Hotărârea nr. 26/1999
pentru modificarea Statutului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Stă la baza 1
- Statutul din 11 februarie 1999 11 februarie 1999 (prevederi anume) Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 3 și ale art. 80 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România,
Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România hotărăște:
Articolul 1
Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 11 februarie 1999, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Alineatul 3 al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"Sediul Uniunii este în București."
2. La articolul 38, litera e) a alineatului 1 va avea următorul cuprins:
"e) avizează cererea de angajare a notarului stagiar de către notarul public și verifica semestrial stadiul pregătirii și al formării profesionale a notarilor stagiari, în condițiile prezentului statut;"
3. La articolul 48, după alineatul 5 se introduce un alineat cu următorul cuprins:
"Notarul public desemnat ca arbitru nu poate refuza acest oficiu fără o justificare intemeiata."
4. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
"Art. 52. - Cererile de schimbare a sediilor birourilor notarilor publici dintr-o circumscripție în alta sau în cadrul aceleiași circumscripții dintr-o localitate în alta se pot face în termen de 30 de zile de la data validării rezultatelor examenului de notari publici susținut de notarii stagiari.
Aducerea la cunoștința notarilor publici a posturilor vacante înainte de publicarea acestora în Monitorul Oficial al României se realizează de către Consiliul Uniunii, în termen de 10 zile de la comunicarea ordinului ministrului justiției privind reactualizarea posturilor de notari publici.
Cererile de schimbare a sediilor birourilor notariale se pot face doar de către notarii publici care au îndeplinit cel puțin 3 ani atribuțiile funcției de notar în circumscripția din care solicită schimbarea.
În cazul în care pe același post vacant sunt mai multe cereri, schimbarea sediului biroului notarial se va face prin concurs, organizat de Consiliul Uniunii în termen de 5 zile de la data expirării termenului pentru formularea cererii.
Cererile de schimbare a sediilor vor fi soluționate, în condițiile alin. 1, 3 și 4, înainte de publicarea locurilor rămase vacante."
5. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
"Art. 68. - Judecarea abaterii disciplinare de către Consiliul de disciplina parcurge următoarele etape:
- președintele completului expune conținutul sesizării;
- se asculta părțile și, eventual, martorii;
- declarațiile se consemnează în scris și vor fi semnate de către părți, precum și de președinte;
- se administrează alte probe și dovezi necesare pentru rezolvarea cauzei.
Părțile au obligația sa pună la dispoziție președintelui completului, la cererea acestuia, toate informațiile și actele solicitate.
În caz de amânare a judecării se redactează o încheiere, arătându-se motivele care au determinat amânarea."
Articolul 2
Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3
Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, republicat, va fi înaintat Ministerului Justiției.
Președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Dumitru Viorel Manescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.