Act adițional · Act Internațional

Actul adițional nr. 1/2012

la Acordul de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, și Fondul European de Investiții, semnat la 18 februarie 2008

prezumat în vigoare

Data actului
16 octombrie 2012
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 463 din 26 iulie 2013
Structură
5 articole · 8.738 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Părțile au convenit după cum urmează:

Articolul 1

În prezentul Act adițional, termenii și expresiile utilizate vor avea aceeași semnificație ca și în Acordul de finanțare semnat de Părți la 18 februarie 2008 (denumit în continuare Acordul de finanțare), cu excepția cazurilor în care se specifică altfel sau reiese altfel din context.

Articolul 2

Anexa E la Acordul de finanțare va fi înlocuită în întregime și va avea următorul conținut:

"ANEXA E

POLITICA

de ieșire a contribuției Programului operațional din Fondul de

participare JEREMIE și prevederi privind lichidarea

Fondului de participare JEREMIE

Politica de ieșire din instrumentele de inginerie financiară

În conformitate cu art. 44(2)(h) din

Regulamentul de implementare CE 1.828/2006

, prezenta anexă E stabilește prevederile privind politica de ieșire a Fondului de participare JEREMIE din instrumentele de inginerie financiară.

Politica de ieșire depinde de caracteristicile specifice ale fiecărui instrument de inginerie financiară implementat de Fondul de participare JEREMIE în conformitate cu Strategia și planificarea investițiilor. Deoarece fiecare instrument de inginerie financiară are o structură specifică și un scop diferit, pentru fiecare dintre acestea este necesară o abordare diferită a detaliilor privind politica de ieșire și detaliile juridice aferente.

În termeni generali, luându-se în considerare faptul că instrumentele pe care FEI intenționează să le implementeze pot fi grupate în trei categorii mari: produse de garantare, produse finanțate și produse de tip equity (fonduri de capital de risc), principiile de bază ale politicilor relevante de ieșire pot fi descrise după cum urmează:

(i) produse de garantare: în mod normal, aceste produse oferă intermediarilor financiari garanții care pot fi executate până la expirarea unui termen specific. Acest termen este stabilit de la caz la caz, în funcție de caracteristicile tranzacției. Ca urmare, produsul include implicit o dată specifică de încheiere, stipulată în Acordul operațional cu Intermediarul financiar. După această dată, Fondul de participare JEREMIE ar trebui să elibereze resursele rămase rezervate pentru a se onora posibilele cereri de plată a garanțiilor, astfel având loc o «ieșire» din Operațiune. În funcție de activele aferente, acest termen poate depăși 31 decembrie 2015;

(îi) produse finanțate: aceste produse combină în mod normal un element de finanțare cu unul de protecție împotriva riscului. Fondurile împrumutate Intermediarului financiar ar trebui restituite FEI (mai puțin pierderile alocate), cel târziu la data stipulată în Acordul operațional, astfel având loc o «ieșire» din Operațiune. În plus, pentru anumite tranzacții, la producerea anumitor evenimente, finanțarea neutilizată trebuie restituită imediat către FEI și are loc activarea garanției. Și în acest caz, produsul prevede o dată de încheiere care este stipulată în Acordul operațional. După aceasta, Fondul de participare JEREMIE trebuie să elibereze resursele rămase rezervate pentru a se onora posibilele cereri de plată a garanțiilor, astfel având loc o «ieșire» din Operațiune. Și în acest caz, în funcție de activele aferente, acest termen poate depăși 31 decembrie 2015;

(iii) produsele de tip equity (fonduri de capital de risc): fondurile de capital de risc se înființează în mod normal pentru un termen prestabilit, de obicei 10 ani, care poate fi extins pentru o perioadă suplimentară de 2 ani, cu consimțământul investitorilor. În acest context, Fondul de participare JEREMIE nu va efectua investiții în fonduri deschise (cu durată nedeterminată) și se va asigura că fiecare fond de capital de risc în care investește are o durată predeterminată. Această durată, ca și prevederile și condițiile relevante, vor fi incluse în Acordul operațional cu Intermediarul financiar. Cel mai târziu la expirarea termenului Instrumentului de inginerie financiară, Fondul de participare JEREMIE va primi rezultatul investiției, egal cu distribuțiile totale efectuate de Instrumentul de inginerie financiară pe durata existenței acestuia. La expirarea termenului Instrumentului de inginerie financiară, stipulat în Acordul operațional, Fondul de participare JEREMIE va avea, ca urmare, dreptul de a recupera rezultatul final al investiției, astfel având loc o «ieșire» din Operațiune. Luând în considerare practicile standard de pe piață, descrise succint mai sus, se estimează că termenul acestor Instrumente de inginerie financiară va depăși 31 decembrie 2015.

În toate cazurile de mai sus, FEI se va asigura că există proceduri și practici clar stabilite prin Acordurile operaționale, care să permită ca Fondul de participare JEREMIE să «iasă» din Operațiuni în conformitate cu practicile standard de pe piață.

În toate cazurile descrise mai sus, rezultatul «ieșirii» trebuie să fie primirea de către Fondul de participare JEREMIE a rezultatului final al investițiilor sau împrumuturilor sale, dacă este cazul, și/sau eliberarea sumelor rezervate pentru executarea cererilor de plată a garanțiilor (mai puțin plățile efectuate în contul garanțiilor), dacă este cazul. Orice asemenea sumă va fi disponibilă pentru Fondul de participare JEREMIE, fie pentru reinvestire în conformitate cu Acordul de finanțare și cu Strategia și planificarea investițiilor, sau - după caz - pentru lichidarea Fondului de participare JEREMIE.

Lichidare

După data specificată în articolul 15 al Acordului de finanțare și cu respectarea procedurilor relevante agreate, Guvernul României poate decide, după consultarea cu FEI, cu privire la lichidarea activităților Fondului de participare JEREMIE.

Părțile confirmă că, în conformitate cu Regulamentele aplicabile ale UE privind fondurile structurale, se intenționează ca Fondul de participare JEREMIE să fie o structură de investiții de tip autosusținere, care, prin crearea și implementarea de instrumente investiționale de inginerie financiară de tip «revolving», să facă posibile runde ulterioare de investiții în domeniul finanțării IMM-urilor. În acest sens, părțile confirmă că, la terminarea Acordului de finanțare, Guvernul României are dreptul de a acționa în orice fel va considera potrivit cu privire la Fondul de participare JEREMIE, inclusiv (dar fără a se limita la):

(a) să continue operațiunile Fondului de participare JEREMIE și să desemneze FEI sau altă entitate corespunzătoare ca administrator sau manager al acestuia, prin încheierea unui contract corespunzător cu această entitate; sau

(b) să lichideze Fondul de participare JEREMIE și să solicite FEI, la terminarea tuturor ieșirilor din toate Operațiunile existente, să transfere orice active rămase ale Fondului de participare JEREMIE fie către Guvernul României, fie către orice altă entitate, în concordanță cu Regulamentele relevante ale UE privind fondurile structurale și legile române.

Părțile confirmă că lista de mai sus nu va fi considerată completă, ci doar conținând exemple de opțiuni posibile."

Articolul 3

Prezentul Act adițional este și va fi interpretat drept un act adițional la Acordul de finanțare în conformitate cu articolul 17.3. din acesta. Prezentul act adițional constituie totalitatea acordului părților asupra obiectului acestuia și înlocuiește orice înțelegere anterioară. Toți termenii și toate condițiile Acordului de finanțare, cu excepția celor prevăzute în articolul 2 al Actului adițional, rămân în vigoare.

Articolul 4

Prezentul act adițional s-a încheiat în formă autentică în 3 (trei) exemplare în limba engleză și 3 (trei) exemplare în limba română, respectiv câte un exemplar în fiecare limbă pentru fiecare semnatar. În caz de diferențe între versiunea în limba engleză și versiunea în limba română, versiunea în limba engleză va prevala.

Articolul 5

Prezentul act adițional va fi guvernat de legile României și interpretat în conformitate cu acestea.

FONDUL EUROPEAN DE INVESTIȚII

Richard Pelly,

director executiv

Data: 4 octombrie 2011

GUVERNUL ROMÂNIEI

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri Gelu-Ștefan Diaconu, secretar de stat Data: 16 octombrie 2012

Ministerul Finanțelor Publice Florin Georgescu, viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice Data: 20 iulie 2012

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.