HG nr. 144/2015
privind aprobarea stemei orașului Bălan, județul Harghita
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema orașului Bălan, județul Harghita, prevăzută în anexa nr. 1.
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea București, 4 martie 2015. Nr. 144.
Anexa 1 STEMA
orașului Bălan, județul Harghita
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei orașului Bălan,
județul Harghita
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema orașului Bălan se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat albastru, despicat în partea superioară.
În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află un masiv muntos de argint și o floare-de-colț de aur.
În partea superioară, în stânga, în câmp auriu, se află o gură de mină crenelată neagră, încărcată cu două ciocane de minerit negre încrucișate.
În partea inferioară, în câmp argintiu, se află un brad verde.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.
Semnificația elementelor însumate
Muntele reprezintă Piatra Unică, o formațiune stâncoasă situată între masivele Hășmașul Mic și Hășmașul Mare, la poalele căreia este situat orașul.
Floarea-de-colț simbolizează o specie rară de plantă, ocrotită de lege, declarată monument al naturii.
Gura de mină și ciocanele evocă una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor, mineritul.
Bradul face trimitere la bogăția silvică a zonei și la o altă ocupație de bază a locuitorilor, prelucrarea lemnului.
Brâul undat face referire la râul Olt, care străbate zona.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.