Decizia nr. 116/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7.721/99/2012 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.587D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Vasile Mahu a depus o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Sentința nr. 2.571/2012 din 13 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.721/99/2012, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Excepția a fost invocată de instanța de judecată, din oficiu, într-un dosar având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unui act administrativ-fiscal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât persoana vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ fiscal nu poate ataca în fața instanței de contencios administrativ acest act, ci doar decizia emisă în procedura de soluționare a contestației administrative, fiind îngrădit dreptul său de acces la justiție prin contestarea în fața instanței a actului vătămător în situația în care organul fiscal refuză expres soluționarea contestației administrative sau nu soluționează această contestație în termenul legal de 30 de zile. În această situație, partea vătămată poate doar să solicite instanței de contencios administrativ obligarea organului fiscal la soluționarea contestației administrative.

Dar, în acest caz, soluționarea litigiului fiscal nu mai are loc într-un termen rezonabil și într-o manieră echitabilă, ci se face în detrimentul intereselor procesuale ale contribuabilului și în favoarea organului fiscal care, prin refuzul de soluționare a cererii în termenul legal, împiedică accesul contribuabilului la instanța de contencios administrativ și soluționarea litigiului fiscal într-un termen rezonabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, menționând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004

și

Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004 , apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile dispozițiilor

art. 218 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziții ce au următoarea redactare: "(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o persoană publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul fiscal, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a statuat că, având în vedere dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanței de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluționare a contestației.

Curtea a mai reținut că în toate cazurile, ulterior pronunțării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra actelor administrative fiscale contestate în fața organului fiscal.

De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părților sau al instituțiilor administrative care determină o întârziere în soluționarea contestației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una ce ține exclusiv de conduita părților implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituțională judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecătorești discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituționalității unor texte legale. În acest sens, a se vedea

Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în Dosarul său nr. 7.721/99/2012.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2013.