HG nr. 443/2014
privind aprobarea Listei cuprinzând 5 obiective de investiții prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor și de mediu, precum și a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestora
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României , republicată, al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă Lista obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor și de mediu, prevăzute în
anexa nr. I .
Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prevăzute la
alin. (1) , cuprinse în
anexele nr. II/1-II/5 .
Articolul 2
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în
anexele nr. II/1-II/5
se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Anexele nr. I
și
nr. II/1-II/5
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă poziția 10 din
anexa nr. I/B
și anexa nr. III/10 privind Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Amenajarea râului Siret pe sectorul Homocea - confluența cu fluviul Dunărea, județele Vrancea și Galați" la
Hotărârea Guvernului nr. 446/2007
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 21 mai 2007, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură, Adriana Doina Pană Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea București, 28 mai 2014. Nr. 443.
Anexa I LISTA
obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor și de mediu
Nr.
crt.
Denumirea
1.
Amenajarea râului Siret pe sectorul Homocea - confluența cu fluviul Dunărea, județele Vrancea și Galați
2.
Apărarea împotriva inundațiilor a localităților Solești-Vaslui-Secuia, județul Vaslui
3.
Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada - județul Hunedoara
4.
Amenajare râu Săsar și afluenți, județul Maramureș
5.
Amenajare râu Iza pe tronsonul Vadu Izei - confluența cu râul Tisa, județul Maramureș
Anexa II /1
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajarea râului Siret pe sectorul Homocea - confluența cu fluviul
Dunărea, județele Vrancea și Galați"
Titular: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Beneficiar:
Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Prut - Bârlad
Amplasament: în bazinul hidrografic al râului Siret, pe sectorul Homocea - confluență cu fluviul Dunărea. Din punct de vedere administrativ-teritorial, sectorul de râu parcurge județele Vrancea și Galați.
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /2
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Apărarea împotriva inundațiilor a localităților Solești - Vaslui - Secuia, județul Vaslui"
Titular: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Beneficiar:
Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Prut - Bârlad
Amplasament: în bazinul hidrografic al râului Bârlad, în albia râului Vaslui, pe sectorul cuprins între acumularea Solești și confluența cu râul Bârlad, județul Vaslui.
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /3
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada,
județul Hunedoara"
Titular: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Mureș
Amplasament: în bazinul hidrografic Mureș, pe cursul pârâurilor Gurasada, Vica, Boiu, Grecilor și Chivulești, pe teritoriul administrativ al comunei Gurasada, județul Hunedoara
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /4
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Amenajare râu Săsar și afluenți, județul Maramureș"
Titular: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Beneficiar:
Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: în bazinul hidrografic Someș, pe cursul râului Săsar și pe afluenți: Valea Chiuzbaia, Valea Usturoiului, Valea Borcut și Valea Morii, pe teritoriul administrativ al localităților Baia Sprie, Tăuții de Sus, Chiuzbaia, Baia Mare și Recea, județul Maramureș
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Anexa II /5
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții " Amenajare râu Iza pe tronsonul Vadu Izei - confluența cu râu Tisa",
județul Maramureș"
Titular: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
Beneficiar: Administrația Națională "Apele Române" - Administrația bazinală de Apă Someș-Tisa
Amplasament: în bazinul hidrografic Tisa, pe cursul râului Iza și al pârâurilor Rona și Sugau, precum și a văii Stejarului, pe teritoriul administrativ al localităților Vadu Izei și Sighetu Marmației, județul Maramureș
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
--------
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.