Regulamentul din 13 decembrie 2012



Managementul educației fizice militare sub întreaga gamă a formelor de organizare și desfășurare, exceptând înviorarea, este asigurat de specialiști și structuri de specialitate.

În vederea executării programului anual de educație fizică militară de către întregul personal care participă la evaluările periodice, Ministerul Apărării Naționale coordonează în mod unitar activitățile,

prin personalul specializat, și asigură condiții pentru desfășurarea acestora, în mod eficient și cu respectarea regulilor privind securitatea și sănătatea în muncă, impuse de legislația națională în vigoare, prin:

a)

identificarea și repartizarea bazei materiale corespunzătoare fiecărei structuri militare, potrivit cerințelor de pregătire: terenuri și săli de sport utilate cu echipamentele și materialele necesare, mijloace de transport pentru deplasarea centralizată la/de la locurile stabilite pentru specificul ședințelor;

b)

amenajarea și dotarea necesară respectării regulilor de igienă individuală și colectivă și de recuperare impuse de trecerea organismului de la efort la starea de repaus: dușuri, saună, masaj, aparate pentru gimnastică medicală;

c)

planificarea corespunzătoare a activităților asfel încât durata transportului să nu afecteze intervalul de timp alocat programului de educație fizică militară.

Ședința/lecția de educație fizică militară reprezintă unitatea organizatorică și funcțională principală a procesului instructiv-educativ. Ea se desfășoară pe baza unor programe de specialitate cu un grup/subunitate/clasă, relativ omogen(ă), sub conducerea unui specialist în domeniu, numit prin ordin de zi pe unitate.

Conținutul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară vizează calitățile motrice precum viteza, îndemânarea, forța și rezistența, deprinderile motrice de bază și utilitar  aplicative precum mersul, alergarea, săritura, escaladarea, aruncarea, prinderea, ridicarea și transportul de greutăți, deprinderile motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și trecerea înot a cursurilor de apă, jocuri sportive, precum și cunoștințele teoretice de specialitate, care sunt componente ale procesului instructiv-educativ al educației fizice militare.

Potrivit etapelor formării deprinderilor și/sau priceperilor motrice, ședințele/lecțiile de educație fizică militară pot fi:

a)

de învățare/„inițiere” primară;

b)

de fixare, consolidare, automatizare;

c)

de perfecționare;

d)

de verificare;

e)

mixte/combinate.

-

În vederea îndeplinirii obiectivelor, fiecare specialist în educație fizică militară stabilește sistemele de acționare, în funcție de măiestria, experiența pedagogică, nivelul de instruire al personalului și recomandările medicale individuale. Acestea trebuie să fie ordonate și aplicate într- o succesiune logică care să asigure o eficiență maximă.

Sistemele de acționare trebuie să fie complet descrise și însoțite de următoarele elemente:

a)

distanță;

b)

amplitudine;

c)

tempo de execuție;

d)

volumul efortului în timp sau numărul de repetări;

e)

durata și natura pauzei între repetări;

f)

formațiile de lucru.

–

Înviorarea constituie o formă prin care se realizează activitatea de educație fizică militară și se execută în scopul îmbunătățirii în mod sistematic a capacității de efort fizic.

Înviorarea se execută zilnic, timp de 20 de minute, mai puțin sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale, în aer liber sau în încăperi bine aerisite când condițiile meteo sunt nefavorabile. La această activitate participă elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, soldații/gradații profesioniști pe timpul instrucției individuale precum și personalul militar aflat la cursuri de formare continuă și tabere de instruire.

Timpul afectat pentru înviorare este prevăzut în orarul zilnic al unității militare. Aceasta începe după 7-10 minute de la deșteptare.

Locurile pentru executarea programului de înviorare se repartizează pe subunități, de specialistul în educație fizică militară, indicându-se limitele acestora. Iarna, pentru executarea înviorării se repartizează locuri bine iluminate și ferite de vânt.

Ținuta pentru înviorare se stabilește de specialistul în educație fizică militară și este aprobată de comandantul/șeful unității/instituției militare în funcție de anotimp, de temperatură, de particularitățile climaterice ale regiunii și de gradul de călire fizică al militarilor. Aceasta poate fi sportivă sau militară de instrucție, după caz.

Înviorarea se execută pe subunități, fiind condusă de instructorul sportiv.

Îndatoririle ofițerului de serviciu privind organizarea înviorării sunt:

a)

să anunțe din timp, prin personalul de serviciu din subordine, ținuta pentru înviorare;

b)

să asigure prin personalul de serviciu din subordine, începerea și terminarea înviorării, conform orarului zilnic aprobat;

c)

să verifice prezența subunităților la înviorare.

Principalele sisteme de acționare prin care se realizează înviorarea sunt:

a)

mers și alergare ușoară;

b)

exerciții

libere

și

cu

partener

pentru

îmbunătățirea

elasticității

și

flexibilității articulațiilor și stimularea tonicității și troficității musculare;

c)

exerciții complexe -16 timpi;

d)

alergare pe distanța de 1-2 km în tempo moderat;

e)

mers cu exerciții de respirație.

–

Secvențele unei ședințe/lecții de educație fizică militară sunt:

a)

organizarea colectivului;

b)

pregătirea organismului pentru efort/încălzirea organismului;

c)

influențarea selectivă/prelucrarea analitică a aparatului locomotor;

d)

dezvoltarea/educarea calităților motrice „viteză” sau „îndemânare”;

e)

învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar  aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și jocuri sportive;

f)

dezvoltarea/educarea calităților motrice „forță” sau „rezistență”;

g)

revenirea organismului după efort/revenirea indicilor funcționali;

h)

concluzii și aprecieri asupra desfășurării ședinței/lecției de educație fizică militară și recomandări.

Ședințele/lecțiile de educație fizică militară pot fi planificate a se desfășura pe durata a 50 de minute sau 100 de minute, în funcție de conținutul acestora.

–

Organizarea colectivului are ca durată 3-5 minute.

Obiectivele organizării colectivului sunt:

a)

disciplinarea comportamentului;

b)

captarea atenției;

c)

cunoașterea „variabilelor” de moment - efectiv, echipament, stare de sănătate;

d)

conștientizarea subiecților privind ceea ce urmează să se desfășoare.

Conținutul activității de organizare a colectivului este constituit din:

a)

raport;

b)

verificarea prezenței, echipamentului și executarea instructajului pe linie de securitate și sănătate în muncă;

c)

anunțarea temelor ședinței/lecției de educație fizică militară;

d)

exerciții de front și formații - dacă este cazul;

e)

jocuri și exerciții de atenție - dacă este cazul.

Pregătirea/încălzirea organismului pentru efort are ca durată 5-7 minute la ședințele cu durata de 50 de minute sau 8-10 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.

Obiectivele pregătirii/încălzirii organismului pentru efort sunt:

a)

stimularea treptată a marilor funcțiuni ale organismului;

b)

asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzătoare pentru activitatea care urmează;

c)

educarea percepțiilor spațio-temporale.

Conținutul pregătirii/încălzirii organismului pentru efort este reprezentat de:

a)

exerciții de front și formații;

b)

variante de mers și alergare;

c)

jocuri de mișcare.

–

Influențarea selectivă a aparatului locomotor/prelucrarea analitică a aparatului locomotor are o durată de 6 -7 minute la ședințele cu durata de 50 de minute sau 10-12 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.

Obiectivele influențării selective a aparatului locomotor/prelucrării analitice a aparatului locomotor sunt:

a)

creșterea tonicității și troficității musculare segmentare;

b)

educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale;

c)

prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice;

d)

educarea specială a marilor funcțiuni, mai ales a respirației.

Conținutul influențării selective a aparatului locomotor/prelucrării analitice a aparatului locomotor este reprezentat de:

a)

exerciții - grupate în complexe - libere, cu obiecte, cu partener, executate simultan sau în ritm propriu;

b)

exerciții pentru educarea actului respirator voluntar.

–

Dezvoltarea/educarea calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” are o durată de 7 - 8 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 12 - 15 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.

Obiectivul dezvoltării/educării calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” este de a îmbunătăți indicii diferitelor forme de manifestare a vitezei sau îndemânării.

Conținutul dezvoltării/educării calităților motrice „viteză” sau „îndemânare” este reprezentat de:

a)

exerciții speciale - deprinderi motrice de bază și utilitar-aplicative „izolate” sau sub formă de ștafete, parcursuri, jocuri de mișcare „supuse” condițiilor specifice de dezvoltare/educare a celor două calități;

b)

exerciții sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport - atletism, jocuri sportive, gimnastică - efectuate în condițiile specifice dezvoltării/educării celor două calități.

–

Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar  aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot și jocuri sportive, au o durată de 12 - 14 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 35 - 40 de minute la ședințele cu durata de 100 de minute.

Obiectivele învățării, consolidării, perfecționării sau verificării deprinderilor și/sau priceperilor motrice de bază și utilitar  aplicative, a deprinderilor și/sau priceperilor motrice din gimnastică, autoapărare, schi, înot, trecerea înot a cursurilor de apă și jocuri sportive sunt:

a)

formarea reprezentărilor corecte a deprinderilor motrice;

b)

inițierea în mecanismul de bază a deprinderilor motrice;

c)

automatizarea parțială sau totală a deprinderilor motrice;

d)

testarea nivelului de manifestare și de executare a deprinderilor motrice.

Conținutul acestei activități este reprezentat de exerciții atent selecționate în vederea realizării obiectivelor.

–

Dezvoltarea/educarea calităților motrice „forță” sau „rezistență” are o durată de 5 -7 minute pentru ședințele cu durata de 50 de minute și 15 - 20 minute la ședințele cu durata de 100 de minute.

Obiectivul dezvoltării/educării

calităților motrice „forță” sau „rezistență” este de a îmbunătății indicii diferitelor forme de manifestare a forței sau rezistenței.

Conținutul dezvoltării/educării calităților motrice „forță” sau „rezistență” este reprezentat de:

a)

exerciții speciale - pentru întregul corp sau pentru unele segmente/grupe musculare;

b)

acțiuni motrice - sub formă de deprinderi și priceperi de bază, utilitar-aplicative sau sportive efectuate în condițiile specifice dezvoltării/educării celor două calități motrice.

–

Revenirea organismului după efort/revenirea indicilor funcționali are o durată de 3-4 minute.

Obiectivele revenirii organismului după efort/revenirea indicilor funcționali sunt:

a)

revenirea treptată a marilor funcțiuni ale organismului;

b)

întărirea reflexului de postură.

Conținutul revenirii organismului după efort/revenirea indicilor funcționali este reprezentat prin:

militară;

militară;

a)

exerciții de mers sau alergare ușoară;

b)

exerciții de relaxare musculară;

c)

exerciții respiratorii;

d)

exerciții de postură.

–

Concluziile, aprecierile și recomandările au o durată de 2-3 minute.

Obiectivele concluziilor, aprecierilor și recomandărilor sunt:

a)

conștientizarea modului de participare a colectivului la ședința/lecția de educație fizică

b)

stimularea activității din timpul liber.

Conținutul concluziilor, aprecierilor și recomandărilor este reprezentat prin:

a)

evidențieri pozitive și negative privind comportarea în ședința/lecția de educație fizică

b)

formularea temei pentru acasă sau a altor recomandări pentru ședința/lecția de educație

fizică militară următoare sau activitatea independentă;

c)

salutul.

–

Secvențele ședinței/lecției de educație fizică militară prevăzute la art. 20, 21, 22, 26 și 27 se planifică și se desfășoară permanent.

Secvențele prevăzute la art. 23, 24 și 25 sunt tematice și se pot planifica a se desfășura una, două sau trei în aceeași ședință/lecție de educație fizică militară.

–

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului uman care se dezvoltă pe parcursul vieții până la o anumită vârstă și care pot fi „educate” prin procesul special de instruire.

Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile motrice. În ședința/lecția de educație fizică militară fiecare calitate motrică își are un loc special de amplasare.

Durata restabilirii după efortul pentru educarea calităților motrice variază de la o calitate la alta. Această durată este mai mare pentru forță și mai mică pentru îndemânare și rezistență.

–

Viteza este capacitatea organismului de a executa acte și acțiuni motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente/părți ale acestuia, într-un timp cât mai scurt.

Forme de manifestare a vitezei:

a)

viteza de reacție - reacția la acțiunea unui stimul;

b)

viteza de execuție - timpul consumat de la începerea efectuării unui act sau acțiuni motrice până la terminarea acestora;

c)

viteza de repetiție - frecvența unei mișcări pe o unitate de timp;

d)

viteza de deplasare - parcurgerea prin alergare sau alte modalități, a unui spațiu prestabilit, a unei distanțe, contratimp;

e)

viteza în regimul altor calități motrice - viteza în regim de forță, de îndemânare sau rezistență.

Procedee metodice pentru dezvoltarea vitezei:

a)

executarea unor acte sau acțiuni motrice în tempouri maxime/cu intensitate maximă, folosindu-se condiții normale;

b)

efectuarea unor acte sau acțiuni motrice cu intensitate supramaximală, folosindu-se condiții ușurate;

c)

efectuarea unor acte sau acțiuni motrice cu intensitate submaximală, folosindu-se condiții îngreuiate;

d)

efectuarea unor acte sau acțiuni motrice în tempouri alternative, submaximale și maximale.

–

Îndemânarea reprezintă capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acțiuni motrice. Ea este reprezentată prin echilibru, precizie, orientare spațio-temporală, ritm, amplitudine, suplețe, elasticitate musculară, toate acestea determinând obținerea unei eficiențe maxime cu un consum minim de energie.

Forme de manifestare a îndemânării:

a)

îndemânarea generală - necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice;

b)

îndemânarea specifică, îndemânarea în regimul altor calități motrice - îndemânarea în regim de viteză, în regim de forță, în regim de rezistență.

Procedee metodice pentru dezvoltarea îndemânării:

a)

efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții relativ constante;

b)

efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții îngreuiate: îndepărtarea centrului de greutate față de sol, îngustarea suprafeței de sprijin, micșorarea dimensiunilor spațiului de lucru, execuția cu segmentele „neîndemânatice”;

c)

efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile, schimbătoare: aer liber, interior, suprafețe mici, mijlocii și mari.

–

Rezistența este capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indicii constanți de eficacitate optimă.

Formele de manifestare a rezistenței în funcție de ponderea participării grupelor musculare sunt:

a)

rezistența generală - efectuarea timp îndelungat a unor acte sau acțiuni motrice care angrenează principalele grupe musculare - aproximativ 70% din capacitate;

b)

rezistența specifică: locală - când în efort se angrenează mai puțin de 1/3 din musculatură; regională - când în efort se angrenează între 1/3 și 2/3 din musculatura corpului.

Formele de manifestare a rezistenței, în funcție de sursele energetice și durata efortului

sunt:

a)

rezistența anaerobă, specifică pentru eforturile cuprinse între 45 secunde și 2 minute-

eforturi de scurtă durată;

b)

rezistența aerobă, specifică pentru eforturile care depășesc 8 minute - eforturi de lungă

durată;

c)

rezistența mixtă, specifică pentru eforturile cuprinse între 2 și 8 minute - eforturi de

durată medie.

Formele de manifestare a rezistenței, în funcție de modul cum se combină cu alte calități motrice, sunt:

a)

rezistența în regim de viteză;

b)

rezistența în regim de forță.

Formele de manifestare a rezistenței în funcție de natura efortului sunt:

a)

rezistența în efort constant;

b)

rezistența în regim variabil.

Procedeele metodice pentru dezvoltarea rezistenței bazate pe variația volumului efortului, sunt:

a)

procedeul eforturilor uniforme - efortul își menține permanent aceeași intensitate, se modifică în sensul creșterii volumului – durata, distanța, număr de repetări;

b)

procedeul eforturilor repetate - se efectuează aceeași „unitate”/distanță/repriză/serie de efort cu un număr variabil de repetări.

Procedeele metodice pentru dezvoltarea rezistenței bazate pe variația intensității efortului sunt:

a)

procedeul eforturilor variabile, presupune modificarea tempoului de lucru, a intensității efortului, pe parcursul repetării unei porțiuni de distanță și/sau a unei reprize;

b)

procedeul eforturilor progresive, presupune variația intensității efortului, dar numai în sensul creșterii acesteia.

Procedeul metodic pentru dezvoltarea rezistenței cu intervale presupune atât variația volumului - de la o ședință la alta -, cât și a intensității, în cadrul aceleiași ședințe.

Forța este capacitatea organismului de a învinge o „rezistență” - internă sau externă - prin intermediul contracției musculare.

Formele de manifestare a forței, în funcție de participarea grupelor musculare, sunt:

a)

forța generală - prin contracție participă principalele grupe musculare, pentru a învinge o „rezistență”;

b)

forța specifică - prin contracție participă una sau mai multe grupe musculare, pentru a învinge o „rezistență”.

Formele de manifestare a forței, în funcție de caracterul contracției musculare, sunt:

a)

forța statică sau izometrică - prin contracție nu se modifică lungimea fibrelor musculare angajate în efort;

b)

forța dinamică - prin contracție se modifică lungimea fibrelor musculare angajate în

efort;

c)

forța mixtă/combinată.

Formele de manifestare a forței după capacitatea de efort, în relație cu „puterea”

individuală, sunt:

a)

forța absolută sau maximă - manifestată într-o mișcare, independent de greutatea corporală proprie; ea crește, de regulă, odată cu mărirea greutății corporale;

b)

forța relativă - exprimă valoarea care revine în raport cu greutatea corporală proprie; scade, de regulă, odată cu mărirea greutății corporale.

Formele de manifestare a forței, în funcție de modul în care se combină cu celelalte calități motrice, sunt:

a)

forța în regim de viteză;

b)

forța în regim de rezistență;

c)

forța în regim de îndemânare.

Procedeele metodice pentru dezvoltarea forței sunt:

a)

procedeul „ridicării de greutăți” - inclusiv propriul corp sau segmente ale acestuia;

b)

procedeul „izometriei” - se folosește pentru dezvoltarea masei musculare-prin contracție musculară trebuie învinsă o „rezistență imobilă”;

c)

procedeul „în circuit” - pentru dezvoltarea principalelor grupe musculare, alternându-se angajarea acestora în efort;

d)

procedeul eforturilor dinamice - contracții izotonice intense și rapide;

e)

procedeul eforturilor repetate până la refuz - număr mare de repetări, cu greutăți medii, aproximativ 35% din greutatea maximă care se poate ridica, de către personalul începător și 60-65% din greutatea maximă care se poate ridica, de către personalul avansat.

Procedeul „ridicării de greutăți”, inclusiv propriul corp sau segmente ale acestuia, se realizează prin:

a)

creștere continuă a încărcăturii: 60%-70%-80%-90% din greutatea maximă care se poate ridica;

b)

creșterea și descreșterea continuă a încărcăturii: 60%-70%-80%-90%-80%-70%-60% din greutatea maximă care se poate ridica;

c)

creșterea încărcăturii în „trepte”: 60%-60%; 70%-70%; 80%-80%; 90%-90% din greutatea maximă care se poate ridica;

d)

creșterea încărcăturii în „val”, unde descreșterea este întotdeauna ½ din rata creșterii: 60%-70%-65%-75%-70%-80%-75%-85% din greutatea maximă care se poate ridica.

–

Pentru întregul personal, se planifică și organizează ședințe/lecții de educație fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.

Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare, execută cu acestea ședințele/lecțiile de educație fizică militară, planificate cu teme din calități motrice.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de educație fizică militară planificate cu teme din calități motrice se desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.

–

La alergarea în teren variat, se pune accent pe învățarea tehnicii alergării de semifond și fond care să permită militarului să realizeze o eficiență și o economie energetică cât mai mare în mișcările efectuate.

Parcursurile sunt trasate, pe cât posibil, pe terenuri deschise: câmp, pășuni, porțiuni mici de arătură.

Traseul se stabilește în așa fel încât să evite obstacolele foarte înalte, șanțurile adânci, urcușurile sau coborâșurile foarte abrupte și periculoase, crângurile dese.

Alergarea în teren variat se caracterizează prin adaptarea pasului alergător de fond la caracteristicile terenului, în vederea asigurării unei alergări relaxate, de mare eficiență și cu un echilibru general al corpului foarte bun.

–

Ținuta militarilor la alergarea în teren variat este cea sportivă sau ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului.

Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

–

Deplasarea rapidă constă în parcurgerea unui traseu în teren variat de către o subunitate/structură de învățământ militară, alternând mersul cu alergarea, astfel încât a zecea parte din distanță să se efectueze cu masca contra gazelor pe figură în prima jumătate a traseului.

Dozarea efortului trebuie făcută în așa fel încât, după parcurgerea traseului, subunitatea/structura de învățământ militar să fie în măsură să execute o nouă misiune de luptă.

–

Ținuta militarilor care execută deplasarea rapidă pe distanțele de 1 km, 2 km

și 3 km este ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului, cu masca contra gazelor și armamentul individual din dotare.

Ținuta militarilor care execută deplasarea rapidă pe distanțele de 4 km, 5 km și 6 km este ținuta de instrucție corespunzătoare anotimpului, cu casca, masca contra gazelor, lopata mică de infanterie cu port, sacul de merinde, două grenade de mână de exercițiu și armamentul individual din dotare.

–

Evaluarea militarilor la deplasarea rapidă se face în funcție de timpul rezultat după parcurgerea traseului de către subunitatea/structura de învățământ militară, la care se aplică eventualele penalizări în funcție de respectarea sau nu, de către participanți, a regulilor stabilite pentru desfășurarea probei.

Timpul realizat pe traseu se cronometrează din momentul plecării subunității/structurii de învățământ militare de la linia de start până la trecerea liniei de sosire de către ultimul militar care parcurge traseul, respectând regulile stabilite pentru desfășurarea probei. Diferența dintre primul și ultimul militar din subunitatea/structura de învățământ militară, în momentul trecerii liniei de sosire, nu trebuie să fie mai mare de 1 minut.

La timpul realizat după parcurgerea traseului de către subunitatea/structura de învățământ militară, se adaugă următoarele penalizări:

a)

3 minute pentru lipsa la sosire a comandantului de pluton, companie/similare;

b)

1 minut pentru lipsa la sosire a fiecărui comandant de grupă;

c)

30 secunde pentru lipsa la sosire a fiecărui militar din subunitate;

d)

15 secunde pentru lipsa la sosire a unei componente din echipamentul și armamentul individual al fiecărui membru din subunitate/structură de învățământ militară.

Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

–

Aruncarea grenadelor de mână de exercițiu reprezintă un complex de acțiuni motrice stilizate, de proiectare a unei grenade de mână de exercițiu/obiect complementar la precizie sau la o distanță cât mai mare. Valoarea rezultatelor este dată de nivelul calităților motrice dominante precum forța maximă, forța explozivă, viteza de execuție, îndemânarea și capacitatea de accelerare.

Instruirea și antrenamentul se execută prin aruncarea grenadelor de mână de exercițiu sau folosindu-se obiecte complementare, cum ar fi mingile de oină sau cele asociate altor discipline sportive, respectându-se succesiunea distinctă a următoarelor faze:

a)

pregătirea aruncării;

b)

elanul;

c)

efortul final;

d)

încheierea aruncării.

–

Aruncarea grenadelor de mână la distanță constă în aruncarea a 3 grenade de mână, recunoscute de Consiliul Internațional al Sportului Militar sau a 3 grenade de mână defensive, de exercițiu, într-un culoar lat de 10 m, iar aprecierea va corespunde rezultatului obținut pentru cea mai bună aruncare.

Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Aruncarea grenadelor de mână la precizie constă în aruncarea a 5 grenade de mână, recunoscute de Consiliul Internațional al Sportului Militar sau a 5 grenade de mână ofensive, de exercițiu, într-un cerc cu diametrul de 3 m, centrul acestuia fiind situat la distanța de 25 m de aliniamentul de aruncare pentru personalul masculin, respectiv 20 m pentru personalul feminin.

Probele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

–

Alergarea în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână la distanță și precizie se execută cu militarii din toate armele și specialitățile militare.

Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de alergare în teren variat, deplasarea rapidă și aruncarea grenadelor de mână, cu subunitățile/structurile de învățământ militare, la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile planificate de alergare în teren variat, deplasare rapidă și aruncare a grenadelor de mână se desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.

–

Judo-ul se învață în următoarea succesiune: poziția fundamentală, amortizarea căderilor, prize, dezechilibrări, secerări, aruncări, lupta la sol.

Pentru însușirea corectă a unui procedeu de judo, se învață la început părțile componente, după care se trece la executarea în întregime a procedeului respectiv.

Învățarea procedeelor și a modalităților de a contraataca acțiunile unor procedee de bază se execută pe perechi de militari având aproximativ aceeași înălțime și greutate astfel ca

fiecare dintre ei să execute procedeul de însușit sau să repete, pe rând, combinațiile de procedee și contraatacuri cunoscute.

Procedeele tehnice din judo care se execută în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară sunt:

a)

procedee tehnice de picior;

b)

procedee tehnice de șold;

c)

procedee tehnice de umăr;

d)

procedee tehnice de sacrificiu;

e)

procedee tehnice de imobilizare;

f)

procedee tehnice de strangulare;

g)

procedee tehnice articulare;

h)

procedee tehnice de brațe.

Procedeele tehnice de picior sunt:

a)

secerarea mare exterioară „O-SOTO-GARI”;

b)

secerarea mare interioară „O-UCHI-GARI”;

c)

secerarea mică interioară „KO-UCHI-GARI”;

d)

secerarea mică exterioară „KO-SOTO-GARI”;

e)

măturarea piciorului care înaintează „DE-ASHI-BARAI”.

Procedeele tehnice de șold sunt:

a)

aruncarea peste șold „UCHI-GOSHI”;

b)

roata peste șold „KOSHI-GURUMA”;

c)

măturarea șoldului „HARAI-GOSHI”.

Procedeele tehnice de umăr sunt:

a)

aruncarea peste umăr cu un braț „IPPON-SEOI-NAGE”;

b)

aruncarea peste umăr cu două brațe „MOROTE-SEOI-NAGE”.

Procedeele tehnice de sacrificiu sunt:

a)

aruncarea prin cădere laterală „YOKO-OTOSHI”;

b)

aruncarea circulară înapoi „TOMOE-NAGE”.

Procedeele tehnice de imobilizare sunt:

a)

imobilizarea din lateral prin fixarea capului „HON-KESA-GATAME”;

b)

imobilizarea laterală „YOKO-SHIHO-GATAME”;

c)

imobilizarea în prelungire „KAMI-SHIHO-GATAME”;

d)

imobilizarea deasupra „TATE-SHIHO-GATAME”.

Procedeele tehnice de strangulare sunt:

a)

strangularea prin alunecare „OKURI-ERI-JIME”;

b)

strangulare prin cheia brațelor „HADAKA-JIME”;

c)

strangulare prin imobilizarea umărului „KATA-HA-JIME”.

Procedeele tehnice articulare sunt:

a)

luxarea brațului în cruce „UDE-HISIGI-JUJI-GATAME”;

b)

luxarea cu cheia brațelor „UDE-GARAMI”;

c)

luxarea cotului cu ambele mâini „UDE-HISIGI”;

d)

luxarea brațului cu ajutorul piciorului „ASHI-GATAME”.

–

Procedeele tehnice care se execută în karate și taekwondo sunt:

a)

loviturile de pumn;

b)

loviturile cu muchia palmei;

c)

loviturile cu cotul;

d)

loviturile de picior;

e)

loviturile de genunchi;

f)

blocarea loviturilor.

Loviturile de pumn sunt:

a)

lovitura cu brațul înainte de pe loc;

b)

lovitura cu brațul de aceeași parte a piciorului, din deplasare;

c)

lovitura cu pumnul opus piciorului din față;

d)

lovitura de pumn dată prin întinderea brațului din față și revenirea acestuia în poziția în

e)

lovitura cu dosul pumnului;

f)

lovitura cu pumnul de sus în jos.

Loviturile cu muchia palmei sunt:

a)

lovitura circulară cu muchia cubitală a palmei de la interiorul corpului către exterior;

b)

lovitura circulară cu muchia cubitală a palmei de la exteriorul corpului către interior;

c)

lovitura circulară cu muchia interioară a palmei.

Loviturile cu cotul sunt:

a)

lovitura laterală cu cotul;

b)

lovitura frontală cu cotul;

c)

lovitura circulară cu cotul;

d)

lovitură cu cotul înapoi.

Loviturile de picior sunt:

a)

lovitura de picior în față;

b)

lovitura de picior laterală;

c)

lovitura de picior circulară;

d)

lovitura de picior înapoi.

Loviturile de genunchi sunt:

a)

lovitura de genunchi înainte;

b)

lovitura de genunchi circulară.

Blocarea loviturilor poate fi:

a)

blocaj pentru zona inferioară;

b)

blocaj ascendent cu antebrațul pentru nivel superior;

c)

blocaj pentru zonă medie de la exteriorul corpului către interior;

d)

blocaj pentru zonă medie de la interiorul corpului către exterior;

e)

blocaj cu muchia palmei;

f)

blocaj cu două brațe.

Procedeele tehnice care se verifică și calificativele care se acordă sunt prevăzute în anexa nr. 2.

–

Lupta corp la corp se execută cu pistolul mitralieră și baioneta.

Procedeele de luptă corp la corp cu pistolul mitralieră și baioneta sunt:

a)

poziția „în gardă”;

b)

poziția „repaus”;

c)

deplasările: pas înainte-înapoi, săritură înainte - înapoi;

d)

schimbarea frontului/întoarcerile;

e)

împungerea - cu baioneta;

f)

loviturile cu pisolul mitralieră de sus în jos, din lateral și parările.

Procedeele de dezarmare sunt:

a)

dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul mitralieră;

b)

dezarmarea adversarului care atacă cu baioneta;

c)

dezarmarea adversarului care atacă cu pistolul.

Elementele, procedeele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Pentru personalul militar, se planifică și execută ședințe/lecții de autoapărare, în funcție de obiectivele specifice ale fiecărei arme și specialități militare.

Cadrele militare încadrate la subunitățile/structurile de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de autoapărare cu subunitățile/structurile de învățământ militare, în același timp cu acestea și la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de autoapărare se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.

Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se derulează conform manualelor de specialitate.

–

Ținuta militarilor pentru ședințele/lecțiile de gimnastică este cea sportivă sau cea militară de instrucție adecvată sezonului.

Asigurarea și ajutorul în ședințele/lecțiile de gimnastică se fac de către instructori sau militari numiți în acest scop și cuprind măsurile de prevenire a accidentelor și ușurarea însușirii exercițiilor dificile. Persoana care execută asigurarea trebuie să cunoască tehnica executării exercițiului și să urmărească pe executant de la începutul până la terminarea exercițiului, gata să intervină, dacă este nevoie, la dezechilibrări sau căderi.

2 și 3.

Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexele nr.

Din gimnastică, se pot planifica și ședințe/lecții care să cuprindă complexe de

dezvoltare fizică generală și exerciții de coordonare și acrobatice, în funcție de specificul fiecărei unități militare sau de învățământ.

Cadrele militare încadrate la subunități execută ședințele/lecțiile de gimnastică cu subunitățile, în același timp cu acestea și la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de gimnastică, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.

Pista cu obstacole pentru militarii din toate armele reprezintă un ansamblu format dintr-un teren de alergare pe parcursul căruia sunt dispuse instalații, aparate, mijloace improvizate și obiecte.

Parcurgerea pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele se realizează într-o anumită succesiune prestabilită, începând cu obstacolul nr. 1.

Prin ședințele/lecțiile care se execută la pista cu obstacole pentru militarii din toate armele, se realizează:

a)

învățarea procedeelor de trecere a obstacolelor;

b)

formarea deprinderilor de a acționa rapid și cu precizie;

c)

dezvoltarea forței, îndemânării și vitezei, sub toate formele de manifestare, pe fondul rezistenței fizice la eforturi de mare intensitate și complexitate.

Pista cu obstacole pentru militarii din toate armele are următoarele detalii tehnice de construcție:

a)

lungime: 500 de metri măsurați de la coarda interioară, fiecare pistă având o lățime de 2

metri;

b)

traseul: are 20 de obstacole fixe, puse la o distanță de cel puțin 5 metri unul de celălalt;

c)

primul obstacol este amplasat la minimum 5 metri de linia de start.

Denumirea fiecărui obstacol, caracteristicile, modul și condițiile de trecere a acestora

sunt prevăzute în anexa nr. 4.

–

Parcurgerea pistei cu obstacole se execută cu militarii din toate armele.

Procedeele, normele, baremele și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Cadrele militare încadrate la subunități execută ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele cu subunitățile, în același timp cu acestea și la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de către instituțiile de învățământ militar.

Ținuta militarilor pentru ședințele/lecțiile de parcurgere a pistei cu obstacole pentru militarii din toate armele este cea sportivă sau cea militară de instrucție adecvată sezonului, cu încălțăminte sport.

Personalul militar feminin va parcurge doar 16 obstacole din cadrul pistei - mai puțin obstacolele 1, 8, 12 și 16.

Instrucția pe schiuri se planifică în cadrul ședințelor/lecțiilor de educație fizică militară și activitatea „sportul pentru toți”.

Ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri au durata de minimum 2 ore până la maximum

6 ore.

Ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri se desfășoară sub conducerea specialistului de

educație fizică militară și comandantului de subunitate/structură de învățământ militară.

Ținuta militarilor la instrucția pe schiuri se alege în funcție de starea vremii, conținutul ședinței/lecției, distanța de parcurs și depărtarea unității/taberei militare față de terenul de instrucție.

Terenul de instruire este destinat pentru învățarea procedeelor de mers pe schiuri și se amenajează pe un teren plat de formă dreptunghiulară, pe care se marchează cu fanioane sau alte materiale, două sau mai multe pârtii închise, la distanța de 3-5 metri una de alta. Instruirea se face pe pârtia interioară, iar cea exterioară se folosește pentru corectarea personalului militar care își însușește mai greu unele procedee de mers pe schiuri.

Panta de instruire se folosește pentru învățarea procedeelor de urcare, coborâre, frânare și ocolire pe schiuri și se alege pe un teren înclinat, în funcție de procedeele ce se execută și de nivelul de pregătire al militarilor.

Terenul cu obstacole se amenajează pe una din laturile poligonului și cuprinde unul sau mai multe din următoarele elemente:

a)

2 șanțuri cu lățimea de 0,80 metri și 2 metri;

b)

gard mic sau trunchi de copac înalt de 0,60 metri;

c)

gard de lemn sau nuiele, înalt de 1,10 metri;

d)

porțiune de pantă abruptă pentru derapaje;

e)

două trunchiuri de copac așezate peste o viroagă;

f)

copac căzut.

După însușirea procedeelor de trecere a obstacolelor, se execută antrenament pe trasee cu diferite obstacole naturale, introducându-se sarcini specifice de rezolvat.

Organizarea și desfășurarea în bune condiții a instrucției pe schiuri se realizează prin:

a)

alegerea și pregătirea atentă a materialelor de schi – lungimea schiurilor, calitatea lor, elasticitatea, montarea corectă a legăturilor, fixarea bocancilor, alegerea bețelor;

b)

alegerea și pregătirea corespunzătoare a terenului pe care se desfășoară activitatea;

c)

respectarea unei succesiuni metodice în învățarea diferitelor procedee tehnice;

d)

însușirea temeinică a fiecărui element nou;

e)

schimbarea terenului de lucru, în funcție de obiectivele ședinței;

f)

o bună pregătire a organismului pentru efort;

sunt:

g)

înlăturarea cauzelor care pot provoca greșeli ușor de evitat.

Cauzele care pot provoca greșeli, sunt:

a)

material necorespunzător – schiuri prea lungi, prea rigide sau strâmbe;

b)

legături greșit montate, bocanci reglați necorespunzător pe schiuri;

c)

teren necorespunzător ca înclinație, formă sau amenajare;

d)

pregătire fizică insuficientă;

e)

oboseală prea mare;

f)

neînțelegere a modalității de execuție a procedeului care urmează a fi executat.

–

Mijloacele de bază folosite în ședințele/lecțiile de educație fizică militară

a)

exerciții fizice pentru schiul fond;

b)

exerciții fizice pentru schiul alpin.

Exercițiile fizice pentru schiul fond și alpin sunt stabilite de specialiști în educație fizică

militară, pentru fiecare procedeu în parte.

–

Pentru personalul militar se planifică și se execută ședințe/lecții de educație

fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.

Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri cu subunități/structuri de învățământ militare în același timp cu acestea și la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de instrucție pe schiuri se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.

Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se face conform manualelor de specialitate.

Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Înotul se execută în scopul învățării personalului a procedeelor tehnice pentru trecerea cursurilor de apă, liber sau cu echipamentul din dotare, putându-se folosi în acest scop și mijloacele improvizate.

Ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă se desfășoară în orele planificate pentru educație fizică militară, activitatea „sportul pentru toți” și pe timpul taberelor de instruire la cursurile de apă.

Ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă se execută în bazine sau în sectoare de înot amenajate pe cursuri de apă, în lacuri și la mare.

–

Când în garnizoană sau în unitatea/instituția de învățământ militară nu există bazine, înotul se învață în sectoare special amenajate pe cursurile de apă, lacuri și la mare.

Sectoarele de înot se aleg de specialiștii în educație fizică militară și se aprobă de comandantul/șeful unității/instituției de învățământ militare.

Sectorul pentru înot are forma unui dreptunghi cu latura mare paralelă cu malul/plaja apei, având dimensiuni aproximative de 25 x 10 metri, în funcție de lățimea cursului de apă, viteza curentului, adâncimea și natura fundului apei.

La stabilirea și amenajarea sectorului pentru înot, se ține seama de următoarele:

a)

situarea acestuia în apropierea unei plaje și într-un cadru cât mai igienic;

b)

să nu fie în apropierea canalelor de scurgere;

c)

adâncimea apei să crească progresiv și să nu depășească 1,50 metri, iar fundul apei să nu aibă denivelări și gropi;

d)

viteza apei să nu fie mai mare de 0,50 metri/secundă și să nu aibă vârtejuri sau ochiuri;

e)

pe fundul apei să nu existe rădăcini, bolovani sau diferite plante agățătoare;

f)

cursurile de apă puțin adânci se pot zăgăzui.

Delimitarea sectorului pentru înot și marcarea adâncimii apei se fac astfel:

a)

cu pontoane, bărci, bile din lemn;

b)

cu frânghii fixate pe țăruși dacă apa este mai mică;

c)

cu frânghii pe plutitori dacă apa este adâncă;

d)

cu geamanduri/balize și fanioane vopsite în culori cât mai vizibile;

e)

adâncimea apei se marchează cu indicatoare.

Personalul care participă la ședințele/lecțiile de înot este echipat în costum de baie. Art. 85.

–

Pentru învățarea înotului, se asigură următoarele materiale ajutătoare:

a)

scânduri de antrenament sau plutitori;

b)

colaci confecționați din plută, camere pentru pneuri, bucăți de scândură prinse între ele cu pânză sau material plastic, centuri sau veste de salvare;

c)

bănci instalate pe mal pentru învățarea exercițiilor pregătitoare pe uscat. Art. 86.

–

(1) Procedeele de înot care se învață sunt: craul și bras.

(2) Elementele tehnice de învățare a unui procedeu de înot sunt:

a)

poziția corpului;

b)

mișcarea brațelor;

c)

mișcarea picioarelor;

d)

coordonarea mișcărilor de brațe și picioare;

e)

coordonarea mișcărilor de brațe și picioare cu respirația.

–

Trecerea cursurilor de apă se execută înotând echipat cu ținuta și arma din dotare, cu/fără mijloace improvizate, sau dezechipat, având ținuta și arma din dotare sub formă de plutitor, așezate în foaia de cort.

Pentru trecerea înot a cursurilor de apă, echipat și cu mijloace improvizate se recunosc din timp adâncimea și lățimea, viteza și temperatura apei, natura fundului apei și înălțimea malurilor.

Pentru trecerea înot a cursurilor de apă, echipat și cu mijloace improvizate, se folosesc procedeele de înot bras și craul.

–

Înotul dezechipat, având echipamentul și armamentul împachetate în foaie de cort sub formă de plutitor, se execută cu militarii care stăpânesc bine un procedeu de înot.

Împachetarea echipamentului și armamentului în foaia de cort se face în următoarea succesiune:

a)

foaia de cort se întinde pe pământ, se pune un strat de fân, paie sau alte materiale plutitoare;

b)

se așează ranița și se pune deasupra ei masca contra gazelor;

c)

lateral se așează bocancii, centura, baioneta, lopata mică de infanterie și geanta portîncărcătoare;

d)

pantalonii, cămașa, bluza, boneta și obiectele personale se așează deasupra, astfel ca o parte din ele să intre în cască, care se așează apoi cu gura în jos;

e)

dacă mantaua se află asupra militarului, se face sul și se așează în jurul căștii, peste care se pune fân sau paie;

f)

se ridică marginile foii de cort care se strâng și se leagă cu o curea/centură sau sfoară, astfel ca apa să nu pătrundă în interior;

g)

deasupra plutitorului se fixează arma cu cureaua de purtare a acesteia sau cu o sfoară.

În timpul înotului, plutitorul poate fi remorcat cu o frânghie sau militarul se poate sprijini cu o mână și picioarele sau numai cu picioarele pe plutitor.

La trecerea cursurilor de apă cu mijloace improvizate, este obligatoriu ca pe lângă un militar care nu știe să înoate să fie un militar bun înotător, în măsură să-l ajute și să conducă mijlocul de plutire.

Când trecerea se execută cu mijloace improvizate, militarii se sprijină cu mâinile pe acestea sau se culcă cu pieptul pe ele, întind picioarele înapoi și execută mișcările la fel ca și la înotul pe o parte, bras sau craul. Dacă mijloacele improvizate pot fi ținute bine cu o singură mână, atunci cu mâna liberă se execută mișcări de vâslire, care ajută la deplasarea înainte.

Înainte de folosirea mijloacelor improvizate, se verifică în ce măsură acestea pot suporta la plutire greutatea militarilor.

Mijloacele de plutire pentru trecerea înot a cursurilor de apă se pot improviza din bârne, scânduri, fascine din nuiele uscate, baloți din paie, bidoane, frânghii/cablu cu plutitori.

Folosirea și conducerea mijloacelor improvizate pe timpul înotului se face cu atenție.

Pentru trecerea înot cu mijloace improvizate, militarul execută mai întâi ajustarea și împachetarea echipamentului. Ajustarea echipamentului se face ca la înotul echipat cu arma, iar așezarea și împachetarea materialelor și obiectelor individuale în raniță se face astfel:

a)

se așează masca contra gazelor, iar lateral se așează lopata mică de infanterie cu coada

în sus;

b)

se așează centura cu geanta portîncărcătoare și baioneta, apoi bocancii;

c)

obiectele personale se așează în cască, care se așează cu gura în jos ;

d)

în jurul căștii și în locurile libere din raniță se pun paie sau fân și se strânge bine sfoara

de la gura raniței;

e)

mantaua și foaia de cort se fac sul - mantaua fiind în interiorul foii de cort - și se așează pe gura raniței peste care se pune capacul care se prinde în catarama respectivă;

f)

capetele sulului se leagă de o parte și de alta a raniței cu curelușe sau sfoară.

Când se execută trecerea cursului de apă cu ajutorul unei frânghii/cablu, se leagă de ea plutitori la fiecare 7-10 metri. Pe timpul trecerii cursului de apă, militarii, la distanță de 6-7 metri unul de celălalt, schimbă alternativ apucarea cu mâinile de frânghie și execută mișcări de înot cu picioarele.

–

Pentru întregul personal se planifică și se execută ședințe/lecții de educație fizică militară în funcție de obiectivele specifice ale unităților/instituțiilor de învățământ militare, armelor și specialităților militare.

Cadrele militare încadrate la subunități/structuri de învățământ militare execută ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă cu subunitățile/structurile de învățământ militare, în același timp cu acestea și la aceleași teme.

Pentru elevii, studenții și cursanții militari, ședințele/lecțiile de înot și trecerea înot a cursurilor de apă, se planifică și desfășoară potrivit programelor de educație fizică militară, întocmite de instituțiile de învățământ militar.

Modul de executare a elementelor și procedeelor tehnice se face conform manualelor de specialitate.

Exercițiile, procedeele, elementele tehnice și calificativele sunt prevăzute în anexa nr. 2.