Ordinul nr. 637/2013
privind instituirea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor aferente contractelor de finanțare din cadrul axei prioritare 4 a Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE)
prezumat în vigoare
În baza
Hotărârii Guvernului nr. 457/2008
privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările și completările ulterioare,
pentru interpretarea unitară a condițiilor de monitorizare a durabilității proiectelor aferente contractelor de finanțare din cadrul axei prioritare 4 a Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" (POS CCE),
având în vedere Scrisoarea Autorității de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice" - Ministerul Economiei nr. 290.193 din 22 august 2013,
în conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 800/2008
al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea art. 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare),
în temeiul prevederilor
art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013
privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Energie, cu modificările ulterioare,
ministrul delegat pentru energie emite următorul ordin:
Articolul 1
Se instituie ca perioada de monitorizare a durabilității proiectelor aferente contractelor de finanțare din cadrul axei prioritare 4 - POS CCE să înceapă la data punerii în funcțiune și operare, dovedită pe baza documentului justificativ, conform legii.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță București, 20 decembrie 2013. Nr. 637.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.