HG nr. 477/2013
pentru stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, aflate în administrarea consiliilor locale, precum și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008
pentru modificarea și completarea
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și al art. 10 alin. (2) și
art. 20 din Legea nr. 213/1998
privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate.
Se aprobă trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.
Articolul 2
Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuințele din blocurile de locuințe pentru tineri prevăzute la art. 1 stabilesc valorile de vânzare și efectuează operațiunile de publicitate imobiliară.
Stabilirea valorilor de vânzare ale locuințelor prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor art. 19^2 alin. (2^1) și (2^2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Terenurile aferente blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în prezenta hotărâre, rămân sau trec, după caz, în condițiile legii, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 962/2001 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Locuințele prevăzute în prezenta hotărâre sunt administrate potrivit prevederilor
privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se pot vinde, în condițiile prevăzute de această lege și cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ───────────────── Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea București, 10 iulie 2013. Nr. 477.
Anexa LISTA
cuprinzând blocurile de locuințe pentru tineri, destinate închirierii,
construite prin programe de investiții la nivel național, în conformitate
cu prevederile
privind înființarea Agenției Naționale
pentru Locuințe, care se înscriu în domeniul public al statului și
trec din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a
statului și care rămân în administrarea consiliilor locale
în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate
*Font 8*
Nr.
crt.
Denumirea construcției și adresa
imobilului
Caracteristicile tehnice ale construcțiilor/imobilului
1.
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
1.1.
Blocul ZI.1, Zona I - Cartier Tonitza,
Șos. Vitan-Bârzești nr. 20
(fostă Olteniței nr. 219), sectorul 4
Aria desfășurată construită = 1.958,83 mý
Total locuințe: 23
Valoarea de inventar = 2.462.503,96 lei
Total locuințe municipiul București
Număr de locuințe: 23
2.
JUDEȚUL CONSTANȚA
2.1.
Bloc de locuințe Str. 24 Ianuarie nr.4,
Tronson I, orașul Cernavodă
Aria desfășurată construită = 1.576,43 mý
Total locuințe: 23
Valoarea de investiție = 1.413.335,19 lei
Bloc de locuințe Str. 24 Ianuarie nr.4,
Tronson II, orașul Cernavodă
Aria desfășurată construită = 1.576,43 mý
Total locuințe: 23
Valoarea de investiție = 1.530.037,31 lei
Total locuințe județul Constanța
Număr de locuințe: 46
3.
JUDEȚUL COVASNA
3.1.
Bloc de locuințe, comuna Cernat
Aria desfășurată construită = 892 mý
Total locuințe: 8
Valoarea de inventar = 672.631,086 lei
Total locuințe județul Covasna
Număr de locuințe: 8
4.
JUDEȚUL DOLJ
4.1.
Blocul T2 (indicativ proiect - bloc B2)
bd. Oltenia nr. 1 B, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 4.268,88 mý
Total locuințe: 76
Valoarea de inventar = 3.499.146,21 lei
Blocul T3 (indicativ proiect - bloc B3)
bd. Oltenia nr. 1 C, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 4.280,58 mý
Total locuințe: 76
Valoarea de inventar = 3.555.798,20 lei
Blocul R2, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 166, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 804 mý
Total locuințe: 11
Valoarea de inventar conform protocol = 1.384.637,38 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.575.163,52 lei
Blocul R4, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 168, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 1.106,6 mý
Total locuințe: 15
Valoarea de inventar conform protocol = 1.684.399,31 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.916.172,70 lei
Blocul R6, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 170, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 804 mý
Total locuințe: 11
Valoarea de inventar conform protocol = 1.359.058,76 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.546.065,23 lei
Blocul R8, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 172, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 804 mý
Total locuințe: 11
Valoarea de inventar conform protocol = 1.385.893,70 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.576.592,71 lei
Blocul R10, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 174, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 1.106,6 mý
Total locuințe: 15
Valoarea de inventar conform protocol = 1.703.822,80 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.938.268,86 lei
Blocul R12, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 176, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 804 mý
Total locuințe: 11
Valoarea de inventar conform protocol = 1.362.707,82 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.550.216,45 lei
Blocul R14, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 178, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 804 mý
Total locuințe: 11
Valoarea de inventar conform protocol = 1.358.775,89 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.545.743,48 lei
Blocul R16, Cartier Romanescu,
str. Potelu nr. 180, municipiul Craiova
Aria desfășurată construită = 1.106,6 mý
Total locuințe: 15
Valoarea de inventar conform protocol = 1.756.703,78 lei
Valoarea reevaluată la 31 decembrie 2012
= 1.998.426,26 lei
Total locuințe județul Dolj
Număr de locuințe: 252
5.
JUDEȚUL SIBIU
5.1.
Bloc nr. 4, str. Prof. Ioan Moga
nr. 1 A, municipiul Sibiu
Aria desfășurată construită = 3.205,18 mý
Total locuințe: 59 (ap. 80, 81, 84, 86-88, 90-93, 95-99,
101, 104, 106-109, 111-117, 119-125, 127, 129-131,
133-138, 140, 142, 144-155)
Valoarea de inventar = 2.752.640,63 lei
Bloc nr. 2, str. Prof. Aurel Popa
nr. 1 A, municipiul Sibiu
Aria desfășurată construită = 884,07 mý
Total locuințe: 15 (ap. 2, 4-17)
Valoarea de inventar = 737.641,48 lei
Bloc nr. 52 B, șos. Alba Iulia,
municipiul Sibiu
Aria desfășurată construită = 1.018,87 mý
Total locuințe: 15 (ap. 3-8, 10, 11-13, 15-19)
Valoarea de inventar = 915.230, 54 lei
Total locuințe județul Sibiu
Număr de locuințe: 89
6.
JUDEȚUL SUCEAVA
6.1.
Bloc de locuințe, Ansamblul
Transilvaniei, Calea Transilvaniei,
bl. B. tr. A+B+C, municipiul
Vatra Dornei
Aria desfășurată construită = 3.286,14 mý
Total locuințe: 48
Valoarea de investiție = 3.414.726,87 lei
Total locuințe județul Suceava
Număr de locuințe: 48
7.
JUDEȚUL VÂLCEA
7.1.
Str. Calea lui Traian nr. 469A,
orașul Călimănești
Aria desfășurată construită = 1.130,40 mý
Total locuințe: 16
Valoarea de investiție = 1.263.116,00 lei
Total locuințe județul Vâlcea
Număr locuințe: 16
TOTAL GENERAL LOCUINȚE
482
___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.