Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 19/1999

privind punerea în circulație, cu ocazia eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999, a monedei cu valoare nominală de 500 lei

prezumat în vigoare

Data actului
11 august 1999
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 388 din 16 august 1999
Citează
1 act
Structură
0 articole · 4.219 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Cu ocazia eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999, eveniment astronomic de excepție, Banca Naționala a României, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 101/1998

privind Statutul Băncii Naționale a României, pune în circulație, începând cu data de 11 august 1999, o emisiune monetara din metal comun, dedicata acestui eveniment. Aceasta emisiune va fi formată dintr-o moneda destinată circulației curente, realizată prin tehnica de batere obișnuită, și o moneda destinată colectionarilor numismati, realizată prin tehnica de batere "like proof". Monedele din ambele variante vor avea valoarea nominală de 500 lei și același design.

Caracteristicile tehnice pentru monedele acestei emisiuni sunt următoarele:

- forma: rotunda;

- culoare: argintie;

- compoziție: aliaj de aluminiu și magneziu;

- diametru: 25 mm;

- greutate: 3,75 g;

- grosime la chenar: 3,10 mm.

Aversul conține în partea dreaptă superioară stema României, care intersectează imaginea stilizata a discului solar aflat în una dintre fazele minime de vizibilitate din timpul eclipsei. Sub stema este amplasat, central, un cartus compus din șapte linii paralele, în care este gravata cu majuscule inscripția "ROMÂNIA". Litera "O" din inscripție este prezentată sub forma unui spot luminos cu raze și reprezintă una dintre imaginile frecvente ale Soarelui în timpul eclipsei totale. Dedesubtul cartusului, în interiorul imaginii discului solar, este gravata valoarea nominală "500 LEI", dispusă pe un rând, iar sub aceasta este inscripționat anul emisiunii "1999".

Reversul conține în centru o compoziție grafica stilizata, sub forma a doua figuri geometrice elipsoidale, simbolizand mecanismul producerii eclipsei de Soare.

În interior compozitia reda una dintre fazele minime de vizibilitate a discului solar din timpul eclipsei, cu puțin timp înainte ca Luna sa acopere complet Soarele.

Compozitia grafica cuprinde în interior și simbolul eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999, reprezentat prin sigla "E '99", redata stilizat.

Deasupra compoziției grafice, într-un semicerc, este gravata cu majuscule inscripția "ECLIPSA TOTALĂ DE SOARE", iar dedesubt, urmând circumferinta monedei, este amplasata data producerii eclipsei totale de Soare "11 AUGUST 1999".

Moneda destinată circulației curente va avea un tiraj de 4 milioane de exemplare, iar cea destinată colectionarilor numismati, un tiraj de maximum 3.000 exemplare.

Monedele destinate circulației curente, ambalate în saci de panza, vor fi puse în circulație prin casieriile sucursalelor Băncii Naționale a României, o dată cu numerarul ce se introduce în circulație.

Piesele monetare de calitate "like proof", destinate colectionarilor numismati, protejate prin ambalare în pungi din material plastic sau din hârtie, vor fi comercializate către colectionari prin ghiseele specializate în vânzarea monedelor numismatice ale sucursalelor Băncii Naționale a României.

Monedele de 500 lei - emisiunea 1999, dedicate eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999, au putere circulatorie pe teritoriul României și vor circula în paralel cu bancnota de 500 lei, emisiunea 1992, și cu moneda de 500 lei, emisiunea 15 martie 1999. Grafica monedelor din aceasta emisiune este protejata prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România.

Falsificarea sau contrafacerea monedelor din emisiunea monetara dedicata eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999 constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

Directorii sucursalelor Băncii Naționale a României vor lua măsuri pentru informarea tuturor unităților bancare din județe și a persoanelor interesate despre punerea în circulație a monedelor din emisiunea monetara dedicata eclipsei totale de Soare din data de 11 august 1999 și despre condițiile de vânzare a acestora.

p. GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE
A ROMÂNIEI,
EMIL IOTA GHIZARI,
prim-viceguvernator

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.