Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 306/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar și a Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar

prezumat în vigoare

Data actului
13 iunie 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 482 din 1 august 2013
Citat de
2 acte
Citează
11 acte
Structură
1 articol · 18.421 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin

Legea nr. 283/2011 , excepție ridicată de Gheorghe Constantin Rădulescu în Dosarul nr. 905/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 155D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu

deciziile nr. 1.009 din 27 noiembrie 2012

și nr. 1.046 din 11 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.350 din 22 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 905/118/2012, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin

Legea nr. 283/2011 .

Excepția a fost ridicată de Gheorghe Constantin Rădulescu într-o cauză având ca obiect o acțiune în anularea unui act administrativ. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege potrivit cărora în anul 2012 nu se mai acordă indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004

aduc atingere unor drepturi subiective și creează un prejudiciu direct persoanei beneficiare, cât și familiei acesteia, care depinde de susținerea sa financiară. Dreptul de a beneficia de indemnizația lunară nu poate fi retras, atât timp cât beneficiarul acestuia își păstrează titlul de Luptător Remarcat pentru Fapte deosebite în Revoluția din decembrie 1989, recunoscută în temeiul legii. Se încalcă, astfel, dreptul la libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătății, libertatea economică și nivelul de trai.

De asemenea, autorul susține că

Legea nr. 283/2011 , prin care a fost aprobată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , este afectată de un "viciu de formă", deoarece, așa cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 887 din 14 decembrie 2011, aceasta a fost semnată de o persoană care, la acea dată, nu deținea funcția de președinte al Senatului.

Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 .

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece acordarea de indemnizații reparatorii persoanelor cu merite în victoria Revoluției române din decembrie 1989 nu constituie o obligație pentru legiuitor și poate fi restrânsă, neputându-se vorbi despre un drept fundamental la acordarea acestor indemnizații. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.046 din 11 decembrie 2012 . În ceea ce privește invocarea faptului că proiectul Legii de aprobare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

nu ar fi fost semnat de președintele Senatului, apreciază că acest motiv nu este întemeiat, deoarece, conform informațiilor publicate pe site-ul Senatului României, proiectul - înregistrat la Senat sub nr. L641/14.09.2010 - a fost adoptat de această Cameră la data de 15 iunie 2011, dată la care funcția de președinte al Senatului era deținută de domnul senator Mircea-Dan Geoană.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 , cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale, sens în care arată că exercitarea de legiuitor a dreptului de a suspenda acordarea anumitor beneficii, pe o perioadă determinată, nu este de natură a afecta drepturile prevăzute de art. 25, 26, 33, 34, 45 și 47 din Constituție. Invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 1.009 din 27 noiembrie 2012

și nr. 1.576 din 7 decembrie 2011. Referitor la critica extrinsecă de neconstituționalitate a

Legii nr. 283/2011 , Avocatul Poporului consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece, la data adoptării proiectului acestei legi de către Senat - 15 iunie 2011, distinctă de data publicării sale în Monitorul Oficial al României - 14 decembrie 2011, funcția de președinte al Senatului era deținută de domnul Mircea-Dan Geoană.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, sub aspect intrinsec, prevederile art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, ordonanță de urgență aprobată, cu modificări și completări, prin

Legea nr. 283/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele actului de sesizare și din motivarea formulată de autorul excepției, Curtea reține, ca obiect al excepției, sub aspect extrinsec, și

Legea nr. 283/2011 , în ansamblul său.

Prevederile de lege criticate au următorul conținut: "Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Articolul 18

În anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă."

Curtea reține că, potrivit

art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012

privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, prevederile de lege criticate se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987

nr. 341/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, la care fac trimitere prevederile de lege criticate, au următorul cuprins: "De o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor", iar cele ale art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 prevăd următoarele: "Pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri:

[...]

b) Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989:

[...]

3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au construit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localitățile unde au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și celor care au avut acțiuni dovedite împotriva regimului și însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;".

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 25 privind dreptul la liberă circulație, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 33 referitor la accesul la cultură, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 45 privind libertatea economică și art. 47 referitor la nivelul de trai. De asemenea, din motivarea excepției rezultă și susținerea încălcării art. 61 din Constituție privind rolul și structura Parlamentului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 1.009 din 27 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2013,

Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013,

Decizia nr. 1.046 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 20 februarie 2013, și

Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013).

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că reglementarea de lege criticată stabilește că, temporar, nu se mai acordă indemnizațiile prevăzute de

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 . De aceste indemnizații, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluției Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De asemenea, de această indemnizație beneficiau și copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor.

Totodată, Curtea a constatat că, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprii, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989. Așadar, legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 47 din Constituție, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente.

În acest context, Curtea a reținut că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor.

Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile constituționale ale art. 25 privind dreptul la liberă circulație, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 33 referitor la accesul la cultură, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății și art. 45 privind libertatea economică nu sunt incidente în cauză, prevederile de lege criticate nereglementând aspecte ale acestor drepturi fundamentale.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În fine, cât privește susținerile referitoare la pretinsa nerespectare a procedurilor parlamentare privind semnătura unuia dintre reprezentanții legali ai emitentului actului, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate a

Legii nr. 283/2011 , formulată sub aspect extrinsec, în raport de art. 61 din Constituție. Din urmărirea procesului legislativ desfășurat în cauză, rezultă că proiectul de lege a fost adoptat de Senat la data de 15 iunie 2011, dată la care funcția de președinte al Senatului era deținută de domnul senator Mircea-Dan Geoană, al cărui mandat a încetat la 23 noiembrie 2011, potrivit

Hotărârii Senatului nr. 53/2011

privind constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent și președinte al Senatului al domnului senator Mircea-Dan Geoană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011. De altfel, susținerile autorului pleacă de la premisa greșită, în cauză, a punerii semnului egalității între data adoptării proiectului de lege de către Senat și data publicării

Legii nr. 283/2011

în Monitorul Oficial al României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Constantin Rădulescu în Dosarul nr. 905/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. II

art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar și ale

Legii nr. 283/2011

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010

pentru completarea

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.