Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 255/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice

prezumat în vigoare

Data actului
21 mai 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 416 din 10 iulie 2013
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 10.912 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 15/2012 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, excepție ridicată de Comuna Băbana și Primăria Comunei Băbana în Dosarul nr. 4/46/2013 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 165D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care, face referire la

Decizia nr. 1.047/2012 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4/46/2013, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, excepție ridicată de Comuna Băbana și Primăria Comunei Băbana cu ocazia soluționării unei cereri de anulare a unor acte emise în aplicarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece ordonanța de urgență a Guvernului a fost adoptată fără existența unei situații extraordinare.

Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 558 din 24 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, nr. 1.047 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 18 februarie 2013, și nr. 1.063 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 18 februarie 2013.

Avocatul Poporului consideră că urgența reglementărilor criticate este justificată în chiar preambulul ordonanței de urgență, prin presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe, necesitatea susținerii creșterii economice și a reducerii inflației, precum și prin cerința asigurării cu prioritate a sumelor destinate finanțării proiectelor de infrastructură și a cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri europene și a contribuției României la bugetul comunitar. De asemenea, urgența este justificată și prin necesitatea evitării acestor riscuri prin adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare. În concluzie, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012.

În opinia autoarelor excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 115 alin. (4) referitor la competența Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reținut implicațiile deosebirii terminologice dintre noțiunea de "caz excepțional", utilizată în concepția art. 114 alin. (4) din Constituție anterior revizuirii, și cea de "situație extraordinară", arătând că, deși diferența dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obișnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, același legiuitor a simțit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferență, prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrând astfel in terminis imperativul urgenței reglementării.

Prin aceleași decizii, Curtea a reamintit jurisprudența sa pronunțată anterior revizuirii Legii fundamentale și a precizat că de esența cazului excepțional este caracterul său obiectiv, în sensul că "existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență" ( Decizia nr. 83 din 19 mai 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - avându-se în vedere:

- presiunile și riscurile determinate de evoluțiile economice interne și externe, necesitatea susținerii creșterii economice și a reducerii inflației, precum și cerința asigurării cu prioritate a sumelor destinate finanțării proiectelor de infrastructură și a cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri europene și a contribuției României la bugetul comunitar;

- necesitatea evitării acestor riscuri prin adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare;

-

Hotărârea Guvernului nr. 255/2012

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unități administrativ-teritoriale, care nu poate fi aplicată de acestea, deoarece nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care să necesite cofinanțare.

Totodată, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 558 din 24 mai 2012 , dacă prin

Hotărârea Guvernului nr. 255/2012

au fost alocate astfel de sume fără a exista o justificare reală, Guvernul este îndreptățit să dispună restituirea acestora fără a mai aștepta închiderea exercițiului bugetar, întrucât, pe de o parte, sursa din care au fost alocate aceste sume o reprezintă Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, ce reprezintă o finanțare extraordinară, iar, pe de altă parte, Guvernul are obligația de a adopta măsuri care să prevină folosirea acestor sume în alte scopuri decât cele stabilite. Astfel, Curtea a reținut că aceste două elemente justifică urgența adoptării măsurii restituirii prevăzute de dispozițiile actului normativ criticate.

Așa fiind, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituțional de "situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența sa, iar, pe de altă parte, că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate.

În același sens a statuat Curtea și prin

Decizia nr. 1.047 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 18 februarie 2013, și Decizia nr. 1.063 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 18 februarie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Comuna Băbana și Primăria Comunei Băbana în Dosarul nr. 4/46/2013 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.