare;
c)
jocuri de mișcare.
Articolul 22
–
Influențarea selectivă a aparatului locomotor/prelucrarea analitică a aparatului locomotor are o durată de 6 -7 minute la ședințele cu durata de 50 de minute sau 10-12 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.
Obiectivele influențării selective a aparatului locomotor/prelucrării analitice a aparatului locomotor sunt:
a)
creșterea tonicității și troficității musculare segmentare;
b)
educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale;
c)
prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice;
d)
educarea specială a marilor funcțiuni, mai ales a respirației.
Conținutul influențării selective a aparatului locomotor/prelucrării analitice a aparatului locomotor este reprezentat de:
a)
exerciții - grupate în complexe - libere, cu obiecte, cu partener, executate simultan sau în ritm propriu;
b)
exerciții pentru educarea actului respirator voluntar.
Articolul 23
–
Dezvoltarea/educarea calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” are o durată de 7 - 8 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 12 - 15 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.
Obiectivul dezvoltării/educării calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” este de a îmbunătăți indicii diferitelor forme de manifestare a vitezei sau îndemânării.
Conținutul dezvoltării/educării calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” este reprezentat de:
a)
exerciții speciale - deprinderi motrice de bază și utilitar-aplicative „izolate” sau sub formă de ștafete, parcursuri, jocuri de mișcare „supuse” condițiilor specifice de dezvoltare/educare a celor două calități;
b)
exerciții sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport - atletism, jocuri sportive, gimnastică - efectuate în condițiile specifice dezvoltării/educării celor două calități.
Articolul 24
–
Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și jocuri sportive, au o durată de 12 - 14 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 35 - 40 de minute la ședințele cu durata de 100 de minute.
Obiectivele învățării, consolidării, perfecționării sau verificării deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot, trecerea înot a cursurilor de apă și jocuri sportive sunt:
a)
formarea reprezentărilor corecte a deprinderilor motrice;
b)
inițierea în mecanismul de bază a deprinderilor motrice;
c)
automatizarea parțială sau totală a deprinderilor motrice;
d)
testarea nivelului de manifestare și de executare a deprinderilor motrice.
Conținutul acestei activități este reprezentat de exerciții atent selecționate în vederea realizării obiectivelor.
Articolul 25
–
Dezvoltarea/educarea calităților motrice „forță” sau „rezistență” are o durată de 5 -7 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 15 - 20 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.
Obiectivul dezvoltării/educării
calităților motrice „forță” sau „rezistență” este de a îmbunătății indicii diferitelor forme de manifestare a forței sau rezistenței.
Conținutul dezvoltării/educării calităților motrice „forță” sau „rezistență” este reprezentat de:
a)
exerciții speciale - pentru întregul corp sau pentru unele segmente/grupe musculare;
b)
acțiuni motrice - sub formă de deprinderi și priceperi de bază, utilitar-aplicative sau sportive efectuate în condițiile specifice dezvoltării/educării celor două calități motrice.
Articolul 26
–
Revenirea organismului după efort/revenirea indicilor funcționali are o durată de 3-4 minute.
Obiectivele revenirii organismului după efort/revenirea indicilor funcționali sunt:
a)
revenirea treptată a marilor funcțiuni ale organismului;
b)
întărirea reflexului de postură.
Conținutul revenirii organismului după efort/revenirea indicilor funcționali este reprezentat prin:
militară;
militară;
a)
exerciții de mers sau alergare ușoară;
b)
exerciții de relaxare musculară;
c)
exerciții respiratorii;
d)
exerciții de postură.
Articolul 27
–
Concluziile, aprecierile și recomandările au o durată de 2-3 minute.
Obiectivele concluziilor, aprecierilor și recomandărilor sunt:
a)
conștientizarea modului de participare a colectivului la ședința/lecția de educație fizică
b)
stimularea activității din timpul liber.
Conținutul concluziilor, aprecierilor și recomandărilor este reprezentat prin:
a)
evidențieri pozitive și negative privind comportarea în ședința/lecția de educație fizică
b)
formularea temei pentru acasă sau a altor recomandări pentru ședința/lecția de educație
fizică militară următoare sau activitatea independentă;
c)
salutul.
Articolul 28
–
Secvențele ședinței/lecției de educație fizică militară prevăzute la art. 20, 21, 22, 26 și 27 se planifică și se desfășoară permanent.
Secvențele prevăzute la art. 23, 24 și 25 sunt tematice și se pot planifica a se desfășura una, două sau trei în aceeași ședință/lecție de educație fizică militară.
Capitolul III
Componentele procesului instructiv-educativ în domeniul educației fizice militare
Secțiunea 1
Calitățile motrice
Articolul 29
–
Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului uman care se dezvoltă pe parcursul vieții până la o anumită vârstă și care pot fi „educate” prin procesul special de instruire.
Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile motrice. În ședința/lecția de educație fizică militară fiecare calitate motrică își are un loc special de amplasare.
Durata restabilirii după efortul pentru educarea calităților motrice variază de la o calitate la alta. Această durată este mai mare pentru forță și mai mică pentru îndemânare și rezistență.
Articolul 30
Calitățile motrice de bază sunt următoarele:
a)
viteza;
b)
îndemânarea – capacitatea coordinativă;
c)
rezistența;
d)
forța.
Articolul 31
–
Viteza este capacitatea organismului de a executa acte și acțiuni motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente/părți ale acestuia, într-un timp cât mai scurt.
Forme de manifestare a vitezei:
a)
viteza de reacție - reacția la acțiunea unui stimul;
b)
viteza de execuție - timpul consumat de la începerea efectuării unui act sau acțiuni motrice până la terminarea acestora;
c)
viteza de repetiție - frecvența unei mișcări pe o unitate de timp;
d)
viteza de deplasare - parcurgerea prin alergare sau alte modalități, a unui spațiu prestabilit, a unei distanțe, contratimp;
e)
viteza în regimul altor calități motrice - viteza în regim de forță, de îndemânare sau rezistență.
Procedee metodice pentru dezvoltarea vitezei:
a)
executarea unor acte sau acțiuni motrice în tempouri maxime/cu intensitate maximă, folosindu-se condiții normale;
b)
efectuarea unor acte sau acțiuni motrice cu intensitate supramaximală, folosindu-se condiții ușurate;
c)
efectuarea unor acte sau acțiuni motrice cu intensitate submaximală, folosindu-se condiții îngreuiate;
d)
efectuarea unor acte sau acțiuni motrice în tempouri alternative, submaximale și maximale.
Articolul 32
–
Îndemânarea reprezintă capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acțiuni motrice. Ea este reprezentată prin echilibru, precizie, orientare spațio-temporală, ritm, amplitudine, suplețe, elasticitate musculară, toate acestea determinând obținerea unei eficiențe maxime cu un consum minim de energie.
Forme de manifestare a îndemânării:
a)
îndemânarea generală - necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice;
b)
îndemânarea specifică, îndemânarea în regimul altor calități motrice - îndemânarea în regim de viteză, în regim de forță, în regim de rezistență.
Procedee metodice pentru dezvoltarea îndemânării:
a)
efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții relativ constante;
b)
efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții îngreuiate: îndepărtarea centrului de greutate față de sol, îngustarea suprafeței de sprijin, micșorarea dimensiunilor spațiului de lucru, execuția cu segmentele „neîndemânatice”;
c)
efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile, schimbătoare: aer liber, interior, suprafețe mici, mijlocii și mari.
Articolul 33
–
Rezistența este capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indicii constanți de eficacitate optimă.
Formele de manifestare a rezistenței în funcție de ponderea participării grupelor musculare sunt:
a)
rezistența generală - efectuarea timp îndelungat a unor acte sau acțiuni motrice care angrenează principalele grupe musculare - aproximativ 70% din capacitate;
b)
rezistența specifică: locală - când în efort se angrenează mai puțin de 1/3 din musculatură; regională - când în efort se angrenează între 1/3 și 2/3 din musculatura corpului.
Formele de manifestare a rezistenței, în funcție de sursele energetice și durata efortului
sunt:
a)
rezistența anaerobă, specifică pentru eforturile cuprinse între 45 secunde și 2 minute-
eforturi de scurtă durată;
b)
rezistența aerobă, specifică pentru eforturile care depășesc 8 minute - eforturi de lungă
durată;
c)
rezistența mixtă, specifică pentru eforturile cuprinse între 2 și 8 minute - eforturi de
durată medie.
Formele de manifestare a rezistenței, în funcție de modul cum se combină cu alte calități motrice, sunt:
a)
rezistența în regim de viteză;
b)
rezistența în regim de forță.
Formele de manifestare a rezistenței în funcție de natura efortului sunt:
a)
rezistența în efort constant;
b)
rezistența în regim variabil.
Procedeele metodice pentru dezvoltarea rezistenței bazate pe variația volumului efortului, sunt:
a)
procedeul eforturilor uniforme - efortul își menține permanent aceeași intensitate, se modifică în sensul creșterii volumului – durata, distanța, număr de repetări;
b)
procedeul eforturilor repetate - se efectuează aceeași „unitate”/distanță/repriză/serie de efort cu un număr variabil de repetări.
Procedeele metodice pentru dezvoltarea rezistenței bazate pe variația intensității efortului sunt:
a)
procedeul eforturilor variabile, presupune modificarea tempoului de lucru, a intensității efortului, pe parcursul repetării unei porțiuni de distanță și/sau a unei reprize;
b)
procedeul eforturilor progresive, presupune variația intensității efortului, dar numai în sensul creșterii acesteia.
Procedeul metodic pentru dezvoltarea rezistenței cu intervale presupune atât variația volumului - de la o ședință la alta -, cât și a intensității, în cadrul aceleiași ședințe.
Articolul 34
Forța este capacitatea organismului de a învinge o „rezistență” - internă sau externă - prin intermediul contracției musculare.
Formele de manifestare a forței, în funcție de participarea grupelor musculare, sunt:
a)
forța generală - prin contracție participă principalele grupe musculare, pentru a învinge o „rezistență”;
b)
forța specifică - prin contracție participă una sau mai multe grupe musculare, pentru a învinge o „rezistență”.
Formele de manifestare a forței, în funcție de caracterul contracției musculare, sunt:
a)
forța statică sau izometrică - prin contracție nu se modifică lungimea fibrelor musculare angajate în efort;
b)
forța dinamică - prin contracție se modifică lungimea fibrelor musculare angajate în
efort;
c)
forța mixtă/combinată.
Formele de manifestare a forței după capacitatea de efort, în relație cu „puterea”
individuală, sunt:
a)
forța absolută sau maximă - manifestată într-o mișcare, independent de greutatea corporală proprie; ea crește, de regulă, odată cu mărirea greutății corporale;
b)
forța relativă - exprimă valoarea care revine în raport cu greutatea corporală proprie; scade, de regulă, odată cu mărirea greutății corporale.
Formele de manifestare a forței, în funcție de modul în care se combină cu celelalte calități motrice, sunt:
a)
forța în regim de viteză;
b)
forța în regim de rezistență;
c)
forța în regim de îndemânare.
Procedeele metodice pentru dezvoltarea forței sunt:
a)
procedeul „ridicării de greutăți” - inclusiv propriul corp sau segmente ale acestuia;
b)
procedeul „izometriei” - se folosește pentru dezvoltarea masei musculare-prin contracție musculară trebuie învinsă o „rezistență imobilă”;
c)
procedeul „în circuit” - pentru dezvoltarea principalelor grupe musculare, alternându-se angajarea acestora în efort;
d)
procedeul eforturilor dinamice - contracții izotonice intense și rapide;
e)
procedeul eforturilor repetate până la refuz - număr mare de repetări, cu greutăți medii, aproximativ 35% din greutatea maximă care se poate ridica, de către personalul începător și 60-65% din greutatea maximă care se poate ridica, de către personalul avansat.
Procedeul „ridicării de greutăți”, inclusiv propriul corp sau segmente ale acestuia, se realizează prin:
a)
creștere continuă a încărcăturii: 60%-70%-80%-90% din greutatea maximă care se poate ridica;
b)
creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii: 60%-70%-80%-90%-80%-70%-60% din greutatea maximă care se poate ridica;
c)
creșterea încărcăturii în „trepte”: 60%-60%; 70%-70%; 80%-80%; 90%-90% din greutatea maximă care se poate ridica;
d)
creșterea încărcăturii în „val”, unde descreșterea este întotdeauna ½ din rata creșterii: 60%-70%-65%-75%-70%-80%-75%-85% din greutatea maximă care se poate ridica.
Articolul 35
–
Pentru întregul personal, se planifică și organizează ședințe/lecții de educație fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.
Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare, execută cu acestea ședințele/lecțiile de educație fizică militară, planificate cu teme din calități motrice.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de educație fizică militară planificate cu teme din calități motrice se desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.
Secțiunea 2 a
Alergarea în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână de exercițiu
Articolul 36
–
În cadrul ședințelor/lecțiilor de alergare în teren variat, deplasare rapidă și aruncarea grenadelor de mână de exercițiu se realizează:
a)
învățarea, consolidarea și perfecționarea bazelor tehnicii alergărilor - sprijin, pendulare, oscilații ale corpului - dezvoltarea rezistenței cardiorespiratorie;
b)
învățarea, consolidarea și perfecționarea bazelor tehnicii săriturilor - elanul, bătaia, zborul și aterizarea;
c)
învățarea, consolidarea și perfecționarea bazelor tehnicii aruncărilor - faza pregătitoare, faza de elan, faza efortului final, faza de încheiere a aruncării.
Articolul 37
–
La alergarea în teren variat, se pune accent pe învățarea tehnicii alergării de semifond și fond care să permită militarului să realizeze o eficiență și o economie energetică cât mai mare în mișcările efectuate.
Parcursurile sunt trasate, pe cât posibil, pe terenuri deschise: câmp, pășuni, porțiuni mici de arătură.
Traseul se stabilește în așa fel încât să evite obstacolele foarte înalte, șanțurile adânci, urcușurile sau coborâșurile foarte abrupte și periculoase, crângurile dese.
Alergarea în teren variat se caracterizează prin adaptarea pasului alergător de fond la caracteristicile terenului, în vederea asigurării unei alergări relaxate, de mare eficiență și cu un echilibru general al corpului foarte bun.
Articolul 38
–
Trecerea obstacolelor ivite pe parcursul alergării necesită respectarea următoarelor condiții prealabile:
a)
menținerea tempoului general de alergare;
b)
executarea unei accelerări ușoare, înaintea obstacolelor înalte;
c)
folosirea unor tehnici specifice de trecere a obstacolelor;
d)
evitarea accidentărilor.
Articolul 39
–
Alergarea în teren variat se execută pe distanțe cuprinse între 1000 și 3000 m.
Articolul 40
–
Ținuta militarilor la alergarea în teren variat este cea sportivă sau ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului.
Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 41
–
Deplasarea rapidă constă în parcurgerea unui traseu în teren variat de către o subunitate/structură de învățământ militară, alternând mersul cu alergarea, astfel încât a zecea parte din distanță să se efectueze cu masca contra gazelor pe figură în prima jumătate a traseului.
Dozarea efortului trebuie făcută în așa fel încât, după parcurgerea traseului, subunitatea/structura de învățământ militar să fie în măsură să execute o nouă misiune de luptă.
Articolul 42
–
Deplasarea rapidă se execută pe distanța de: 1 km, 2 km, 3 km, 4 km, 5 km și 6
km.
Articolul 43
–
Ținuta militarilor care execută deplasarea rapidă pe distanțele de 1 km, 2 km
și 3 km este ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului, cu masca contra gazelor și armamentul individual din dotare.
Ținuta militarilor care execută deplasarea rapidă pe distanțele de 4 km, 5 km și 6 km este ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului, cu casca, masca contra gazelor, lopata mică de infanterie cu port, sacul de merinde, două grenade de mână de exercițiu și armamentul individual din dotare.
Articolul 44
–
Evaluarea militarilor la deplasarea rapidă se face în funcție de timpul rezultat după parcurgerea traseului de către subunitatea/structura de învățământ militară, la care se aplică eventualele penalizări în funcție de respectarea sau nu, de către participanți, a regulilor stabilite pentru desfășurarea probei.
Timpul realizat pe traseu se cronometrează din momentul plecării subunității/structurii de învățământ militare de la linia de start până la trecerea liniei de sosire de către ultimul militar care parcurge traseul, respectând regulile stabilite pentru desfășurarea probei. Diferența dintre primul și ultimul militar din subunitatea/structura de învățământ militară, în momentul trecerii liniei de sosire, nu trebuie să fie mai mare de 1 minut.
La timpul realizat după parcurgerea traseului de către subunitatea/structura de învățământ militară, se adaugă următoarele penalizări:
a)
3 minute pentru lipsa la sosire a comandantului de pluton, companie/similare;
b)
1 minut pentru lipsa la sosire a fiecărui comandant de grupă;
c)
30 secunde pentru lipsa la sosire a fiecărui militar din subunitate;
d)
15 secunde pentru lipsa la sosire a unei componente din echipamentul și armamentul individual al fiecărui membru din subunitate/structură de învățământ militară.
Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 45
–
Aruncarea grenadelor de mână de exercițiu reprezintă un complex de acțiuni motrice stilizate, de proiectare a unei grenade de mână de exercițiu/obiect complementar la precizie sau la o distanță cât mai mare. Valoarea rezultatelor este dată de nivelul calităților motrice dominante precum forța maximă, forța explozivă, viteza de execuție, îndemânarea și capacitatea de accelerare.
Instruirea și antrenamentul se execută prin aruncarea grenadelor de mână de exercițiu sau folosindu-se obiecte complementare, cum ar fi mingile de oină sau cele asociate altor discipline sportive, respectându-se succesiunea distinctă a următoarelor faze:
a)
pregătirea aruncării;
b)
elanul;
c)
efortul final;
d)
încheierea aruncării.
Articolul 46
–
Aruncarea grenadelor de mână la distanță constă în aruncarea a 3 grenade de mână, recunoscute de Consiliul Internațional al Sportului Militar sau a 3 grenade de mână defensive, de exercițiu, într-un culoar lat de 10 m, iar aprecierea va corespunde rezultatului obținut pentru cea mai bună aruncare.
Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 47
Aruncarea grenadelor de mână la precizie constă în aruncarea a 5 grenade de mână, recunoscute de Consiliul Internațional al Sportului Militar sau a 5 grenade de mână ofensive, de exercițiu, într-un cerc cu diametrul de 3 m, centrul acestuia fiind situat la distanța de 25 m de aliniamentul de aruncare pentru personalul masculin, respectiv 20 m pentru personalul feminin.
Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 48
–
Ținuta militarilor la aruncarea grenadelor de mână este cea de instrucție corespunzătoare anotimpului, cu armamentul individual din dotare.
Articolul 49
–
Alergarea în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână la distanță și precizie se execută cu militarii din toate armele și specialitățile militare.
Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de alergare în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână, cu subunitățile/structurile de învățământ militare, la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile planificate de alergare în teren variat, deplasare rapidă și aruncare a grenadelor de mână se desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.
Secțiunea 3 a
Autoapărarea - judo, karate și taekwondo, lupta corp la corp cu armamentul individual din dotare
Articolul 50
–
În cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară se realizează:
a)
formarea deprinderilor de a ataca, bloca și contraataca oportun, cu mâna goală și cu armamentul din dotare;
b)
formarea deprinderilor necesare executării eficiente a elementelor și procedeelor tehnice de judo, karate și taekwondo;
c)
creșterea combativității prin dezvoltarea calităților motrice și psihice, de coordonare și autostăpânire în fața factorilor care provoacă durere și frică, a curajului și încrederii în forțele proprii;
d)
formarea deprinderilor de luptă contra unuia sau a mai multor adversari înarmați.
Articolul 51
–
Judo-ul se învață în următoarea succesiune: poziția fundamentală, amortizarea căderilor, prize, dezechilibrări, secerări, aruncări, lupta la sol.
Pentru însușirea corectă a unui procedeu de judo, se învață la început părțile componente, după care se trece la executarea în întregime a procedeului respectiv.
Învățarea procedeelor și a modalităților de a contraataca acțiunile unor procedee de bază se execută pe perechi de militari având aproximativ aceeași înălțime și greutate astfel ca
fiecare dintre ei să execute procedeul de însușit sau să repete, pe rând, combinațiile de procedee și contraatacuri cunoscute.
Articolul 52
–
Elementele de bază din judo care se învață în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară sunt:
a)
poziții de gardă – SHIZENTAI;
b)
salutul – REI;
c)
deplasările – SHINTAI;
d)
prizele – KUMI - KATA;
e)
dezechilibrările – KUZUSHI;
f)
căderile – UKEMI.
Articolul 53
Procedeele tehnice din judo care se execută în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară sunt:
a)
procedee tehnice de picior;
b)
procedee tehnice de șold;
c)
procedee tehnice de umăr;
d)
procedee tehnice de sacrificiu;
e)
procedee tehnice de imobilizare;
f)
procedee tehnice de strangulare;
g)
procedee tehnice articulare;
h)
procedee tehnice de brațe.
Procedeele tehnice de picior sunt:
a)
secerarea mare exterioară „O-SOTO-GARI”;
b)
secerarea mare interioară „O-UCHI-GARI”;
c)
secerarea mică interioară „KO-UCHI-GARI”;
d)
secerarea mică exterioară „KO-SOTO-GARI”;
e)
măturarea piciorului care înaintează „DE-ASHI-BARAI”.
Procedeele tehnice de șold sunt:
a)
aruncarea peste șold „UCHI-GOSHI”;
b)
roata peste șold „KOSHI-GURUMA”;
c)
măturarea șoldului „HARAI-GOSHI”.
Procedeele tehnice de umăr sunt:
a)
aruncarea peste umăr cu un braț „IPPON-SEOI-NAGE”;
b)
aruncarea peste umăr cu două brațe „MOROTE-SEOI-NAGE”.
Procedeele tehnice de sacrificiu sunt:
a)
aruncarea prin cădere laterală „YOKO-OTOSHI”;
b)
aruncarea circulară înapoi „TOMOE-NAGE”.
Procedeele tehnice de imobilizare sunt:
a)
imobilizarea din lateral prin fixarea capului „HON-KESA-GATAME”;
b)
imobilizarea laterală „YOKO-SHIHO-GATAME”;
c)
imobilizarea în prelungire „KAMI-SHIHO-GATAME”;
d)
imobilizarea deasupra „TATE-SHIHO-GATAME”.
Procedeele tehnice de strangulare sunt:
a)
strangularea prin alunecare „OKURI-ERI-JIME”;
b)
strangulare prin cheia brațelor „HADAKA-JIME”;
c)
strangulare prin imobilizarea umărului „KATA-HA-JIME”.
Procedeele tehnice articulare sunt:
a)
luxarea brațului în cruce „UDE-HISIGI-JUJI-GATAME”;
b)
luxarea cu cheia brațelor „UDE-GARAMI”;
c)
luxarea cotului cu ambele mâini „UDE-HISIGI”;
d)
luxarea brațului cu ajutorul piciorului „ASHI-GATAME”.
Articolul 54
Procedeele tehnice care se verifică și calificativele care se acordă sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 55
–
Elementele de bază din karate și taekwondo care se învață în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară sunt:
a)
pozițiile de bază;
gardă;
b)
deplasările;
c)
întoarcerile.
Articolul 56
–
Procedeele tehnice care se execută în karate și taekwondo sunt:
a)
loviturile de pumn;
b)
loviturile cu muchia palmei;
c)
loviturile cu cotul;
d)
loviturile de picior;
e)
loviturile de genunchi;
f)
blocarea loviturilor.
Loviturile de pumn sunt:
a)
lovitura cu brațul înainte de pe loc;
b)
lovitura cu brațul de aceeași parte a piciorului, din deplasare;
c)
lovitura cu pumnul opus piciorului din față;
d)
lovitura de pumn dată prin întinderea brațului din față și revenirea acestuia în poziția în
e)
lovitura cu dosul pumnului;
f)
lovitura cu pumnul de sus în jos.
Loviturile cu muchia palmei sunt:
a)
lovitura circulară cu muchia cubitală a palmei de la interiorul corpului către exterior;
b)
lovitura circulară cu muchia cubitală a palmei de la exteriorul corpului către interior;
c)
lovitura circulară cu muchia interioară a palmei.
Loviturile cu cotul sunt:
a)
lovitura laterală cu cotul;
b)
lovitura frontală cu cotul;
c)
lovitura circulară cu cotul;
d)
lovitură cu cotul înapoi.
Loviturile de picior sunt:
a)
lovitura de picior în față;
b)
lovitura de picior laterală;
c)
lovitura de picior circulară;
d)
lovitura de picior înapoi.
Loviturile de genunchi sunt:
a)
lovitura de genunchi înainte;
b)
lovitura de genunchi circulară.
Blocarea loviturilor poate fi:
a)
blocaj pentru zona inferioară;
b)
blocaj ascendent cu antebrațul pentru nivel superior;
c)
blocaj pentru zonă medie de la exteriorul corpului către interior;
d)
blocaj pentru zonă medie de la interiorul corpului către exterior;
e)
blocaj cu muchia palmei;
f)
blocaj cu două brațe.
Procedeele tehnice care se verifică și calificativele care se acordă sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 57
–
Lupta corp la corp se execută cu pistolul mitralieră și baioneta.
Procedeele de luptă corp la corp cu pistolul mitralieră și baioneta sunt:
a)
poziția „în gardă”;
b)
poziția „repaus”;
c)
deplasările: pas înainte-înapoi, săritură înainte - înapoi;
d)
schimbarea frontului/întoarcerile;
e)
împungerea - cu baioneta;
f)
loviturile cu pisolul mitralieră de sus în jos, din lateral și parările.
Procedeele de dezarmare sunt:
a)
dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul mitralieră;
b)
dezarmarea adversarului care atacă cu baioneta;
c)
dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul.
Elementele, procedeele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 58
Ținuta militarilor este cea de instrucție corespunzătoare anotimpului sau cea sportivă specifică disciplinelor judo, karate și taekwondo.
Articolul 59
Pentru personalul militar, se planifică și execută ședințe/lecții de autoapărare, în funcție de obiectivele specifice ale fiecărei arme și specialități militare.
Cadrele militare încadrate la subunitățile/structurile de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de autoapărare cu subunitățile/structurile de învățământ militare, în același timp cu acestea și la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de autoapărare se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.
Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se derulează conform manualelor de specialitate.
Secțiunea 4 a
Gimnastica
Articolul 60
–
Prin mijloacele de care dispune, gimnastica realizează următoarele:
a)
aduce contribuții importante la asigurarea dezvoltării corecte și armonioase a organismului militarilor;
b)
contribuie la dezvoltarea calităților motrice de bază;
c)
dezvoltă capacitatea de relaxare a diferitelor grupe musculare sau a întregului organism;
d)
contribuie la însușirea tehnicii de bază a oricăror mișcări;
e)
dezvoltă marile funcțiuni ale organismului uman care stau la baza sănătății și a capacității de efort;
f)
formează, dezvoltă și menține o atitudine corporală corectă a militarilor;
g)
asigură un suport fizic corespunzător și necesar practicării altor discipline sportive și aplicativ-militare;
h)
asigură dezvoltarea curajului și a stăpânirii de sine. Art. 61.
–
Mijloacele gimnasticii sunt următoarele:
a)
exerciții de front și formații, executate cu subunitățile/structurile de învățământ militare și cuprind diferite acțiuni de pe loc și din deplasare, alcătuiri și desfaceri de formații;
b)
complexe de dezvoltare fizică generală care pot fi realizate fără aparate, sub formă de exerciții libere simple, pentru diferite părți ale corpului și exerciții libere compuse, atunci când în același timp exercițiul respectiv acționează asupra a două sau mai multor grupe musculare, sau pot fi executate la diferite aparate sau cu diverse obiecte precum mingi, gantere, extensoare. Aparatele la care se pot executa exercițiile de dezvoltare fizică generală pot fi: bară fixă, scară fixă, bancă de gimnastică, portic de gimnastică, aparat multifuncțional, precum și aparate improvizate;
c)
exerciții aplicative - mers, alergare, târâre, transport de greutăți - care prin înlănțuirea lor, sunt folosite ca mijloace specifice, de bază în instruirea și antrenarea militarilor la parcurgerea pistelor cu obstacole;
d)
exerciții acrobatice, executate individual, în doi sau în grup, cu caracter static sau dinamic, pe unele aparate speciale - plasă elastică, roată acrobatică, trambulină, cadre rotative, bărci, diverse simulatoare.
Articolul 62
–
Ținuta militarilor pentru ședințele/lecțiile de gimnastică este cea sportivă sau cea militară de instrucție adecvată sezonului.
Asigurarea și ajutorul în ședințele/lecțiile de gimnastică se fac de către instructori sau militari numiți în acest scop și cuprind măsurile de prevenire a accidentelor și ușurarea însușirii exercițiilor dificile. Persoana care execută asigurarea trebuie să cunoască tehnica executării exercițiului și să urmărească pe executant de la începutul până la terminarea exercițiului, gata să intervină, dacă este nevoie, la dezechilibrări sau căderi.
2 și 3.
Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexele nr.
Articolul 63
Din gimnastică, se pot planifica și ședințe/lecții care să cuprindă complexe de
dezvoltare fizică generală și exerciții de coordonare și acrobatice, în funcție de specificul fiecărei unități militare sau de învățământ.
Cadrele militare încadrate la subunități execută ședințele/lecțiile de gimnastică cu subunitățile, în același timp cu acestea și la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de gimnastică, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.
Secțiunea 5 a
Pista cu obstacole pentru militarii din toate armele
Articolul 64
Pista cu obstacole pentru militarii din toate armele reprezintă un ansamblu format dintr-un teren de alergare pe parcursul căruia sunt dispuse instalații, aparate, mijloace improvizate și obiecte.
Parcurgerea pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele se realizează într-o anumită succesiune prestabilită, începând cu obstacolul nr. 1.
Prin ședințele/lecțiile care se execută la pista cu obstacole pentru militarii din toate armele, se realizează:
a)
învățarea procedeelor de trecere a obstacolelor;
b)
formarea deprinderilor de a acționa rapid și cu precizie;
c)
dezvoltarea forței, îndemânării și vitezei, sub toate formele de manifestare, pe fondul rezistenței fizice la eforturi de mare intensitate și complexitate.
Pista cu obstacole pentru militarii din toate armele are următoarele detalii tehnice de construcție:
a)
lungime: 500 de metri măsurați de la coarda interioară, fiecare pistă având o lățime de 2
metri;
b)
traseul: are 20 de obstacole fixe, puse la o distanță de cel puțin 5 metri unul de celălalt;
c)
primul obstacol este amplasat la minimum 5 metri de linia de start.
Denumirea fiecărui obstacol, caracteristicile, modul și condițiile de trecere a acestora
sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Articolul 65
–
Parcurgerea pistei cu obstacole se execută cu militarii din toate armele.
Procedeele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Cadrele militare încadrate la subunități execută ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele cu subunitățile, în același timp cu acestea și la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.
Ținuta militarilor pentru ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele este cea sportivă sau cea militară de instrucție adecvată sezonului, cu încălțăminte sport.
Personalul militar feminin va parcurge doar 16 obstacole din cadrul pistei - mai puțin obstacolele 1, 8, 12 și 16.
Articolul 66
–
În cadrul ședințelor/lecțiilor de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele se pot planifica și teme care să cuprindă exerciții fizice cu materialul din înzestrare și teme care se execută la poligoane pentru călirea fizică și psihică, în funcție de specificul armei, nivelul de pregătire al militarilor, obiectivul propus și de situația tactică în care se acționează.
Secțiunea 6 a
Instrucția pe schiuri
Articolul 67
–
Instrucția pe schiuri se execută în scopul învățării de către militari a procedeelor tehnice de deplasare pe zăpadă, în teren muntos, împădurit, cu diferite înclinații, pentru a executa ulterior acțiuni de luptă pe schiuri, în condiții de siguranță și cu rezultate eficiente în câmpul tactic.
Articolul 68
–
Prin instrucția pe schiuri se realizează:
a)
învățarea, consolidarea și perfecționarea mișcărilor de front cu/pe schiuri;
b)
învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de controlare a vitezei de alunecare pe pantă;
c)
învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de deplasare pe schiuri;
d)
învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de ocolire și de trecere a diferitelor obstacole pe schiuri;
e)
antrenarea militarilor pentru executarea acțiunilor militare pe schiuri;
f)
călirea fizică și întărirea sănătății prin folosirea factorilor naturali de călire, precum și adaptarea organismului la condițiile naturale în care se desfășoară activitatea.
Articolul 69
Instrucția pe schiuri se planifică în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară și activitatea „sportul pentru toți”.
Ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri au durata de minimum 2 ore până la maximum
6 ore.
Ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri se desfășoară sub conducerea specialistului de
educație fizică militară și comandantului de subunitate/structură de învățământ militară.
Ținuta militarilor la instrucția pe schiuri se alege în funcție de starea vremii, conținutul ședinței/lecției, distanța de parcurs și depărtarea unității/taberei militare față de terenul de instrucție.
Articolul 70
–
Pentru executarea antrenamentului la deplasarea în teren variat și a marșurilor pe schiuri, armamentul și echipamentul se ajustează și se poartă astfel:
a)
pistolul mitralieră la spate;
b)
mantaua/scurta în bandulieră sau îmbrăcată cu pulpanele ridicate și prinse sub centură;
c)
sacul de merinde, masca contra gazelor și lopata mică de infanterie sunt fixate la spate pentru a nu împiedica mișcarea brațelor pe timpul deplasării.
Articolul 71
Poligonul de instrucție pe schiuri cuprinde:
a)
terenul de instruire;
b)
panta de instruire;
c)
terenul cu obstacole.
Articolul 72
Terenul de instruire este destinat pentru învățarea procedeelor de mers pe schiuri și se amenajează pe un teren plat de formă dreptunghiulară, pe care se marchează cu fanioane sau alte materiale, două sau mai multe pârtii închise, la distanța de 3-5 metri una de alta. Instruirea se face pe pârtia interioară, iar cea exterioară se folosește pentru corectarea personalului militar care își însușește mai greu unele procedee de mers pe schiuri.
Panta de instruire se folosește pentru învățarea procedeelor de urcare, coborâre, frânare și ocolire pe schiuri și se alege pe un teren înclinat, în funcție de procedeele ce se execută și de nivelul de pregătire al militarilor.
Articolul 73
Terenul cu obstacole se amenajează pe una din laturile poligonului și cuprinde unul sau mai multe din următoarele elemente:
a)
2 șanțuri cu lățimea de 0,80 metri și 2 metri;
b)
gard mic sau trunchi de copac înalt de 0,60 metri;
c)
gard de lemn sau nuiele, înalt de 1,10 metri;
d)
porțiune de pantă abruptă pentru derapaje;
e)
două trunchiuri de copac așezate peste o viroagă;
f)
copac căzut.
După însușirea procedeelor de trecere a obstacolelor, se execută antrenament pe trasee cu diferite obstacole naturale, introducându-se sarcini specifice de rezolvat.
Articolul 74
Organizarea și desfășurarea în bune condiții a instrucției pe schiuri se realizează prin:
a)
alegerea și pregătirea atentă a materialelor de schi – lungimea schiurilor, calitatea lor, elasticitatea, montarea corectă a legăturilor, fixarea bocancilor, alegerea bețelor;
b)
alegerea și pregătirea corespunzătoare a terenului pe care se desfășoară activitatea;
c)
respectarea unei succesiuni metodice în învățarea diferitelor procedee tehnice;
d)
însușirea temeinică a fiecărui element nou;
e)
schimbarea terenului de lucru, în funcție de obiectivele ședinței;
f)
o bună pregătire a organismului pentru efort;
sunt:
g)
înlăturarea cauzelor care pot provoca greșeli ușor de evitat.
Cauzele care pot provoca greșeli, sunt:
a)
material necorespunzător – schiuri prea lungi, prea rigide sau strâmbe;
b)
legături greșit montate, bocanci reglați necorespunzător pe schiuri;
c)
teren necorespunzător ca înclinație, formă sau amenajare;
d)
pregătire fizică insuficientă;
e)
oboseală prea mare;
f)
neînțelegere a modalității de execuție a procedeului care urmează a fi executat.
Articolul 75
–
Mijloacele de bază folosite în ședințele/lecțiile de educație fizică militară
a)
exerciții fizice pentru schiul fond;
b)
exerciții fizice pentru schiul alpin.
Exercițiile fizice pentru schiul fond și alpin sunt stabilite de specialiști în educație fizică
militară, pentru fiecare procedeu în parte.
Articolul 76
–
Procedeele tehnice ce se învață la instrucția pe schiuri sunt:
a)
deplasarea prin alunecare și împingere simultană;
b)
mersul cu un pas și împingere simultană;
c)
mersul alternativ cu doi pași;
d)
mersul cu doi pași și împingere simultană;
e)
căderea și ridicarea din căzătură;
f)
urcările - deplasări în teren înclinat;
g)
frânările - în plug și jumătate plug;
h)
ocolirile prin frânare - în plug și jumătate plug;
i)
coborârile - directă, oblică;
j)
trecerea denivelărilor/obstacolelor din teren;
k)
oprirea și ocolirea prin pășiri succesive;
l)
pivotarea simplă;
m)
mersul cu pas de patinaj;
n)
cristiania spre vale prin rotație;
o)
cristiania spre vale cu deschidere.
Articolul 77
–
Mișcări de front care se execută cu schiurile și pe schiuri sunt următoarele:
a)
poziția „Drepți” și „Pe loc repaus” cu schiurile și pe schiuri;
b)
mânuirea schiurilor de la picior pe umăr și de pe umăr la picior, de la picior sub braț și de sub braț la picior;
c)
punerea schiurilor la picioare, scoaterea și prinderea lor;
d)
punerea și luarea schiurilor pe și de pe zăpadă;
e)
întoarcerile de pe loc;
f)
onorul cu formația de pe loc și din mișcare;
g)
formațiile subunităților pe schiuri.
Articolul 78
–
Acțiunile militare pe schiuri sunt:
a)
pozițiile pentru luptă;
b)
aruncarea grenadelor de pe loc și din mișcare;
c)
mersul târâș și salturile;
d)
deplasarea pe diferite distanțe cu masca contra gazelor pe figură.
Articolul 79
–
După însușirea procedeelor tehnice de deplasare pe schiuri, subunitățile/structurile de învățământ militare pot executa marșuri pe distanțe diferite, cu echipamentul pentru luptă și în condiții variate de teren și stare a vremii.
Articolul 80
–
Pe timpul executării marșului pe schiuri cu subunități/structuri de învățământ militare, trebuie respectate următoarele reguli:
a)
subunitățile/structurile de învățământ militare se deplasează pe schiuri în coloană - câte unul, câte doi sau câte trei - în funcție de dificultatea și configurația traseului;
b)
când subunitatea/structura de învățământ militară parcurge un itinerar cu zăpadă mare sau nebătătorită, în față se deplasează la 50-100 metri o grupă pentru a deschide și a alege cel mai bun traseu;
c)
după fiecare oră de marș, grupa care deschide traseul se schimbă cu o altă grupă;
d)
după parcurgerea unei distanțe de 200-600 metri, militarii care deschid traseul se schimbă cu alți militari;
e)
la fiecare subunitate/structură de învățământ militară se numesc doi-trei încheietori dintre militarii buni schiori, care sunt în măsură să intervină și să ajute pe militarii rămași în urmă;
f)
deplasarea pe teren plat se execută în coloană, distanța între militari fiind de 4-6 pași, distanța între aceștia mărindu-se la coborâre direct proporțional cu înclinația pantei;
g)
coborârea pe pante înclinate și periculoase, se face pe una sau mai multe direcții, în funcție de lățimea pantei, păstrându-se o distanță mai mare între militari, iar dacă panta este scurtă, militarul nu începe coborârea până când cel din fața sa nu a ajuns la piciorul pantei;
h)
după trecerea porțiunilor de teren greu accesibile, după coborârea sau urcarea pantelor, se fac scurte opriri pentru regruparea subunității/structurii de învățământ militare;
i)
pe timpul deplasării, militarii au în raniță lenjerie de schimb, pansamente individuale, soluții dezinfectante, iar pentru fiecare grupă se asigură o rezervă de 1-2 perechi de schiuri și bețe;
j)
pentru executarea marșurilor pe distanțe mari, transportul armamentului mai greu - mitraliere, aruncătoare, muniții și diferite materiale din dotare, se face pe sănii sau schiuri;
k)
dacă starea vremii se înrăutățește pe timpul marșului - temperaturi scăzute, viscol - se iau măsuri de adăpostire a militarilor în cabane, refugii, cantoane, saivane, stâne sau în locuri ferite de viscol, precum și măsuri pentru prevenirea degerăturilor;
l)
pe timpul haltelor și al odihnei de noapte, se iau măsuri pentru uscarea încălțămintei și echipamentului;
m)
pentru evitarea rosăturilor și a degerăturilor nu se folosește încălțăminte nouă sau
strâmtă.
Articolul 81
–
Pentru personalul militar se planifică și se execută ședințe/lecții de educație
fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.
Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri cu subunități/structuri de învățământ militare în același timp cu acestea și la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.
Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se face conform manualelor de specialitate.
Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Secțiunea 7 a
Înotul și trecerea înot a cursurilor de apă
Articolul 82
Înotul se execută în scopul învățării personalului a procedeelor tehnice pentru trecerea cursurilor de apă, liber sau cu echipamentul din dotare, putându-se folosi în acest scop și mijloacele improvizate.
Ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă se desfășoară în orele planificate pentru educație fizică militară, activitatea „sportul pentru toți” și pe timpul taberelor de instruire la cursurile de apă.
Ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă se execută în bazine sau în sectoare de înot amenajate pe cursuri de apă, în lacuri și la mare.
Articolul 83
În cadrul ședințelor/lecțiilor de înot și trecerea înot a cursurilor de apă se realizează următoarele:
a)
învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de înot;
b)
învățarea, consolidarea și perfecționarea procedeelor de trecere a cursurilor de apă, echipat și/sau cu mijloace improvizate și pentru transportul armamentului și materialelor individuale din dotare;
c)
antrenarea militarilor la înotul echipat;
d)
învățarea procedeelor de salvare de la înec.
Articolul 84
–
Când în garnizoană sau în unitatea/instituția de învățământ militară nu există bazine, înotul se învață în sectoare special amenajate pe cursurile de apă, lacuri și la mare.
Sectoarele de înot se aleg de specialiștii în educație fizică militară și se aprobă de comandantul/șeful unității/instituției de învățământ militare.
Sectorul pentru înot are forma unui dreptunghi cu latura mare paralelă cu malul/plaja apei, având dimensiuni aproximative de 25 x 10 metri, în funcție de lățimea cursului de apă, viteza curentului, adâncimea și natura fundului apei.
La stabilirea și amenajarea sectorului pentru înot, se ține seama de următoarele:
a)
situarea acestuia în apropierea unei plaje și într-un cadru cât mai igienic;
b)
să nu fie în apropierea canalelor de scurgere;
c)
adâncimea apei să crească progresiv și să nu depășească 1,50 metri, iar fundul apei să nu aibă denivelări și gropi;
d)
viteza apei să nu fie mai mare de 0,50 metri/secundă și să nu aibă vârtejuri sau ochiuri;
e)
pe fundul apei să nu existe rădăcini, bolovani sau diferite plante agățătoare;
f)
cursurile de apă puțin adânci se pot zăgăzui.
Delimitarea sectorului pentru înot și marcarea adâncimii apei se fac astfel:
a)
cu pontoane, bărci, bile din lemn;
b)
cu frânghii fixate pe țăruși dacă apa este mai mică;
c)
cu frânghii pe plutitori dacă apa este adâncă;
d)
cu geamanduri/balize și fanioane vopsite în culori cât mai vizibile;
e)
adâncimea apei se marchează cu indicatoare.
Personalul care participă la ședințele/lecțiile de înot este echipat în costum de baie. Art. 85.
–
Pentru învățarea înotului, se asigură următoarele materiale ajutătoare:
a)
scânduri de antrenament sau plutitori;
b)
colaci confecționați din plută, camere pentru pneuri, bucăți de scândură prinse între ele cu pânză sau material plastic, centuri sau veste de salvare;
c)
bănci instalate pe mal pentru învățarea exercițiilor pregătitoare pe uscat. Art. 86.
–
(1) Procedeele de înot care se învață sunt: craul și bras.
(2) Elementele tehnice de învățare a unui procedeu de înot sunt:
a)
poziția corpului;
b)
mișcarea brațelor;
c)
mișcarea picioarelor;
d)
coordonarea mișcărilor de brațe și picioare;
e)
coordonarea mișcărilor de brațe și picioare cu respirația.
Articolul 87
–
Trecerea cursurilor de apă se execută înotând echipat cu ținuta și arma din dotare, cu/fără mijloace improvizate, sau dezechipat, având ținuta și arma din dotare sub formă de plutitor, așezate în foaia de cort.
Pentru trecerea înot a cursurilor de apă, echipat și cu mijloace improvizate se recunosc din timp adâncimea și lățimea, viteza și temperatura apei, natura fundului apei și înălțimea malurilor.
Pentru trecerea înot a cursurilor de apă, echipat și cu mijloace improvizate, se folosesc procedeele de înot bras și craul.
Articolul 88
–
Înotul echipat și cu arma se execută cu militarii după ce și-au însușit unul dintre procedeele de înot. Pentru instruirea militarilor, se folosesc mijloace de sprijin sau de plutire speciale sau improvizate dintre cele mai sigure și înotători buni pentru asigurare. La înotul echipat și cu arma, militarii trebuie să învețe mai întâi să ajusteze corect și repede echipamentul.
Articolul 89
Ajustarea echipamentului pentru înotul echipat și cu arma se face în următoarea succesiune:
a)
se scot bocancii, se desfac legăturile de jos ale pantalonilor, se descheie primul nasture de la bluză sau cămașă și nasturii de la mâneci și se întorc buzunarele pe dos;
b)
se scoate cămașa din pantaloni;
c)
se desface centura și se prind bocancii cu vârfurile în jos trecând centura pe sub tocuri și cu tălpile în afară iar apoi se ajustează și se închide;
d)
se ajustează cureaua de la armă și se trece arma la spate - dacă se înoată pe partea stângă – cu țeava spre dreapta și invers dacă se înoată pe partea dreaptă.
Articolul 90
–
Înotul dezechipat, având echipamentul și armamentul împachetate în foaie de cort sub formă de plutitor, se execută cu militarii care stăpânesc bine un procedeu de înot.
Împachetarea echipamentului și armamentului în foaia de cort se face în următoarea succesiune:
a)
foaia de cort se întinde pe pământ, se pune un strat de fân, paie sau alte materiale plutitoare;
b)
se așează ranița și se pune deasupra ei masca contra gazelor;
c)
lateral se așează bocancii, centura, baioneta, lopata mică de infanterie și geanta portîncărcătoare;
d)
pantalonii, cămașa, bluza, boneta și obiectele personale se așează deasupra, astfel ca o parte din ele să intre în cască, care se așează apoi cu gura în jos;
e)
dacă mantaua se află asupra militarului, se face sul și se așează în jurul căștii, peste care se pune fân sau paie;
f)
se ridică marginile foii de cort care se strâng și se leagă cu o curea/centură sau sfoară, astfel ca apa să nu pătrundă în interior;
g)
deasupra plutitorului se fixează arma cu cureaua de purtare a acesteia sau cu o sfoară.
În timpul înotului, plutitorul poate fi remorcat cu o frânghie sau militarul se poate sprijini cu o mână și picioarele sau numai cu picioarele pe plutitor.
Articolul 91
La trecerea cursurilor de apă cu mijloace improvizate, este obligatoriu ca pe lângă un militar care nu știe să înoate să fie un militar bun înotător, în măsură să-l ajute și să conducă mijlocul de plutire.
Când trecerea se execută cu mijloace improvizate, militarii se sprijină cu mâinile pe acestea sau se culcă cu pieptul pe ele, întind picioarele înapoi și execută mișcările la fel ca și la înotul pe o parte, bras sau craul. Dacă mijloacele improvizate pot fi ținute bine cu o singură mână, atunci cu mâna liberă se execută mișcări de vâslire, care ajută la deplasarea înainte.
Înainte de folosirea mijloacelor improvizate, se verifică în ce măsură acestea pot suporta la plutire greutatea militarilor.
Mijloacele de plutire pentru trecerea înot a cursurilor de apă se pot improviza din bârne, scânduri, fascine din nuiele uscate, baloți din paie, bidoane, frânghii/cablu cu plutitori.
Folosirea și conducerea mijloacelor improvizate pe timpul înotului se face cu atenție.
Pentru trecerea înot cu mijloace improvizate, militarul execută mai întâi ajustarea și împachetarea echipamentului. Ajustarea echipamentului se face ca la înotul echipat cu arma, iar așezarea și împachetarea materialelor și obiectelor individuale în raniță se face astfel:
a)
se așează masca contra gazelor, iar lateral se așează lopata mică de infanterie cu coada
în sus;
b)
se așează centura cu geanta portîncărcătoare și baioneta, apoi bocancii;
c)
obiectele personale se așează în cască, care se așează cu gura în jos ;
d)
în jurul căștii și în locurile libere din raniță se pun paie sau fân și se strânge bine sfoara
de la gura raniței;
e)
mantaua și foaia de cort se fac sul - mantaua fiind în interiorul foii de cort - și se așează pe gura raniței peste care se pune capacul care se prinde în catarama respectivă;
f)
capetele sulului se leagă de o parte și de alta a raniței cu curelușe sau sfoară.
Când se execută trecerea cursului de apă cu ajutorul unei frânghii/cablu, se leagă de ea plutitori la fiecare 7-10 metri. Pe timpul trecerii cursului de apă, militarii, la distanță de 6-7 metri unul de celălalt, schimbă alternativ apucarea cu mâinile de frânghie și execută mișcări de înot cu picioarele.
Articolul 92
–
Pentru întregul personal se planifică și se execută ședințe/lecții de educație fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.
Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă cu subunitățile/structurile de învățământ militare, în același timp cu acestea și la aceleași teme.
Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.
Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se face conform manualelor de specialitate.
Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Capitolul IV
Antrenament în sistem circuit
Articolul 93
Antrenamentul în sistem circuit constă în executarea de către militari a unui număr de exerciții, trecând pe rând și într-o anumită ordine, de la un exercițiu la altul, locul, numărul de repetări, timpul de lucru și durata pauzelor fiind stabilite dinainte.
Schema de antrenament a circuitului constă dintr-un grup de posturi sau zone, unde sunt efectuate exerciții cu sarcini specifice pentru a realiza un anumit obiectiv.
Ținuta militarilor pentru ședințele/lecțiile prevăzute pentru exercițiile în sistem circuit este cea sportivă sau cea militară de instrucție adecvată sezonului.
Articolul 94
–
Tipurile de scheme de antrenament în sistem circuit sunt:
a)
scheme libere, în cadrul cărora nu sunt stabiliți timpi pentru staționare la fiecare post și nu sunt specificate semnale pentru deplasarea de la un post la altul;
b)
scheme fixe, în cadrul cărora este stabilit un anumit interval de timp pentru fiecare post iar militarii se rotesc între posturi, la comandă sau la diferite semnale stabilite anterior de cel care conduce antrenamentul.
Articolul 95
–
Avantajele schemei de antrenament în sistem circuit sunt:
a)
angrenarea unui număr mare de militari pe unitate de timp;
b)
activitate de mare intensitate într-o perioadă scurtă de timp;
c)
asigurarea unei încărcări progresive a postului, într-o manieră organizată;
d)
posibilitatea de a folosi diverse facilități;
e)
asigură diversitate, amuzament, participare activă și spirit de competiție;
f)
experimentarea cu succes a metodelor de lucru folosite, prin participarea fiecărui militar în cadrul circuitului.
Articolul 96
–
Etapele de bază ale proiectării schemei de antrenament în sistem circuit sunt:
a)
determinarea obiectivului;
b)
selecționarea exercițiilor, în funcție de grupele musculare propuse pentru a fi dezvoltate;
c)
aranjarea posturilor de lucru astfel încât acestea să cuprindă secvențe de exerciții ce prevăd o influențare fizică echilibrată, cu timp de recuperare adecvat pentru fiecare grupă de mușchi;
d)
selectarea zonei/ariei de antrenament și întocmirea unei scheme de antrenament în sistem circuit;
e)
amplasarea posturilor, stabilirea semnalelor și a echipamentului;
f)
stabilirea numărului de repetări în unitatea de timp și a duratei acestora;
g)
instruirea ajutoarelor pentru organizarea și desfășurarea ședințelor/lecțiilor prevăzute pentru exercițiile în sistem circuit;
h)
asigurarea și pregătirea bazei materiale;
i)
stabilirea timpului pentru explicații și detalii asupra exercițiilor ce se execută la fiecare
post.
Articolul 97
În proiectarea schemei de antrenament în sistem circuit se ține cont de
următoarele:
a)
se aleg 10-20 de posturi. Dacă se dorește evidențierea unei anumite grupe de mușchi se aleg mai multe exerciții pentru acea grupă, fără a se deregla întregul echilibru al corpului;
b)
să nu se lucreze asupra acelorași grupe musculare la posturi consecutive, permițând relaxarea acestora prin alternarea tipurilor de exerciții;
c)
amplasarea posturilor de lucru la distanță dacă ședințele/lecțiile prevăzute pentru exercițiile în sistem circuit se desfășoară în aer liber.
Capitolul V
Factorii de risc care favorizează producerea accidentelor și măsurile de securitate și sănătate în muncă ce se impun pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară
Articolul 98
–
Pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a personalului armatei pe timpul desfășurării activității de educație fizică militară, cei implicați în conducerea nemijlocită a ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară, trebuie să cunoască factorii de risc care conduc la producerea accidentelor și să ia măsuri de asigurare a unei instruiri suplimentare privind activitățile, riscurile și măsurile specifice ce se impun pentru înlăturarea cauzelor traumatismelor și pentru prevenirea acestora.
Articolul 99
–
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la alergarea în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână:
a)
starea terenului și dificultatea traseului de alergare care pot provoca accidente;
b)
verificarea stării de sănătate a militarilor;
c)
echipamentul și armamentul purtat necorespunzător;
d)
organizarea defectoasă a ședințelor de aruncare a grenadelor de mână;
e)
pregătirea necorespunzătoare a organismului pentru efort.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării lecțiilor de alergare în teren variat, deplasare rapidă și aruncarea grenadelor de mână sunt:
a)
pregătirea corespunzătoare a organismului pentru efort;
b)
verificarea medicală a participanților;
c)
verificarea echipamentului și armamentului și precizarea modului de purtare a acestora pe timpul deplasării;
d)
aruncarea grenadelor de mână se execută numai în sectoare special amenajate, iar pe timpul instruirii, aruncarea și strângerea acestora se execută numai la comanda celui care conduce ședința/lecția de alergare în teren variat, deplasare rapidă și aruncarea grenadelor de mână.
Articolul 100
–
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la autoapărare – karate și taekwondo, judo și lupta corp la corp cu armamentul individual din dotare:
a)
indisciplina pe timpul desfășurării ședinței/lecției de autoapărare;
b)
suprafața de luptă necorespunzătoare;
c)
mânuirea necorespunzătoare a armamentului individual din dotare care poate provoca răniri sau accidente.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor de autoapărare
-
karate și taekwondo, judo și lupta corp la corp cu armamentul individual din dotare sunt:
a)
suprafața de luptă este pe saltele de gimnastică, gropi cu rumeguș sau nisip, acoperite cu prelate;
b)
la învățarea procedeelor de luptă cu armamentul individual se folosesc numai arme machete de exercițiu și pumnale confecționate din lemn sau cauciuc care nu au muchii tăioase sau vârfuri ascuțite;
c)
baioneta se pune la pistolul mitralieră numai pe timpul antrenamentelor fără partener;
d)
elementele și procedeele tehnice executate sunt numai cele ordonate de persoana care conduce ședința/lecția de autoapărare.
Articolul 101
–
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la gimnastică:
a)
metodica greșită de predare și antrenament, precum și în organizarea și desfășurarea ședințelor/lecțiilor de gimnastică;
b)
starea de uzură a aparatelor și instalațiilor;
c)
lipsa totală sau folosirea insuficient de eficace a procedeelor de asigurare;
d)
organizarea nesatisfăcătoare a muncii educative dusă cu cei care participă la ședința/lecția de gimnastică;
e)
pregătirea necorespunzătoare a organismului pentru efort;
f)
organizarea necorespunzătoare a controlului medical.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor de gimnastică
sunt:
a)
executarea numai a exercițiilor prevăzute în cadrul ședinței/lecției de gimnastică
respective;
b)
alegerea unei succesiuni riguroase în predare și de trecere treptată de la simplu la complex;
c)
folosirea exercițiilor pregătitoare care se execută la aparate cu înălțime mai mică;
d)
dozarea riguroasă a efortului și folosirea unor metode individuale pentru fiecare executant;
e)
aparatele și instalațiile de gimnastică trebuie să corespundă cerințelor tehnice, acestea fiind instalate solid și temeinic;
f)
starea aparatelor și instalațiilor de gimnastică trebuie să fie controlată înaintea fiecărei ședințe/lecții de gimnastică;
g)
asigurarea securității celor care lucrează la aparatele de gimnastică;
h)
admiterea la ședințele/lecțiile de gimnastică numai a celor ce sunt apți din punct de vedere medical pentru efort fizic.
Articolul 102
–
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la pista cu obstacole pentru militarii din toate armele:
a)
starea de uzură a aparatelor și instalațiilor;
b)
lipsa gropilor cu nisip la locurile de sărituri;
c)
starea de sănătate a militarilor;
d)
obstacole la care se execută escaladări și mers în echilibru care pe timp de iarnă sau ploaie pot provoca accidente.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor la pista cu obstacole pentru militarii din toate armele sunt:
a)
respectarea ordinii și a disciplinei;
b)
verificarea stării de uzură a instalațiilor;
c)
urmărirea ca exercițiile și procedeele cu un grad de dificultate ridicat să se execute sub supravegherea instructorilor și cu poziționarea unor militari pentru sprijin la aparate, în scopul prevenirii și evitării accidentărilor;
d)
verificarea gropilor cu nisip la locurile de sărituri și se pune nisip dacă se constată lipsa
acestuia;
e)
verificarea obstacolelor la care se execută escaladări și mers în echilibru pe timp
nefavorabil-ploaie sau îngheț, astfel încât acestea să fie curățăte și presărate cu nisip, după caz;
f)
urmărirea ca trecerea pe cabluri înclinate, paralele și punți suspendate să se execute numai individual și numai după ce instalația respectivă este complet liberă;
g)
folosirea armamentului sub formă de machete confecționate din lemn sau cauciuc, iar atunci când se folosește pistolul mitralieră, nu se pune baioneta;
h)
asigurarea asistenței medicale pe timpul ședinței/lecției la pista cu obstacole pentru militarii din toate armele.
Articolul 103
–
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la instrucția pe schiuri:
a)
metodica greșită de predare și antrenament, precum și în organizarea și desfășurarea ședințelor/lecțiilor la instrucția pe schiuri;
b)
gradul de antrenament al executanților;
c)
temperatura și starea vremii;
d)
echipamentul de schi;
e)
oboseala;
f)
pârtiile periculoase și cele expuse la avalanșe.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor la instrucția pe schiuri sunt:
a)
alegerea terenurilor de instrucție corespunzătoare gradului de pregătire al executanților;
b)
stabilirea ținutei și a duratei ședinței/lecției la instrucția pe schiuri, în funcție de temperatura și starea vremii și alegerea traseelor și a pantelor, astfel încât acestea să fie ferite de viscol;
c)
învățarea căderilor și ridicărilor din căzături, la prima ședință/lecție la instrucția pe schiuri, înainte de învățarea altor procedee tehnice;
d)
verificarea stării de funcționare a materialelor/echipamentului de schi și pregătirea organismului pentru efort, pentru a preveni accidentările și îmbolnăvirile, la începerea fiecarei ședințe/lecție la instrucția pe schiuri;
e)
urcarea și coborârea militarilor pe pantă în circuit, într-un singur sens;
f)
evitarea deplasărilor pe distanțe mari, când militarii manifestă semne de oboseală;
g)
evitarea pârtiilor periculoase și a cele expuse la avalanșe;
h)
asigurarea asistenței medicale pe timpul ședinței/lecției la instrucția pe schiuri.
Articolul 104
Conducătorii nemijlociți ai ședințelor/lecțiilor trebuie să aibă în vedere următorii factori de risc care apar la înot și trecerea înot a cursurilor de apă:
a)
temperatura apei;
b)
starea de sănătate a militarilor;
c)
gradul de poluare a apei;
d)
lipsa unei echipe de salvare;
e)
lipsa frânghiei/cablului cu plutitori pentru asigurare;
f)
durata mare de stat în apă.
Măsurile de siguranță ce se iau înainte de începerea ședințelor/lecțiilor de înot și trecerea înot a cursurilor de apă sunt:
a)
verificarea delimitării sectorului de înot, stării fundului apei și existenței indicatoarelor de marcare a adâncimii apei;
b)
verificarea existenței și stării mijloacelor necesare pentru salvarea de la înec - bărci, colaci, frânghii, prăjini;
c)
verificarea temperaturii apei și executarea ședinței/lecției de înot numai în cazul când aceasta este de cel puțin 16 0 C;
d)
cunoașterea stării sănătății executanților și interzicerea intrării în apă a acelora care au anumite afecțiuni - eczeme, furunculoze, stări virotice;
e)
numirea unui observator și a unei echipe de salvare formată din 2-3 participanți;
f)
cunoașterea efectivului celor care se instruiesc, stabilirea grupelor de începători și avansați, a instructorilor și locurilor de instruire pentru fiecare grupă;
g)
precizarea regulilor ce trebuie respectate pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor de înot și trecerea înot a cursurilor de apă;
h)
verificarea membrilor echipei de salvare în privința cunoașterii atribuțiilor ce le revin;
i)
verificarea, împreună cu medicul unității militare, a gradului de poluare al apei și executarea înotului și trecerea înot a cursurilor de apă numai dacă sănătatea executanților nu este periclitată.
Măsurile de siguranță ce se iau pe timpul desfășurării ședințelor/lecțiilor de înot și trecerea înot a cursurilor de apă sunt:
a)
scoaterea din apă a celor la care apar semne de răcire a corpului - învinețirea buzelor, fiori de frig, tremurături – și executarea cu aceștia de exerciții pentru încălzirea organismului;
b)
învățarea
înotului
de
către
grupa
de
începători
să
se
execute
de-a
lungul malului/peretelui bazinului, iar când înotul se execută în apă adâncă să se folosească materiale ajutătoare;
c)
intrarea și ieșirea din sectorul/bazinul de înot să se facă numai prin locul stabilit;
d)
învățarea înotului echipat și cu arma să se facă la o adâncime de cel mult 1,20 metri, iar în apă mai adâncă să se întindă o frânghie/cablu cu plutitori pentru asigurare;
e)
repartizarea înotătorilor buni pe lângă cei mai puțin pregătiți pentru a-i supraveghea și a-i ajuta la nevoie atunci când se execută înotul echipat și cu mijloace improvizate în apă adâncă sau la trecerea cursurilor de apă;
f)
se interzicerea intrării/ieșirii în/din apă fără aprobare, depășirii limitelor sectorului de înot și executării de acțiuni care ar pune în pericol pe ceilalți militari;
g)
luarea și a altor măsuri de prevenire a accidentelor, de către cei care conduc ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă, în funcție de condițiile concrete.
Capitolul VI
Afecțiuni care pot interveni în timpul desfășurării activităților de educație fizică militară.
Acordarea primului ajutor
Articolul 105
–
Personalul participant la activitatea de educație fizică militară trebuie să se prezinte într-o stare de sănătate foarte bună.
Starea de sănătate și aptitudinea/inaptitudinea de a participa la activitatea de educație fizică militară va fi stabilită și consemnată de medic.
Articolul 106
Conducătorii nemijlociți ai activităților de educație fizică militară trebuie să aibă în vedere următoarele afecțiuni medicale care pot să apară:
a)
traumatismele părților moi: contuziile, plăgile, crampele musculare, contracturile musculare și rupturile de tendon;
b)
traumatismele articulațiilor: entorsele și luxațiile;
c)
traumatismele oaselor/fracturile;
d)
stopul cardiorespirator/sincopa;
e)
înecul;
f)
lipotimia;
g)
comoția cerebrală;
h)
șocul caloric;
i)
hipotermia.
Articolul 107
În cazul în care activitatea de educație fizică militară nu este asistată de personal medical, conducătorii nemijlociți ai activităților de educație fizică militară acordă primul ajutor medical în situația apariției unei afecțiuni medicale, dintre cele prevăzute la art. 106 sau alte situații.
Capitolul VII
Evaluarea nivelului de pregătire fizică a personalului militar
Articolul 108
-
Evaluarea nivelului de pregătire fizică se face de către specialiștii în educație fizică militară.
Comandanții/șefii unităților militare din Armata României răspund de organizarea și desfășurarea activității și de prezența tuturor subordonaților.
Evaluarea nivelului de pregătire fizică presupune:
a)
verificarea;
b)
aprecierea;
c)
notarea.
Articolul 109
–
Evaluarea nivelului de pregătire fizică pentru elevii și studenții din instituțiile de învățământ militar cuprinde:
a)
verificarea pe timpul desfășurării activității didactice, la probe pentru dezvoltarea calităților motrice, a însușirii deprinderilor motrice de bază, utilitar aplicative și a celor din gimnastică, autoapărare, schi, înot, jocuri sportive, cuprinse în temele și ședințele din programele de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar;
b)
aprecierea și notarea se realizează de către cei ce conduc nemijlocit activitatea de educație fizică militară, potrivit normelor și baremelor prevăzute în programele de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.
Articolul 110
–
Evaluarea nivelului de pregătire fizică pentru personalul militar se face obligatoriu de două ori pe an, în lunile aprilie și octombrie, pe grupe de vârstă, astfel:
a)
grupa I - personalul militar cu vârsta de până la 31 ani;
b)
grupa a II-a - personalul militar cu vârsta cuprinsă între 31 și 35 de ani;
c)
grupa a III-a - personalul militar cu vârsta cuprinsă între 36 și 40 de ani;
d)
grupa a IV-a - personalul militar cu vârsta cuprinsă între 41 și 45 de ani;
e)
grupa a V-a - personalul militar cu vârsta cuprinsă între 46 și 50 de ani;
f)
grupa a VI-a - personalul militar cu vârsta cuprinsă între 51 și 55 de ani;
g)
grupa a VII-a - personalul militar cu vâsta de peste 55 ani.
Verificarea se face prin executarea probelor prevăzute în testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică a personalului militar iar aprecierea și notarea se efectuează pe baza baremelor stabilite
prin
prezentul
regulament,
în
funcție
de
gen,
grupa
de
vârstă
și
tipul
de unitate/subunitate/structură militară. Tipurile de probe, modul de execuție a probelor, precum și baremele structurate pe gen, grupe de vârstă și tipul de unitate/subunitate/structură militară, sunt prevăzute în anexa nr. 5.
Excepțiile de la prevederile alin. (2) se analizează de către o comisie constituită la nivelul Ministerului
Apărării
Naționale
din
câte
un
reprezentant
al
Direcției
medicale,
Direcției management resurse umane, Secției educație fizică, statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei și comandamentelor de armă de care aparține personalul militar, precum și un consilier juridic din cadrul structurilor centrale ale ministerului. Componența nominală a comisiei și modul de organizare și funcționare se aprobă de către ministrul apărării naționale.
Pe timpul desfășurării verificărilor, este obligatoriu să se asigure prezența unui medic, asistent medical sau a unui sanitar, în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie.
Pentru a fi notat „admis”, personalul militar trebuie să îndeplinească cel puțin baremul minim prevăzut pentru fiecare probă a testului de evaluare. Personalul militar declarat „respins” la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică parcurge un program de pregătire individuală cu o durată de până la 6 luni, în funcție de nivelul de pregătire fizică care trebuie compensat pentru a fi
declarat „admis”. Programul de pregătire individuală se întocmește de către specialistul în domeniu, în colaborare cu medicul unității militare.
Rezultatele obținute la evaluările nivelului de pregătire fizică, concluziile și propunerile reieșite în urma acestora sunt centralizate și raportate pe cale ierarhică, semestrial, în lunile iunie și decembrie, la structura de specialitate a Statului Major General, în conformitate cu prevederile anexei nr. 6.
Rezultatele finale se consemnează de către specialiștii în educație fizică militară în fișa individuală cu rezultatele obținute la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7, iar la sfârșitul anului rezultatul final care reprezintă cel mai bun rezultat din cele două evaluări se consemnează în aprecierea anuală de serviciu, în funcție de rezultatul obținut, reprezentând un element de departajare în cadrul procesului de selecție și promovare a personalului.
Personalul militar detașat pe timpul executării evaluărilor nivelului de pregătire fizică este testat acolo unde își desfășoară activitatea, iar rezultatele sunt trimise la unitatea/instituția de învățământ militară unde este încadrat.
Persoanele scutite medical în perioada planificată pentru evaluarea nivelului de pregătire fizică sunt reprogramate pentru o altă dată, când starea sănătății le permite. Reprogramarea este făcută de către specialiștii în educație fizică militară, împreună cu medicul unității/instituției de învățământ militare, pe o perioada care nu depășește 6 luni.
Personalul militar care, în perioada executării semestriale a evaluării nivelului de pregătire fizică, din motive obiective, nu a susținut testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică în lunile aprilie și octombrie, precum și personalul militar care a fost declarat „respins”, este replanificat pentru evaluare, în lunile mai, respectiv noiembrie. Personalul militar care nu participă la una din evaluările semestriale obligatorii a nivelului de pregătire fizică, este declarat „respins” la acea evaluare, în situația în care nu există justificare legală pentru neprezentare.
Cadrele militare declarate „respins” la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică pe o perioadă de un an calendaristic de la data când au fost evaluate și declarate „respins” suportă consecințe
pentru
manifestarea
dezinteresului
în
perfecționarea
pregătirii
militare,
inclusiv posibilitatea trecerii în rezervă, în condițiile legii. Soldații și gradații profesioniști declarați „respins” la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică pe o perioadă de un an calendaristic de la data când au fost evaluați și declarați „respins” suportă consecințe pentru neîndeplinirea criteriilor specifice pentru ocuparea funcției, inclusiv posibilitatea încetării contractului și a trecerii în rezervă, în condițiile legii.
Rezultatele finale obținute la evaluarea nivelului de pregătire fizică și recomandările privind tipul de pregătire asupra căruia să se concentreze efortul fizic, în funcție de starea de sănătate a personalului, se consemnează în fișa individuală anuală medicală.
Articolul 111
Evaluarea nivelului de pregătire fizică a personalului militar încadrat la subunități/structuri de învățământ militare se face pe timpul etapelor de instrucție/anilor de învățământ, la toate temele din cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară care au fost planificate, în funcție de obiectivele specifice ale fiecărei arme și specialități militare.
Rezultatele obținute la verificări se consemnează în caietul comandantului de subunitate/structură de învățământ militară.
Articolul 112
Pe timpul inspecțiilor și controalelor la care se evaluează activitatea de educație fizică militară, se execută, în mod obligatoriu, evaluarea nivelului de pregătire fizică a personalului militar și a elevilor și studenților militari, astfel:
a)
elevii și studenții militari, la probe pentru dezvoltarea calităților motrice, a însușirii deprinderilor motrice de bază, utilitar aplicative și a celor din gimnastică, autoapărare, schi, înot, jocuri sportive, cuprinse în temele și ședințele/lecțiile din programele de educație fizică militară, parcurse pe timpul desfășurării activității didactice, până la momentul controlului sau inspecției în conformitate cu baremele prevăzute în programele școlare de învățământ;
b)
personalul militar – mai puțin cel încadrat la subunități/structuri de învățământ militare - și cel care participă la cursuri, la probele cuprinse în testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică, în conformitate cu baremele prevăzute în anexa nr. 5;
c)
personalul militar încadrat la subunități/structuri de învățământ militare: la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică, în conformitate cu baremele prevăzute la anexa nr. 5 sau la probe
pentru
dezvoltarea
calităților
motrice,
a
însușirii
deprinderilor
motrice
de
bază, utilitar aplicative și a celor din gimnastică, autoapărare, schi, înot și trecerea înot a cursurilor de apă, jocuri sportive, cuprinse în temele și ședințele de educație fizică militară, parcurse pe timpul etapelor de instrucție/anilor de învățământ, până în momentul controlului sau inspecției, în conformitate cu baremele prevăzute în anexa nr. 2;
d)
personalul militar încadrat la subunități și are vârsta de peste 45 ani, este evaluat la testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică, în conformitate cu baremele prevăzute în anexa nr. 5.
Stabilirea calificativelor pentru o anumită structură – grupă, pluton, companie, unitate, compartiment, birou, secție sau direcție – pe baza rezultatelor înregistrate în urma susținerii testului de evaluare a nivelului de pregătire fizică individual de către personalul militar încadrat, se realizează astfel:
a)
marginal = dacă 60 % din cei verificați au obținut baremul minim la fiecare probă – baremul pentru a fi declarat ”admis”;
b)
satisfăcător = dacă 70 % din cei verificați au obținut baremul minim la fiecare probă – baremul pentru a fi declarat ”admis”;
c)
excelent = dacă 90 % din cei verificați au obținut baremul minim la fiecare probă – baremul pentru a fi declarat ”admis”.
Stabilirea calificativelor pentru unități/structuri militare care au în compunere subunități/microstructuri, astfel:
a)
„marginal”,
dacă
minimum
2/3
din
calificativele
obținute
de
către subunități/microstructuri sunt marginal;
b)
„satisfăcător”,
dacă
minimum
2/3
din
calificativele
obținute
de
către subunități/microstructuri sunt cel puțin „satisfăcător”, iar celelalte „marginal”;
c)
„excelent”,
dacă
minimum
2/3
din
calificativele
obținute
de
către subunități/microstructuri sunt „excelent”, iar celelalte „satisfăcător".
Articolul 113
–
Testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică este obligatoriu pentru personalul civil/militar chemat/rechemat în activitate, fără participarea la cursuri de formare, în rândul ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor.
Evaluarea nivelului de pregătire fizică se face anterior chemării/rechemării în activitate, de către specialiștii în educație fizică militară de la marea unitate/instituția de învățământ militar/structura centrală care scoate la concurs sau care, după caz, încadrează posturile.
Pentru a fi notați „admis”, candidații proveniți, după caz, din personal civil, soldați și gradați profesioniști, subofițeri și maiștri militari în activitate, trebuie să îndeplinească cel puțin baremul minim prevăzut pentru fiecare probă a testului de evaluare prevăzut în anexa nr.5.
Articolul 114
Personalul care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, este verificat la probele specificate în testul de evaluare a nivelului de pregătire fizică, prevăzut în anexa nr. 5.
Articolul 115
Prevederile art. 110-114 se aplică începând cu data de 01.06.2013. Art. 116. – Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1
la regulament
FORMELE DE ORGANIZARE A EDUCAȚIEI FIZICE MILITARE ȘI TIMPUL ALOCAT PE CATEGORII DE PERSONAL
Nr. crt.
CATEGORII DE PERSONAL
FORME DE ORGANIZARE
TIMP ALOCAT
OBSERVAȚII
1.
CADRE MILITARE
Ședință/lecție de educație fizică militară
4 ore/săptămână
- se desfășoară 2 ședințe/lecții a câte 2 ore fiecare
Antrenament fizic individual
până la 4 ore pe săptămână
-
se desfășoară în timpul alocat pentru pregătirea personală;
-
fiecare cadru militar poate opta pentru desfășurarea acestei activități în funcție de nevoile de pregătire
2.
SOLDAȚI ȘI GRADAȚI PROFESIONIȘTI
Înviorare
20 minute/zi
- nu se execută sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători
legale
Ședință/lecție de educație fizică militară
5 ore/săptămână
- se desfășoară o dată cu subunitatea
3.
PERSONAL CIVIL
Ședință/lecție de educație fizică militară
4 ore/săptămână
- se desfășoară în același timp cu cadrele din compartimentul unde lucrează
4.
ELEVI, STUDENȚI ȘI PERSONAL MILITAR AFLAT LA CURSURI DE FORMARE CONTINUĂ ȘI TABERE
DE INSTRUIRE
Înviorare
20 minute/zi
- nu se execută sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători
legale
Ședință/lecție de educație fizică militară
cel puțin
3 ore/săptămână
- se desfășoară conform programelor de învățământ
45
NOTĂ:
Specialiștii care asigură managementul educației fizice militare în unitățile militare unde își desfășoară activitatea, execută 6 ore/săptămână antrenament fizic individual.
46
Anexa 2
la regulament
TABEL
CU EXERCIȚIILE, PROBELE, ELEMENTELE ȘI PROCEDEELE TEHNICE CE SE VERIFICĂ LA EDUCAȚIA FIZICĂ MILITARĂ, NORMELE, BAREMELE ȘI CALIFICATIVELE PENTRU CADRELE MILITARE ÎNCADRATE LA SUBUNITĂȚI ȘI A SOLDAȚILOR /GRADAȚILOR PROFESIONIȘTI ÎN FUNCȚIE DE ETAPA DE INSTRUCȚIE
Nr. crt.
Exerciții, probe, elemente și procedee tehnice care se verifică
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției individuale
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției colective
Observații
Bareme/Calificative
Bareme/Calificative
Excelent
Satisfăcător
Marginal
Excelent
Satisfăcător
Marginal
1.
Alergarea în teren variat
1 km
M
4’00”
4’30”
5’00”
F
5’00”
5’30”
6’00”
2 km
M
9’15”
9’45”
10’15”
8’45”
9’15”
9’45”
F
11’30”
12’00”
12’30”
11’00”
11’30”
12’00”
3 km
M
14’30”
15’15”
16’00”
14’00”
14’45”
15’30”
F
18’00”
18’30”
19’00”
17’30”
18’00”
18’30”
2.
Deplasarea rapidă
1 km
5’00”
5’15”
5’30”
2 km
11’00”
11’15”
11’30”
3 km
19’15”
19’45”
20’15”
19’00”
19’30”
20’45”
4 km
26’15”
27’00”
27’45”
5 km
34’15”
35’00”
35’45”
6 km
43’15”
44’15”
45’15”
Nr. crt.
Exerciții, probe, elemente și procedee tehnice care se verifică
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției individuale
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției colective
Observații
Bareme/Calificative
Bareme/Calificative
Excelent
Satisfăcător
Marginal
Excelent
Satisfăcător
Marginal
3.
Pista cu obstacole pentru militarii de toate armele
M
6’30”
7’00”
7’30”
6’00’
6’30”
7’00”
F
7’30”
8’00”
8’30”
7’00’
7’30”
8’00”
4.
Gimnastică
Exercițiile numărul 1 și numărul 2:
-
bară fixă;
-
bare paralele;
-
cățărarea pe frânghie.
Exercițiile numărul 1 și numărul 2:
-
bară fixă;
-
bare paralele;
-
cățărarea pe frânghie.
Se apreciază după calitatea executării procedeelor și elementelor
tehnice
5.
Aruncarea grenadelor de mână la precizie (număr de grenade în cerc)
4
3
1
4
3
1
6.
Aruncarea grenadelor de mână la distanță
M
40 m
35 m
30 m
45 m
40 m
35 m
F
30 m
25 m
20 m
35 m
30 m
25 m
7.
Judo
-
secerarea mare exterioară;
-
secerarea mare interioară;
-
aruncarea peste șold;
-
aruncarea prin cădere laterală;
-
aruncarea peste umăr cu un braț;
-
imobilizarea laterală;
-
ștrangularea prin alunecare;
-
luxarea brațului în cruce.
-
măturarea piciorului care înaintează;
-
măturarea șoldului;
-
aruncarea peste umăr cu două brațe;
-
aruncarea circulară înapoi;
-
imobilizarea în prelungire;
-
ștrangularea prin cheia brațelor;
-
luxarea cu cheia brațelor.
Se apreciază după calitatea executării procedeelor și elementelor tehnice
47
Nr. crt.
Exerciții, probe, elemente și procedee tehnice care se verifică
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției individuale
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției colective
Observații
Bareme/Calificative
Bareme/Calificative
Excelent
Satisfăcător
Marginal
Excelent
Satisfăcător
Marginal
8.
Karate și taekwondo
-
lovitură cu brațul înainte de pe loc;
-
lovitură cu brațul de aceeași parte a piciorului din deplasare;
-
lovitură de picior în față;
-
lovitură de picior laterală;
-
blocaj pentru zona inferioară;
-
blocaj pentru zona medie;
-
blocaj ascendant cu antebrațul pentru nivel superior.
-
lovitură dată de pumn pe contră;
-
lovitură circulară cu cotul;
-
lovitură cu cotul înapoi;
-
lovitură de picior circulară;
-
lovitură de picior înapoi.
Se apreciază după calitatea executării procedeelor și elementelor tehnice
9.
Lupta corp la corp cu armamentul individual din dotare
poziția „în gardă”;
poziția „repaus”;
deplasări:
-
pas înainte-înapoi;
-
săritură înainte-înapoi;
-
schimbarea frontului;
-
împungerea cu baioneta;
lovituri cu patul și încărcătorul, baioneta, lopata mică de infanterie:
-
de sus în jos;
-
înapoi;
-
lateral.
parările.
procedee de dezarmare:
dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul mitralieră;
dezarmarea adversarului care atacă cu baioneta;
dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul.
Se apreciază după calitatea executării procedeelor și elementelor tehnice
48
Nr. crt.
Exerciții, probe, elemente și procedee tehnice care se verifică
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției individuale
Cadre militare încadrate la subunități, soldați/gradați profesioniști în etapa instrucției colective
Observații
Se apreciază după calitatea executării procedeelor și elementelor tehnice
Bareme/Calificative
Bareme/Calificative
Excelent
Satisfăcător
Marginal
Excelent
Satisfăcător
Marginal
10.
Instrucția pe schiuri
-
deplasarea prin alunecare și împingere simultană;
-
mersul cu un pas și împingere simultană;
-
mersul alternativ cu doi pași;
-
mersul cu doi pași și împingere simultană;
-
frânările: în plug și jumătate plug;
-
ocolirile: în plug și jumătate plug;
-
coborârile: directă și oblică.
-
deplasarea pe schiuri pe distanța de 5 km Calificative: EXCELENT- 26 minute; SATISFĂCĂTOR- 28 minute; MARGINAL-
30 minute.
-
pivotarea simplă;
-
mersul cu pași de patinaj;
-
cristiania la vale cu deschidere
-
cristiania la vale prin rotație;
-
mersul târâș și salturile;
-
deplasarea pe schiuri pe distanța de 10 km Calificative:EXCELENT- 60 minute; SATISFĂCĂTOR- 65 minute; MARGINAL -
70 minute.
11.
Înot
-
procedeul craul;
-
procedeul bras;
-
înot pe distanța de 100 m fără timp;
-
înot echipat pe distanța de 50 m fără timp.
-
procedeul craul;
-
procedeul bras;
-
înot pe distanța de 200 m fără timp;
-
înot echipat pe distanța de 50 m fără timp.
Procedeele craul și bras se apreciază după calitatea executării acestora
49
NOTĂ:
În condiții grele de teren și pe timp nefavorabil - teren moale, cu apă, gheață, lapoviță, ger, caniculă - baremele prevăzute la alergarea în teren variat și deplasarea rapidă se măresc pentru fiecare distanță, astfel: 1 km cu 15 secunde; 2 km cu 30 secunde; 3 km cu 45 secunde; 4 - 5 km cu 1 minut; 6 km cu 1 minut și 30 secunde.
Anexa 3
la regulament
EXERCIȚIILE LA APARATE CE SE EXECUTĂ ÎN CADRUL LECȚIILOR/ȘEDINȚELOR DE GIMNASTICĂ
Secțiunea 1 Exerciții la bară fixă
succesiune:
apucării;
1)
exercițiul nr. 1 – urcarea prin răsturnare - fig. nr. 1 - se desfășoară în următoarea
a)
atârnat;
b)
urcare prin răsturnare în sprijin;
c)
balans peste bară cu stângul/dreptul în sprijin agățat la un genunchi în interiorul
d)
cădere înapoi;
e)
prin balans înapoi cu celălalt picior întins, urcare în sprijin călare;
f)
balans peste bară cu piciorul din față și revenire în sprijin;
g)
coborâre în arc de cerc înainte.
Fig. nr. 1
înapoi;
2)
exercițiul nr. 2 – atârnat înapoi - fig. nr. 2
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
atârnat;
b)
urcare prin răsturnare în sprijin;
c)
coborâre în atârnat;
d)
tracțiune în brațe cu ghemuirea picioarelor la piept și trecerea lor printre brațe în atârnat
e)
revenire în atârnat;
f)
coborâre prin săritură înainte.
Fig. nr. 2
3)
exercițiul nr. 3 – roata înapoi cu agățare la genunchi - fig. nr. 3
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
atârnat;
b)
urcare prin răsturnare în sprijin;
c)
balans peste bară cu piciorul stâng/drept în sprijin călare;
d)
roata înapoi cu agățare la genunchi și cădere înapoi în atârnat-agățat la un genunchi;
e)
balans înapoi cu celălalt picior întins și urcare în sprijin călare;
f)
sprijin cu piciorul din față pe bară și coborâre prin săritură înainte, cu întoarcere la stânga sau la dreapta în direcția mâinii care este în sprijin.
Fig. nr. 3
Secțiunea 2 Exerciții la bare paralele
1)
exercițiul nr. 1 – îndoirea și întinderea brațelor din balans - fig. nr. 4 - se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
apucat la capetele barelor;
b)
săritură în sprijin pe mâini cu fața spre bare;
c)
balansare;
d)
la balans înainte îndoirea și întinderea brațelor, se execută de 5 ori;
e)
balans înapoi, coborâre prin săritură cu extensie, cu mâinile pe capetele barelor.
Fig. nr. 4
2)
exercițiul nr. 2 – rostogolirea înainte cu corpul îndoit - fig. nr. 5 - se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
sprijin pe brațe;
b)
balansare;
c)
la balans înainte urcare prin îndreptare în sprijin depărtat șezând;
d)
schimbarea apucării în față și rostogolire înainte cu corpul îndoit în sprijin depărtat șezând;
e)
sprijin pe mâini;
f)
balansare, se execută de 2-3 ori și la balans înapoi coborâre laterală cu extensie.
Fig. nr. 5
3)
exercițiul nr. 3 – stând pe brațe - fig. nr. 6 - se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
sprijin pe brațe;
b)
prin tracțiune în brațe, aducerea umerilor lângă mâini și urcare din forță în sprijin depărtat
șezând;
c)
schimbarea apucării în față și stând pe brațe cu coatele depărtate, din forță – menținut -
revenire la sprijin și balans înainte;
d)
balans înapoi și la balans înainte coborâre laterală în echer.
Fig. nr. 6
Secțiunea 3 Exerciții de cățărare la frânghie
1)
exercițiul nr. 1 – cățărarea pe frânghie în forța brațelor și picioarelor
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
atârnat;
b)
tracțiune în brațe cu ridicarea genunchilor la piept;
c)
prinderea frânghiei cu labele picioarelor încrucișate - laba unui picior și călcâiul celuilalt - și între genunchi;
d)
prinderea alternativă a frânghiei cu mâinile până la întinderea completă a corpului;
e)
ridicarea genunchilor la piept și din nou prinderea frânghiei;
f)
mișcarea se repetă până la terminarea cățărării.
2)
exercițiul nr. 2
cățărarea pe frânghia înclinată
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
atârnat agățat la un genunchi;
b)
schimbarea alternativă a mâinilor și picioarelor - schimbarea se face simultan cu mâna și piciorul opus;
c)
mișcarea se repetă până la terminarea cățărării.
3)
exercițiul nr. 3
cățărarea pe frânghie în forța brațelor
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
atârnat;
b)
schimbarea alternativă a apucării frânghiei cu mâinile;
c)
mișcarea se repetă până la terminarea cățărării.
Secțiunea 4 Exerciții de sărituri
1)
exercițiul nr. 1
săritură cu picioarele depărtate peste capră în lungime
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
elan;
b)
bătaie pe ambele picioare;
c)
sprijin cu mâinile pe capră și săritură cu picioarele depărtate;
d)
extensie și aterizare pe ambele picioare îndoite
înălțimea aparatului 110 115 cm.
2)
exercițiul nr. 2
săritură cu picioarele depărtate peste cal/ladă în lungime
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
elan;
b)
bătaie pe ambele picioare;
c)
sprijin cu mâinile pe cal/ladă, cât mai aproape de capătul depărtat;
d)
depărtarea picioarelor și extensie;
e)
aterizare pe ambele picioare îndoite.
3)
exercițiul nr. 3
săritură cu picioarele printre brațe peste cal în lungime
se desfășoară în următoarea succesiune:
a)
elan;
b)
bătaie pe ambele picioare;
c)
sprijin cu mâinile pe cal, cât mai aproape de capătul depărtat;
d)
trecere cu picioarele printre brațe și extensie;
e)
aterizare pe ambele picioare îndoite.
Anexa 4
la regulament
PISTA CU OBSTACOLE PENTRU MILITARII DIN TOATE ARMELE
Secțiunea 1
SCHEMA GENERALĂ A PISTEI CU OBSTACOLE PENTRU MILITARII DIN TOATE ARMELE ȘI MODUL DE DISPUNERE A OBSTACOLELOR
Secțiunea 2 DESCRIEREA OBSTACOLELOR
A.
OBSTACOLUL NR. 1: SCARA DE FRÂNGHIE
1)
CARACTERISTICI:
a)
fixată de sol;
b)
înălțime: 5 m (±5 cm);
c)
nr. de trepte: minimum 8.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
urcare liberă;
b)
trecere
pe
deasupra porticului și coborâre prin salt în partea opusă pe un teren amenajat cu nisip.
B.
OBSTACOLUL NR. 2: BÂRNE DUBLE
1)
CARACTERISTICI:
a)
prima bârnă: înălțime – 95 cm (±5 cm);
b)
a doua bârnă: înălțime – 135 cm (±5 cm);
c)
distanța între bârne: 65 cm (±5 cm).
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se sare prima bârnă, se ia contact cu solul, apoi se sare următoarea bârnă.
C.
OBSTACOLUL NR. 3: TRECEREA PESTE REȚEA
1)
CARACTERISTICI:
a)
5 fire de sârmă viu colorate așezate la 2 m una de alta, foarte vizibil;
b)
înălțimea de la sol: 50 – 60 cm;
c)
diametrul firului de sârmă: minimum 7 mm.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
se face în mod liber, succesiv peste cele 5 fire;
b)
este valabilă chiar dacă executantul rupe firul.
D.
OBSTACOLUL NR. 4: REȚEAUA DE TRECERE PRIN TÂRÂRE
1)
CARACTERISTICI:
a)
lungimea rețelei: 20 m;
b)
înălțimea rețelei: 45 - 50 cm;
c)
suprafața solului de sub rețea trebuie să fie netedă.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
se face prin târâre pe sub rețea;
b)
modul de târâre se face la alegere.
E.
OBSTACOLUL NR. 5: VADUL
1)
CARACTERISTICI:
a)
5 piloți cilindrici de 18 cm înălțime și 18 cm diametru;
b)
lungimea vadului: 8 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
este interzis a se lua contact cu solul între piloții dispuși în intervalul cuprins între cele 2 linii care limitează vadul (prin contact se înțelege o călcare efectivă a terenului);
b)
în caz de contact cu solul, concurentul reîncepe de la prima linie de piloți;
c)
nu este obligatorie întrebuințarea tuturor piloților.
F.
OBSTACOLUL NR. 6: SPALIER
1)
CARACTERISTICI: 3 bare orizontale:
a)
înălțimea barei cele mai înalte: de la 2 m la 2,30 m;
b)
înălțimea barei intermediare: de la 1,3 m la 1,60 m;
c)
înălțimea barei cele mai joase: de la 60 cm la 80 cm.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
toate stilurile sunt permise cu condiția trecerii peste bara cea mai înaltă.
G.
OBSTACOLUL NR. 7: BÂRNĂ DE ECHILIBRU
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea față de sol: 90 - 100 cm;
b)
lungimea: 8,50 m;
c)
distanța de la extremitatea planului înclinat până la bârnă: minimum 130 cm;
d)
bârna este rotundă cu diametrul de 20 - 25 cm;
e)
cele două linii care marchează limitele obstacolului: una trasată la începutul planului înclinat iar cealaltă trasată la 0,50 m dincolo de bârnă.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: urcarea pe bârnă, pe planul înclinat - cu sau fără a-l utiliza
- parcurgerea acesteia până la capăt, salt pentru a lua contact cu solul, dincolo de linia trasată în acest scop.
Pierderea echilibrului având ca urmare un contact cu solul între cele 2 linii este considerată eșec și executantul trebuie să reînceapă trecerea de la prima linie.
H.
OBSTACOLUL NR. 8: ESCALADAREA PERETELUI CU AJUTORUL FRÂNGHIEI
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea de trecere: 3,5 m;
b)
înălțimea de sărit: 3 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
urcarea liberă cu sau fără ajutorul frânghiei;
b)
trecerea pe deasupra și coborârea cu salt pe partea opusă pe un teren amenajat cu nisip.
I. OBSTACOLUL NR. 9: BÂRNE ORIZONTALE DEASUPRA-DEDESUBT
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea primei și celei de a 3-a bârne: 120 cm ( ± 5 cm);
b)
spațiul liber de sub cea de a 2-a și a 4-a bârnă: 60 cm ( ± 5 cm);
c)
distanța între bârne: 160 cm.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: bârnele vor fi trecute succesiv în ordinea: deasupra, dedesubt, deasupra, dedesubt. Stilul este la alegerea executantului.
J.
OBSTACOLUL NR. 10: MASA IRLANDEZĂ
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea: 2 m (±5 cm);
b)
lățimea: 40 - 50 cm;
c)
grosimea planșei de la masă: maximum 8 cm.
2)
MOD
ȘI
CONDIȚII
DE
TRECERE:
toate
stilurile
sunt permise, cu condiția ca executantul să nu utilizeze stâlpii de susținere și să treacă peste obstacol în direcția de parcurgere a traseului.
K.
OBSTACOLUL NR. 11: CANAL DE TRECERE ȘI BÂRNE DUBLE
1)
CARACTERISTICI:
a)
canalul de 0,50 m lățime și înălțime și de 1 - 1,2 m adâncime;
b)
înălțimea primei bârne: 1,20 m (±5 cm);
c)
spațiul liber sub cea dea doua bârnă: 0,50 cm (±5 cm);
d)
distanța între bârnă și obstacol și între bârne este de 1,75 m;
e)
este permisă amenajarea suprafeței solului la intrarea în canal pentru ușurarea trecerii.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se face în următoarea ordine:
a)
traversarea canalului;
b)
trecerea primei bârne pe deasupra;
c)
trecerea celei de a 2-a bârne pe dedesubt.
L.
OBSTACOLUL NR. 12: PATRU BÂRNE ÎN SCARĂ
1)
CARACTERISTICI:
a)
4 bârne orizontale cu înălțimile de:
1 = 0,75 m (±5 cm);
2 = 1,25 m (±5 cm);
3 = 1,80 m (±5 cm);
4 = 2,30 m (±5 cm).
b)
distanța între bârne (în plan orizontal): 1,30 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se face în stil liber cu condiția ca un picior, cel puțin, să atingă fiecare bârnă cu excepția, eventual, a celei de a patra.
M.
OBSTACOLUL NR. 13: BANCHETĂ ȘI GROAPĂ
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea banchetei: 1,80 m (±5 cm);
b)
înălțimea banchetei cu groapa: 2,30 m (±5 cm);
c)
lungimea gropii: 3,5 m;
d)
lățimea superioară a banchetelor: maximum 1 m;
e)
lățimea banchetei la bază: 3 - 3,5 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se face în stil liber.
N.
OBSTACOLUL NR. 14: ZID DE ASALT
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea: 1m (±5 cm);
b)
lățimea: maximum 0,35 m;
c)
lățimea banchetei la bază: 3 - 3,5 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se face în stil liber, la alegere.
O.
OBSTACOLUL NR. 15: GROAPA - salt în adâncime și escaladă
1)
CARACTERISTICI:
a)
adâncimea: 2 m ( ± 5 cm);
b)
lungimea: 3 - 4 m;
c)
pereții interiori sunt verticali;
d)
solul de pe partea pe unde iese este perfect plan și nu trebuie să ofere posibilitatea de prindere cu degetele.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: se face în stil liber, la alegere.
P.
OBSTACOLUL NR. 16: SCARA VERTICALĂ
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea: 4 m (±5 cm);
b)
număr de trepte: minimum 8.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
urcare liberă;
b)
trecere pe deasupra porticului și coborâre prin salt pe partea opusă pe teren amenajat.
Q.
OBSTACOLUL NR. 17: ZID DE ASALT
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimea: 1,8 - 2 m;
b)
lățimea: maximum 0,35 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE :
stil liber, la alegere.
R.
OBSTACOLUL NR. 18: BÂRNA DE ECHILIBRU
1)
CARACTERISTICI:
a)
trei bârne așezate oblic una față de cealaltă, formând un unghi de 135°;
b)
lungimea fiecărei bârne: 5 m;
c)
înălțimea față de sol la care sunt dispuse bârnele: 0,50 m (±5 cm);
d)
lățimea părții superioare a bârnelor: 0,10 - 0,15 m;
e)
cele două linii care marchează limitele obstacolului: una trasată la începutul obstacolului iar cealaltă trasată la 0,50 m dincolo de capătul obstacolului.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE:
a)
urcare pe bârnă, parcurgerea celor 3 bârne, apoi la capăt, salt pentru a lua contact cu solul, dincolo de linia trasată în acest scop;
b)
pierderea echilibrului având ca urmare un contact cu solul între cele 2 linii este considerată eșec și executantul trebuie să reînceapă trecerea începând de la prima linie.
S.
OBSTACOLUL NR. 19: ȘICANE
1)
CARACTERISTICI:
a)
lungimea: 8 m;
b)
înălțimea: 0,8 - 1m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: parcurs normal cu ajutorul sau fără ajutorul barelor și stâlpilor de susținere.
Ș. OBSTACOLUL NR. 20: ZIDURI DE ASALT SUCCESIVE
1)
CARACTERISTICI:
a)
înălțimile zidurilor:
1 = 0,85 - 1 m;
2 = 1,10 - 1,20 m;
3 = 0,85 - 1 m;
b)
lățimea zidurilor: maximum 0,35 m;
c)
lungimea obstacolului: 12 m.
2)
MOD ȘI CONDIȚII DE TRECERE: stil liber cu condiția săririi celor 3 ziduri.
TESTUL DE EVALUARE A NIVELULUI DE PREGĂTIRE FIZICĂ PENTRU PERSONALUL MILITAR
Anexa 5
la regulament
67
1.
Personalul militar din structuri centrale și structuri subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, structuri subordonate structurilor centrale, comandamentele statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamente de divizie, flotă (similare), comandamente de brigadă (similar), precum și personalul militar participant la cursuri.
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
31
27
23
17
15
9
6
F
12
9
7
6
5
4
3
Abdomene (repetări)
M
40
35
30
25
20
15
10
F
35
30
25
20
15
10
8
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
16’15”
16’45”
17’15”
2000 m
11’40”
12’00’’
1000 m
6’20”
6’50”
2000 m
F
11’45”
12’15”
12’45”
1000 m
6’30”
6’50”
7’20”
7’50”
68
2.
Personalul militar din comandamente de bază (similar), comandamente de regiment (similar), comandamente de batalion (similar), depozite, centre și alte formațiuni.
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
31
27
23
17
15
9
6
F
12
9
7
6
5
4
3
Abdomene (repetări)
M
40
35
30
25
20
15
10
F
35
30
25
20
15
10
8
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
16’15”
16’45”
17’15”
17’45”
18’15”
2000 m
12’30”
13’30’’
2000 m
F
11’45”
12’15”
12’45”
13’15”
13’45”
1000 m
7’00”
7’30’’
3.
Personalul militar din unități/subunități/structuri pentru operații speciale, parașutiști, cercetare, informații, poliție militară, scafandri etc.:
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
37
32
28
23
21
14
10
F
17
15
13
12
10
8
6
Abdomene (repetări)
M
45
40
35
30
25
20
15
F
40
35
30
25
20
15
10
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
15’15”
15’45”
16’15”
16’45”
17’15”
2000 m
11’30”
12’30’’
2000 m
F
10’45”
11’15”
11’45”
12’15”
12’45”
1000 m
6’00”
6’30’’
Tracțiuni (repetări)
M
9
8
7
6
5
4
3
*Înot 500 m (timp – minute, secunde)
M
14’00”
14’15”
14’30”
15’00”
15’30”
16’00”
16’30”
F
16’00”
16’15”
16’30”
17’00”
17’30”
18’00”
18’30”
69
* Proba de înot 500 metri este executată numai de către scafandrii militari din Statul Major al Forțelor Navale în locul probei de tracțiuni.
70
4.
Personalul militar din unități/subunități/ structuri luptătoare:
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
34
30
26
20
18
12
9
F
15
12
10
9
8
7
6
Abdomene (repetări)
M
42
37
32
27
22
17
12
F
37
32
27
22
17
12
9
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
15’45”
16’15”
16’45”
17’15”
17’45”
2000 m
11’50”
12’50’’
2000 m
F
11’00”
11’30”
12’00”
12’30”
13’00”
1000 m
6’15”
6’45’’
5.
Personalul militar din unități/subunități/structuri/sprijin de luptă:
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
33
29
25
19
17
11
8
F
14
11
9
8
7
6
5
Abdomene (repetări)
M
40
35
30
25
20
15
10
F
35
30
25
20
15
10
8
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
16’00”
16’30”
17’00”
17’30”
18’00”
2000 m
12’10”
13’10’’
2000 m
F
11’15”
11’45”
12’15”
12’45”
13’15”
1000 m
6’30”
7’00’’
* Înot 100 m (timp – minute, secunde)
M
2’30”
2’45”
3’00”
3’15”
3’30”
4’00”
4’30”
F
3’00”
3’15”
3’30”
3’45”
4’00”
4’30”
5’00”
71
* Proba de înot 100 metri este executată numai de către personalul militar ambarcat la bordul navelor din Statul Major al Forțelor Navale.
72
6.
Personalul militar din unități /subunități/ structuri sprijin logistic:
Vârsta
Probe/Sex
Grupa I (până la 31 ani)
Grupa a II-a (31-35 ani)
Grupa a III-a (36-40 ani)
Grupa a IV-a (41- 45 ani)
Grupa a V-a (46-50 ani)
Grupa a VI-a (51-55 ani)
Grupa a VII-a (peste 55 ani)
Flotări (repetări)
M
32
28
24
18
16
10
7
F
13
10
8
7
6
5
4
Abdomene (repetări)
M
40
35
30
25
20
15
10
F
35
30
25
20
15
10
8
Alergare (timp – minute, secunde)
3 000 m
M
16’05”
16’35”
17’05”
17’35”
18’05”
2000 m
12’20”
13’20’’
2000 m
F
11’30”
12’00”
12’30”
13’00”
13’30”
1000 m
6’45”
7’15’’
NOTE:
1.
Toate probele se execută în aceeași zi;
2.
Ținuta personalului militar pe timpul desfășurării probelor de evaluare este cea sportivă;
3.
Pentru a fi declarat „admis”, personalul militar trebuie să participe la toate probele, să obțină baremul minim la fiecare probă (baremul specificat în tabele pentru a fi declarat „admis”);
4.
Modul de execuție al probelor:
-
Abdomenele – poziția inițială: culcat dorsal cu mâinile la ceafă, sprijin la nivelul gleznelor. Se execută flexii ale abdomenului pe coapse, timp de două minute. În intervalul celor două minute se pot face pauze dar sunt permise numai atunci când se ajunge în poziția inițială;
-
Flotările - poziția inițială: sprijin culcat facial, pe ambele brațe. Se execută flexii ale brațelor pe antebrațe până ce acestea fac între ele un unghi de 90°, timp de două minute. În intervalul celor două minute se pot face pauze dar sunt permise numai atunci când se ajunge în poziția inițială;
-
Alergarea - se execută pe cât posibil în teren plat, startul dându-se din picioare. În condiții grele de teren și pe timp nefavorabil - teren moale, cu apă, gheață, lapoviță, ger, caniculă - baremele prevăzute se măresc cu câte 15 secunde pentru fiecare 1000 metri;
-
Tracțiunile - poziția inițială: atârnat la bara fixă, cu brațele întinse, cu priza palmelor la alegere (în pronație sau supinație). Se execută tracțiuni cu trecerea bărbiei deasupra barei și revenire în poziția inițială;
-
Înotul – se execută în stilul liber.
5.
Ordinea de executare a probelor: flotări, abdomene, tracțiuni, alergare și înot;
6.
După testarea unui grup sau colectiv la o probă, se trece imediat la testarea pentru proba următoare, în aceeași ordine de execuție, pentru proba de alergare acordându-se un timp de 15 – 20 de minute pentru încălzirea specifică;
7.
Pentru departajarea personalului din punct de vedere al nivelului de pregătire fizică, se va utiliza ca algoritm de calcul pe fiecare probă astfel:
-
pentru fiecare repetare executată în plus față de baremul minim la proba de abdomene, se adaugă câte 1 punct;
-
pentru fiecare repetare executată în plus față de baremul minim la proba de flotări, se adaugă câte 2 puncte;
-
pentru fiecare repetare executată în plus față de baremul minim la proba de tracțiuni, se adaugă câte 3 puncte;
-
pentru fiecare 5 secunde obținute sub baremul minim la proba de alergare, se adaugă câte 1 punct;
-
pentru fiecare 5 secunde obținute sub baremul minim la proba de înot, se adaugă câte 2 puncte;
73
8.
Vârstele cuprinse în tabelele din anexa nr. 5 sunt exprimate în ani împliniți.
- M O D E L -
TABEL CENTRALIZATOR
74
Anexa 6
la regulament
(secret de serviciu după completare)
CU REZULTATELE OBȚINUTE DE CĂTRE PERSONALUL MILITAR LA TESTUL DE EVALUARE A NIVELULUI DE PREGĂTIRE FIZICĂ
Nr. crt.
UNITATEA MILITARĂ
CATEGORII DE MILITARI
EFECTIVE
CATEGORII DE VÂRSTĂ
TOTAL
OBSERVAȚII
EFECTIV CONTROL
EFECTIV ABSENT
EFECTIV
PREZENT
Grupa I
Grupa a II-a
Grupa a III-a
Grupa a IV-a
Grupa a V-a
Grupa a VI-a
Grupa a VII-a
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
ADMIS
RESPINS
1.
U.M………
OFIȚERI
SUBOFIȚERI
MAIȘTRI MILITARI
SOLDAȚI/GRADAȚI
PROFESIONIȘTI
2.
U.M………
n
TOTAL
OFIȚERI
SUBOFIȚERI
MAIȘTRI MILITARI
SOLDAȚI/GRADAȚI
PROFESIONIȘTI
COMANDANTUL/ȘEFUL U.M…………………….
ÎNTOCMIT
……………
OFIȚERUL/SUBOFIȚERUL CU EDUCAȚIA FIZICĂ
………………………
………………
NOTĂ: La rubrica „OBSERVAȚII” se vor consemna numărul de persoane care nu au participat la evaluare și motivele neparticipării acestora.
-
M O D E L -
FIȘA
Anexa 7
la regulament
INDIVIDUALĂ CU REZULTATELE OBȚINUTE DE CĂTRE PERSONALUL MILITAR LA TESTUL DE EVALUARE A NIVELULUI DE PREGĂTIRE FIZICĂ
(gradul, numele și prenumele)
(subunitatea)
ANUL:
EVALUARE SEMESTRUL I
EVALUARE SEMESTRUL II
data
grad
vârsta
grupa
data
grad
vârsta
grupa
ABDOMENE
(realizat)
admis/respins
ABDOMENE
(realizat)
admis/respins
FLOTĂRI
(realizat)
admis/respins
FLOTĂRI
(realizat)
admis/respins
ALERGARE
3000 m/2000 m/1000 m
(realizat)
admis/respins
ALERGARE
3000 m/2000 m/1000 m
(realizat)
admis/respins
ÎNOT
100 m / 500 m
(realizat)
admis/respins
ÎNOT
100 m / 500 m
(realizat)
admis/respins
TRACȚIUNI
(realizat)
admis/respins
TRACȚIUNI
(realizat)
admis/respins
REZULTAT:
admis/respins
REZULTAT:
admis/respins
CONCLUZIILE EVALUATORULUI:
CONCLUZIILE EVALUATORULUI:
ANUL:
EVALUARE SEMESTRUL I
EVALUARE SEMESTRUL II
data
grad
vârsta
grupa
data
grad
vârsta
grupa
ABDOMENE
(realizat)
admis/respins
ABDOMENE
(realizat)
admis/respins
FLOTĂRI
(realizat)
admis/respins
FLOTĂRI
(realizat)
admis/respins
ALERGARE
3000 m/2000 m/1000 m
(realizat)
admis/respins
ALERGARE
3000 m/2000 m/1000 m
(realizat)
admis/respins
ÎNOT
100 m / 500 m
(realizat)
admis/respins
ÎNOT
100 m / 500 m
(realizat)
admis/respins
TRACȚIUNI
(realizat)
admis/respins
TRACȚIUNI
(realizat)
admis/respins
REZULTAT:
admis/respins
REZULTAT:
admis/respins
CONCLUZIILE EVALUATORULUI:
CONCLUZIILE EVALUATORULUI:
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.