Ordinul nr. 1920/2013
privind procedura de actualizare a garanțiilor potrivit art. 206^54 alin. (4^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 5 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile
art. 206^54 alin. (4^2) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și ale pct. 108 alin. (8^6) din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din
privind Codul fiscal, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanțelor publice, emite următorul ordin:
Articolul 1
Antrepozitarii autorizați a căror garanție depășește nivelul garanției prevăzut la pct. 108 alin. (8^6) din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din
privind Codul fiscal, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 , cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare Norme metodologice, și care doresc diminuarea garanției constituite, transmit organelor fiscale competente, până la data de 5 decembrie 2013, o notificare privind noul cuantum al garanției stabilit potrivit pct. 108 alin. (8^6) din Normele metodologice, anexând la aceasta documentul de constituire a garanției la nivelul prevăzut de legislația în vigoare, împreună cu documentul prin care se solicită deblocarea totală a garanției constituite anterior sau documentul prin care se solicită deblocarea parțială a garanției constituite anterior, după caz. Pentru antrepozitarii autorizați în favoarea cărora au fost emise decizii de reducere a nivelului garanției, în vigoare la data prezentului ordin, nivelul garanției se stabilește ținând cont de prevederile pct. 108 alin. (8^6) din Normele metodologice și de procentul de reducere aprobat prin decizie, dar nu mai puțin de nivelul minim prevăzut la pct. 108 alin. (8^1) din Normele metodologice.
Organele fiscale competente emit decizii de actualizare a garanțiilor cu noul cuantum, în termen de 15 zile de la data înregistrării documentației prevăzute la alin. (1), după verificarea documentației, precum și a incidenței prevederilor legale privind nivelul garanției, cu respectarea legislației în vigoare.
În situația în care antrepozitarii autorizați care au constituit un nivel al garanției mai mare decât cuantumul prevăzut la pct. 108 alin. (86) din Normele metodologice nu solicită diminuarea acesteia în termenul prevăzut la alin. (1), actualizarea se va face potrivit precizărilor de la pct. 108 alin. (14) din Normele metodologice.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu București, 27 noiembrie 2013. Nr. 1.920.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.