Decizia nr. 158/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Doru Aurelian Borșan în Dosarul nr. 3.816/289/2010 al Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.463D/2012.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , astfel că aceasta a devenit inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.816/289/2010, Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice.
Excepția a fost ridicată de Doru Aurelian Borșan într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că prin dispozițiile
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătorești pronunțate în această materie în raport de ceilalți contravenienți care au la dispoziție calea de atac a recursului.
Totodată, textul de lege criticat aduce atingere art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătorești prin care se soluționează plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în măsura în care reglementarea respectivă se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, arată că, potrivit art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, exercitarea dreptului de acces liber la justiție presupune asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit prin lege și că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
este neîntemeiată, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1.315 din 4 octombrie 2011.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
a devenit inadmisibilă ca urmare a admiterii acesteia prin
Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, introdus prin
art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:
- Art. 118: "(3^1) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă".
Autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 20 din Legea fundamentală.
Examinând excepția, Curtea observă că, ulterior sesizării sale prin încheierea menționată, prin
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice și a constatat că acestea sunt neconstituționale.
Or, potrivit
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Doru Aurelian Borșan în Dosarul nr. 3.816/289/2010 al Tribunalului Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.