Decizia nr. 417/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și ale

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție ridicată de Eugenia Florescu, Ioan Poiană, Cosmina Diaconu, Anca Vidrighin și Eugenia Elena Bădilă în Dosarul nr. 1.072/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 318D/2013.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției Eugenia Florescu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției Eugenia Florescu, care solicită admiterea criticii de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile de lege ce formează obiectul excepției sunt neconstituționale, deoarece permit doar revizuirea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ în ipoteza încălcării principiului priorității dreptului comunitar, fiind excluse de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătorești pronunțate în alte materii decât contenciosul administrativ (civil, penal) în cazul încălcării aceluiași principiu prin respectivele hotărâri. Invocând aspecte din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind principiul priorității dreptului Uniunii Europene și efectul direct al acestuia, susține că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii, contrare dreptului la un proces echitabil și principiilor dreptului Uniunii Europene. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, sens în care face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu

Decizia nr. 216 din 9 mai 2013 . Precizează că dreptul la un proces echitabil nu presupune exercitarea, în toate cazurile, a tuturor căilor de atac, ci posibilitatea de a formula, în cadrul procesului, toate apărările necesare în raport cu normele interne și ale Uniunii Europene. Faptul că revizuirea este reglementată în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene doar în materia contenciosului administrativ nu constituie o discriminare, ci o punere în aplicare a principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.072/57/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

și ale

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Excepția a fost ridicată de Eugenia Florescu, Ioan Poiană, Cosmina Diaconu, Anca Vidrighin și Eugenia Elena Bădilă cu prilejul soluționării cererii de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 4.418 din 9 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia într-o cauză având ca obiect contestația împotriva unei decizii de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

sunt neconstituționale, întrucât exclud de la posibilitatea revizuirii hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în alte materii decât contenciosul administrativ (civil, penal) în cazurile de încălcare a principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

De asemenea, arată că prevederile

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , potrivit cărora abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, sunt neconstituționale în raport cu art. 147 alin. (1) și (4) din Legea fundamentală și cu

Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 . Susțin că, prin mai multe decizii, instanța de contencios constituțional a statuat că, în cazul constatării neconstituționalității dispozițiilor legale de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte. Față de acestea, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ nu are întotdeauna caracter definitiv, respectiv în cazul în care este constatată neconstituționalitatea dispoziției legale de abrogare.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că, prin invocarea acesteia, autorii urmăresc extinderea aplicării unei norme și la alte categorii de situații juridice decât cele avute în vedere de legiuitor. Reglementarea unor remedii juridice - de tipul căilor extraordinare de atac - numai într-o anumită materie, cu excluderea celorlalte situații juridice, ține de opțiunea legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, și nu poate fi considerată discriminatorie, de vreme ce vizează situații juridice diferite.

Cu privire la prevederile

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , instanța judecătorească apreciază că acestea sunt constituționale, în speță invocându-se o problemă de aplicare a deciziilor Curții Constituționale, iar nu de încălcare a Constituției.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

este inadmisibilă, deoarece, astfel cum rezultă din criticile autorilor, aceasta are ca finalitate modificarea sau completarea unui text de lege, aspecte care nu intră în competența Curții Constituționale. Referitor la excepția de neconstituționalitate a

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , Guvernul apreciază că aceasta este vădit neîntemeiată, raportat la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 .

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

și ale

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

sunt constituționale. Arată că scopul evident al prevederilor criticate din

Legea nr. 554/2004

este acela de a oferi un remediu pentru cazurile în care instanțele naționale au pronunțat hotărâri irevocabile care încalcă principiul priorității dreptului comunitar, iar opțiunea legiuitorului în acest sens nu poate fi considerată discriminatorie. Invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 675 din 12 iunie 2008 , nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 și nr. 1.039 din 5 decembrie 2012. Referitor la excepția de neconstituționalitate a

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , arată că în speță nu se invocă încălcarea prevederilor Constituției, ci o problemă de aplicare a deciziilor Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise și susținerile autorului excepției Eugenia Florescu, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, și ale

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004.

I. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorilor excepției, în ceea ce privește prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează doar

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 .

Curtea observă că prevederile

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

au fost abrogate prin articolul unic din

Legea nr. 299/2011

pentru abrogarea alin. (2) al

art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea a decis următoarele:

-

Legea nr. 299/2011

pentru abrogarea alin. (2) al

art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , în ansamblul său, este neconstituțională;

- prevederile

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

Potrivit aceleiași decizii, "în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a

legii de abrogare - Legea nr. 299/2011

-, respectiv 25 decembrie 2011, și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii de constatare a neconstituționalității normei abrogatoare, dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

erau abrogate și nu au produs efecte juridice, însă, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea reintră în fondul activ al legislației".

În aceste condiții, având în vedere că, la data sesizării Curții Constituționale în speță, prevederile

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004

se aflau în fondul activ al legislației, Curtea urmează să hotărască asupra excepției de neconstituționalitate a acestor prevederi, având următorul cuprins: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

II. Potrivit încheierii de sesizare și notelor scrise, autorul excepției critică și prevederile

art. 62 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, raportându-se la numerotarea articolelor din

Legea nr. 24/2000 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Curtea observă că, la data sesizării cu excepția de neconstituționalitate,

Legea nr. 24/2000

fusese republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, astfel încât, în prezent, prevederile de lege criticate se regăsesc la art. 64 alin. (3) din acest act normativ. În aceste condiții, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor prevederi de lege având următorul cuprins: "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 147 alin. (1) și (4) privind deciziile Curții Constituționale și art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 216 din 9 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013). Cu acel prilej, Curtea a reținut că, potrivit textului de lege criticat, pot fi contestate pe calea revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Este de la sine înțeles că textul de lege criticat vizează exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ, de vreme ce face parte din legea specială care reglementează această ramură a dreptului. Prin

Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 , constatând neconstituționalitatea prevederilor

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea Constituțională a extins câmpul de aplicare a textului de lege criticat, declarând că motivul de revizuire consacrat de acesta, constând în nesocotirea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, poate fi utilizat și pentru revizuirea hotărârilor definitive și irevocabile în care nu se evocă fondul cauzei.

Această posibilitate de extindere a înțelesului unui text de lege supus controlului de constituționalitate îi este deschisă Curții Constituționale în virtutea dispozițiilor constituționale care consacră rolul său de garant al supremației Constituției, pe care are obligația să și-l îndeplinească în mod efectiv.

Cu toate acestea, Curtea nu poate să nesocotească dreptul suveran al Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare și organ reprezentativ al poporului, de a elabora acte normative în diferite materii. De aceea, Curtea nu poate să sancționeze o inacțiune a Parlamentului constând în nereglementarea de către acesta a unei anumite zone a dreptului.

Urmând acest raționament, rezultă că, de vreme ce pretinsa neconstituționalitate este argumentată pe ideea că acest caz de revizuire prevăzut de

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004

nu poate fi folosit și cu privire la hotărârile definitive și irevocabile pronunțate în alte materii ale dreptului, excepția a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea nu poate să impună Parlamentului să adopte o anumită reglementare, trecând peste atributul acestuia de a adopta acele acte normative pe care le consideră necesare într-un anumit context legislativ. Altfel spus, Curtea nu poate să aducă atingere suveranității legislative a Parlamentului, acesta fiind liber - și singurul în măsură - să aprecieze oportunitatea adoptării sau neadoptării anumitor acte normative. În acest sens, dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

stabilesc că instanța de contencios constituțional "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, Curtea a remarcat faptul că, potrivit art. 4 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în materiile reglementate de acesta, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își păstrează, în mod corespunzător, valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , republicată, Curtea nu poate reține contrarietatea dintre aceste norme și dispozițiile constituționale privind deciziile Curții Constituționale. Aceasta, pe de o parte, deoarece

Legea nr. 24/2000

are ca obiect de reglementare tehnica legislativă, adresându-se așadar legiuitorului, iar, în particular, prevederile art. 64 alin. (3) din lege instituie reguli privind abrogarea. Astfel, regula o reprezintă interdicția revigorării unui act normativ prin abrogarea actului abrogator al acestuia, iar excepția de la această regulă constă în readucerea în vigoare a unui act normativ în cazul în care ordonanțele Guvernului care l-au abrogat au fost respinse prin lege de către Parlament.

Pe de altă parte, efectul specific al deciziilor Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale de abrogare dă expresie și eficiență - în situația particulară a constatării neconstituționalității actului abrogator și a lipsei intervenției Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției - normelor constituționale cuprinse în art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și în art. 147 alin. (4) care statuează că deciziile Curții sunt general obligatorii.

În astfel de cazuri nu intervine o abrogare a unui act de abrogare anterior, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor

art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000

- dispoziții opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituționale ale art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției și ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii. De altfel, acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale, sancțiune diferită și mult mai gravă decât abrogarea unui text normativ (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013).

Pentru aceste motive, Curtea constată că, în raport cu criticile formulate în cauză, textul de lege criticat nu contravine niciuneia dintre dispozițiile din Legea fundamentală invocate, urmând să respingă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 .

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Eugenia Florescu, Ioan Poiană, Cosmina Diaconu, Anca Vidrighin și Eugenia Elena Bădilă în Dosarul nr. 1.072/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că prevederile

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2013.