Metodologie · Ministerul Educației Naționale

Metodologia din 28 august 2013

de monitorizare specială a Universității Financiar-Bancare din București

prezumat în vigoare

Data actului
28 august 2013
Emitent
Ministerul Educației Naționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 558 din 3 septembrie 2013
Citează
1 act
Structură
5 articole · 4.090 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Universitatea Financiar-Bancară din București, instituție de învățământ superior, care face parte din sistemul național de învățământ, conform

Legii nr. 274/2009

privind înființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București, este monitorizată special până la 31 martie 2014.

Articolul 2

(1)

Monitorizarea specială se referă la întreaga activitate desfășurată de Universitatea Financiar-Bancară din București și vizează asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învățământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare științifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor, de eliberare a actelor de studii.

(2)

În procesul de monitorizare a activității, Ministerul Educației Naționale colaborează atât cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), cât și cu alte instituții de învățământ superior acreditate, precum și, după caz, cu alte organisme specializate ale statului.

Articolul 3

(1)

Universitatea Financiar-Bancară din București va elabora un plan de măsuri în vederea soluționării observațiilor ARACIS ce au vizat nerespectarea standardelor de calitate și acordarea calificativului "Neîncredere", avizat în ședința Consiliului ARACIS din data de 31 mai 2012 și menținut în ședința Consiliului ARACIS din data de 26 iulie 2012, precum și a altor aspecte din activitatea instituției, pe care îl va prezenta Ministerului Educației Naționale până la data de 15 septembrie 2013.

(2)

Universitatea Financiar-Bancară din București, pe perioada monitorizării speciale, are obligația de a prezenta lunar Ministerului Educației Naționale rapoarte de progres privind îndeplinirea planului de măsuri asumat.

(3)

Aceste rapoarte vor conține informații referitoare la:

a) evidența studenților înmatriculați pe specializări, forme de învățământ și locații geografice;

b) registre matricole, cataloage de examene, transferuri, exmatriculări;

c) planuri de învățământ;

d) personal didactic, state de funcții;

e) bază materială;

f) capacitate instituțională, spații de cazare;

g) alte aspecte din activitatea instituției;

h) evoluția implementării planului de măsuri menționat la alin. (1).

Articolul 4

În perioada de monitorizare specială, Universitatea Financiar-Bancară din București:

1. nu poate organiza examene de admitere în anul I la specializările/programele de studii universitare;

2. nu poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare. Aceste examene vor fi organizate de către instituții de învățământ superior de stat care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, pe baza unui protocol.

Articolul 5

(1)

Comisia de monitorizare specială se va deplasa ori de câte ori este nevoie la instituție pentru a verifica conformitatea și realitatea celor precizate de către universitate în rapoartele de progres transmise și va întocmi rapoarte ce vor prezenta stadiul îndeplinirii planului de măsuri elaborat de către Universitatea Financiar-Bancară din București, problematica menționată în art. 3 alin. (1) și (3), precum și alte aspecte semnalate la fața locului.

(2)

În luna martie, comisia de monitorizare specială va solicita ARACIS informații în legătură cu depunerea de către Universitatea Financiar-Bancară din București a unui dosar de evaluare externă în vederea schimbării calificativului "Neîncredere" acordat programului de studii universitare de licență "Finanțe-bănci".

(3)

În funcție de rezultatele monitorizării speciale și de propunerile ARACIS, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.