Hotărâre · Camera Deputaților

Hotărârea nr. 58/2014

privind vacantarea unui loc de deputat

prezumat în vigoare

Data actului
19 noiembrie 2014
Emitent
Camera Deputaților
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 844 din 19 noiembrie 2014
Citează
5 acte
Structură
1 articol · 2.107 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale

art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale

art. 25 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 210 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 , republicat, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere că în ședința de plen din data de 27 octombrie 2014 președintele Camerei Deputaților a luat act de Decizia nr. 6.734 din 15 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 308 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a Raportului de evaluare nr. 130.848/G/II din 28 decembrie 2011, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Ștefan-Bucur Stoica, încetându-i astfel, de drept, calitatea de deputat,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Stoica Ștefan-Bucur în Circumscripția electorală nr. 17 Dolj, Colegiul uninominal nr. 8.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 19 noiembrie 2014, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
București, 19 noiembrie 2014.
Nr. 58.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.