Decizia nr. 352/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Capitol Conserv" - S.R.L. din București, prin administrator Mihail Gate, în Dosarul nr. 10.636/1.748/2011 al Judecătoriei Cornetu și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 323D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând

Decizia Curții Constituționale nr. 224 din 9 mai 2013 , pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.636/1.748/2011, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Capitol Conserv" - S.R.L. din București, prin administrator Mihail Gate, cu prilejul soluționării unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 . De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 11 alin. (2) din Constituție, dreptului comunitar, Declarației Universale a Drepturilor Omului și Cartei sociale europene. Totodată, aceste dispoziții de lege, prin coroborare cu cele ale

art. 7 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , încalcă art. 16 alin. (2), art. 24 și 20 din Legea fundamentală. În susținerea acestor critici, autorul excepției arată că organele de control ale inspectoratului teritorial de muncă se transformă în organe care au dreptul să aprecieze legalitatea și oportunitatea situației de fapt prin constatare proprie, fapt ce este inacceptabil, întrucât, de cele mai multe ori, inspectorii de muncă nu au pregătire juridică și experiența necesare pentru a încadra în mod corect o faptă.

Judecătoria Cornetu consideră că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituționale invocate. Astfel, arată că ansamblul dispozițiilor și principiilor constituționale invocate nu se opun unei proceduri administrative de constatare și sancționare a faptelor ilicite în materia dreptului muncii. Totodată, drepturile și interesele legitime ale persoanei sancționate sunt pe deplin protejate prin accesul său la o instanță cu deplină jurisdicție, în fapt și în drept, competentă să administreze orice probe concludente prevăzute de lege și să verifice atât temeinicia, cât și legalitatea procesului-verbal.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât textul de lege criticat descrie foarte clar fapta ce constituie contravenție, cine are calitatea de organ constatator, precum și sancțiunea ce urmează să se aplice, modalitatea de individualizare a sancțiunii urmând a ține cont de situația concretă identificată de agentul constatator.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [...]

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții constituționale: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, invocă încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție prin raportare la dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Cărții sociale europene și ale dreptului comunitar.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate califică drept contravenție fapta angajatorului de a primi la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în condițiile

Legii nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii). Această prevedere trebuie corelată cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd forma scrisă ca o condiție ad validitatem a contractului individual de muncă.

Importanța cerinței legale referitoare la încheierea contractului de muncă în formă scrisă a fost subliniată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, în care a reținut că aceasta reprezintă o garanție esențială a respectării drepturilor și obligațiilor asumate prin contract. Astfel, "existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială".

Prin urmare, soluția legislativă criticată își are ca temei atât nevoia de protejare a drepturilor și a obligațiilor izvorând din raporturile de muncă, dar și aceea de a asigura justa implicare a statului, prin sarcina ce revine acestuia de a acorda unele drepturi ce decurg din exercitarea acestor raporturi juridice.

În acest sens, Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, a reținut că "ceea ce se desfășoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat și angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum și a asistenței medicale."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține însă că textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție prin raportare la dispozițiile

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziții potrivit cărora: "(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare."

Or, având în vedere cele reținute mai sus, Curtea apreciază că o astfel de critică nu este susținută. Astfel, reglementarea art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii este clară și suficientă pentru a realiza scopul urmărit de legiuitor, respectiv cel de identificare a faptei contravenționale și a sancțiunii aplicabile. De asemenea, soluția legislativă este temeinic fundamentată și necesară urmărind nu doar protejarea intereselor private ale părților contractului individual de muncă, dar și interesul statului în atribuțiile ce îi revin acestuia în mod conex desfășurării raporturilor de muncă.

Cât privește pretinsa contrarietate a art. 260 alin. (1) din Codul muncii față de dispozițiile unor acte internaționale, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate nu precizează care sunt aceste dispoziții internaționale și nici nu indică modul în care art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii contravine acestora. Or, așa cum Curtea a statuat prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că "sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți".

De asemenea, în același sens, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat, printre altele, că "aceeași soluție va fi urmată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat".

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat, prin coroborare cu prevederile

art. 7 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, ar fi contrar dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că dispozițiile amintite ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

reglementează sancțiunea avertismentului în materie contravențională. Din motivarea excepției de neconstituționalitate nu rezultă însă între ce categorii de persoane și în ce mod textul de lege criticat discriminează, trimiterea la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

neclarificând acest aspect. Așa fiind, în acord cu cele reținute mai sus, și această critică de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca fiind nemotivată.

În sfârșit, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 24 din Constituție, Curtea constată că textul de lege criticat nu conține dispoziții de natură să împiedice persoana interesată să își exercite toate apărările pe care le consideră necesare în fața instanțelor de judecată. De altfel, argumentele invocate de autorul excepției în susținerea acestei critici vizează probleme de fapt, de aplicare a legii, care nu intră în competența instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Capitol Conserv" - S.R.L. din București, prin administrator Mihail Gate, în Dosarul nr. 10.636/1.748/2011 al Judecătoriei Cornetu și constată că dispozițiile

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu care a sesizat Curtea Constituțională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.