Procedura din 13 octombrie 2015
de distribuire a biletelor de odihnă
prezumat în vigoare
Articolul 1
Distribuirea biletelor de odihnă pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se face în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 1.946/2004
privind condițiile în baza cărora funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, cu modificările ulterioare, și conform prezentei proceduri.
Articolul 2
Anual, Direcția economico-administrativă comunică structurilor din Administrația Națională a Penitenciarelor și unităților subordonate oferta pentru unitățile de cazare, care cuprinde locația, prețul și perioada biletului.
În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primire, oferta este adusă la cunoștința personalului prin grija conducătorului fiecărei unități, prin afișare la avizier și prin orice alte mijloace de comunicare electronice. Oferta este însoțită de informații privind modul de rezervare, termen și proceduri. Rezultatul selecției se aduce la cunoștința personalului prin aceleași modalități.
Contractarea biletelor de odihnă, altele decât cele asigurate prin unitățile proprii sistemului administrației penitenciare ori ale celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, se realizează în conformitate cu prevederile
art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe baza ofertei, pot solicita acordarea biletelor de odihnă prin formularea și depunerea unei cereri la secretariatul unității din care fac parte, conform anexei nr. 1, din care să rezulte următoarele:
a) datele de identificare și de contact ale beneficiarului, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, locul de muncă și funcția ocupată;
b) numărul de bilete solicitate și categoria de asigurat în care se încadrează membrii de familie pentru care se solicită bilete;
c) destinația solicitată și perioada biletului, fiind menționate 4 opțiuni;
d) angajamentul de a achita contribuția care trebuie suportată de beneficiarul biletului de odihnă.
e) declarație, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că biletul de odihnă nu se decontează de altă instituție.
Cererile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se depun în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării ofertei.
Cererile înregistrate la secretariatul unității se centralizează la nivelul structurii de resurse umane din fiecare unitate.
Articolul 4
La nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor și al fiecărei unități subordonate se constituie, prin act administrativ al conducătorului unității, în termen de maximum 5 zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor, o comisie de analiză a acestora.
Comisia este formată din 3 membri, dintre care, în mod obligatoriu, unul face parte din structura de resurse umane. Dintre membrii comisiei, unul este președinte, desemnat din rândul personalului cu funcții de conducere. Unul dintre membri este propus de organizațiile sindicale din unitate.
Comisia analizează cererile pentru acordarea biletelor de odihnă în termen de cel mult 7 zile lucrătoare, de la data constituirii.
Comisia analizează cererile din punct de vedere al îndeplinirii unuia dintre criteriile esențiale prevăzute la
art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 , cu modificările ulterioare, iar rezultatele se consemnează într-un proces-verbal.
În cazul în care numărul de cereri admise se încadrează în numărul de bilete aprobate la nivelul unității, pe serii și locații, comisia procedează la atribuirea biletelor. În caz contrar, cererile admise vor fi reanalizate potrivit alin. (6).
În condițiile în care numărul de cereri admise depășește numărul de bilete alocate pe serii și locații, comisia procedează la departajarea acestora, în funcție de punctajul obținut prin aplicarea indicatorilor specifici prevăzuți în anexa nr. 2.
Comisia atribuie biletele de odihnă în ordinea descrescătoare a punctajului obținut în condițiile alin. (6) și în limita locurilor disponibile pentru perioadele respective, conform opțiunilor exprimate.
Rezultatul departajării realizate conform alin. (6) se consemnează într-un centralizator care cuprinde, detaliat, punctajul obținut la fiecare indicator specific din anexa nr. 2, pentru fiecare solicitant.
Punctajul final obținut de fiecare solicitant potrivit alin. (6) și mențiunea "cerere admisă" se consemnează într-un proces-verbal, semnat de toți membrii comisiei și avizat de directorul unității.
Procesul-verbal se întocmește în 3 exemplare, un exemplar se afișează la avizierul unității, un exemplar se predă structurii economico-financiare, iar cel de-al treilea se clasează la dosarul comisiei, care se păstrează la structura de resurse umane.
În vederea asigurării transparenței, centralizatorul se păstrează la dosarul care conține lucrările comisiei și poate fi consultat, la cerere, de către persoanele interesate.
Articolul 5
În termen de cel mult 30 de zile de la data atribuirii biletului, beneficiarul are obligația de a achita unității de cazare 50% din contravaloarea acestuia.
În cazul în care beneficiarul biletului nu își achită contribuția prevăzută la alin. (1) în termen de maximum 30 de zile, acesta pierde dreptul la bilet, biletul fiind redistribuit de către comisie următorului clasat.
La momentul prezentării la unitatea de cazare, beneficiarul biletului achită diferența din contravaloarea biletului.
La întoarcerea din concediul de odihnă, după efectuarea sejurului, beneficiarul biletului prezintă structurii economice documentele justificative pe baza cărora se decontează 50% din contravaloarea biletului.
Articolul 6
Decontarea contravalorii biletelor de odihnă se face din creditele bugetare aprobate cu această destinație de către structura economico-administrativă din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, la întoarcerea din sejur, pe baza documentelor justificative.
Prin contravaloarea biletelor de odihnă se înțelege contravaloarea cazării și a meselor zilnice.
Contribuția achitată în avans de beneficiarul biletului de odihnă se poate restitui în condițiile în care acesta face dovada încadrării în unul dintre cazurile prevăzute de
art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 , cu modificările ulterioare.
În cazul în care s-a procedat la restituirea contribuției achitate de beneficiarul biletului de odihnă, comisia procedează la redistribuirea biletului.
Articolul 7
Biletele personalului înscris în situațiile centralizate se distribuie cu minimum 15 zile înainte de data la care acesta trebuie să se prezinte în locația pentru care a primit biletele respective.
Persoanele care se cazează sunt obligate să prezinte la recepție cărțile/buletinele de identitate pentru înscrierea în evidențe.
Copiii sub 14 ani, însoțiți, se cazează pe baza certificatului de naștere și a cărții/buletinului de identitate a/al însoțitorului.
În situația în care atât soțul, cât și soția sunt funcționari publici cu statut special și ambii solicită bilete de odihnă, se acordă un singur bilet.
Articolul 8
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta procedură.
Anexa 1 la procedură
MODEL CERERE
Avizat,
Domnule Director,
Subsemnatul(a) ....(gradul, numele și prenumele)........, având funcția de .......................... în cadrul ...(unitatea)......, prin prezenta solicit acordarea unui număr de ...... bilete de odihnă, în locația și perioada fiind menționate 4 opțiuni:
(1) ..........................................
(2) ..........................................
(3) ..........................................
(4) ..........................................
Precizez că membrul/membrii de familie pentru care solicit biletul/biletele este/sunt următorul/următorii și se încadrează în următoarele categorii de asigurați:
1. .............................................
2. .............................................
3. .............................................
4. .............................................
În cazul în care cererea va fi admisă, mă angajez să achit contribuția care trebuie suportată de beneficiarul biletului de odihnă.
Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, în cazul în care voi beneficia de bilet de odihnă, declar că acesta nu se decontează de altă instituție.
Menționez că pot fi contactat la numărul de telefon .........................
Cu stimă,
Semnătura ............
Data .................
Anexa 2 la procedură
Indicatori specifici pentru departajare a) Vechimea în sistemul administrației penitenciare - 1 punct pentru fiecare 3 ani lucrați în sistem; b) Personalul care desfășoară activitatea în condiții de muncă cu factori de risc pentru sănătate, respectiv secții/compartimente de pneumoftiziologie, radiologie, îngrijire bolnavi de HIV/SIDA, boli infecțioase, psihiatrie - 2 puncte; c) Personalul care desfășoară activitatea în schimb de noapte - 1 punct; d) Personalul care participă la rezolvarea unor incidente grave de natura revoltelor, evadărilor sau a unor situații de risc pentru siguranța deținerii sau prevenirea unor astfel de situații, evidențiate, în scris, la nivelul fiecărei structuri - 2 puncte; e) Calificativul obținut în ultimii 3 ani de activitate profesională, astfel: ┌─────────────────┬───────────┬──────────┬───────┬────────────┐ │ Anul │Excepțional│Foarte bun│ Bun │Satisfăcător│ ├─────────────────┼───────────┼──────────┼───────┼────────────┤ │Ultimul an │ 4 pct. │ 3 pct. │ 2 pct.│ 1 pct. │ ├─────────────────┼───────────┼──────────┼───────┼────────────┤ │Penultimul an │ 3 pct. │ 2 pct. │ 1 pct.│ 0 pct. │ ├─────────────────┼───────────┼──────────┼───────┼────────────┤ │Antepenultimul an│ 2 pct. │ 1 pct. │ 0 pct.│ 0 pct. │ └─────────────────┴───────────┴──────────┴───────┴────────────┘ f) Personalul care nu a beneficiat de bilet de odihnă în ultimii 3 ani - 3 puncte; g) Personalul cu familie monoparentală - 2 puncte; h) Personalul care a renunțat la biletul de odihnă în ultimul an - se va scădea 1 punct; i) Personalul care a beneficiat de bilet de odihnă în anul anterior - se vor scădea 3 puncte. Pentru a putea beneficia de punctajul prevăzut la lit. b) și c), personalul trebuie să fi desfășurat activitatea în condițiile enunțate pe o perioadă mai mare de 6 luni anterior analizării cererilor de către comisia constituită în acest scop. -----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.