Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 277/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și ale art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

prezumat în vigoare

Data actului
23 mai 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 480 din 1 august 2013
Citează
10 acte
Structură
0 articole · 13.946 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 100/2008 27 august 2008 (prevederi anume) pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și ale

art. 169 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Eugenia Berescu în Dosarul nr. 7.422/121/2012 al Tribunalului Galați - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 26D/2013.

La apelul nominal se prezintă, personal, Eugenia Berescu, autor al excepției, lipsă fiind partea Casa Teritorială de Pensii Galați, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care, reiterând criticile formulate în fața instanței de judecată, solicită admiterea criticii de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.422/121/2012, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și ale

art. 169 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Eugenia Berescu într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 și art. 20, deoarece, în opinia sa, creează o discriminare între persoanele sănătoase și cele cu handicap. În continuare, arată că "din punct de vedere constituțional are dreptul să fie diferențiată ca persoană cu handicap care a lucrat în grupă de muncă față de alte persoane cu handicap care nu au lucrat în grupă de muncă".

Tribunalul Galați - Secția I civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că pentru a fi discriminare trebuie ca persoanele între care are loc comparația să se afle în situații analoage și să beneficieze de un tratament diferențiat. Astfel, arată că între o persoană pensionată pe baza unei legi speciale, în condiții derogatorii de la stagiul complet de cotizare, și un pensionar care a ieșit din câmpul muncii pe baza unui stagiu de cotizare mai mare nu există analogie, astfel încât critica formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, potrivit cărora "Beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă, precum și de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02063 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, următoarele categorii de persoane: [...]

b) ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-30 septembrie 2008 și pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 la

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în funcție de data nașterii sau, după caz, stagiile complete de cotizare, în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1 din aceeași lege."

De asemenea, constituie obiect al excepției de neconstituționalitate

art. 169 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care prevede că:

(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:

a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;

b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005

privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin

Legea nr. 78/2005 , cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.

(3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 - 2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin

Legea nr. 154/2009 .

(5) În situația în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obține un cuantum al pensiei mai mare.

(6) Prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi și art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 , pentru a beneficia de sporul acordat pentru munca prestată în grupele speciale, trebuie îndeplinite două condiții, și anume: dreptul la pensie să se fi deschis în perioada 1 aprilie 2001-30 septembrie 2008, iar la determinarea punctajului mediu anual să se fi utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de

Legea nr. 19/2000 .

De asemenea, Curtea constată că

Legea nr. 263/2010 , în vigoare de la 1 ianuarie 2011, reglementează prin textul art. 169 faptul că pensionarii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă și, respectiv, cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

În speță, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate este o persoană cu handicap, pensionată la limită de vârstă, printr-o decizie emisă în anul 2000, în condițiile

Legii nr. 57/1992

privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999

privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu respectarea prevederilor

Legii-cadru nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. De asemenea, Curtea reține că acesta a fost încadrat în condiții de handicap mediu gradul III, iar la pensionare i s-a aplicat un stagiu de cotizare de 20 de ani.

Întrucât la determinarea punctajului mediu anual nu s-a utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de

Legea-cadru nr. 3/1977 , adică cel de 25 de ani, ci un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, prevăzut de

Legea nr. 57/1992 , act normativ cu caracter special, Curtea constată că autorul excepției nu poate beneficia de prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008

și, respectiv, de cele ale

Legii nr. 263/2010 , referitoare la majorarea punctajului mediu anual corespunzător grupelor de muncă.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că cele două categorii de pensionari la care se referă autorul excepției, și anume o persoană pensionată pe baza unei legi cu caracter special, în condiții derogatorii de la stagiul complet de cotizare, și un pensionar care a ieșit din câmpul muncii pe baza unui stagiu de cotizare mai mare, se află în situații juridice diferite, astfel încât nu poate fi reținută critica privind încălcarea normei constituționale de referință.

De altfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea constată că acestea au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 119 din 16 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 mai 2012, a reținut că "tratamentul juridic diferit nu poate avea semnificația discriminării, cele două categorii de persoane aflându-se în situații obiectiv diferite prin prisma condițiilor în care au desfășurat activitatea și care se reflectă și asupra condițiilor privind acordarea dreptului la pensie".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește susținerea privind încălcarea art. 20 din Constituție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, dat fiind faptul că autorul excepției nu indică cărei dispoziții convenționale sau internaționale contravine reglementarea legală criticată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008

pentru completarea

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și ale

art. 169 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Eugenia Berescu în Dosarul nr. 7.422/121/2012 al Tribunalului Galați - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.