Constituția · Regele Carol

Constituția

CONSTITUȚIA

prezumat în vigoare

Emitent
Regele Carol
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 48 din 27 februarie 1938
Structură
100 de articole · 43.010 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

NOTĂ:

Prin Inaltul Decret Regal nr. 900 din 20 februarie 1938, publicat în "Monitorul Oficial", partea I, nr. 42 din 20 februarie 1938, Regele Carol al II-lea decretează noua Constituție a României, hotărînd supunerea ei <<Națiunii Române spre "buna știința și învoire">>.

În același număr al "Monitorului Oficial" sînt publicate:

a) Proclamatia Regelui Carol al II-lea către români, din 20 februarie 1938, prin care acesta prezintă pe scurt conținutul noii Constituții decretate și o supune "învoirii poporului român";

b) Inaltul Decret Regal nr. 901 din 20 februarie 1938, prin care poporul român a fost chemat în ziua de 24 februarie 1938 să se pronunțe prin plebiscit asupra Constituției decretate de Rege;

c) Inaltul Decret Regal nr. 902 din 20 februarie 1938, prin care au fost numiți cei cinci membri ai Comisiunii pentru totalizarea rezultatului plebiscitului.

Plebiscitul s-a desfășurat în ziua de 24 februarie 1938, fiind chemați la vot toți alegatorii înscriși în listele electorale pentru Adunarea Deputaților. Participarea la vot a fost obligatorie, fiecare alegator exprimandu-și opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, facuta înaintea biroului de votare. S-au prezentat la plebiscit 4.303.064 de votanti, din care au votat pentru Constituție 4.297.581 de votanti, împotriva votand 5.483.

În "Monitorul Oficial", partea I, nr. 48 din 27 februarie 1938 sînt publicate:

a) Actul de constatare a voturilor date de poporul român asupra plebiscitului propus la 20 februarie 1938, purtînd data de 26 februarie 1938, întocmit de Înaltă Comisiune pentru totalizarea rezultatului plebiscitului;

b) Cuvântul Regelui Carol al II-lea asupra rezultatului plebiscitului;

c) Raportul nr. 458 din 27 februarie 1938 al Consiliului de Miniștri către Rege, prin care Constituția este supusă sanctionarii regale;

d) Constituția, sancționată prin Inaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Miron Cristea, și de 15 membri secretari de stat.

Constituția a intrat în vigoare la 27 februarie 1938, adică la data sanctionarii ei. Ea a abrogat expres, pe aceeași dată, Constituția din 1923.

Constituția din 1938 era alcătuită din 100 de articole, grupate în 8 titluri.

Prin Decretul Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940, semnat de Regele Carol al II-lea și publicat în "Monitorul Oficial" nr. 205 din 5 septembrie 1940, Constituția din 1938 este suspendată, iar Corpurile legiuitoare sînt dizolvate.

Textul Constituției din 1938 este reprodus după "Monitorul Oficial", partea I, nr. 48 din 27 februarie 1938.

CAROL AL II-LEA,

Prin gratia lui Dumnezeu și voința naționala,

REGE AL ROMÂNIEI,

La toți de fața și viitori, sănătate:

Poporul Roman dându-și învoirea, Noi decretam următoarea

CONSTITUTIUNE

Titlul I Despre teritoriul României

Articolul 1

Regatul României este un Stat Național, unitar și indivizibil.

Articolul 3

Teritoriul României nu se poate coloniza cu populatiuni de semintie străină

Titlul II Despre datoriile și drepturile Românilor

Capitolul 1 Despre datoriile Românilor

Articolul 4

Toți Românii, fără deosebire de origine etnică și credința religioasă, sînt datori: a socoti Patria drept cel mai de seama temei al rostului lor în viața, a se jertfi pentru apărarea integrității, independentei și demnității ei; a contribui prin munca lor la inaltarea ei morala și propășirea ei economică; a îndeplini cu credința sarcinile obștești ce li se impun prin legi și a contribui de buna voie la împlinirea sarcinilor publice, fără de care fiinta Statului nu poate vietui.

Articolul 5

Toți cetățenii români, fără deosebire de origine etnică și credința religioasă, sînt egali înaintea legii, datorandu-i respect și supunere.

Nimeni nu se poate socoti dezlegat de îndatoririle sale civile ori militare, publice ori particulare, pe temeiul credinței sale religioase sau de orice altfel.

Articolul 6

Nu se admite în Statul Roman nici o deosebire de clasa socială. Privilegiile în așezarea darilor sînt oprite. Micsorarile și maririle de impozite nu pot fi decât generale și statornicite prin legi.

Articolul 7

Nu este ingaduit nici unui Roman a propovadui prin viu grai sau în scris schimbarea formei de guvernamant a Statului, împărțirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, ori lupta de clasa.

Articolul 8

Este oprit preoților, de orice rit și credința religioasă, a pune autoritatea lor spirituală în slujba propagandei politice, atît în locasurile destinate cultului și funcțiunilor oficiale, cat și în afară de ele.

Propaganda politica, în locasurile destinate cultului, ori cu prilejul manifestatiunilor religioase, nu este ingaduita nimănui.

Orice asociațiune politica pe temeiuri ori pretexte religioase este oprită.

În afară de persoanele, de condițiunile și de formele prevăzute în legi, nimeni nu poate lua ori presta juraminte de credința.

Articolul 9

Romanul care, fără prealabilă autorizație a Guvernului, va intră în orice serviciu al unui Stat străin, sau se va alătură pe lîngă o corporatie militară străină, pierde de plin drept cetățenia română.

Supunerea, pentru oricât timp și din orice fapt ar rezultă ea, la vreo protecție străină, trage după sine pierderea de plin drept a cetateniei române.

Naționalitatea română pierdută în condițiunile aici arătate nu se poate redobândi decât prin naturalizare.

Capitolul 2 Despre drepturile Românilor

Articolul 10

Românii se bucura de libertatea conștiinței, de libertatea muncii, de libertatea învățămîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile din care decurg drepturi în condițiunile statornicite prin legi.

Articolul 11

Naționalitatea română se dobîndește prin căsătorie, prin filiatiune, prin recunoaștere și prin naturalizare. Naturalizarea se acordă prin lege în mod individual; ea nu are efect retroactiv. Sotia profita de naturalizarea soțului și copiii minori de aceea a părinților.

Articolul 12

Libertatea individuală este garantată.

Nimeni nu poate fi urmărit sau percheziționat, decât în cazurile și după formele stabilite de lege.

Nimeni nu poate fi deținut sau arestat decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat și comunicat în momentul arestării, sau cel mai târziu în 24 ore după arestare.

În caz de vina vădită ori de urgenta, deținerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite și comunică în 24 ore, conform alineatului precedent.

Articolul 13

Nimeni nu poate fi sustras, în contra voinței sale, de la judecătorii pe care îi da legea.

Articolul 14

Domiciliul este inviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autoritățile competente, în cazurile și potrivit formelor stabilite de lege.

Articolul 15

Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de justiție militară.

Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea dispozițiunilor din alineatul precedent și în timp de pace, pentru atentate contra Suveranului, Membrilor Familiei Regale, Sefilor Statelor străine și demnitarilor Statului din mobile în legătură cu exercițiul funcțiunilor ce le sînt încredințate, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasinat politic.

Articolul 16

Proprietatea de orice natura, precum și creanțele atît asupra particularilor cat și asupra Statului, sînt inviolabile și garantate ca atare.

Oricine poate dispune liber de bunurile ce sînt ale lui, după normele prevăzute în legi.

Bunurile care fac parte din domeniul public sînt administrate și nu pot fi înstrăinate decât după regulile și cu formele stabilite prin lege. Nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor, afară de cazurile de înaltă trădare și delapidare de bani publici.

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publică și după o dreapta și prealabilă despăgubire stabilită de justiție conform legilor. Prin cauza de utilitate publică nu se poate înțelege decât aceea care este de natura a folosi în același timp tuturor și fiecăruia în mod actual ori eventual.

În afară de cazurile de utilitate publică pentru apărarea naționala, pentru lucrările de interes militar, sanitar, cultural, pentru cai de comunicații terestre, nautice ori aeriene, pentru piețe și lucrări publice prevăzute în legile actuale, nici un alt caz nu se poate stabili decât prin legi votate de ambele Adunări cu majoritate de două treimi.

Articolul 17

Zacamintele miniere precum și bogățiile de orice natura ale subsolului sînt proprietatea Statului. Se exceptează masele de roci comune, carierele de materiale de construcții și depozitele de turba, fără prejudiciul drepturilor dobândite de Stat pe baza legilor anterioare. O lege a minelor va determina normele și condițiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa drepturile proprietarului care vor fi de cel puțin 50% din redeventa și din prețul la hectar al concesiunii și va arata, totodată, putinta și măsura în care aceștia vor participa la exploatarea acestor bogatii.

Drepturile câștigate în favoarea Statului pe baza actelor de concesiune încheiate pînă în prezent se respecta.

Articolul 18

Drumurile mari și mici, ulițele care sînt în sarcina Statului, Județelor, Municipiilor și Comunelor, fluviile și râurile navigabile sau plutitoare, țărmurile, adăugirile către mal și locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele, spațiul atmosferic, apele producătoare de forte motrice de folos obștesc și în deobste toate bunurile care nu sînt proprietate particulară, sînt considerate ca dependințe ale domeniului public.

Articolul 19

Libertatea conștiinței este absolută.

Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și protectiune, întru cat exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri și Siguranței Statului.

Biserica ortodoxa creștină și cea greco-catolica sînt biserici românești. Religia creștină ortodoxa fiind religia marei majorități a Românilor, biserica ortodoxa este biserica dominantă în Statul Roman, iar cea greco-catolica are intaietate față de celelalte culte.

Biserica ortodoxa română este și rămîne neatarnata de orice chiriarhie străină, pastrandu-și însă unitatea, în privinta dogmelor, cu biserica ecumenica a Rasaritului.

Chestiunile spirituale și canonice ale bisericii ortodoxe române țin de o singura autoritate sinodala centrala.

Raporturile dintre diferitele culte și Stat sînt de domeniul legilor speciale.

Articolul 20

Actele stării civile sînt de atributia legii civile.

Întocmirea acestor acte va trebui sa preceada totdeauna binecuvantarea religioasă, care este obligatorie pentru toți membrii cultelor.

Articolul 21

Învățămîntul este liber în condițiunile stabilite prin legi speciale și întru cat nu va fi contrar bunelor moravuri, ordinei publice și intereselor de Stat.

Învățămîntul primar este obligator. În școlile Statului acest învățămînt va fi gratuit.

Articolul 22

Constituția garantează fiecăruia, în limitele și condițiunile legii, libertatea de a comunică și publică ideile și opiniunile sale, prin grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace.

Articolul 23

Secretul scrisorilor, telegramelor și convorbirilor telefonice este inviolabil. Se exceptează cazurile în care justiția e datoare să se informeze conform legii.

Articolul 24

Cetățenii români au dreptul a se aduna pasnici și fără arme pentru a trata tot felul de chestiuni, conformându-se legilor care regulează exercițiul acestui drept.

Întrunirile, procesiunile și manifestatiile pe căile publice ori în aer liber, sînt supuse legilor și oranduirilor polițienești.

Articolul 25

Oricine are dreptul a se adresa prin petitiuni, subscrise de una sau mai multe persoane, la autoritățile publice, însă numai în numele celor subscrisi.

Autoritățile constituite au singure dreptul sa adreseze petitiuni în nume colectiv.

Articolul 26

Cetățenii români au dreptul a se asocia, conformându-se legilor.

Dreptul de libera asociațiune nu implica dreptul de a crea persoane juridice. Condițiunile în care se acordă personalitatea juridică se stabilesc prin lege.

Articolul 27

Numai cetățenii români sînt admisibili în funcțiunile și demnitățile publice, civile și militare, ținându-se seama de caracterul majoritar și creator de Stat al Națiunii Române.

Supusii străini nu pot ocupa atari funcțiuni, decât în cazurile statornicite prin legi.

Străinii aflatori pe pământul României se bucura de protectiunea data de legi persoanelor și averilor în genere.

Numai Românii și cei naturalizati români pot dobândi cu orice titlu și deține imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Articolul 28

Decoratiunile străine se vor purta de Români numai cu autorizarea Regelui.

Insignele, emblemele, medaliile, precum și uniformele de orice fel, nu pot fi create, nici atribuite, nici purtate fără legiuita încuviințare.

Titlul III Despre puterile Statului

Articolul 29

Toate puterile Statului emana de la Națiunea Română.

Ele însă nu se pot exercita decât prin delegațiune și numai după principiile și regulile așezate în Constituția de fața.

Articolul 31

Puterea legislativă se exercită de Rege prin Reprezentatiunea Naționala care se împarte în doua Adunări: Senatul și Adunarea Deputaților.

Regele sancționează și promulga legile.

Înainte de a i se da sancțiunea regala, legea nu e valabilă.

Regele poate refuza sancțiunea.

Nici o lege nu poate fi supusă sancțiunii regale, decât după ce va fi fost discutata și votată de majoritatea ambelor Adunări.

Promulgarea legilor votate de ambele Adunări se va face prin îngrijirea Ministrului de Justiție care este și pastratorul Marelui Sigiliu al Statului.

Inițiativa legilor este data Regelui. Fiecare din cele doua Adunări pot propune din inițiativa proprie numai legi în interesul obștesc al Statului.

Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

Nici o lege, nici un regulament de administrațiune generală sau comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se publică în chipul hotărît prin ele.

Articolul 32

Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită prin Guvernul Sau în modul stabilit prin Constituție.

Articolul 33

Puterea judecătorească se exercită de organele ei.

Hotărîrile judecătorești se pronunța în virtutea legii.

Ele se executa în numele Regelui.

Capitolul 1 Despre Rege

Articolul 34

Puterile constituționale ale Regelui sînt ereditare în linie coboritoare directa și legitima a Majestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitura și cu excluziunea perpetua a femeilor și coboritorilor lor.

Coboritorii Majestatii Sale vor fi crescuti în religiunea ortodoxa a Rasaritului.

Articolul 35

În lipsa de coborîtori în linie barbateasca ai Majestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în vîrsta dintre frații Săi, sau coboritorilor acestora, după regulile statornicite în articolul precedent.

Dacă nici unul din frați sau coboritorii lor nu s-ar găsi în viața, sau ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul Sau dintr-o dinastie suverana din Europa occidentala, cu primirea Reprezentatiunii Naționale data în forma prescrisă de art. 36.

Dacă nici una nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Articolul 36

În caz de vacanta a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într-o singura Adunare chiar fără convocare și, cel mai târziu pînă în opt zile de la întrunirea lor, aleg un Rege dintr-o dinastie suverana din Europa occidentala.

Prezenta a trei pătrimi din membri care compun fiecare din ambele Adunări și majoritatea de două treimi a membrilor prezenți sînt necesare pentru a se putea purcede la aceasta alegere. În caz cînd Adunarea nu se va fi făcut în termenul mai sus descris, atunci în a noua zi la amiaza Adunările întrunite vor pasi la alegere, oricare ar fi numărul membrilor prezenți și cu majoritatea absolută a voturilor.

Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacantei Tronului, se va urma după modul prescris la articolul următor.

În timpul vacantei Tronului, Adunările întrunite vor numi o Locotenenta Regala compusa din trei persoane, care va exercita puterile Regale pînă la suirea Regelui pe Tron.

În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

Articolul 37

La moartea Regelui Adunările se întrunesc chiar fără convocare, cel mai târziu zece zile după declararea morții.

Dacă din întâmplare ele au fost dizolvate mai dinainte și convocarea lor a fost hotarita în actul de dizolvare, pentru o epoca în urma celor zece zile, atunci Adunările cele vechi se aduna pînă la întrunirea acelora care au a le înlocui.

Articolul 38

De la data morții Regelui și pînă la depunerea Jurămîntului succesorului Sau la Tron, puterile constituționale ale Regelui sînt exercitate în numele Națiunii Române de Miniștrii intruniti în consiliu și sub a lor responsabilitate.

Articolul 39

Regele este major la vîrsta de 18 ani împliniți.

La suirea Sa pe Tron El va depune mai întîi în sanul Adunărilor întrunite următorul Jurământ: <<Jur a păzi Constituția și legile Națiunii Române, a menține drepturile ei naționale și integritatea teritoriului>>.

Articolul 40

Regele poate numi un Regent și doi Supleanți care, după moartea Lui, sa exercite puterile Regale în timpul minorității succesorului Sau.

Aceasta numire se face cu primirea Reprezentatiunii Naționale, data în forma prescrisă de art. 36 din Constituția de fața.

Regentul va exercita totodată și tutela Regelui minor.

Dacă la moartea Regelui, Regentul nu s-ar găsi numit și succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi pe Regent și pe cei doi Supleanți, procedând după formele prescrise de art. 36 din Constituția de fața.

Regentul și supleanții Săi nu intră în funcțiune decât după ce vor depus înaintea ambelor Adunări întrunite, jurământul prescris de art. 39 din Constituția de fața.

În caz de deces al Regentului, Supleantul cel mai în vîrsta îi va lua de drept locul, procedându-se conform celor stabilite la alineatul precedent pentru alegerea unui nou Supleant.

Articolul 41

Dacă Regele se afla în imposibilitate de a domni, Principele Moștenitor major, singur, ia de drept Regenta. În cazul în care Principele Moștenitor ar fi minor, Consiliul de Miniștri, după ce s-a constatat legalmente imposibilitatea de a domni, convoacă îndată Adunările Legiuitoare reunite pentru a decide.

Articolul 42

Nici o modificare nu se poate face Constituției în timpul Regentei.

Articolul 43

Regele nu va putea fi totodată și Șeful unui alt Stat fără consimțămîntul Adunărilor.

Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acestui obiect, dacă nu vor fi prezenți cel puțin două treimi din membri care le compun și hotărîrea nu se poate lua decât cu două treimi din voturile membrilor de fața.

Articolul 44

Persoana Regelui este inviolabilă. Miniștrii Lui sînt răspunzători.

Actele de Stat ale Regelui vor fi contrasemnate de un Ministru care, prin aceasta însăși, devine răspunzător de ele.

Se exceptează numirea Primului Ministru care nu va fi contrasemnata.

Articolul 45

Regele convoacă Adunările Legiuitoare cel puțin odată pe an, deschizand sesiunea prin mesaj, la care Adunările prezintă răspunsul lor.

Regele pronunța închiderea sesiunii.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunări de odată sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie să conțină convocarea alegătorilor și a noilor Adunări.

Regele poate amana Adunările. Ele se întrunesc de plin drept la împlinirea unui an de la data amânării, dacă între timp nu au mai fost convocate.

Articolul 46

Regele numește și revoacă pe Miniștrii Săi.

El are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele în materii criminale, afară de ceea ce se statorniceste în privinta Ministrilor.

El nu poate suspenda cursul urmăririi sau judecării, nici a interveni prin nici un mod în administrarea justiției.

El numește sau confirma în funcțiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua funcțiune fără o lege specială.

El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fără să poată modifica legile și scuti pe cineva de executarea lor.

El poate, în timpul cînd Adunările Legiuitoare sînt dizolvate și în intervalul dintre sesiuni, să facă în orice privinta Decrete cu putere de lege, care urmează a fi supuse Adunărilor spre ratificare la cea mai apropiată a lor sesiune.

El este Capul Ostirii.

El are dreptul de a declara războiul și de a încheia pacea.

El conferă gradele militare în conformitate cu legea.

El conferă decoratiunile române.

El acreditează Ambasadorii și Miniștrii Plenipotentiari pe lîngă Șefii Statelor Străine.

El are dreptul de a bate moneta, conform unei legi speciale.

El încheie, cu Statele Străine, tratatele politice și militare. Convențiunile necesare pentru comerț, navigațiune și altele asemenea de El încheiate, pentru a avea putere de lege în interior trebuie să fie însă supuse Adunărilor Legiuitoare și aprobate de ele.

Capitolul 2 Despre Reprezentarea Naționala

Articolul 48

Membrii Adunărilor Legiuitoare reprezintă Națiunea și nu-și exercită mandatul decât după depunerea legiuitului jurământ.

Articolul 49

Fiecare Adunare determina prin regulamentul sau modul după care se constituie și își exercită atribuțiunile.

Articolul 50

Validarea alegerilor pentru ambele Adunări și verificarea titlurilor membrilor aparținînd fiecăreia din ele, se face de Înaltă Curte de Casație și Justiție, înainte de data fixată pentru întrunirea Adunărilor.

Articolul 51

Nimeni nu poate fi totodată membru al uneia și al celeilalte Adunări.

Articolul 52

Deputații și Senatorii, numiți de puterea executivă într-o funcțiune salariata pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanți ai Națiunii.

Aceasta dispozițiune nu se aplică Ministrilor și Subsecretarilor de Stat.

Articolul 53

Membrii Adunărilor Legiuitoare nu pot apara interese particulare împotriva Statului; ei nu pot face parte din Consiliile de administrație ale întreprinderilor care au contractat cu Statul, Județele sau Comunele.

Articolul 54

Orice hotărîre se ia cu majoritate absolută a voturilor afară de cazurile statornicite în altfel prin Constituție.

În caz de paritate a voturilor, propunerea în deliberare este respinsă.

Adunările țin ședințe cu jumătate plus unul din numărul membrilor înscriși în apelul nominal.

Articolul 55

Fiecare membru al Adunărilor are dreptul a adresa Ministrilor întrebări la care aceștia sînt obligați a răspunde în termenul prevăzut de regulament.

Articolul 56

Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit pentru opiniunile și voturile de el emise în cursul exercițiului mandatului.

Articolul 57

Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decât cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.

Detențiunea sau urmărirea vreunuia din membrii Adunărilor este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Articolul 58

Fiecare din Adunări deliberează și hotărăște separat, afară de cazurile anume arătate în Constituția de fața.

Articolul 59

Poliția Adunărilor se exercită de Președintele fiecăreia din ele care, singur, după încuviințarea Adunării, poate da ordine gărzii respective.

Articolul 60

Diurnele Deputaților și Senatorilor se stabilesc prin lege.

Secțiunea I Despre Adunarea Deputaților

Articolul 61

Adunarea Deputaților se compune din Deputați aleși de cetățenii români, care au vîrsta de 30 ani împliniți și practica efectiv o îndeletnicire intrand în vreuna din următoarele trei categorii:

1. Agricultura și munca manuală;

2. Comerțul și industria;

3. Ocupatiuni intelectuale.

Alegerea se face cu vot secret, obligator și exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscriptiuni care să asigure reprezentarea felului de îndeletnicire a alegătorilor.

Legea electorală va fixa circumscriptiunile și va statornici după normele mai sus impuse, condițiunile cerute pentru a fi alegator, pentru bărbați și femei, incapacitățile, decăderile, incompatibilitățile, procedura votării și garanțiile libertății alegerilor precum și numărul deputaților.

Durata mandatului este de șase ani.

Articolul 62

Spre a fi eligibil în Adunarea Deputaților se cere:

a) A fi cetățean român;

b) A avea exercițiul drepturilor civile și politice și a practica efectiv îndeletnicirea respectiva a uneia din cele trei categorii arătate în articolul precedent, pe ai carei alegatori urmează a-i reprezenta;

c) A avea vîrsta de 30 ani împliniți;

d) A avea domiciliul în România.

Incapacitățile, decăderile temporare ori definitive și incompatibilitățile, se vor stabili prin legea electorală.

Secțiunea II Despre Senat

Articolul 63

Senatul se compune din Senatori numiți de Rege, din Senatori de drept și din Senatori aleși cu vot obligator, secret și exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite în Stat, în numărul și condițiunile, pentru alegatorii și eligibilii, bărbați și femei, ce se vor stabili prin legea electorală.

Proporția Senatorilor numiți în raport cu cei aleși este de jumătate.

Articolul 64

Sînt de drept membri ai Senatului, în virtutea înaltei lor situațiuni în Stat și Biserica:

a) Moștenitorul Tronului de la vîrsta de 18 ani împliniți;

b) Toți Principii Familiei Regale, majori;

c) Patriarhul și Mitropolitii Tarii;

d) Episcopii eparhioti ai bisericilor ortodoxe române și greco-catolice, întru cat vor fi aleși conform legilor Tarii;

e) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fiecare confesiune, întru cat sînt aleși sau numiți conform legilor Tarii și reprezintă un număr de peste 200.000 credinciosi;

f) Actualii Senatori de drept recunoscuți pînă la data promulgării prezentei Constituții.

Mandatul Senatorilor de drept, enumerati la paragrafele a - e inclusiv, încetează odată cu calitatea sau demnitatea în virtutea căreia îl dețin.

Durata mandatelor Senatorilor numiți și aleși va fi de noua ani. Mandatele Senatorilor aleși se reînoiesc din trei în trei ani de la data depunerii jurămîntului prevăzut de art. 48 din Constituție, în proporție de o treime. Ultima treime neiesita la sorți pentru reînnoire păstrează mandatele pînă la expirarea termenului de noua ani.

Pentru mandatele ieșite la sorți se va proceda la noi alegeri conform legii electorale.

Capitolul 3 Despre Guvern și Miniștri

Articolul 65

Guvernul se compune din Miniștri și Subsecretari de Stat.

Miniștrii exercita puterea executivă în numele Regelui, în condițiunile stabilite de Constituție și pe a lor răspundere.

Miniștrii au răspundere politica numai față de Rege.

Articolul 66

Miniștrii intruniti alcătuiesc Consiliul de Miniștri, care este prezidat de acel care a fost însărcinat de Rege cu formarea Guvernului și care poarta titlul de Președinte al Consiliului de Miniștri.

Departamentele Ministeriale și Subsecretariatele de Stat nu se pot înființa și desfiinta decât prin lege.

Articolul 67

Nu poate fi Ministru decât cel care este român de cel puțin trei generații. Se exceptează acei care au fost Miniștri pînă acum.

Articolul 69

Miniștrii și Subsecretarii de Stat care nu sînt Membri ai Adunărilor pot lua parte la dezbaterea legilor dar nu pot vota; Adunările pot cere prezenta Ministrilor la deliberările lor. Dezbaterile nu pot începe fără prezenta unui Ministru.

Articolul 70

Regele și fiecare din Adunări poate cere urmărirea Ministrilor și trimiterea lor în judecata Înaltei Curți de Casație și Justiție care, singura, în secțiuni unite, este în drept a-i judeca. În ceea ce privește exercițiul acțiunii civile a părții vătămate și în ceea ce privește crimele și delictele comise de ei afară de exercițiul funcțiunii lor, sînt supuși regulelor de drept comun.

Punerea sub urmărire a Ministrilor de către Corpurile Legiuitoare se va rosti prin majoritate de două treimi a membrilor de fața.

Instrucțiunea se va face de o comisie a Înaltei Curți de Casație și Justiție compusa din cinci membri trași la sorți în secțiuni unite. Aceasta comisiune are și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu urmărirea.

Acuzarea înaintea Înaltei Curți de Casație și Justiție se va susține de Ministerul Public.

Legea responsabilității Ministeriale determina cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile Ministrilor.

Miniștrii de Justiție iesiti din funcțiune nu pot exercita profesiunea de avocat timp de un an de la data iesirii.

Miniștrii iesiti din funcțiune nu pot face parte din consiliile de administrație ale întreprinderii cu care au încheiat contracte în cei trei ani următori.

Articolul 71

Orice parte vătămată în drepturile sale printr-un decret sau dispozițiune semnată de un Ministru, cu violarea unui text expres al Constituției ori legilor în vigoare, poate cere Statului despăgubiri bănești pentru paguba suferită, conform dreptului comun.

Capitolul 4 Despre Consiliul Legislativ

Articolul 72

Consiliul Legislativ funcționează pe baza legii sale organice.

Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, atît înainte cat și după amendarea lor în comisiuni, afară de cele care privesc creditele bugetare.

Nici un regulament pentru aplicarea legilor nu se poate face fără consultarea prealabilă a Consiliului Legislativ, afară de cazul prevăzut la alineatul următor pentru proiectele de legi.

Adunările Legiuitoare pot proceda la discutarea proiectelor de legi fără a mai aștepta aprobarea Consiliului Legislativ, dacă acesta nu-l da în termenul fixat de legea sa organică.

Capitolul 5 Despre Puterea Judecătorească

Articolul 73

Nici o jurisdicțiune nu se poate înființa decât în puterea unei legi.

Comisiuni și Tribunale extraordinare nu se pot crea, sub nici o numire și nici un cuvânt, în vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane.

Juriul se desființează.

Articolul 74

Pentru întreg Statul Roman exista o singura Curte de Casație și Justiție.

Articolul 75

Numai Curtea de Casație și Justiție în secțiuni unite are dreptul de a judeca constituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acelea care sînt potrivnice Constituției. Judecata inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.

Curtea de Casație și Justiție se va rosti asupra conflictelor de atributiuni.

Dreptul de recurs în casare este de ordin constituțional.

Articolul 76

Judecătorii sînt inamovibili. Inamovibilitatea se va statornici printr-o lege specială care va interveni cel mai târziu în termen de șase luni de la promulgarea prezentei Constituții. În acest rastimp sancțiunile disciplinare se vor aplica prin Decret Regal.

Articolul 78

Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătorești, potrivit legii speciale.

Puterea judecătorească nu are cadere sa judece actele de guvernamant precum și actele de comandament cu caracter militar.

Capitolul 6 Despre Institutiunile Județene și Comunale

Articolul 79

Institutiunile administrative sînt statornicite prin legi.

Titlul IV Despre Finanțe

Articolul 80

Nici un impozit de orice natura nu se poate stabili și percepe decât pe baza unei legi.

Prin lege se pot crea impozite numai în folosul Statului, Județelor, Comunelor și Institutiunilor Publice indeplinind un serviciu de Stat.

Articolul 81

Nu se pot înființa monopoluri decât prin lege și numai în folosul Statului, Județelor și Comunelor.

Articolul 82

Fonduri de pensiuni sau gratificatiuni în sarcina tezaurului public nu se pot înființa decât în virtutea unei legi.

Articolul 83

În fiecare an Adunările Legiuitoare încheie socotelile și votează bugetul fără a putea spori cheltuielile propuse.

Toate veniturile și cheltuielile Statului trebuiesc trecute în buget și socoteli.

Dacă bugetul nu se votează în timp util, puterea executivă va face fața necesităților serviciilor publice aplicând bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Articolul 84

Controlul preventiv și cel de gestiune al tuturor veniturilor și cheltuielilor Statului se va exercita de Înaltă Curte de Conturi, care va supune în fiecare an Adunărilor Legiuitoare un raport general asupra conturilor de gestiune ale bugetului trecut, semnaland neregulile ce ar fi săvîrșite de Miniștri în aplicarea lui.

Regularea definitivă a socotelilor trebuie să fie prezentată Adunărilor Legiuitoare cel mai târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exercițiu.

Un corp superior de control va avea misiunea de a supraveghea și examina legalitatea și corectitudinea executării gestiunilor în toate serviciile publice.

Acest corp va funcționa pe lîngă Președinția Consiliului de Miniștri și va lucra după ordinele Șefului Guvernului.

Articolul 85

Toate fondurile provenite de la Case Speciale, de care Guvernul dispune sub diferite titluri trebuiesc cuprinse în bugetul general al veniturilor Statului.

Articolul 86

Pentru toată România exista o singura Curte de Conturi.

Articolul 87

Delapidarea de bani publici se califica crima și se pedepsește ca atare.

Titlul V Despre Ostire

Articolul 88

Toți cetățenii români sînt datori a face parte din unul din elementele ostirei, conform legilor.

Articolul 89

Gradele, decoratiunile și pensiunile militare nu pot fi retrase decât în virtutea unei sentințe judecătorești.

Articolul 90

Contingentul ostirii se votează pentru fiecare an de Adunările Legiuitoare.

Articolul 91

Nici o trupa armata străină nu poate fi admisă în serviciul Statului și nu poate intra sau trece pe teritoriul României decât în virtutea unei legi.

Titlul VI Dispozițiuni generale

Articolul 92

Culorile drapelului României sînt: Albastru, Galben, Roșu, așezate vertical.

Articolul 95

Nici un jurământ nu leagă și nu poate fi impus decât în puterea unei legi, care hotărăște și formula lui.

Articolul 96

Constituția de fața nu poate fi suspendată nici în total nici în parte.

În caz de pericol de Stat se poate institui starea de asediu generală sau parțială.

Titlul VII Revizuirea Constituției

Articolul 97

Constituția de fața nu poate fi revizuită în total sau în parte decât din inițiativa Regelui și cu consultarea prealabilă a Corpurilor Legiuitoare care urmează a indica și textele de revizuit.

Consultarea Adunărilor Legiuitoare se face prin mesaj Regal și se exprima cu majoritate de două treimi ale Adunărilor întrunite într-una singura sub președinția Președintelui Senatului. Rezultatul consultatiunii se aduce la cunoștința Regelui de președinții celor două Adunări însoțiți de o Comisiune specială.

Textele noi, urmând a înlocui pe cele revizuite, se votează cu majoritate de două treimi, de fiecare Adunare în parte.

Titlul VIII Dispozițiuni tranzitorii și finale

Articolul 98

Toate pământurile expropriate și distribuite pe baza legii pentru reforma agrară a Vechiului Regat din 17 Iulie 1921; a legii pentru reforma agrară din Basarabia din 13 Martie 1920; a legii pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crisana și Maramures din 13 Iunie 1921 și a legii pentru reforma agrară din Bucovina din 30 Iulie 1921, sînt respectate ca drepturi câștigate și vor fi carmuite, pentru orice litigii relative la ele în prezent și pe viitor, de acele legi.

Dispozițiunile acestor legi introduse în art. 131 din Constituția de la 1923 rămîn cu caracter constituțional.

Toate drepturile politice dobândite în virtutea decretelor-legi ratificate prin art. 133 al Constituției din 1923, se respecta.

Toate codicele și legile în vigoare se vor revizui în vederea unificării legislației, punându-se în armonie cu principiile actualei Constituții. Pînă atunci ele rămîn în vigoare. Din ziua promulgării Constituției de fața sînt desființate acele dispoziții din legi, decrete, regulamente și orice alte acte care sînt contrarii celor înscrise în aceasta Constituție.

Se abroga de asemenea din ziua promulgării prezentei Constituții, Constituția promulgată cu Decretul Regal Nr. 1.360 din 28 Martie 1923.

Juriul în materie criminală va mai funcționa pînă la punerea Codului Penal Carol al II-lea și al Procedurii Penale în acord cu principiul statornicit în art. 73 al Constituției de fața.

Pînă la convocarea Adunărilor Legiuitoare toate decretele au putere de lege fără a mai fi nevoie de ratificarea lor.

Statutul Familiei Regale are caracter Constituțional și nu se poate modifica decât cu procedura pentru revizuirea Constituției.

Articolul 99

Pentru alegerea Adunărilor Legiuitoare ce urmează a fiinta pe baza prezentei Constituții, un Decret Regal cu putere de lege, în condițiunile art. 98, va fixa condițiunile cerute pentru a fi alegator și ales, în Camera și Senat, circumscriptiunile electorale, numărul Deputaților și Senatorilor, normele după care urmează a se face alegerea.

Acest decret are un caracter Constituțional și nu se poate modifica decât cu majoritate de două treimi.

Articolul 100

Prezenta Constituție, după ce va fi edictata de Rege, va fi supusă Națiunii Române spre <<buna știința și învoire>>.

Un Decret Regal va fixa procedura după care se va urma în acest scop.

După terminarea acestei operațiuni și a aducerii rezultatului ei la cunoștința Regelui de către Președintele Consiliului de Miniștri, Constituția de fața va fi promulgată și intră în vigoare.

ACT DE CONSTATAREA VOTURILOR DATE DE POPORUL ROMAN ASUPRA PLEBISCITULUI PROPUS LA 20 FEBRUARIE 1938

Noi subscrișii:

Alexandru N. Gane, Prim Președintele Consiliului Legislativ,

Nicolae Badescu-Rosiori, Consilier la Înaltă Curte de Casație,

Eugeniu P. Banescu, Consilier la Înaltă Curte de Casație,

Gheorghe Drimba, Consilier la Înaltă Curte de Casație,

Corneliu Gheorghian, Consilier la Înaltă Curte de Casație,

care prin Decretul MAJESTATII SALE CAROL AL II-LEA REGELE ROMÂNIEI, cu Nr. 902 din 20 Februarie 1938, suntem numiți Înaltă Comisiune pentru a cerceta votul dat de Poporul Roman asupra plebiscitului ce s-a propus de MAJESTATEA SA prin proclamatiunea de la 20 Februarie 1938, ne-am adunat la Ministerul Justiției în zilele de 25 și 26 Februarie 1938 și am cercetat listele de votare din întreaga țara și din numărul total de 4.303.064 (patru milioane trei sute trei mii sasezeci și patru) al votantilor am constatat ca 4.297.581 (patru milioane doua sute nouăzeci și șapte mii cinci sute optzeci și unu) au primit plebiscitul propus de MAJESTATEA SA și numai 5.483 (cinci mii patru sute optzeci și trei) au votat împotriva.

Acestea am găsit și le marturisim Înaintea Natiunei.

Făcut la București Sambata 26 Februarie anul una mie noua sute treizeci și opt.

Promulgăm aceasta Constitutiune și ordonăm să fie investită cu sigiliul Statului și publicată în <<Monitorul Oficial>>.

Dat în București, la 27 Februarie 1938.

Președintele Consiliului de Miniștri,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Finanțelor
și ad-interim la Departamentul Justiției,
Miniștrii Secretari de Stat,
Ministru Secretar de Stat și ad-interim la
Departamentul Afacerilor Străine,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Industriei și Comerțului,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Muncii,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Agriculturii, Domeniilor și Cooperației
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Educației Naționale și ad-interim la Culte și
Arte,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Internelor,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Apărării Naționale și ad-interim la Aer și
Marina,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul
Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor,

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.