Decizia nr. 224/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Ilie Stănescu în Dosarul nr. 13.494/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 7D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2012, astfel cum a fost rectificată prin Încheierea din 18 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 13.494/320/2011, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de petentul Ilie Stănescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16, 41 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală.

În acest sens, arată că prevederile art. 16 alin. (1) din Codul muncii nu respectă egalitatea de tratament a părților contractante la momentul încheierii contractului de muncă, legiuitorul stabilind un tratament juridic preferențial, diferențiat și discriminatoriu între angajat și angajator, fiind sancționat exclusiv angajatorul.

Totodată, arată că dispozițiile din Codul muncii - potrivit cărora primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează - sunt neconstituționale, deoarece obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă îngrădește dreptul la muncă și încalcă principiul libertății comerțului, iar regimul sancționator stabilit pentru angajator este discriminatoriu față de cel stabilit pentru salariați, care nu pot fi sancționați.

Judecătoria Târgu Mureș consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece forma scrisă a contractului individual de muncă este în interesul ambelor părți contractante, preîntâmpinând astfel comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea angajatului. Totodată, instanța apreciază că cele două părți între care se încheie contractul individual de muncă nu se află pe poziții de egalitate în cadrul raportului juridic de muncă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10 din Codul muncii. Ca atare, angajatorul este cel care își exercită autoritatea în cadrul raportului de muncă, în relația cu angajatul său, astfel încât nu se poate pune problema de egalitate între cele două părți.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) și

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.";

- Art. 260 alin. (1) lit. e): "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;".

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 41 privind dreptul la muncă și art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin

Decizia nr. 418 din 3 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, și prin

Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate din perspectiva acelorași critici.

Astfel, prin

Decizia nr. 418/2007 , Curtea a statuat următoarele:

"Desfășurarea raporturilor juridice de muncă în condițiile reglementate, în deplină cunoștință a drepturilor și îndatoririlor părților, siguranța și stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate, iar, în particular, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerințe îl reprezintă contractul individual de muncă.

Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenție, negociată și liber consimțită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți.

Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are, inclusiv în cadrul soluționării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de muncă și în formă scrisă, este în interesul ambelor părți.

Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine în mod firesc angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială.

În consecință, prevederea, prin art. 16 alin. (1) din Codul muncii, a obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nu îngrădește în niciun fel dreptul la muncă sau libertatea alegerii locului de muncă."

Prin

Decizia nr. 1.109/2009 , Curtea a reținut că, în ceea ce privește comerțul cu forța de muncă (forța de muncă în calitate de capital), fără a împiedica în niciun fel libertatea comerțului, acesta trebuie strict reglementat, mai ales prin prisma drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor stabilite ca atare prin titlul II cap. II din Constituție.

Curtea a mai reținut că angajatorul și salariatul se află, în mod obiectiv, în situații diferite, determinate de statutul juridic, de drepturile și îndatoririle specifice în cadrul raportului de muncă. Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului sunt valori constituționale ce se întemeiază pe demnitatea umană și libera dezvoltare a personalității umane [art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală], drepturi de care beneficiază numai persoanele fizice. Drepturile persoanelor juridice, cum este și cazul angajatorului, sunt stabilite prin actele juridice de înființare, care le determină capacitatea juridică adecvată realizării scopurilor lor. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit este pe deplin justificată obiectiv și rațional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Stănescu în Dosarul nr. 13.494/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureș și constată că dispozițiile art. 16 alin. (1) și

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.