Ordinul nr. 61/2014
pentru modificarea art. 15 din anexa la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 113/2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru organizarea și desfășurarea activității de control oficial în unitățile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare și comercializare a produselor și subproduselor alimentare de origine nonanimală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 113/2008 17 decembrie 2008 (prevederi anume) privind aprobarea Instrucțiunilor pentru organizarea și desfășurarea activității de contro…
Văzând Referatul de aprobare nr. 290 din 3 martie 2014 al Direcției generale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b), ale art. 18 alin. (5) și ale
art. 48 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 215/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile
Regulamentului (CE) nr. 882/2004
al Parlamentului European și Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate și de bunăstare a animalelor, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Articolul I
Articolul 15 din anexa la
privind aprobarea Instrucțiunilor pentru organizarea și desfășurarea activității de control oficial în unitățile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare și comercializare a produselor și subproduselor alimentare de origine nonanimală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 29 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 15. - (1) Neplata în termenul prevăzut la art. 10 a sumelor calculate pentru activitatea de control oficial atrage perceperea unor penalități de 0,25% din suma de plată restantă, pentru fiecare zi de întârziere, de la data la care obligația de plată a sumei a devenit scadentă până la achitarea integrală a sumei, inclusiv ziua plății.
(2) Neplata sumelor calculate pentru două activități de control oficial, desfășurate de inspectorii autorității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, atrage suspendarea activității operatorului economic în cauză până la plata integrală a sumelor restante, inclusiv a penalităților prevăzute la alin. (1)."
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Gabriel Vasile Drăgan București, 22 aprilie 2014. Nr. 61. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.