Decizia nr. 175/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Alin Barbu în Dosarul nr. 589/241/2012 al Judecătoriei Horezu și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.372D/2012.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 589/241/2012, Judecătoria Horezu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. 1 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Constantin Alin Barbu cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 324 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 324 alin. 1 din Codul penal încalcă libertatea de exprimare și dreptul la informație, în măsura în care este interpretat că ar impune același regim juridic sancționator în cazul reprezentanților mass-mediei ca și în cazul oricărei altei persoane. Consideră că textul de lege criticat îngrădește în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanților presei prin posibilitatea sancționării penale "a lucrărilor de petiție publică" desfășurate de jurnaliști cu privire la activitatea autorităților publice în aceleași condiții ca și în cazul oricărei alte persoane. Arată că, deși libertatea de exprimare nu este un drept absolut, existența unei incriminări generale, care nu distinge după cum faptele sunt săvârșite sau nu de jurnaliști, aduce atingere art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece libertatea de exprimare a presei garantată de Convenție presupune, așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza "Bladet Tromsr și Stensaas împotriva Norvegiei" (1999), o doză de exagerare și de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le formulează, limită care nu este recunoscută altor persoane și care derivă din chiar natura profesiei exercitate, ceea ce impune, în mod corespunzător, și la nivel penal o reglementare diferită pentru jurnaliști. De altfel, art. 30 alin. (8) teza finală din Constituție prevede că delictele de presă se stabilesc prin lege, legiuitorul având, astfel, obligația de a reglementa în mod distinct tratamentul sancționator al jurnaliștilor.

Judecătoria Horezu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă libertatea de exprimare, întrucât, în sensul art. 30 alin. (7) din Constituție, faptele de incitare la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri nu intră în conținutul dreptului la liberă exprimare și nu se bucură de protecție juridică. De asemenea, incriminarea prevăzută în art. 324 alin. 1 din Codul penal reprezintă o restrângere a exercițiului libertății de exprimare, ce se justifică pentru apărarea ordinii de drept și a moralei publice și care este necesară într-o societate democratică, în acord cu prevederile art. 53 din Constituție.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Privită prin prisma "îndatoririlor și responsabilităților" inerente libertății de exprimare, garanția pe care art. 10 din Convenție o conferă ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună-credință, așa încât să ofere informații exacte și demne de crezare în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliștilor. În niciun caz, recunoașterea libertății de exprimare nu presupune săvârșirea unor fapte de natură penală, cum sunt instigarea publică și apologia infracțiunilor. Cu atât mai mult, se impune exercitarea cu bună-credință a dreptului la exprimare, în condițiile în care, potrivit art. 30 alin. (7) din Constituție, se interzice prin lege incitarea la violență publică. Pe cale de consecință, susținerea autorului excepției, în sensul că dispozițiile de lege criticate îngrădesc în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanților presei, nu poate fi reținută, întrucât jurnalistul, în virtutea dreptului de exprimare, respectiv al dreptului de informare, aduce la cunoștință publică aspecte de interes local sau general fără ca, prin materialele publicate, să îndemne publicul la nerespectarea legii. Rolul de a stabili dacă aceste materiale conțin informații publice asupra unor aspecte de interes local ori general sau conțin elemente de natură penală revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 30 referitor la libertatea de exprimare și ale art. 31 privind dreptul la informație, precum și a prevederilor art. 10 referitor la libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal, care incriminează fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni, nu aduc nicio atingere prevederilor art. 30 și 31 din Constituție și celor ale art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susținerea autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal îngrădesc în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanților presei, nu poate fi reținută, deoarece chiar art. 30 din Constituție stabilește coordonatele juridice înlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare, depășirea acestor limite atrăgând, potrivit art. 30 alin. (8) din Legea fundamentală, răspunderea juridică, civilă și penală, a autorului faptei ilicite. Prin urmare, incriminarea prevăzută în art. 324 alin. 1 din Codul penal reprezintă o restrângere a exercițiului libertății de exprimare, care se justifică pentru apărarea ordinii publice și care este necesară într-o societate democratică, în acord cu prevederile art. 53 din Constituție.

De altfel, așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 25 mai 1999, pronunțată în Cauza Bladet Tromsr și Stensaas împotriva Norvegiei (paragraful 69), garanția pe care art. 10 din Convenție o conferă ziariștilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună-credință, în așa fel încât "să ofere informații exacte și demne de crezare" în respectul deontologiei profesionale specifice jurnaliștilor, chiar dacă, cu același prilej, Curtea de la Strasbourg a admis că libertatea de exprimare a ziariștilor presupune "o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare" privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează (paragraful 59). Totodată, potrivit Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Jerusalem împotriva Austriei (paragraful 43), chiar și atunci când o declarație a unui ziarist constituie o judecată de valoare, o asemenea "judecată" făcută fără nicio bază factuală poate să apară ca excesivă și, deci, să se situeze în afara protecției conferite de art. 10 din Convenție libertății de exprimare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Alin Barbu în Dosarul nr. 589/241/2012 al Judecătoriei Horezu și constată că dispozițiile art. 324 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Horezu și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2013.