HG nr. 510/2014
privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru județul Iași
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2014
privind unele măsuri pentru completarea rețelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor și pentru aprobarea unor măsuri financiare și al
art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014, cu suma de 1.000 mii lei, pentru județul Iași, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, și alocarea acesteia bugetului local al municipiului Iași, pentru organizarea acțiunilor și manifestărilor culturale privind desfășurarea Festivalului Internațional al Educației.
Articolul 2
Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
Articolul 3
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2014.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 26 iunie 2014. Nr. 510.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.