Hotărâre · Parlamentul

Hotărârea nr. 36/1999

privind trecerea pe teritoriul României a unui esalon militar al Republicii Italiene, cu efective și tehnica necesare operațiunii NATO Joint Guardian de la Pristina-Kosovo (Republica Federala Iugoslavia)

prezumat în vigoare

Data actului
13 octombrie 1999
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 494 din 13 octombrie 1999
Citează
1 act
Structură
2 articole · 1.825 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În urma solicitării Președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru aprobarea trecerii pe teritoriul României a unui esalon militar al Republicii Italiene, cu efective și tehnica necesare operațiunii NATO Joint Guardian de la Pristina-Kosovo (Republica Federala Iugoslavia),

în temeiul art. 117 alin. (5) din Constituția României și al art. 1 pct. 27 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului,

Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea pe teritoriul României, în perioada 13-20 octombrie 1999, a unui esalon militar al Republicii Italiene, compus din 31 de vagoane ce transporta 37 de militari, 15 autovehicule și materiale militare, necesare operațiunii NATO Joint Guardian de la Pristina-Kosovo (Republica Federala Iugoslavia).

Intrarea și ieșirea din țara se vor face prin stațiile C.F. Curtici și, respectiv, Giurgiu-Nord.

Articolul 2

Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Transporturilor vor lua măsurile ce se impun pentru insotirea și paza esalonului militar al Republicii Italiene pe timpul trecerii pe teritoriul României.

Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 13 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION DIACONESCU
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.