Regulamentul din 4 februarie 2015
de emitere a certificatelor verzi
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Secțiunea 1 Scopul
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește:
a) modul de calcul al cantității de E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi prevăzut de
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) modul de emitere a certificatelor verzi;
c) părțile implicate și obligațiile acestora în desfășurarea procesului de emitere a certificatelor verzi.
Secțiunea 2 Domeniul de aplicare
Articolul 2
Prezentul regulament se aplică:
a) operatorului de transport și de sistem, în calitate de emitent al certificatelor verzi;
b) operatorilor economici acreditați de ANRE pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi;
c) operatorilor de rețea la rețelele cărora sunt racordate centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în vederea confirmării producțiilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, livrate de acestea în rețelele electrice și/sau la consumatori.
Secțiunea 3 Definiții și abrevieri
Articolul 3
Termenii utilizați în prezentul regulament sunt cei definiți în
Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei definiți în Regulamentul de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013 .
În înțelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:
a) consum propriu tehnologic - consumul de energie electrică al unei centrale electrice necesar pentru realizarea producției de energie electrică, ce reprezintă cantitatea de energie electrică consumată de la bornele generatoarelor proprii ale centralei și/sau din rețeaua electrică necesară pentru producerea energiei electrice în cadrul respectivei centrale; această cantitate include energia electrică necesară pentru manipularea și prepararea combustibilului, pentru mentenanța centralei și pentru pomparea apei din lacul din aval în lacul din amonte, precum și pierderile în rețelele electrice prin care se realizează racordarea grupurilor/centralelor la rețea. În cazul centralelor de cogenerare acesta include și consumul de energie electrică necesar pentru producerea energiei termice în cogenerare;
b) CV suplimentare - CV prevăzute la
art. 6 alin. (4) din Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, de care producătorii pot beneficia suplimentar pentru cantitățile de E-SRE produse în cogenerare de înaltă eficiență;
c) Lege -
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) putere calorifică inferioară - cantitatea de căldură obținută prin arderea unei unități de combustibil în condițiile în care produsele rezultate în urma arderii acestuia (gaze de ardere, vapori de apă, cenușă) sunt evacuate la o temperatură mai mare decât temperatura de condensare a vaporilor de apă;
e) operator economic acreditat - operator economic care deține/exploatează centrale electrice în care se produce energie electrică ce beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi în baza unei decizii de acreditare emise de ANRE;
f) Regulament de calificare - Regulamentul de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013 ;
g) Regulament de acreditare - Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2014 ;
h) sistem de promovare prin certificate verzi - sistemul de cote obligatorii combinat cu tranzacționarea certificatelor verzi instituit prin Lege.
Articolul 4
Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarea semnificație:
a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) CV - certificate verzi;
c) CPT - consum propriu tehnologic;
d) OTS - operatorul de transport și de sistem - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.;
e) OPCV - operatorul pieței de certificate verzi - Societatea "Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale - OPCOM" - S.A.;
f) OR - operator de rețea, respectiv operator de distribuție sau operator de transport și de sistem;
g) SRE - sursă/surse regenerabilă/regenerabile de energie;
h) E-SRE - energie electrică produsă din surse regenerabile de energie.
Capitolul II Condiții de emitere a CV
Secțiunea 1 Obligații în procesul de emitere a CV
Articolul 5
OTS, în calitate de emitent al CV, are următoarele obligații:
a) elaborează și actualizează Procedura de emitere a certificatelor verzi pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;
b) înființează și actualizează Registrul de evidență al beneficiarilor de CV și a CV emise;
c) înregistrează operatorii economici acreditați în registrul menționat la lit. b);
d) verifică documentele transmise de operatorii economici acreditați în vederea emiterii de CV;
e) emite CV pentru operatorii economici acreditați;
f) comunică operatorilor economici acreditați și OPCV numărul de CV emise în contul acestora, numărul și codurile numerice ale CV emise pentru tranzacționare, respectiv numărul de CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV;
g) asigură protejarea sistemului electronic utilizat la emiterea CV pentru a nu fi fraudat;
h) transmite lunar ANRE rapoarte de monitorizare privind procesul de emitere a CV;
i) păstrează pe durata aplicării sistemului de promovare prin CV documentele justificative în baza cărora au fost emise CV.
Articolul 6
Operatorii economici acreditați au următoarele obligații:
a) se înscriu la OTS în Registrul de evidență a beneficiarilor de CV și a CV emise;
b) transmit lunar la OTS documentele necesare pentru emiterea de CV prevăzute în prezentul regulament;
c) permit accesul personalului OR în vederea verificării periodice a grupurilor proprii de măsurare a energiei electrice produse/consumate pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrate către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE;
d) transmit semestrial la ANRE documentația necesară pentru stabilirea cantităților de E-SRE produse în cogenerare de înaltă eficiență care pot beneficia de CV suplimentare, conform prevederilor prezentului regulament;
e) remediază pe cheltuială proprie neconformitățile constatate la grupurile proprii de măsurare a energiei electrice produse/consumate pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrate către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralelor de producere a E-SRE;
f) păstrează, pe durata aplicării sistemului de promovare prin CV, documentele justificative în baza cărora au fost transmise informațiile necesare pentru emiterea CV.
Articolul 7
Operatorii de rețea, în calitate de operatori de măsurare, au următoarele obligații:
a) încheie lunar cu operatorii economici acreditați care dețin/exploatează comercial centrale/grupuri electrice racordate la rețelele acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărei luni calendaristice, procesele-verbale conținând valorile totale și, dacă este cazul, valorile orare măsurate ale energiei electrice livrate/consumate în/din rețeaua electrică în luna precedentă;
b) verifică semestrial indicațiile grupurilor de măsurare a cantităților de energie electrică produsă/consumată pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrată către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE racordate la rețelele acestora și încheie cu operatorii economici acreditați, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărui semestru, procese-verbale conținând valorile totale și, dacă este cazul, valorile orare măsurate ale acestor cantități de energie electrică pentru semestrul precedent;
c) verifică semestrial indicațiile grupurilor de măsurare a ESRE produse de fiecare grup electric/etapă de realizare a centralei, în cazul centralelor electrice care au în componență grupuri electrice/etape de realizare a centralei care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh, și încheie cu operatorii economici acreditați, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărui semestru, procese-verbale conținând valorile măsurate ale acestor cantități de energie electrică pentru semestrul precedent;
d) consemnează în PV orice neconformitate constatată la grupurile de măsurare, cu ocazia verificării semestriale realizate conform lit. b) și c).
Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care grupurile de măsurare a energiei electrice nu sunt dotate cu sisteme de teletransmisie, verificarea indicațiilor acestora, respectiv încheierea proceselor-verbale între OR și operatorii economici respectivi se realizează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la începerea fiecărei luni/fiecărui semestru, după caz.
Realizarea activităților prevăzute la alin. (1) se face pe baza unui acord scris încheiat între operatorul economic acreditat și OR, cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Lege.
Costurile OR aferente activităților prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) sunt recunoscute în cadrul costurilor aferente grupurilor de măsurare pentru decontarea energiei electrice.
Secțiunea 2 Înregistrarea operatorilor economici acreditați la OTS
Articolul 8
Pentru a obține CV, operatorii economici acreditați se înscriu la OTS în baza unei cereri, transmisă în scris și/sau în format electronic, potrivit modelului elaborat de acesta și publicat pe site-ul propriu, însoțită obligatoriu de o copie de pe decizia de acreditare emisă de ANRE și de o copie de pe licența de exploatare comercială a capacității de producere a E-SRE, în situația în care legea impune obligația obținerii acesteia.
Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul operatorilor economici acreditați care pun în funcțiune grupuri/centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie și se află în perioada de probe, cererea este însoțită numai de o copie de pe decizia de acreditare preliminară emisă de ANRE.
Cererea de înregistrare la OTS a operatorului economic acreditat conține în mod obligatoriu datele de contact ale persoanei (telefon, fax, adresă de e-mail) care va transmite lunar la OTS informațiile necesare pentru emiterea de CV.
Secțiunea 3 Documente necesare pentru emiterea de CV
Articolul 9
Operatorii economici acreditați transmit lunar la OTS, în formatul stabilit de acesta, informațiile necesare stabilirii, pe tipuri de SRE/tehnologii de producere a E-SRE, a cantității de E-SRE care beneficiază de CV pentru luna precedentă, conform prevederilor anexelor nr. 1 și 2, în funcție de tipul de SRE utilizate, însoțite de procesele-verbale care confirmă valorile măsurate ale E-SRE livrate/consumate, semnate împreună cu OR.
Operatorii economici acreditați care beneficiază de CV în baza înregistrărilor grupurilor proprii de măsurare a energiei electrice produse/consumate pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrate către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE transmit la OTS:
a) lunar, valorile măsurate ale E-SRE produse/livrate/ consumate, declarate pe propria răspundere sau consemnate în procese-verbale semnate împreună cu consumatorii;
b) semestrial, procese-verbale care confirmă valorile măsurate ale cantităților de energie electrică produsă/consumată pentru consumul propriu tehnologic al centralei/livrată către locurile proprii de consum/la consumatorii racordați la barele centralei de producere a E-SRE, semnate împreună cu OR.
Suplimentar față de prevederile alin. (1) sau (2), după caz:
a) operatorii economici acreditați, care prin decizia de acreditare emisă de ANRE au obligația transmiterii la OTS a datelor măsurate referitoare la energia electrică consumată din rețeaua electrică în perioada în care centrala electrică a funcționat și/sau la energia electrică produsă și livrată către locurile proprii de consum/la consumatori racordați la barele centralelor electrice pe care le dețin, transmit la OTS procesele-verbale care confirmă valorile totale și, dacă este cazul, valorile orare măsurate ale E-SRE;
b) operatorii economici acreditați care produc energie electrică din biomasă sau SRE care provin din biomasă transmit lunar la OTS declarații pe propria răspundere din care să rezulte că SRE utilizată pentru producerea E-SRE pentru care se solicită CV nu este, respectiv nu provine din biomasă achiziționată din import.
Operatorul economic acreditat răspunde de corectitudinea datelor și informațiilor transmise OTS pentru emiterea de CV.
În cazul în care operatorul economic acreditat a constatat că datele transmise către OTS sunt eronate, procedează la corectarea acestora imediat după constatare/remedierea neconformităților constatate la grupurile proprii de măsurare, în condițiile art. 6 lit. e), respectiv art. 7 alin. (1) lit. d).
Operatorul economic acreditat care deține/exploatează comercial:
a) o centrală electrică ce are în componență grupuri electrice care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh;
b) o centrală electrică ce are în componență atât grupuri electrice care utilizează SRE, cât și grupuri electrice care utilizează combustibili fosili;
c) o centrală electrică ce utilizează SRE care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh,
transmite la OTS valorile măsurate ale energiei electrice produse în luna precedentă de fiecare grup/din fiecare tip de SRE care beneficiază de același număr de CV acordate pentru fiecare 1 MWh.
Operatorul economic acreditat, care deține/exploatează comercial o centrală electrică ce are în componență grupuri electrice care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește durata de acordare a sistemului de promovare prin CV, transmite la OTS valorile măsurate ale energiei electrice produse în luna precedentă de fiecare grup, începând cu prima lună calendaristică în care unul sau mai multe grupuri aparținând centralei electrice nu mai beneficiază de sistemul de promovare.
Operatorii economici acreditați, care produc energie electrică utilizând SRE prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e)-g) din Lege, transmit semestrial la OTS certificate de atestare a originii SRE eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Lege, precum și buletine de analiză eliberate în semestrul respectiv de laboratoare acreditate, care să precizeze valorile puterii calorifice inferioare pentru fiecare SRE, dacă utilizează SRE care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV emise pentru 1 MWh.
Operatorii economici acreditați, care produc energie electrică utilizând SRE menționate la art. 3 alin. (1) lit. e)-i) din Lege în centrale multicombustibil, transmit semestrial la OTS buletine de analiză eliberate în semestrul respectiv de laboratoare acreditate, care să precizeze valorile puterii calorifice inferioare pentru fiecare tip de SRE și de combustibil fosil utilizat.
Pentru a beneficia de CV suplimentare care se pot emite pentru energia electrică de înaltă eficiență produsă în centrale electrice de cogenerare, operatorii economici acreditați care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență trebuie:
a) să transmită semestrial la ANRE documentația necesară pentru stabilirea energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficiență, conform prevederilor Regulamentului de calificare, având în vedere precizările prevăzute în anexa nr. 3;
b) să transmită la OTS deciziile de calificare a cantității de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență emise de ANRE în baza regulamentului menționat la lit. a).
Capitolul III Emiterea de CV
Secțiunea 1 Stabilirea cantității de E-SRE pentru care se acordă CV
Articolul 10
OTS emite lunar CV operatorilor economici acreditați, începând cu data emiterii deciziei de acreditare de către ANRE, pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează SRE din care se scad:
a) cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora; și
b) cantitățile de energie electrică livrate suplimentar față de cantitățile de energie electrică din notificările fizice orare transmise OTS de producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie, în cazul unităților dispecerizabile de producere a energiei electrice.
În cazul în care, pentru amplasamentul centralei se achiziționează energie electrică din rețeaua electrică, pe baza informațiilor transmise de operatorii economici acreditați conform prevederilor art. 9, OTS emite CV după validarea calculelor transmise de operatorii economici acreditați prin care aceștia stabilesc cantitatea de E-SRE care beneficiază de CV, utilizând formula:
E(SRE-CV) = E(LRE)+E(LC)-E(C)-E(NF)
[MWh],
unde:
E(SRE-CV) - E-SRE care beneficiază de CV;
E(LRE) - energia electrică produsă din SRE și livrată în rețeaua electrică aparținând OR;
E(LC) - energia electrică produsă din SRE și livrată la consumatori racordați la barele centralei, inclusiv către locurile proprii de consum ale operatorilor economici acreditați situate pe același amplasament cu centrala electrică, altele decât cele aferente CPT;
E(C) - energia electrică consumată din rețeaua electrică în perioada în care centrala electrică a funcționat;
E(NF) - energia electrică livrată suplimentar de unitățile dispecerizabile de producere a energiei electrice față de cantitățile de energie electrică din notificările fizice orare transmise la OTS.
Prin derogare de la prevederile alin. (2), operatorii economici acreditați prevăzuți la art. 9 alin. (6) transmit la OTS documentația completă prin care se stabilește cantitatea de ESRE care beneficiază de CV, conform anexei nr. 2, inclusiv calculele aferente; în acest caz, OTS emite CV după validarea calculelor transmise de operatorii economici.
În cazul operatorilor economici acreditați care dețin/exploatează comercial centrale electrice în cogenerare,
OTS emite CV suplimentare pentru E-SRE produsă în cogenerare de înaltă eficiență, în baza deciziei de calificare emise de ANRE și cu respectarea prevederilor anexei nr. 3.
În cazul operatorilor economici care dețin/exploatează comercial centrale electrice care au în componență atât grupuri electrice incluse în licența de exploatare comercială a capacității de producere a energiei electrice, cât și grupuri electrice aflate în perioada de probe și care nu dețin grupuri de măsurare a energiei electrice produse de fiecare grup electric/categorie de grupuri, repartizarea E-SRE care beneficiază de CV pe cele două categorii de grupuri se realizează proporțional cu raportul dintre puterea instalată a fiecărei categorii de grupuri electrice și puterea totală a centralei precizată în autorizația de înființare emisă de ANRE.
În cazul operatorilor economici care dețin/exploatează comercial centrale electrice dispecerizabile care fac parte dintr-o singură unitate dispecerizabilă, repartizarea E-SRE care beneficiază de CV pe centralele electrice care intră în componența unității dispecerizabile se realizează proporțional cu energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori de fiecare dintre centralele electrice respective.
Nu se emit CV pentru energia electrică produsă în situațiile prevăzute la art. 3 alin. (6) și art. 6 alin. (3^1) din Lege și nici pentru energia electrică produsă utilizând SRE/tehnologii de producere a E-SRE pentru care nu există decizie de autorizare emisă de Comisia Europeană, conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Lege.
Secțiunea 2 Stabilirea numărului de CV emise și condiții de acordare a acestora
Articolul 11
Numărul de CV emise lunar de OTS unui operator economic acreditat se stabilește ca fiind produsul între cantitatea de E-SRE stabilită conform art. 10 și numărul de CV pe care operatorul economic, în funcție de tipul respectiv de tehnologie, trebuie să le primească pentru fiecare 1 MWh produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumator, conform prevederilor art. 6 din Lege.
Prin derogare de la prevederile alin. (1), numărul de CV emise lunar pentru energia electrică produsă în grupuri din centralele electrice care beneficiază suplimentar de unul sau mai multe alte ajutoare de stat se determină pentru cantitatea de E-SRE stabilită conform art. 10, având în vedere numărul de CV pe care operatorul economic acreditat trebuie să le primească pentru fiecare 1 MWh produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumator, specificat în decizia de acreditare emisă de ANRE.
Prin derogare de la prevederile alin. (1), numărul de CV emise lunar pentru energia electrică produsă în centralele electrice care utilizează tehnologiile pentru care sunt adoptate prin hotărâre a Guvernului măsuri de reducere a numărului de CV conform art. 29 alin. (3) din Lege, se determină pentru cantitatea de E-SRE stabilită conform art. 10, având în vedere numărul de CV pentru fiecare 1 MWh produs și livrat în rețeaua electrică și/sau la consumator, specificat în decizia de acreditare emisă de ANRE.
Articolul 12
În perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017, din numărul de CV emise conform prevederilor art. 11, OTS amână de la tranzacționare pe piața de CV, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, un număr de CV, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (2^1), (2^3) și (2^4) din Lege.
Numărul total de CV emise lunar și amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, se transmite producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, OPCV și ANRE, iar codurile acestora se comunică ulterior, pe măsură ce sunt eliberate de OTS.
CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, vor fi înregistrate în mod distinct în Registrul de evidență a beneficiarilor de CV și a CV emise, cu mențiunea "CV amânate de la tranzacționare".
Articolul 13
Numerele de ordine ale CV emise de OTS pentru tranzacționare încep anual cu numărul unu pentru fiecare operator economic acreditat.
Secțiunea 3 Emiterea CV
Articolul 14
OTS emite CV în termen de 5 zile lucrătoare începând cu ziua transmiterii de către operatorii economici acreditați a informațiilor complete și corecte, în conformitate cu prevederile prezentului regulament și ale procedurii prevăzute la art. 5 lit. a).
În cazul operatorilor economici acreditați care dețin/exploatează comercial centrale de cogenerare, OTS emite CV după cum urmează:
a) lunar, pentru E-SRE stabilită conform prevederilor art. 10 alin. (2) sau (3), corespunzător tipului de SRE utilizată;
b) semestrial, CV suplimentare, conform art. 6 alin. (4) din Lege, pentru E-SRE produsă în cogenerare de înaltă eficiență, stabilită în deciziile de calificare emise de ANRE, prevăzute la art. 9 alin. (10) lit. b).
Articolul 15
Un CV are următoarele caracteristici:
a) este emis în format electronic, se înregistrează în registrul de emitere și se transmite operatorului economic acreditat și la OPCV;
b) conține cel puțin denumirea și adresa operatorului economic acreditat, tipul de SRE utilizate, numărul licenței de exploatare comercială a capacității de producere, dacă este cazul, și al deciziei ANRE de acreditare, numărul de ordine, codul numeric, emitentul și data emiterii;
c) are valabilitate maximă de 12 luni de la data emiterii.
Articolul 16
În cazul CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, în condițiile art. 12, eliberarea CV pentru tranzacționare se face lunar, în mod eșalonat, începând cu data încetării amânării de la tranzacționare, după cum urmează:
a) începând cu 1 aprilie 2017, în cazul centralelor hidroelectrice noi cu puteri instalate de cel mult 10 MW și în cazul centralelor electrice solare, proporțional cu numărul mediu lunar de CV amânate în perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017 și cu respectarea numărului total de CV amânate pentru această perioadă;
b) începând cu 1 ianuarie 2018, în cazul centralelor electrice eoliene, proporțional cu numărul mediu lunar de CV amânate în perioada 1 iulie 2013-31 martie 2017 și cu respectarea numărului total de CV amânate pentru această perioadă.
Eliberarea CV prevăzută la alin. (1) se face până cel târziu la 30 decembrie 2020.
Durata de valabilitate de 12 luni a CV amânate de la tranzacționare, inclusiv de la transferul din contul de producător în contul de furnizor pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii de achiziție de CV, în condițiile art. 12, începe odată cu eliberarea de către OTS a acestora.
Secțiunea 4 Condiții de anulare a CV și/sau de sistare a emiterii CV
Articolul 17
În cazul în care ANRE constată, ca urmare a unei sesizări sau a unui control efectuat la un operator economic acreditat, că acesta a obținut CV în mod necuvenit, atunci solicită OTS:
a) anularea CV necuvenite, dacă acestea nu au fost încă tranzacționate;
b) deducerea din numărul de CV cuvenite pe luna/lunile următoare a numărului de CV necuvenite, dacă acestea au fost deja tranzacționate.
În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă durata de aplicare a sistemului de promovare a expirat și CV necuvenite au fost deja tranzacționate, producătorul de E-SRE este obligat prin decizie ANRE să achiziționeze de pe piața de CV un număr de CV egal cu numărul de CV emise suplimentar față de CV cuvenite, în cazul neachiziționării acesta fiind obligat să plătească contravaloarea CV neachiziționate stabilită conform art. 12 alin. (2) din Lege.
Pentru îndeplinirea obligației de achiziție de CV prevăzută la alin. (2), producătorul de E-SRE poate utiliza inclusiv CV primite pentru E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori de o altă centrală electrică acreditată pe care o deține.
OTS acționează conform prevederilor art. (1), cu informarea și avizul prealabil al ANRE, în cazurile în care constată, din documentele justificative transmise de operatorii economici acreditați sau din eventualele sesizări transmise de OR ca urmare a verificărilor semestriale realizate conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b), obținerea de CV în mod necuvenit.
Secțiunea 5 Monitorizarea emiterii de CV
Articolul 18
OTS transmite lunar la ANRE, până la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, un raport de monitorizare a emiterii de CV pentru luna precedentă, inclusiv în format excel, conform machetei prevăzute în anexa nr. 4.
Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 19
Prevederile prezentului regulament se aplică și în cazul persoanelor fizice care dețin grupuri/centrale de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare prin CV în baza deciziei de acreditare emise de ANRE și care transmit OTS informațiile necesare emiterii CV, în formatul stabilit în anexa nr. 1.
Persoanele fizice menționate la alin. (1) pot transmite informațiile necesare pentru emiterea de CV semestrial sau anual, caz în care OTS emite CV în funcție de periodicitatea cu care sunt transmise aceste informații.
În relația cu OTS, persoanele fizice menționate la alin. (1) pot împuternici un furnizor de energie care să le reprezinte în procesul de emitere a CV.
OR, în calitate de operatori de măsurare, verifică cel mult anual indicațiile grupurilor de măsurare a E-SRE produse și livrate de grupurile/centralele electrice aparținând persoanelor fizice menționate la alin. (1) și încheie cu acestea, în termen de 5 zile lucrătoare de la începerea fiecărui(ei) an/semestru/luni, procese-verbale conținând valorile măsurate ale energiei electrice produse și livrate de grupurile/centralele electrice aparținând persoanelor fizice respective în anul/semestrul/luna precedentă.
Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an calendaristic, persoanele fizice prevăzute la alin. (1) sau împuterniciții acestora, conform art. 5 alin. (3) din Regulamentul de acreditare, sunt obligate/obligați să transmită la OTS procesele-verbale prevăzute la alin. (4), netransmiterea acestora atrăgând suspendarea emiterii de CV pentru acestea în viitor.
OTS acționează conform prevederilor art. 17 alin. (3), cu informarea și avizul prealabil al ANRE, în cazurile în care constată obținerea de CV în mod necuvenit, ca urmare a verificărilor cel mult anuale realizate conform prevederilor alin. (4).
Articolul 20
Operatorii economici prevăzuți la art. 2 răspund în condițiile legii pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 la regulament
INFORMAȚII transmise de operatorul economic acreditat la operatorul de transport și de sistem (OTS) pentru emiterea de certificate verzi (CV) Anul: Luna: Operatorul economic acreditat: Denumirea centralei cu grupuri de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie E-SRE: *Font 9* ┌─────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────┬─────┬──────┬────────┐ │ │ UM │Grup 1│ ... │Grup n│ Total │ │ │ │ │ │ │centrală│ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Energia electrică produsă*1) [E(P)] │ MWh │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Energia electrică livrată în rețeaua electrică*2)│ │ │ │ │ │ │[E(LRE)] │ MWh │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Energia electrică livrată la consumatori, │ │ │ │ │ │ │inclusiv pentru consumul propriu, altul decât │ │ │ │ │ │ │CPT*2) [E(LC)] │ MWh │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Energia electrică consumată din rețeaua │ │ │ │ │ │ │electrică*2) [E(C)] │ MWh │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Energie electrică livrată suplimentar față de │ │ │ │ │ │ │cantitățile de energie electrică din notificările│ │ │ │ │ │ │fizice, în cazul unităților dispecerizabile de │ │ │ │ │ │ │producere a energiei electrice [E(NF)] │ MWh │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Pentru centrale multicombustibil*3) │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┬───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Tip SRE 1: │Puterea calorifică │kJ/kg sau│ │ │ │ │ │ │inferioară cf. buletin │kJ/Nmc │ │ │ │ │ │ │de analiză nr. ...... │ │ │ │ │ │ │ │din ...... │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │ │Cantitate consumată │t sau │ │ │ │ │ │ │SRE 1 │mii Nmc │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┼───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Tip SRE n: │Puterea calorifică │kJ/kg sau│ │ │ │ │ │ │inferioară cf. buletin │kJ/Nmc │ │ │ │ │ │ │de analiză nr. ...... │ │ │ │ │ │ │ │din ...... │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │ │Cantitate consumată │t sau │ │ │ │ │ │ │SRE n │mii Nmc │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┼───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Combustibil fosil 1: │Puterea calorifică │kJ/kg sau│ │ │ │ │ │ │inferioară cf. buletin │kJ/Nmc │ │ │ │ │ │ │de analiză nr. ...... │ │ │ │ │ │ │ │din ...... │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │ │Cantitate consumată din│t sau │ │ │ │ │ │ │combustibil fosil 1 │mii Nmc │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┼───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │Combustibil fosil n: │Puterea calorifică │kJ/kg sau│ │ │ │ │ │ │inferioară cf. buletin │kJ/Nmc │ │ │ │ │ │ │de analiză nr. ...... │ │ │ │ │ │ │ │din ...... │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────┼──────┼─────┼──────┼────────┤ │ │Cantitate consumată din│t sau │ │ │ │ │ │ │combustibil fosil n │mii Nmc │ │ │ │ │ └─────────────────────────┴───────────────────────┴─────────┴──────┴─────┴──────┴────────┘ .......................... Data (director) .................
────────── *1) Se completează la nivel de grup numai pentru centralele care au în compunere grupuri care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru fiecare 1 MWh. *2) Se completează la rubrica Total centrală; valorile trebuie să coincidă cu cele înscrise în procesele-verbale semnate împreună cu operatorul de rețea și/sau consumatori. *3) Valorile puterii calorifice inferioare și ale consumului de combustibil se transmit pentru fiecare tip de SRE, respectiv de combustibil fosil.
Anexa 2 la regulament
CALCULUL ENERGIEI ELECTRICE produse din surse regenerabile de energie (E-SRE) pentru centrale electrice multicombustibil, centrale electrice care au în componență grupuri care beneficiază de un număr diferit de certificate verzi (CV) pentru fiecare MWh și centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie care beneficiază de un număr diferit de CV 1. Pentru fiecare instalație de ardere/cazan energetic care utilizează drept combustibil atât surse regenerabile de energie (SRE), cât și combustibil fosil, se calculează lunar, pe baza datelor furnizate de operatorii economici acreditați, următoarele consumuri, exprimate în unități de energie (MWh): - C(SRE) - cantitatea consumată de SRE, - C(F) - cantitatea consumată de combustibili convenționali (fosili), utilizându-se următoarele relații de calcul: C(SRE) = Σ Q(SRE,i) * PI(SRE,i)/3600 [MWh] (1) C(F) = Σ Q(F,i) * PI(F,i)/3600 [MWh] (2), unde: - Q(SRE,i) = cantitatea de sursă regenerabilă i consumată, în [t] sau [mii Nmc] - PI(SRE,i) = puterea calorifică inferioară a sursei regenerabile i, în [kJ/kg] sau [kJ/Nmc] - Q(F,i) = cantitatea de combustibil convențional i consumată, în [t] sau [mii Nmc] - PI(F,i) = puterea calorifică inferioară a combustibilului convențional i, în [kJ/kg] sau [kJ/Nmc] 2. Pentru fiecare instalație de ardere/cazan energetic, se calculează P(F) - ponderea consumului de combustibil fosil în total consum de combustibil, cu relația de calcul: C(F) P(F) = ─────────────── * 100 [%] (3) C(SRE) + C(F) 3. Dacă P(F) > 10 %, nu se acordă CV pentru energia electrică livrată de grupurile alimentate de instalația de ardere/cazanul energetic analizat. 4. Dacă P(F) ≤ 10 %, se calculează P(SRE) - ponderea consumului de SRE în total consum de combustibil al instalației de ardere/cazanului, cu relația de calcul: P(SRE) = 100 - P(F) [%] (4) 5. Se determină cantitatea de energie electrică produsă și livrată din centrală, cu relația: E(PL) = E(LRE) + E(LC) - E(C) - E(NF) [MWh] (5) 6. Se stabilește cantitatea de energie electrică livrată din fiecare grup din centrală - E(L,i), cu relația: E(L,i) = [E(PL/E(P)] x E(P,i) [MWh] (6) unde E(P,i) este energia electrică produsă de grupul i, măsurată, iar E(P = Σ E(P,i). NOTĂ: În cazul în care un grup este alimentat de un cazan energetic multicombustibil care respectă condiția prevăzută la pct. 4 și de alt cazan energetic funcționând pe bază de combustibili fosili, energia electrică produsă de grupul respectiv, E(P,i), se consideră a avea două componente, aferente celor două cazane, determinate proporțional cu conținutul energetic al combustibilului utilizat de fiecare dintre acestea și utilizate în continuare ca și cum ar reprezenta energia produsă de două grupuri distincte. 7. Pentru instalațiile de ardere/cazanele multicombustibil pentru care s-au calculat ponderile P(SRE) cu formula (4), se determină energia electrică produsă din SRE și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori, care beneficiază de CV, cu relația: E(SRE-CV) = P(SRE)/100 x E(L,i) [MWh] (7) NOTĂ: În cazul în care în instalația de ardere/centrala electrică se utilizează numai SRE, P(SRE) este egal cu 100%. 8. În cazul în care într-o instalație de ardere/centrală electrică se utilizează mai multe tipuri j de SRE care se încadrează în categorii diferite în ceea ce privește numărul de CV acordate pentru 1 MWh, se calculează conținutul energetic și ponderea SRE care beneficiază de același număr n(j) de CV acordate pentru 1 MWh, C(SRE), n(j) și P(SRE), n(j), precum și energia electrică produsă din SRE care beneficiază de același număr n(j) de CV acordate pentru 1 MWh și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori, care beneficiază de CV, E(SRE-CV,n(j), utilizându-se următoarele relații: C(SRE,)n(j) = Σ Q(SRE),n(j,i) * PI(SRE),n(j,i)/3600 [MWh] (8) C(SRE,nj) P(SRE,nj) = ────────── * 100 [%] (9) C(SRE) E(SRE-CV,)n(j) = P(SRE,)n(j)/100 x E(SRE-CV) [MWh) (10), unde: - Q(SRE,) n(j,i) = cantitatea de sursă regenerabilă i consumată, care beneficiază de numărul n(j) de CV acordate pentru 1 MWh, în [t] sau [mii Nmc] - PI(SRE,i) = puterea calorifică inferioară a sursei regenerabile i, care beneficiază de numărul n(j) de CV acordate pentru 1 MWh, în [kJ/kg] sau [kJ/Nmc] - C(SRE) - cantitatea consumată de SRE, calculată cu formula (1), în [MWh] - E(SRE-CV) - energia electrică produsă din SRE și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori, care beneficiază de CV, calculată cu formula (7), în [MWh] 9. În cazul în care un operator economic acreditat deține certificate de atestare a originii SRE eliberate în condițiile art. 3 alin. (10) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru un procent din cantitatea de SRE utilizată, acesta beneficiază de CV numai pentru cantitatea de E-SRE produsă din SRE cu certificate de atestare a originii. 10. Pentru energia electrică livrată din fiecare grup care funcționează exclusiv pe bază de SRE, respectiv pentru energia electrică livrată calculată conform pct. 7 și 8, se acordă numărul de CV corespunzător categoriei din care face parte, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 220/2008 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa 3 la regulament
PROCEDURA
de stabilire a cantităților de energie electrică produsă din surse
regenerabile de energie produsă în cogenerare de înaltă eficiență,
care pot beneficia de certificate verzi suplimentare
1. Fiecare producător de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie (E-SRE) care deține una sau mai multe Configurații de producție în cogenerare pe bază de surse regenerabile de energie (SRE), acreditate și înregistrate conform prevederilor reglementărilor în vigoare pentru producția în cogenerare, poate beneficia de certificate verzi (CV) suplimentare în condițiile prevăzute de
pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Lege), conform deciziei de calificare emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru respectivul producător în baza prevederilor Regulamentului de emitere a certificatelor verzi, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2005
(Regulament) și având în vedere prevederile Regulamentului de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013
(Regulament de calificare).
2. Fiecare Configurație de producție în cogenerare pe bază de SRE, definită și înregistrată conform prevederilor Regulamentului de calificare, trebuie să fie constituită numai din unități de cogenerare de același tip, amplasate în aceeași centrală, având același an de punere în funcțiune și aceleași caracteristici: capacități electrice/termice instalate, SRE/combustibili utilizați.
3. Fiecare configurație de producție în cogenerare pe bază de SRE trebuie să aibă propriile sisteme de măsurare și înregistrare, capabile să fundamenteze orar pentru respectiva configurație: energia primară introdusă în instalațiile de ardere pe tip de SRE/combustibil utilizat, energia electrică și energia termică utilă produsă în cogenerare, consumuri interne termice pentru încălzire și combustibil (CSITIC - definit conform Regulamentului de calificare).
4. Emiterea CV suplimentare de către operatorul de transport și de sistem (OTS) se face în urma calificării cantităților de ESRE produse în cogenerare de înaltă eficiență din fiecare Configurație.
5. Pentru calificarea cantităților de E-SRE produse în cogenerare de înaltă eficiență din Configurațiile prevăzute la pct. 1, producătorii care le dețin trebuie să transmită la ANRE o documentație de calificare care cuprinde:
a) cererea de calificare, întocmită conform modelului din anexa nr. 4 la Regulamentul de calificare; în cererea de calificare se vor menționa numerele unice de înregistrare ale respectivelor Configurații și unităților de cogenerare care intră în componența lor, alocate conform prevederilor Regulamentului de calificare;
b) datele privind consumurile, producțiile și livrările lunare de energie din respectivele Configurații, completate conform machetelor prevăzute în tabelele 1, 2, 3 și 4 din anexa nr. 2 la Regulamentul de calificare;
c) datele privind cantitățile lunare de energie electrică produse, totale și pe fiecare tip de SRE utilizat, de respectivele Configurații, care au beneficiat efectiv de sistemul de promovare prin CV (E-SRE_CV), completate conform machetei prevăzute în tabelul 5 din anexa nr. 2 la Regulamentul de calificare;
d) calculele de autoevaluare efectuate conform prevederilor cap. V - secțiunile 1, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a și a 7-a din Regulamentul de calificare; rezultatele vor fi prezentate conform machetelor prevăzute în tabelele 1, 2, 3, 4 și 6 din anexa nr. 3 la Regulamentul de calificare;
e) date privind consumurile și producțiile din ultimii trei ani calendaristici, realizate pe amplasamentul/amplasamentele respectivelor Configurații, completate pe total centrală/amplasament, conform machetei prevăzute în tabelul 6 din anexa nr. 2 la Regulamentul de calificare;
f) informațiile necesare stabilirii, pe tipuri de SRE/tehnologii de producere a E-SRE, a cantității de E-SRE care beneficiază de CV, conform prevederilor anexelor nr. 1 și 2 la Regulament, în funcție de tipul de SRE utilizate, transmise lunar la OTS în perioada pentru care se face calificarea.
6. Documentația de calificare prevăzută la pct. 5 se transmite de două ori pe an, separat pentru fiecare Configurație, astfel:
a) până la data de 31 iulie, pentru perioada ianuarie-iunie, inclusiv, a anului în curs;
b) până la data de 31 ianuarie, pentru perioada ianuarie-decembrie, inclusiv, a anului precedent.
7. Calculele de autoevaluare prevăzute la pct. 5 lit. d) se efectuează pe întreaga perioadă pentru care se transmite documentația de calificare, pe baza datelor lunare cumulate.
8. Pentru fiecare Configurație, ANRE verifică dacă documentația de calificare este corect întocmită, completă, corelată cu documentația de înregistrare și respectă toate condițiile prevăzute în Regulament și în Regulamentul de calificare. În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea documentației de calificare, ANRE poate solicita, dacă este cazul, corectarea acesteia sau completarea cu orice date/informații suplimentare sau care lipsesc, necesare pentru validarea Energiei Electrice de înaltă Eficiență a Configurației și a Energiei Electrice de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare.
9. În cazul primirii unei solicitări de corectare/completare a documentației de calificare transmise, producătorul respectiv trebuie să transmită la ANRE datele/informațiile solicitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
10. Energia Electrică de înaltă Eficiență a unei Configurații de producție în cogenerare pe bază de SRE se determină prin calcul de autoevaluare și se validează cumulat, pe întreaga perioadă pentru care s-a transmis documentația de calificare, în conformitate cu prevederile Regulamentului de calificare.
11. Energia Electrică de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare se determină pentru fiecare Configurație, cumulat pe întreaga perioadă pentru care s-a transmis documentația de calificare, astfel:
EEEC_CV = min(EEEC, E-SRE_CV)
unde: EEEC - Energia Electrică de înaltă Eficiență a Configurației, determinată conform prevederilor pct. 10 [MWh], aferentă tipurilor de SRE care pot beneficia de CV suplimentare;
E-SRE_CV - cantitatea de energie electrică produsă de respectiva Configurație, care a beneficiat efectiv de sistemul de promovare prin CV, cumulată pe întreaga perioadă pentru care a fost transmisă documentația de calificare [MWh];
EEEC_CV - Energia Electrică de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare pe perioada pentru care a fost transmisă documentația de calificare [MWh].
12. În cazul Configurațiilor de producție în cogenerare care utilizează diferite tipuri de SRE, dintre care numai una/unele dintre SRE utilizate beneficiază de CV suplimentare, modul de calcul al EEEC_CV prezentat anterior se va adapta de ANRE luându-se în considerare ponderile diferitelor tipuri de surse regenerabile.
13. După constituirea documentației complete și corecte de calificare aferente unei/unor Configurații de producție în cogenerare pe bază de SRE, ANRE emite decizia de calificare a Energiei Electrice de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare.
14. Documentația de calificare aferentă unei Configurații se consideră complet și corect constituită după primirea tuturor datelor/informațiilor suplimentare sau care lipsesc, solicitate de ANRE în condițiile pct. 8.
15. Deciziile de calificare prevăzute la pct. 13 se emit individual, pentru fiecare producător, de două ori pe an, astfel:
a) până la data de 30 septembrie, pentru perioada ianuarie -iunie, inclusiv, a anului în curs;
b) până la data de 30 martie, pentru perioada ianuarie-decembrie, inclusiv, a anului precedent; pe baza acestor decizii se face regularizarea numărului de CV suplimentare emise pentru fiecare producător pe anul calendaristic precedent.
16. Dacă documentația de calificare aferentă unei Configurații nu este complet și corect constituită cu două săptămâni înainte de termenele prevăzute la pct. 15, acestea se vor decala corespunzător până la îndeplinirea condiției prevăzute la pct. 13 pentru emiterea deciziei de calificare.
17. O decizie de calificare emisă pentru perioada ianuarie-iunie, inclusiv, a anului "t" cuprinde Energia Electrică de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare, cumulată pe perioada ianuarie-iunie a anului "t" pentru toate Configurațiile de producție în cogenerare pe bază de SRE deținute și înregistrate de respectivul producător.
18. O decizie de calificare emisă pentru perioada ianuarie-decembrie, inclusiv, a anului "t" cuprinde:
a) Energia Electrică de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare, cumulată pe perioada ianuarie-decembrie a anului "t" pentru toate Configurațiile de producție în cogenerare pe bază de SRE deținute și înregistrate de respectivul producător;
b) soldul pe producător al Energiei Electrice de înaltă Eficiență care beneficiază de CV suplimentare, respectiv diferența dintre cantitatea prevăzută la lit. a) și cea prevăzută la pct. 17, pe baza căreia se face regularizarea numărului de CV suplimentare emise pentru respectivul producător pe anul calendaristic "t"
Anexa 4 la regulament
Machetă de raportare lunară OTS Anul: .............. Luna: .............. I. Informații privind certificatele verzi (CV) total emise, din care: emise pentru tranzacționare/amânate de la tranzacționare/anulate Tip sursă regenerabilă de energie (SRE): vânt/hidro/biomasă/solar Tip tehnologie de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie (E-SRE) *Font 7* ┌────┬────────────┬──────────┬─────────────────┬─────────────────┬────────────────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐ │Nr. │ Denumirea │Denumirea │Puterea electrică│ Cantitatea │Cantitatea de E-SRE │Numărul│Numărul │Numărul │Numărul │ │crt.│operatorului│centralei/│ instalată/ │ de E-SRE pentru │livrată suplimentar │ de CV │ de CV │ de CV │ de CV │ │ │ economic │grupului │ acreditată pe │care s-au acordat│ de unități │ emise │ emise │amânate │anulate │ │ │ acreditat │electric │ centrală/grup │ CV [MWh] │dispecerizabile față│ │pentru │ de la │ │ │ │ │ │ electric [MW] │ │de energia electrică│ │tranzac-│tranzac-│ │ │ │ │ │ │ │ din notificările │ │ționare │ționare │ │ │ │ │ │ │ │ fizice orare [MWh] │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │7=8+9 │ 8 │ 9 │ 10 │ ├────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼──────────┼─────────────────┼─────────────────┼────────────────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴────────────┴──────────┴─────────────────┴─────────────────┴────────────────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘ II. Motivul anulării CV: III. Alte informații: regularizare număr de CV etc. .................... (director) Data: ................... ----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.