Decizia nr. 40/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 511/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 1999, în lipsa autorului excepției, legal citat, și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, deoarece textul criticat nu contravine nici unei dispoziții constituționale, iar autorul excepției face o argumentare neconvingatoare, care ignora condițiile legale pentru liberarea provizorie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Orastie, prin Încheierea din 4 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 160^10 alin. 1 lit.b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Bota Pompiliu într-o cauza penală având ca obiect revocarea liberării provizorii pe cauțiune.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 23 alin. (8) și art. 24 alin. (1) din Constituție. Din cuprinsul textului atacat rezultă ca pentru revocarea liberării provizorii "nu este necesară o sentinta definitivă, fiind suficienta o simpla declansare a unei urmăriri penale, în baza unor reclamații, aceasta echivaland cu săvârșirea infracțiunii". Se apreciază ca procedura foarte sumară prevăzută de art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală nu garantează dreptul la apărare reglementat de Constituție, deoarece martorii nu sunt audiati de instanța și nici confruntati cu inculpatul.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, deoarece prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală aparțin titlului IV, și anume "Măsurile preventive și alte măsuri procesuale", unde se regăsesc toate garanțiile procesuale menite a asigura drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, astfel cum sunt reglementate în Constituție. Pe de altă parte, ca urmare a rolului activ, instanța de judecată poate administra orice mijloc de proba pentru aflarea adevărului.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibila, deoarece art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua trebuie interpretat în legătură cu art. 160^2 și cu art. 160^4 alin. 3, care prevăd că nu se acordă liberarea provizorie în cazul în care "exista date care justifica temerea ca inculpatul va săvârși o alta infracțiune sau va incerca sa zadarniceasca aflarea adevărului". În același sens este citat și art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală. Totodată se arata ca nici celelalte alineate criticate nu contravin prevederilor constituționale, întrucât sunt instituite suficiente garanții pentru asigurarea dreptului la apărare în cazul revocării liberării provizorii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legal atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Din conținutul încheierii de sesizare, precum și din susținerile autorului excepției rezultă ca textul criticat este art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, care prevede:

"Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:

...................................................................

b) inculpatul nu îndeplinește, cu rea-credința, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 și art. 160^4 alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat.

Revocarea liberării provizorii se dispune de către procuror prin ordonanța, iar de instanța prin încheiere, cu ascultarea inculpatului asistat de apărător. Revocarea se dispune și în lipsa inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezintă la chemarea facuta.

În caz de revocare a liberării provizorii, procurorul sau instanța dispune arestarea preventivă a inculpatului și emite un nou mandat de arestare.

Dispozițiile art. 160^9 alin. 2 și 3 sunt aplicabile."

1. Autorul excepției de neconstituționalitate critica dispozițiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală, care prevăd ca măsura liberării provizorii poate fi revocată în cazul în care inculpatul incearca sa zadarniceasca aflarea adevărului ori săvârșește, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat, situație care contravine principiului constituțional al prezumției de nevinovatie.

Din analiza prevederilor art. 160^10 alin. 1 lit. b) rezultă ca acestea sunt constituționale. Posibilitatea organului de urmărire penală sau, după caz, a instanței de judecată de a revoca măsura liberării se interpretează în legătură cu dispozițiile art. 160^2 alin. 2, privitoare la liberarea provizorie sub control judiciar, și ale art. 160^4 alin. 3, referitoare la liberarea provizorie pe cauțiune, care prevăd, printre altele, ca liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care exista date care justifica temerea ca inculpatul va săvârși o alta infracțiune sau va incerca sa zadarniceasca aflarea adevărului prin influentarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte. Pe cale de consecința, este firesc ca aceasta condiție negativa, prevăzută de lege pentru acordarea liberării provizorii inculpatului arestat preventiv, să fie cerută, deopotrivă, și pentru menținerea ei. Cu alte cuvinte, dacă prin neîndeplinirea ei se împiedica acordarea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, existenta ulterioară a acesteia în comportamentul inculpatului liberat provizoriu justifica revocarea măsurii.

Se constata, de asemenea, ca, potrivit art. 148 lit. d) din Codul de procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă "sunt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte", iar conform lit. e) a aceluiași articol, dacă "inculpatul a comis din nou o infracțiune ori exista date care justifica temerea ca va săvârși și alte infracțiuni". Aceste condiții legale de arestare a inculpatului coincid cazurilor de revocare a liberării provizorii din textul atacat, fiind totodată o aplicare a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Prin urmare, este firesc ca o identitate cauzala sa producă efecte identice și nu invers, cum se susține în motivarea excepției.

Curtea Constituțională constata ca invocarea principiului constituțional al prezumției de nevinovatie nu are nici o legătură cu prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 23 alin. (8) din Constituție, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată." Nu însă existenta vinovatiei inculpatului pentru săvârșirea unei noi infracțiuni determina revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condițiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberării provizorii, situație de natura să justifice temerea ca, datorită comportamentului infractional, acesta ar putea comite și alte fapte penale.

2. O a doua critica de neconstituționalitate susținută de autorul excepției se referă la dispozițiile art. 160^10 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, care, în opinia acestuia, încalcă principiul dreptului la apărare prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituție, care prevede că "dreptul la apărare este garantat". Se argumenteaza ca prin aceste reglementări este instituită o procedură sumară pentru revocarea liberării provizorii, iar "martorii nu sunt audiati de instanța și nici confruntati cu inculpatul care, neputându-le adresa întrebări, nu își poate exercita dreptul constituțional la apărare".

Din examinarea prevederilor criticate Curtea constata că nu se încalcă principiul constituțional al dreptului la apărare. Interpretarea acestor texte legale se face în contextul tuturor prevederilor cuprinse în art. 160^10 , precum și al celor la care se face trimitere. Textul cuprins la art. 160^10 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede că revocarea liberării provizorii se dispune după ascultarea inculpatului asistat de apărător, ceea ce presupune posibilitatea pentru acesta de a solicita administrarea de probe în legătură cu oricare dintre cazurile de revocare a liberării provizorii.

Și dispozițiile art. 160^10 alin. 4 din Codul de procedură penală, prin trimiterile făcute la art. 160^9 alin. 2 și 3 și apoi la art. 160^8 din același cod, asigura dreptul la apărare al inculpatului atât în faza de urmărire penală, cat și în cea de judecată. Desigur ca în asemenea condiții inculpatul căruia urmează sa i se revoce liberarea provizorie poate solicita administrarea oricăror probe, inclusiv audierea de martori și procedura confruntarii la care se referă autorul excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b) teza a doua, alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, excepție invocată de Bota Pompiliu în Dosarul nr. 511/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 1999.