Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 466/2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 2014
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 826 din 12 noiembrie 2014
Citat de
12 acte
Citează
15 acte
Structură
0 articole · 17.856 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

abroga-mentiune 4

  • Legea nr. 231/2022 19 iulie 2022 privind gestionarea și utilizarea fondurilor Interreg și a contribuției publice naționale,…
  • Ghidul din 23 noiembrie 2022 23 noiembrie 2022 Vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare 2021-2027
  • Ghidul din 6 noiembrie 2023 6 noiembrie 2023 de identitate vizuală "Vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare …
  • HG nr. 290/2024 28 martie 2024 privind aprobarea Programului multianual strategic de cooperare internațională pentru dezv…

Stă la baza 4

  • Hotărârea nr. 142/2022 26 octombrie 2022 referitoare la propunerea de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind aco…
  • Legea nr. 92/2023 12 aprilie 2023 privind participarea României la garanțiile acordate de statele membre pentru asistența ma…
  • Acordul din 12 aprilie 2023 12 aprilie 2023 în conformitate cu articolul 10 din Decizia (UE) 2022/1.628 a Parlamentului European și a …
  • Decretul nr. 423/2023 12 aprilie 2023 pentru promulgarea Legii privind participarea României la garanțiile acordate de statele m…

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 263/2010 16 decembrie 2010 (prevederi anume) privind sistemul unitar de pensii publice

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Victor Andrei în Dosarul nr. 10.587/99/2013 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 211D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta vizează probleme de aplicare a legii, ceea ce intră în competența instanțelor judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 52 din 12 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.587/99/2013, Tribunalul Iași - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de reclamantul Victor Andrei în cadrul soluționării unui litigiu de asigurări sociale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, art. 20 alin. (2) și art. 148, deoarece "în practica aplicată de Casele de pensii produc mari discriminări față de persoanele care anterior datei de 1 aprilie 2001 au lucrat în acord conform prevederilor

art. 8, 9 și 12 din Legea nr. 57/1974 ". De asemenea susține că, prin neaplicarea principiului contributivității de către Casele de pensii, se încalcă și dreptul de proprietate asupra veniturilor din pensii, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că, în situația sa, "salariile înscrise în carnetul de muncă nu sunt nici brute și nici nete, ci sunt doar tarifare, de încadrare conform art. 1 și

art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 62/1976 . Ar fi fost brute doar în situația în care ar fi fost luate din statele de plată salarii. Așadar, prevederile

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

nu sunt corelate nici cu prevederile

art. 1 din Decretul nr. 389/1972

și nici cu prevederile

art. 2 din Legea nr. 263/2010 ." Astfel, prevederea criticată referitoare la modul de înscriere a salariilor brute sau nete în carnetele de muncă se poate înlocui cu expresia "în conformitate cu modul de înscriere a acestora în statele de plată salarii". În acest fel s-ar înlătura orice discriminare și afectare a drepturilor de pensii ale oricărei categorii de salariați.

7. Tribunalul Iași - Secția I civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, "motivat de faptul că deficiența

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

este de natură să creeze discriminare în procesul de stabilire a drepturilor de pensie între persoanele care au lucrat în regim de salarizare "în regie de timp" - care au beneficiat de înscrierea în carnetele de muncă a veniturilor reale primite cu titlu de drepturi salariale (salarii brute sau nete) și persoanele care au lucrat în regim de salarizare "în acord" - pentru care s-a înscris în carnetul de muncă doar salariul tarifar". În plus, odată cu abrogarea dispozițiilor referitoare la carnetele de muncă, nu mai există posibilitatea corectării mențiunilor din acesta, astfel că s-a ivit un hiat legislativ pentru persoanele care au lucrat în regim de salarizare "în acord", întrucât acestora li s-a înscris doar salariul tarifar - nemenționat în

Legea nr. 263/2010

și nu mai au posibilitatea practică de a beneficia de înscrierea veniturilor nete sau brute în carnetele de muncă.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Apreciază că, în fapt, autorul excepției dorește modificarea dispozițiilor de lege criticate în sensul includerii printre beneficiarii acestei dispoziții și a persoanelor care au desfășurat activitatea în regim de salarizare "în acord", fapt ce excedează competenței Curții Constituționale. În continuare invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut: "La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991."

13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea invocă dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății, și ale art. 14 din această Convenție, privind interzicerea discriminării.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, în vederea stabilirii drepturilor de pensie pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 (data intrării în vigoare a

Legii nr. 19/2000 ), la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă (salariile brute, până la data de 1 iulie 1977, respectiv salariile nete pentru perioada 1 iulie 1977 - 1 ianuarie 1991). Curtea reține că, anterior anului 1991, formele de retribuire erau reglementate de

Legea nr. 57/1974

a retribuirii după cantitatea și calitatea muncii, abrogată prin

Legea salarizării nr. 14/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 9 februarie 1991. Astfel, potrivit

art. 8 din Legea nr. 57/1974 , se puteau aplica, în funcție de specificul activității, "formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale". Potrivit

art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 , "acordul global" - ca variantă a formei de retribuire în acord sau cu bucata - se putea aplica atunci când o formație de lucru, un colectiv sau întregul colectiv al subunității încheia cu unitatea un contract cuprinzând angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce îi revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări sau pentru obținerea unei anumite producții. Pentru persoanele care au lucrat - înainte de 1991 - în sistemul de salarizare în acord, în carnetul de muncă era menționată retribuția tarifară de încadrare, potrivit

art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976

privind carnetul de muncă. Începând cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 1/1977

privind impozitul pe fondul total de retribuire al unităților de stat, această retribuție nu era supusă impozitării, în locul impozitului pe retribuție plătit de fiecare persoană introducându-se impozitul pe fondul total de retribuire plătit de angajator.

15. Curtea reține că dispozițiile

art. 165 din Legea nr. 263/2010

au același conținut normativ ca prevederile

art. 164 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogată prin

Legea nr. 263/2010 . Asupra dispozițiilor

art. 164 din Legea nr. 19/2000 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, reținând că "modul de stabilire a punctajului mediu anual, a valorii punctului de pensie, a condițiilor de includere a unor perioade în stagiul de cotizare, ca și a altor condiții și criterii de calcul al pensiilor țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului, fiind norme cu caracter tehnic. Astfel, Parlamentul le poate stabili și modifica în raport cu posibilitățile financiare disponibile ori cu modificările ce se produc în resursele economico-financiare ale societății."

16. Referitor la stabilirea bazei de calcul al pensiilor în funcție de anumite categorii de venituri realizate de salariați anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 19/2000 , Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, a reținut că "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești."

17. Cu privire la categoriile de venituri stabilite pentru determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, prin

Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și

art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005

privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale". În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că "principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat. Evident, acest mod de interpretare a normelor legale în materie nu va fi de natură să înlăture beneficiul prevederilor

art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 , în sensul că se prezumă că s-au plătit aceste contribuții pentru sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, abordarea prezentată înscriindu-se în orientarea Înaltei Curți de Casație și Justiție reflectată de celelalte decizii pronunțate în recursurile în interesul legii promovate în această materie, cu referire expresă la

Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010

și

Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 ."

18. Astfel, prin

Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și

art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale

art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005

privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat - a decis următoarele: "Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din

Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 , vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii."

19. Având în vedere toate acestea, Curtea reține că textul de lege criticat precizează că, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, și nu reglementează modalitatea de stabilire a salariilor brute/nete pentru perioada 1977-2001, și anume categoriile concrete de venituri care se includ în salariul brut/salariul net.

20. Curtea constată că veniturile concrete care se includ în salariul brut/salariul net utilizate în vederea determinării punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt stabilite în anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , având ca titlu "SPORURILE, INDEMNIZAȚIILE ȘI MAJORĂRILE DE RETRIBUȚII TARIFARE care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual". Potrivit "Mențiunii" cuprinse în anexa nr. 15 "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: - formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;".

21. Așadar, inegalitățile pretinse de autorul excepției de neconstituționalitate - constând în excluderea de la veniturile ce sunt luate în calcul la determinarea punctajelor anuale în vederea stabilirii drepturilor de pensie a veniturilor obținute în forma de retribuire în acord global - provin din prevederile mențiunii din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a

Legii nr. 263/2010 (prevederi ce nu pot forma obiect al excepției de neconstituționalitate), iar nu din textul de lege criticat.

22. Pentru toate aceste motive, Curtea constată că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate constituie aspecte care țin de interpretarea și aplicarea legii și, prin urmare, acestea intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Victor Andrei în Dosarul nr. 10.587/99/2013 al Tribunalului Iași - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 septembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.