Acord · Act Internațional

Acordul din 28 februarie 2013

între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entități comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier și feroviar) peste fluviul Dunărea, între orașele Calafat (România) și Vidin (Republica Bulgaria)

prezumat în vigoare

Data actului
28 februarie 2013
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 306 din 28 mai 2013
Structură
26 de articole · 48.772 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria, în calitate de părți contractante,

având în vedere angajamentele asumate ca state membre ale Uniunii Europene de a-și dezvolta și îmbunătăți rețelele de transport naționale, regionale și europene, ceea ce este de asemenea și în interesul direct al cetățenilor ambelor state,

având în vedere importanța instalațiilor moderne de infrastructură pentru înlesnirea liberei circulații a persoanelor și a mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene,

punând în executare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea unui nou pod mixt (rutier și feroviar) de frontieră între cele două state, peste fluviul Dunărea, semnat în anul 2000, precum și contractele încheiate cu instituțiile financiare,

precizându-și pozițiile asupra acordurilor intervenite între reprezentanții celor două state în cadrul Comisiei mixte româno-bulgare pentru realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea la Calafat-Vidin",

în scopul asigurării exploatării și întreținerii podului și elementelor ce țin de infrastructura conexă, precum și al rezolvării aspectelor juridice, financiare și organizatorice respective,

au convenit după cum urmează:

Secțiunea I Prevederi generale

Articolul 1

Domeniul de aplicare

Prezentul acord va guverna aspectele legate de constituirea unei entități comerciale mixte româno-bulgare, care va îndeplini rolul de operator al noului pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin după darea în exploatare a obiectivului, drepturile și obligațiile entității și condițiile în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și aspectele legate de stabilirea dreptului de proprietate și alte aspecte referitoare la obiectiv.

Articolul 2

Definiții

În înțelesul prezentului acord:

1. părțile contractante înseamnă Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria;

2. operator înseamnă o entitate comercială persoană juridică în forma unei societăți pe acțiuni, al cărei capital este deținut de România și Republica Bulgaria și căreia, în temeiul acestui acord, i se conferă drepturi și îi sunt delegate responsabilități privind exploatarea, managementul și întreținerea obiectivului;

3. teritoriul părții contractante înseamnă teritoriul României sau teritoriul Republicii Bulgaria;

4. acord-cadru înseamnă Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea unui nou pod mixt (rutier și feroviar) de frontieră între cele două țări, peste fluviul Dunărea, semnat la 5 iunie 2000;

5. obiectiv înseamnă podul (așa cum este definit mai jos la punctul 6 al acestui articol) și sistemele de infrastructură conexă până la punctele de legătură cu infrastructurile rutiere și feroviare existente pe teritoriile părților contractante;

6. pod înseamnă dispozitivul pod (cum este definit mai jos la punctul 9 al acestui articol) împreună cu părțile corespunzătoare din infrastructura rutieră a obiectivului și infrastructura feroviară a obiectivului (fiecare astfel cum a fost definită mai jos la punctele 10 și 11 ale acestui articol) și alte dispozitive și semnalizări de pe acesta, construite între primii pilaștri dintre malul bulgăresc și malul românesc la kilometrul 796 al fluviului Dunărea la Calafat-Vidin;

7. infrastructura conexă înseamnă infrastructura situată pe teritoriile părților contractante care asigură legătura dintre pod și infrastructurile rutiere și feroviare existente;

8. punct de control de frontieră înseamnă punctul de control de frontieră situat pe teritoriul României, în zona podului, și stația de cale ferată situată pe teritoriul Republicii Bulgaria, prin care persoanele, mijloacele de transport, mărfurile și alte obiecte pot trece legal granița în sensul România-Republica Bulgaria și în sensul Republica Bulgaria-România;

9. dispozitivul pod înseamnă podul însuși ca structură, construit pentru a traversa fluviul Dunărea între cele două maluri aflate în dreptul orașelor Calafat și Vidin, excluzând elementele ce țin de infrastructura rutieră și feroviară și punctul de control de frontieră;

10. infrastructura rutieră a obiectivului înseamnă drumul (drumurile) pentru circulația autovehiculelor, precum și stația de taxare aflată pe teritoriul României, pavajul, instalațiile subterane, pistele pentru biciclete, spațiile de parcare, amenajările pentru pietoni, sistemele de iluminat și amenajările din afara drumului pe teritoriul podului până la punctul de întâlnire cu infrastructura rutieră de acces existentă, precum și centrul de transport împreună cu instalațiile și rețelele care îl conectează la infrastructura rutieră;

11. infrastructura feroviară a obiectivului înseamnă calea ferată, terenurile aferente și instalațiile conexe; instalațiile privind siguranța, semnalizarea și comunicațiile și rețeaua de cabluri și de conectare la sursa de energie electrică; dezvoltarea căii ferate a celor două stații de deservire pe teritoriile celor două state; dispozitivele de iluminat și rețelele pentru asigurarea siguranței traficului în perimetrul stațiilor și alte sisteme și dispozitive pentru siguranța traficului feroviar situate pe pod și pe teritoriul aferent, care fac legătura între pod și infrastructura feroviară de acces existentă, precum și centrul de transport împreună cu instalațiile și rețelele care îl conectează la infrastructura feroviară;

12. întreținerea dispozitivului pod înseamnă activitățile legate de întreținerea și păstrarea dispozitivului pod în bune condiții și în stare tehnică corespunzătoare pentru buna funcționare a acestuia și care sunt necesare pentru utilizarea continuă a acestuia pe tot parcursul anului și în condiții de siguranță, inclusiv activitățile legate de întreținere curentă, curățenie, achiziția sistemului de semnalizare a dispozitivului pod pentru navigație;

13. restaurarea dispozitivului pod înseamnă activitățile de refacere sau modernizare a construcției și a caracteristicilor operaționale ale dispozitivului pod sau ale unui element esențial al acestuia și aducerea lui la standardele prevăzute de normele tehnice în vigoare;

14. controlul asupra dispozitivului pod înseamnă activitățile de monitorizare și evaluare a stării dispozitivului pod, precum și activitățile de monitorizare și control al modului în care reglementările și cerințele aplicabile sunt respectate de către toate persoanele care traversează sau execută activități asupra dispozitivului pod;

15. administrația drumurilor naționale înseamnă, la data prezentului acord, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (C.N.A.D.N.R. - S.A.) pentru teritoriul României și Agenția de Infrastructură Rutieră (A.I.R.) pentru teritoriul Republicii Bulgaria sau succesorii legali ai acestora;

16. compania națională de căi ferate înseamnă, la data prezentului acord, Compania Națională de Căi Ferate ("C.F.R." - S.A.) pentru teritoriul României și, respectiv, Compania Națională de Infrastructură Feroviară (C.N.I.F.) pentru teritoriul Republicii Bulgaria sau succesorii legali ai acestora;

17. exploatarea drumului înseamnă executarea activităților încredințate operatorului prin prezentul acord și colectarea tarifelor de traversare pentru vehicule rutiere;

18. întreținerea infrastructurii rutiere a obiectivului înseamnă asigurarea condițiilor necesare pentru desfășurarea neîntreruptă, în condiții corespunzătoare, a traficului pe tot parcursul anului prin executarea activităților de prevenire a uzurii timpurii a drumului, pază și protecție, păstrarea registrelor tehnice ale drumului, întreținere curentă, curățenie și repararea drumului, întreținere și curățenie de iarnă, precum și lucrări de reparație și reconstruire în situații de urgență;

19. reconstrucția drumului înseamnă activitatea de extindere și modernizare a activelor corporale existente, inclusiv reconstrucția completă a drumului și a facilităților rutiere, în condițiile păstrării direcției principale a drumului existent;

20. vehicule rutiere sunt toate vehiculele dotate cu roți care se deplasează pe drum și sunt folosite la transportul persoanelor și/sau al mărfurilor, inclusiv vehiculele autopropulsate;

21. Comisia mixtă înseamnă Comisia mixtă româno-bulgară pentru realizarea obiectivului "Pod peste fluviul Dunărea la Calafat-Vidin";

22. Comisia mixtă de frontieră înseamnă Comisia mixtă de frontieră constituită în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria referitor la regimul frontierei de stat româno-bulgare, colaborarea și asistența reciprocă în probleme de frontieră, acord semnat la data de 28 august 2006 la București;

23. utilizarea specială a drumului înseamnă utilizarea drumului pentru efectuarea altor activități în zona aferentă drumului și în zonele de deservire, precum: construcția și exploatarea facilităților comerciale de pe marginea drumului și a legăturilor rutiere cu acestea; construcția și exploatarea dispozitivelor publicitare; construcția unor facilități noi subterane sau de suprafață, liniare sau separate, și repararea celor existente, respectiv exploatarea lor în zona aferentă drumului; utilizarea temporară de către alte persoane a unor secțiuni de drum și teren din zona drumului;

24. manual de întreținere înseamnă documentul întocmit de experții constructorului cuprinzând informații complete ce pot fi folosite în viitor la întreținerea obiectivului, în care sunt descrise toate cerințele privind inspecțiile și întreținerea tuturor elementelor de structură ale acestuia.

Secțiunea II Operator

Articolul 3

(0)

Forma legală și caracteristicile operatorului

(1)

Părțile contractante convin să constituie o entitate comercială mixtă româno-bulgară, care să servească drept operator al noului pod de frontieră mixt peste fluviul Dunărea, între orașele Calafat (România) și Vidin (Republica Bulgaria), după darea în folosință a acestuia, în baza drepturilor și responsabilităților conferite respectivei entități prin prezentul acord.

(2)

Operatorul va fi constituit în forma unei societăți pe acțiuni.

(3)

Acționarii societății pe acțiuni vor fi România, reprezentată de Ministerul Transporturilor și Republica Bulgaria, reprezentată de Ministerul Transportului, Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor. Părțile sunt de acord că la momentul înființării societății, fiecare din cele două state va dobândi acțiuni reprezentând 50% din totalul acțiunilor. Cotele egale de participare a celor două state la capitalul social al societății vor fi păstrate și în cazul majorării capitalului societății, cu excepția cazului în care cele două state cad de acord asupra unei soluții diferite, printr-o decizie a adunării generale a acționarilor luată în această chestiune. Fiecare dintre părțile contractante se obligă să nu ofere spre vânzare și să nu transfere în niciun alt mod, în întregime sau în parte, partea de capital deținută în societate unei terțe părți, decât dacă cealaltă parte contractantă și-a dat în prealabil consimțământul în acest sens. Majorarea capitalului societății prin atragerea unei terțe părți ca acționar poate fi admisă numai după ce în prealabil cele două părți au convenit asupra condițiilor de dobândire a acțiunilor.

(4)

Sediul societății pe acțiuni va fi în Vidin, Republica Bulgaria, cu o sucursală în Calafat, România. Toate procedurile de înființare și înregistrare a acesteia vor fi îndeplinite în conformitate cu cerințele legale din Republica Bulgaria și în conformitate cu legile din România în ceea ce privește luarea deciziilor în calitatea sa de acționar al societății și înregistrarea sucursalei.

(5)

Capitalul societății pe acțiuni va fi în cuantum de 300.000 (trei sute de mii) de leva, împărțit în 300 (trei sute) de acțiuni, în valoare nominală de 1.000 (o mie) de leva fiecare. Fiecare dintre statele acționare se obligă să furnizeze suma corespunzătoare jumătății din capitalul astfel stabilit și să verse suma respectivă în momentul semnării procesului-verbal al adunării constituante a societății.

(6)

La înființarea societății pe acțiuni, 50% din acțiuni vor fi emise ca acțiuni ordinare cu drept de vot și vor fi subscrise de România. Restul de 50% vor fi emise ca acțiuni preferențiale cu drept de vot și vor fi subscrise de Republica Bulgaria. Pentru evitarea oricărui dubiu, acțiune ordinară înseamnă o acțiune ce conferă un drept de vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul la dividend și o cotă în cazul lichidării societății proporțională cu valoarea nominală a acțiunilor, iar acțiune preferențială înseamnă o acțiune care conferă un drept de vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul la dividend și o cotă în cazul lichidării societății proporțională cu valoarea nominală a acțiunilor, precum și dreptul la dividend suplimentar în suma stabilită conform art. 8 din prezentul acord. Acțiunile preferențiale vor fi convertite în acțiuni ordinare la momentul rambursării integrale a valorii împrumuturilor utilizate care fac obiectul rambursării de către Republica Bulgaria, respectiv la momentul rambursării integrale a sumei din contribuția Republicii Bulgaria, cu o capitalizare de 6 procente, în condițiile și cu procedura prevăzute în actul constitutiv al societății.

(7)

Societatea pe acțiuni va avea un sistem de administrare dualist, cu un consiliu de supraveghere alcătuit din 4 membri și cu un directorat alcătuit din 3 membri; cele două state vor fi reprezentate în consiliul de supraveghere de un număr egal de membri. Membrii consiliului de supraveghere și cei ai directoratului vor fi persoane cu calificarea și experiența corespunzătoare, cerințele în acest sens fiind specificate în actul constitutiv al societății. Președintele consiliului de supraveghere va fi numit în conformitate cu principiul de rotație între reprezentanții celor două state.

(8)

Pentru a asigura controlul și evidențele contabile corespunzătoare ale societății pe acțiuni, va fi numit un auditor intern, subordonat direct directorului executiv al companiei și directoratului. Drepturile și obligațiile auditorului intern vor fi prevăzute în actul constitutiv al societății.

(9)

Obiectul de activitate al societății pe acțiuni va fi efectuarea activităților legate de administrarea, exploatarea și întreținerea podului și a infrastructurii conexe, conferite prin prezentul acord. Societatea nu va fi abilitată să deruleze nicio activitate care nu este legată de obiectiv și nu face parte din obiectul său de activitate.

Articolul 4

Termenul de înființare a operatorului

În termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentului acord, ministerele transporturilor din cele două state vor îndeplini toate acțiunile necesare în vederea înființării societății pe acțiuni și a sucursalei conform prevederilor art. 3.

Secțiunea III Proprietatea asupra obiectivului. Controlul la frontieră

Articolul 5

(0)

Proprietatea asupra obiectivului

(1)

Părțile contractante confirmă faptul că în momentul dării în folosință a obiectivului:

1. România va deveni deținătoarea titlului de proprietate asupra părții obiectivului situate între malul românesc al fluviului și mijlocul podului dintre cele două maluri ale fluviului Dunărea.

2. Republica Bulgaria va deveni deținătorul titlului de proprietate asupra părții obiectivului situate între malul bulgar al fluviului și mijlocul podului dintre cele două maluri ale fluviului Dunărea.

(2)

Mijlocul podului dintre cele două maluri ale fluviului Dunărea va fi marcat cu o linie albă permanentă trasată pe partea carosabilă și pe celelalte dispozitive anexe; acest marcaj va fi aplicat și întreținut de operator.

(3)

În cazurile în care, ca urmare a modificării frontierei de stat dintre România și Republica Bulgaria pe fluviul Dunărea, o parte a podului care este proprietatea uneia din părțile contractante este situată pe teritoriul celeilalte, se va considera că dreptul respectiv de construcție este stabilit în favoarea statului care este proprietar al respectivei părți a podului.

Articolul 6

Întreținerea obiectivului

Părțile contractante convin că, prin prezentul acord, își detaliază decizia de principiu precizată în art. 11 alin. 3 din acordul-cadru și că întreținerea de către fiecare parte a porțiunii de obiectiv aflate în proprietatea sa va fi efectuată prin societatea pe acțiuni - viitorul operator al obiectivului, în temeiul drepturilor conferite acesteia și conform responsabilităților care i-au fost delegate, fără ca vreunul din cele două state să îi transfere dreptul de proprietate asupra unei părți sau cote-părți din obiectiv.

Articolul 7

(0)

Controlul la frontieră

(1)

Părțile contractante, prin intermediul autorităților competente ale acestora, vor efectua împreună controlul la frontieră privind trecerea frontierei de stat româno-bulgare, în condițiile și conform procedurilor prevăzute în acordurile bilaterale și multilaterale în vigoare la care sunt părți.

(2)

Operatorul podului va coopera cu autoritățile care efectuează controlul la frontieră, în scopul îmbunătățirii coordonării activității și pentru oferirea de servicii de calitate celor care traversează frontiera.

(3)

Operatorul va asigura accesul la obiectiv reprezentanților autorizați ai organelor și instituțiilor de stat și ai companiilor rutiere și feroviare specializate, pentru efectuarea controlului și exercitarea altor competențe și activități specifice. În legătură cu aceasta, operatorul va oferi gratuit spații de birouri și acces la utilități, necesare pentru desfășurarea activităților de control la frontieră.

(4)

Deplasarea angajaților, vehiculelor de transport, echipamentelor și materialelor operatorului sau persoanelor fizice sau juridice precizate de operator, în legătură cu îndeplinirea activităților de întreținere, reparație sau exploatare a obiectivului, precum și a angajaților administrațiilor drumurilor naționale sau companiilor naționale de căi ferate din fiecare dintre cele două state nu va fi considerată trecere a frontierei de stat. Procedurile și cerințele în conformitate cu care vor fi efectuate astfel de deplasări și cu care va fi efectuat controlul poliției de frontieră vor fi aplicate în conformitate cu acordurile bilaterale existente sau, în lipsa unor astfel de acorduri, vor fi specificate într-un protocol al Comisiei mixte de frontieră.

(5)

După ce cele două state vor adera la spațiul Schengen, controlul de frontieră între ele va fi supus regulilor specifice aplicabile.

Secțiunea IV Stabilirea și rambursarea contribuțiilor părților contractante

Articolul 8

(0)

Stabilirea și rambursarea contribuțiilor părților contractante

(1)

Valoarea obiectivului este constituită din plățile efectuate în temeiul contractelor încheiate de cele două părți în legătură cu executarea obligațiilor fiecărei părți de proiectare și construcție a obiectivului, în conformitate cu art. 6 și 7 din acordul-cadru.

(2)

Contribuția fiecăreia dintre părțile contractante la realizarea obiectivului va fi formată din fondurile investite de către statul respectiv pentru construcția podului și a infrastructurii conexe în limitele stabilite ale obiectivului, în conformitate cu prevederile din acordul-cadru și cu proiectele de lucrări aprobate pentru teritoriul fiecărui stat, iar aceasta va include împrumuturile utilizate, orice dobândă plătită și datorată în baza împrumuturilor și contribuțiile proprii.

(3)

Contribuții proprii sunt:

1. fonduri de la bugetul de stat și

2. subvenții, inclusiv sume provenind din fondurile de preaderare acordate de Uniunea Europeană.

(4)

Cuantumul exact al contribuției fiecăreia din cele două părți pentru construcția obiectivului și valoarea activelor dobândite și deținute de România și, respectiv, Republica Bulgaria vor fi stabilite în final de părțile contractante după finalizarea lucrărilor de construcție și darea în folosință a obiectivului.

(5)

Pentru rambursarea contribuției fiecărei părți contractante, veniturile din taxe [astfel cum sunt definite la alin. (6)] și din dividendele primite după repartizarea profitului obținut din activitatea operatorului trebuie luate în calcul. Veniturile totale trebuie distribuite într-o proporție egală cu proporția dintre cuantumul contribuțiilor părților contractante, definite conform prevederilor din paragraful anterior, până la rambursarea contribuției fiecărei părți contractante cu o capitalizare de 6 procente. Profitul rezultat din activitatea operatorului va fi distribuit ținându-se cont de veniturile din taxe, conform dispozițiilor paragrafelor (6), (7) și (8) ale acestui articol.

(6)

În înțelesul prezentului articol, termenii definiți mai jos vor fi utilizați exclusiv pentru calcularea și rambursarea contribuțiilor părților contractante prin distribuirea profitului din activitatea operatorului, și nu în scopuri fiscale, cu următoarele semnificații:

1. impozite înseamnă toate sumele constituind taxa pe valoarea adăugată și impozit pe profit, colectate și plătite de operator la bugetele fiecărei părți contractante pentru anul fiscal respectiv;

2. profit înseamnă profitul rezultat din activitatea operatorului în anul fiscal care face obiectul distribuirii, după impozitare și completarea fondurilor menținute de operator în temeiul legilor în vigoare și al prezentului acord;

3. venituri totale înseamnă suma următoarelor: (a) impozitele plătite de operator la bugetul Republicii Bulgaria (impozitele bulgare), (b) impozitele plătite de operator la bugetul României (impozitele române) și (c) profitul;

4. partea României și partea Bulgariei înseamnă partea din veniturile totale cuvenită României și partea din veniturile totale cuvenită Republicii Bulgaria, determinate prin împărțirea veniturilor totale în proporția determinată conform paragrafului 5;

5. partea României din profit înseamnă partea din profit care poate fi distribuită României, egală cu diferența dintre partea României și impozitele române; partea Bulgariei din profit înseamnă partea din profit care poate fi distribuită Republicii Bulgaria, egală cu diferența dintre partea Bulgariei și impozitele bulgare;

6. dividend înseamnă partea din profit care poate fi distribuită în cote egale fiecărei părți contractante, egală cu partea României din profit;

7. dividend suplimentar înseamnă dividendul suplimentar în favoarea Republicii Bulgaria în cuantum egal cu diferența dintre partea Bulgariei din profit și partea României din profit.

(7)

În fiecare an, după închiderea de an și întocmirea situațiilor financiare pentru anul fiscal precedent, operatorul va lua decizia de repartizare a profitului, în care va preciza cuantumul total al profitului ce urmează a fi distribuit, cuantumul dividendului plătibil fiecăreia dintre părțile contractante și cuantumul dividendului suplimentar plătibil Republicii Bulgaria, în conformitate cu paragraful 6.

(8)

În cazul în care într-un anumit an fiscal cuantumul impozitelor române este egal sau mai mare decât cuantumul părții României, nu va fi distribuit și plătit niciun dividend României pentru respectivul an fiscal, iar dacă există un surplus, va fi adăugat la impozitele române aferente anului următor și va fi luat în considerare la distribuirea profitului într-un astfel de an. După rambursarea în totalitate a contribuțiilor fiecărei părți contractante cu capitalizarea convenită, profitul va fi distribuit în mod egal între părțile contractante.

Secțiunea V Funcțiile operatorului

Articolul 9

(0)

Acordarea drepturilor

(1)

În temeiul și conform termenilor și condițiilor prezentului acord, fiecare dintre părțile contractante acordă operatorului (după înființare) dreptul de a exploata partea respectivă a obiectivului - proprietatea sa publică și îl însărcinează să efectueze controlul și întreținerea dispozitivului podului, să deruleze activitățile care îi sunt încredințate legat de infrastructura rutieră, să colecteze tarifele de traversare de la vehiculele de transport rutier, precum și să coopereze cu compania națională de căi ferate a fiecărei părți contractante privitor la funcționarea în siguranță a infrastructurii feroviare a obiectivului. Operatorului nu îi sunt conferite niciun fel de drepturi în ceea ce privește punctul de control de frontieră.

(2)

Proprietățile imobiliare și bunurile care fac parte din obiectiv - proprietatea publică a părților contractante, oferite spre utilizare operatorului, pot fi date spre închiriere de către operator, cu respectarea condițiilor și în conformitate cu procedurile stabilite de legile naționale aplicabile în materie, atunci când acest lucru este realizabil în condițiile utilizării obiectivului în conformitate cu scopul pentru care acesta a fost construit.

(3)

Operatorul va derula el însuși activitățile de întreținere și de reabilitare a obiectivului și activitățile de întreținere și de reabilitare a infrastructurii rutiere a obiectivului sau le va încredința pe bază de contract altor părți prin procedurile de achiziții publice efectuate în conformitate cu legislația bulgară.

(4)

Activitățile legate de infrastructurile rutieră și feroviară ale obiectivului care nu îi sunt oferite în mod expres operatorului vor fi prestate de către administratorii naționali ai drumurilor, respectiv de companiile feroviare conform legislației naționale a fiecăreia dintre cele două părți.

(5)

Operatorul va procura și întreține sistemul de semnalizare al podului, precum și de semnalizare specială pentru trecerea convoaielor fluviale. Autoritățile fluviale române vor controla navigația în zona podului, supraveghind traficul fluvial și efectuând inspecții periodice privind semnalizarea costieră a podului.

Articolul 10

(0)

Obligațiile privind prestarea activităților

(1)

Operatorul va presta activitățile încredințate și va asigura în permanență accesul și condițiile de traversare a podului atât în sensul dinspre România spre Republica Bulgaria, cât și dinspre Republica Bulgaria spre România, cu respectarea în tot acest timp a cerințelor de siguranță aplicabile.

(2)

Activitățile operatorului nu vor afecta în niciun fel navigația, cu excepția cazului în care măsurile de siguranță necesită acest fapt și numai după consultarea autorităților competente.

(3)

Controlul asupra activităților operatorului va fi efectuat în conformitate cu procedurile stabilite prin prezentul acord și specificate ulterior într-un protocol al ministerelor de transport din cele două state. Operatorul va asigura accesul autorităților de supraveghere abilitate ale celor două state în vederea efectuării controlului.

Articolul 11

(0)

Obligația de întreținere a obiectivului

(1)

Operatorul răspunde de întreținerea de ansamblu și de revizia obiectivului.

(2)

Operatorul va organiza, coordona și controla activitățile legate de reabilitarea obiectivului sau a unor părți sau elemente ale acestuia.

(3)

Operatorul va constitui un fond de reabilitare în care se vor aloca 10% din profitul societății. Aceste fonduri vor fi utilizate exclusiv pentru activitățile legate de reconstrucția infrastructurii rutiere și de reabilitarea obiectivului pod.

Articolul 12

(0)

Funcțiile operatorului în ceea ce privește infrastructura rutieră

(1)

În ceea ce privește drumul și infrastructura rutieră conexă a obiectivului, în temeiul prezentului acord, operatorul are următoarele obligații:

1. efectuează activitățile legate de reconstrucția și întreținerea drumului și a infrastructurii rutiere a obiectivului;

2. efectuează studii, analize și prognoze privind evoluția traficului rutier;

3. colectează tarifele de traversare a podului, precum și alte taxe prevăzute în prezentul acord sau pe baza delegării de către o autoritate competentă;

4. emite permise pentru utilizarea specială a drumului conform art. 5;

5. monitorizează densitatea traficului și controlul greutății, al sarcinii pe axe și dimensiunilor vehiculelor de transport rutier, folosind în acest sens dispozitive de măsurare a acestor parametri instalate în locuri corespunzătoare pe teritoriul obiectivului;

6. înaintează propuneri și furnizează informații administratorilor naționali ai drumurilor din cele două state referitor la siguranța traficului, reglementările și controlul traficului, impunerea de interdicții și restricții de traversare, pregătirea de prognoze de trafic sau alte activități legate direct de utilizarea drumului și a infrastructurii rutiere conexe a obiectivului.

(2)

Operatorul are autoritatea de a impune interdicții temporare asupra utilizării publice a părții carosabile a obiectivului sau a unor porțiuni din acesta atunci când se află în derulare lucrări de reparații, în caz de dezastre naturale sau accidente, precum și în condiții meteo-termice nefavorabile ale suprafeței carosabile și în cazul în care survin situații ce periclitează siguranța traficului. Operatorul are obligația de a informa cu promptitudine autoritățile competente din cele două state despre astfel de interdicții instituite și va aduce la cunoștința publicului aceste informații printr-o metodă adecvată. Obligația de informare nu se aplică în caz de forță majoră.

(3)

Operatorul, în colaborare cu administrația națională a drumurilor din fiecare dintre cele două state, va impune interdicții asupra utilizării publice și speciale asupra secțiunii rutiere a podului pentru anumite tipuri de vehicule de transport rutier, atunci când acest lucru este necesar pentru asigurarea siguranței traficului. În acest situații, definirea utilizării publice și speciale va fi realizată în conformitate cu legislația națională.

(4)

Operatorul va informa organele competente din cadrul ministerelor de interne din fiecare dintre cele două țări cu privire la interdicțiile instituite în baza paragrafelor (2) și (3) de mai sus.

(5)

Utilizarea specială a drumurilor în perimetrul aferent obiectivului poate fi făcută cu acordul operatorului, care are competența de a colecta în nume propriu taxele corespunzătoare percepute în acest sens. Operatorul are autoritatea, în baza evaluării posibilităților și a cerințelor, de a acorda permise în limitele de timp și conform condițiilor prevăzute de legile naționale respective, pentru următoarele activități ca parte a utilizării speciale a drumului:

1. în perimetrul aferent drumului și zonei-limită de construcție:

a) construcția de facilități publicitare;

b) exploatarea facilităților publicitare;

c) construcția de facilități liniare sau separate noi, subterane sau supraterane, aferente infrastructurii tehnice, sau reconstrucția unor astfel de facilități deja existente;

d) exploatarea facilităților subterane sau supraterane liniare sau separate aferente infrastructurii tehnice;

e) utilizarea temporară a unor secțiuni de drum sau a terenurilor din zona aferentă drumului;

2. în zona drumului și în zonele de deservire a acestuia:

a) construirea de obiective comerciale pe marginea drumului, inclusiv de puncte de deservire de urgență a drumului și de legături rutiere spre acestea, astfel încât să nu creeze pericol pentru trafic;

b) exploatarea obiectivelor comerciale de pe marginea drumului, inclusiv a punctelor de deservire de urgență a acestuia și a legăturilor rutiere către acestea.

(6)

Operatorul desfășoară activitățile care îi sunt încredințate cu privire la întreținerea obiectivului în conformitate cu manualul de întreținere și cu regulile și reglementările tehnice stabilite de legislația din statul respectiv, pe al cărui teritoriu se derulează activitatea respectivă. Operatorul studiază standardele corespunzătoare aplicabile activităților pe care le desfășoară în fiecare din cele două țări și aplică normele care conțin cele mai ridicate cerințe de calitate cu privire la activitățile pe care le derulează pe teritoriul ambelor state semnatare.

Articolul 13

(0)

Funcțiile operatorului cu privire la infrastructura feroviară

(1)

Activitățile privitoare la administrarea, exploatarea și întreținerea infrastructurii feroviare din perimetrul obiectivului vor fi îndeplinite de fiecare companie națională feroviară din respectivul teritoriu în contul bugetului său. Activitățile de reparații a infrastructurii feroviare sau a unor elemente esențiale ale acestuia vor fi planificate și executate de companiile naționale feroviare în colaborare cu operatorul, finanțarea pentru aceste lucrări fiind asigurată de părțile contractante.

(2)

Operatorul informează imediat unitățile/personalul competent al companiilor naționale feroviare în cazul apariției oricăror evenimente care pot prezenta importanță pentru siguranța traficului feroviar în perimetrul obiectivului. În cazul unui pericol iminent sau al apariției unui eveniment care pune în pericol în mod direct siguranța traficului materialului rulant/trenurilor, operatorul îl va semnaliza de îndată.

Articolul 14

(0)

Tarifele de traversare pentru vehiculele de transport rutier

(1)

Pentru fiecare vehicul de transport rutier care traversează podul în direcția România-Republica Bulgaria și în direcția Republica Bulgaria-România se va plăti un tarif de traversare, cu excepția vehiculelor rutiere de transport ale serviciilor pentru stingerea incendiilor, mașinilor de politie și a ambulanțelor părților contractante, care au instalat un dispozitiv de emitere a semnalelor luminoase cu lumină intermitentă albastră sau roșie și un semnal sonor special și care sunt scutite de plată tarifelor de traversare. Tarifele de traversare nu vor fi aplicate nici în cazul altor vehicule rutiere de transport care sunt scutite de plată în temeiul unui alt acord bilateral sau multilateral în vigoare pentru cele două state.

(2)

În urma unor consultări ale miniștrilor transporturilor ai celor două părți contractante, va fi stabilit, prin acte normative emise de guvernele României și Republicii Bulgaria, cuantumul egal al tarifelor în ambele state sau limitele minimale și maximale egale ale tarifelor de trecere pe categorii de vehicule de transport rutier în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii Europene. Pe baza cercetărilor, analizelor și a prognozelor efectuate de operator, acesta poate propune modificări ale tarifelor de trecere. Operatorul va stabili, unde îi este permis, și va aduce la cunoștința publicului printr-o metodă corespunzătoare cuantumul exact al tarifelor de traversare care trebuie să fie egale indiferent de sensul traficului.

(3)

Condițiile și procedura de colectare a tarifelor vor fi stabilite prin norme adoptate de ministerele transporturilor ale părților contractante, la propunerea operatorului, norme care vor fi aduse la cunoștința publicului pe pagina web a operatorului în limbile română, bulgară, engleză și în alte limbi.

(4)

Stația de colectare a tarifelor de traversare, alcătuită din două amenajări separate identice, este situată pe malul românesc. Una dintre amenajări va deservi traficul în sensul România-Republica Bulgaria, iar cealaltă va deservi traficul în sensul Republica Bulgaria-România.

Articolul 15

Venituri din activitățile operatorului

Veniturile operatorului vor fi alcătuite din veniturile obținute din tarifele de traversare și din veniturile obținute din alte activități în legătură cu obiectivul.

Articolul 16

(0)

Costurile activităților operatorului

(1)

Cheltuielile operatorului pentru desfășurarea activităților prevăzute de art. 11 alin. (1) și art. 12 vor fi acoperite din veniturile stipulate de art. 15.

(2)

În cazul lipsei de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru desfășurarea activităților operatorului și dacă nu există posibilitatea de obținere a acestor fonduri de către operator, inclusiv prin obținerea de împrumuturi, va fi convocată adunarea generală a acționarilor și cele două state vor decide majorarea capitalului social al societății pe acțiuni sau îi vor acorda un împrumut în conformitate cu normele privind ajutorul de stat; cele două state vor contribui în mod egal la furnizarea fondurilor.

Articolul 17

(0)

Impozitarea

(1)

În scopul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată a tarifelor de traversare, întreaga lungime a podului va fi considerată ca făcând parte din teritoriul statului din care pornește călătoria de traversare, în baza următorului principiu:

1. Tarifele de traversare a podului în sensul România-Republica Bulgaria vor fi considerate venituri obținute din prestări de servicii cu locul prestării în România, iar taxa pe valoarea adăugată va fi colectată de societate prin sucursala înregistrată în România la un nivel în concordanță cu legislația din România; și

2. Tarifele de traversare a podului în sensul Republica Bulgaria-România vor fi considerate venituri obținute din prestări de servicii cu locul prestării în Republica Bulgaria, iar taxa pe valoarea adăugată va fi colectată de societate la un nivel în concordanță cu legislația din Republica Bulgaria.

(2)

Regula prevăzută la alin. (1) se va aplica de asemenea impozitului pe profit, astfel:

1. Tarifele de traversare a podului în sensul România-Republica Bulgaria vor fi considerate venituri ale societății cu sursa în România și vor fi impozitate în România conform legislației române; și

2. Tarifele de traversare a podului în sensul Republica Bulgaria-România vor fi considerate venituri ale societății cu sursa în Republica Bulgaria și vor fi impozitate în Republica Bulgaria conform legislației bulgare.

(3)

Părțile contractante sunt de acord ca în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată la livrările de bunuri și prestările de servicii, achizițiile intracomunitare și importul de bunuri pentru exploatarea și întreținerea obiectivului sau a infrastructurii rutiere a acestuia, frontiera teritorială dintre cele două state va coincide cu mijlocul podului, stabilit prin art. 5 al acestui acord, și pe această bază:

1. Serviciile de exploatare și întreținere a obiectivului sau a infrastructurii rutiere a acestuia sunt servicii prestate în legătură cu un bun imobil, o parte din acesta (de la malul românesc până la mijlocul podului) fiind teritoriul României, iar cealaltă parte (de la malul bulgăresc până la mijlocul podului) fiind teritoriul Republicii Bulgaria; și

2. Serviciile de întreținere a părții române a obiectivului sau a părții din infrastructura rutieră a obiectivului situată pe aceasta vor fi considerate ca având locul prestării în România și, respectiv, serviciile de întreținere a părții bulgare a obiectivului sau a părții din infrastructura rutieră a obiectivului situată pe aceasta vor fi considerate ca având locul prestării în Republica Bulgaria; și

3. Societatea va fi considerată beneficiara acelor bunuri și servicii care sunt furnizate sau prestate pe teritoriul Republicii Bulgaria, iar sucursala înregistrată în România va fi considerată beneficiara bunurilor și serviciilor care sunt furnizate sau prestate în România, conform pct. 1 și 2; dacă nu poate fi stabilit de care parte a podului sunt furnizate bunurile și prestate serviciile, societatea va fi considerată ca beneficiara unei jumătăți din valoarea respectivei furnizări sau prestări, iar sucursala va beneficia de cealaltă jumătate.

Articolul 18

(0)

Auditul tehnic

(1)

Părțile contractante vor dispune în fiecare an efectuarea unui audit tehnic asupra obiectivului de către Comisia tehnică mixtă pentru evaluarea stării podului peste fluviul Dunărea între Calafat și Vidin și a regimului hidraulic al fluviului în zona podului. Comisia își va desfășura activitățile în conformitate cu Regulile privind întreținerea și auditul tehnic al Podului dintre Calafat-Vidin, aprobate de către ministerele transporturilor din cele două țări, în termen de 6 luni de la darea în folosință a obiectivului.

(2)

Costurile legate de efectuarea acestui audit vor fi alocate în părți egale din bugetele celor două ministere.

Articolul 19

(0)

Auditurile financiare

(1)

O dată la 2 ani, precum și în cazurile prevăzute de art. 16 alin. (2) sau la cererea uneia dintre părți, părțile contractante vor supune operatorul sau doar unele dintre activitățile sale unui audit financiar. Auditul poate fi încredințat de către oricare dintre părți, odată ce a obținut acordul celeilalte părți.

(2)

Cheltuielile cu auditul financiar se vor imputa bugetelor ambelor ministere ale transporturilor, alocate în mod egal, inclusiv în cazul în care auditul a fost cerut de una dintre părți.

Secțiunea VI Diverse

Articolul 20

(0)

Obligațiile privind securitatea și sănătatea în muncă. Asigurarea

(1)

În calitatea sa de angajator, operatorul trebuie să asigure respectarea prevederilor legislațiilor naționale ale celor două state, dezvoltate în conformitate cu legislația Uniunii Europene, cu privire la măsurile din domeniul securității și sănătății angajaților la locul de muncă, inclusiv supravegherea acestora.

(2)

Operatorul este obligat să respecte prevederile din legislațiile naționale ale celor două state, care reglementează accidentele de muncă și asigurarea pentru boli profesionale.

(3)

Operatorul este obligat să asigure împotriva riscurilor, pe seama sa, angajații specificați de directoratul societății și în condițiile stabilite de către consiliul de supraveghere.

(4)

Operatorul trebuie să se asigure că sunt îndeplinite condițiile referitoare la angajarea, executarea, modificarea și încheierea raporturilor de muncă și că acestea sunt în conformitate cu dispozițiile din legislațiile naționale ale statului respectiv, în funcție de faptul că angajații sunt recrutați fie direct de către operator în Republica Bulgaria, fie prin sucursala din România.

(5)

Sucursala va avea dreptul de a recruta personal potrivit legislației române, în scopul efectuării activității sale și în conformitate cu politica aprobată de către organele de conducere ale operatorului.

Articolul 21

Protecția mediului înconjurător

Operatorul are obligația de a lua toate măsurile de conservare și protecție a mediului împotriva poluării în perimetrul aferent obiectivului, inclusiv prin elaborarea unui program de acțiune în conformitate cu prevederile Convenției de cooperare pentru protejarea și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

Articolul 22

Furnizarea și schimbul de documentație tehnică

Fiecare dintre părțile contractante are obligația:

1. de a furniza operatorului, în interval de 6 luni de la data înființării acestuia, întreaga documentație tehnică proprie referitoare la proiectarea și construcția obiectivului;

2. de a furniza celeilalte părți contractante, la cererea ministerului transportului sau a unui alt organism ori a altor instituții de stat indicate explicit de acesta, inclusiv instituțiile de siguranță, sau a Comisiei tehnice mixte ori unui auditor financiar, documentația tehnică proprie referitoare la obiectiv.

Articolul 23

Aplicarea legislației naționale din Republica Bulgaria și România

În chestiunile care nu sunt reglementate prin prezentul acord se vor aplica prevederile legilor naționale ale părților contractante cu privire la secțiunea de obiectiv aflată pe proprietatea statului respectiv, în măsura în care acestea nu intră în conflict cu prevederile prezentului acord.

Secțiunea VII Prevederi finale

Articolul 24

Desființarea Comisiei mixte

Comisia mixtă româno-bulgară își va înceta activitatea, nu mai târziu de un an de la data înregistrării operatorului.

Articolul 25

(0)

Soluționarea disputelor

(1)

Orice dispute, pretenții, controverse sau neînțelegeri provenite din ori în legătură cu interpretarea și aplicarea prezentului acord sau a obiectului acestuia (denumite în continuare "dispute") vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă nu se poate ajunge la o soluție prin negocieri, disputele nerezolvate, cu excepția oricăror dispute legate de interpretarea și aplicarea art. 5 și art. 7, vor fi soluționate în ultimă instanță prin arbitraj. Această clauză va fi aplicabilă atât disputelor dintre cele două părți contractante, organele sau instituțiile acestora, cât și oricăror dispute ivite între una sau ambele părți contractante și operator.

(2)

Disputele vor fi soluționate în conformitate cu Regulile opționale ale Curții Permanente de Arbitraj privind arbitrarea disputelor dintre două state sau Regulile opționale ale Curții Permanente de Arbitraj privind arbitrarea disputelor dintre două părți, dintre care una este un stat, respectiv de către un complet de arbitri format din 3 arbitri, numiți în conformitate cu regulile menționate. Fiecare parte va desemna un arbitru, iar președintele este ales de comun acord, după consultarea dintre părți. Niciunul dintre arbitri nu va avea naționalitatea sau cetățenia vreuneia dintre părțile contractante. Fiecare dintre cei 3 arbitri trebuie să aibă cunoștințe foarte bune de limba engleză.

(3)

Locul arbitrajului va fi Paris, Franța. Cu toate acestea, din rațiuni de confort, instanța de arbitraj poate ține ședințe în orice alt loc, cu condiția ca acesta să fie situat într-un stat membru al Uniunii Europene, inclusiv pe teritoriul oricărei părți contractante.

(4)

Limba utilizată în cadrul procedurilor de arbitraj va fi limba engleză.

(5)

Hotărârea de arbitraj va fi definitivă și obligatorie pentru ambele părți și nu va putea fi atacată cu nicio cale de atac. Fiecare parte contractantă va recunoaște orice hotărâre arbitrală pronunțată în conformitate cu acest acord ca fiind obligatorie și va îndeplini obligațiile stabilite de acea hotărâre pe teritoriul său, ca în cazul unei hotărâri definitive a unei instanțe din acel stat.

Articolul 26

(0)

Intrarea în vigoare și încetarea acordului

(1)

Prezentul acord intră în vigoare la data primirii ultimei note scrise prin care părțile contractante se informează reciproc, prin canalele diplomatice, în legătură cu îndeplinirea procedurilor naționale legale necesare pentru intrarea în vigoare a acordului.

(2)

Prezentul acord poate fi modificat sau completat prin acordul scris al celor două părți contractante. Amendamentele intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile alin. (1).

(3)

Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de 30 de ani și se va prelungi în mod automat pentru perioade succesive de 5 ani, în cazul în care, nu mai târziu de 6 luni până la data expirării perioadei respective, niciuna dintre părțile semnatare nu își declară intenția de a-l rezilia.

(4)

În cazul rezilierii acestui acord, părțile contractante vor decide asupra continuării activității operatorului sau asupra dizolvării sale.

(5)

Niciuna dintre părțile contractante nu este răspunzătoare pentru niciuna dintre obligațiile ce decurg din contractele sau alte acorduri încheiate de către operator cu privire la derularea activităților sale referitoare la obiectiv. Semnat la data de 28 februarie 2013 la Sofia în două exemplare originale identice, fiecare dintre acestea fiind redactat în limbile română, bulgară și engleză. Toate variantele au aceeași valabilitate. În cazul unor diferențe de interpretare, varianta în limba engleză prevalează.

Pentru Guvernul României,

Septimiu Buzașu,

secretar de stat

Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,

Ivaylo Moskovski

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.