Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 511/2015

privind aprobarea stemei comunei Laza, județul Vaslui

prezumat în vigoare

Data actului
1 iulie 2015
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 528 din 16 iulie 2015
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 2.008 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Laza, județul Vaslui, prevăzută în anexa nr. 1.

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3)

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR
GABRIEL OPREA
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Sevil Shhaideh
București, 1 iulie 2015.
Nr. 511.

Anexa 1 STEMA

comunei Laza, județul Vaslui

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Laza,

județul Vaslui

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1, stema comunei Laza se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint cu trei pești negri, spre dreapta.

În partea superioară, în câmp albastru, se află un ciorchine de strugure de aur.

În partea inferioară, în câmp verde, se află o roată simplă din argint cu zece spițe.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Brâul undat reprezintă râul Racova și fauna din lacul de acumulare de pe acesta.

Peștii evocă una dintre ocupațiile locuitorilor din zonă, pescuitul.

Ciorchinele de strugure face trimitere la o altă ocupație importantă a locuitorilor, viticultura.

Roata simbolizează o îndeletnicire tradițională, respectiv meșteșugul confecționării roților de lemn.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.